− Văd că nu prea ai chef să bei, spuse Luisa observând paharul gol.

      − Te-am aşteptat. Vreau să vorbim şi să bem împreună.

      − Şi la vecina, tot Jack, ai… continuă Luisa, în timp ce-şi turna şi ea un pic de whisky.

      − Tot.

      − În mod cert, sticla dusă de tine, şi să nu negi, c-am văzut lipsa. Apoi, îmi pare rău că trebuie să-ţi spun şi asta - dar știi că am un spirit de observaţie foarte dezvoltat - şi, cum nu doresc să fac umbră pământului degeaba, zic: să nu crezi că n-am observat că ai început să bei pe furiş şi mai ales cu vecina, îndeosebi, de când ai primit scrisoarea cu cererea de divorţ. Apropo: ai semnat actele?

      − Nu.

      − Şi!?... Ce mai aştepţi mami? Ca tata, după ce nu ne-a căutat atâta amar de ani, să vină şi să se împace cu tine? Asta speri tu?

      − Nu. Poate că o să vină aici, văzând că nu-i răspund. Aşa o să te vadă şi pe tine.

      − Fantastic, ce… scuză-mă că-ţi zic, dar eşti tare naivă, dacă tu speri asta.

      Nu mai primi niciun răspuns, mama ei o privea total absentă şi uşor apatică. Luisa îi turnă şi ei puţin whisky. Maria Douval, aproape că se repezi, luă paharul şi-l bău tot, dintr-odată.

      − De ce te grăbeşti? Voiam să-ţi spun şi gheaţă!

      − Merge şi fără. Gheaţa îl lungeşte şi parcă îi taie din aromă.

      − Cum doreşti, spuse Luisa. Deci, ce te frământă mami? o întrebă în timp ce-şi punea un cub de gheaţă în pahar.

      − Multe, draga mea, multe! spuse ea, însufleţindu-se dintr-odată. Şi ca să nu mă mai chinui sau să te chinui, am să-ţi spun pe scurt: Marius, prietenul tău, seamănă foarte mult, chiar nefiresc de mult… 

      − Cu mine! spuse Luisa întrerupând-o. Ştiu mami, nu-mi spui o noutate, toţi cei care ne cunosc, mai pe faţă, mai pe dos, numai despre asta vorbesc. Asta ai vrut să-mi spui?

      Maria Douval o ascultase gânditoare şi după clipe de tăcere, reluă:

      − Da, şi asta am vrut să-ţi spun.  Revin însă cu întrebarea iniţială, are părinţi?

      − Da, mami! Are părinţi.

      − Pe amândoi?

      − Da, toţi trei, sunt în viaţă!

      − Cum adică, toţi trei? întrebă foarte încurcată mama ei.

      − Simplu! şi Luisa zâmbind o lămuri: Locuieşte cu mama lui şi tatăl vitreg. Tatăl lui, adică cel bun, locuieşte undeva în lume.

      − Undeva în lume!?

      − Nu ştie exact unde, şi Marius aşa mi-a spus.

      − A!… Şi cum o cheamă pe mama lui?

      − Totală coincidenţă, tot ca pe tine, Maria!

      − Maria!? se miră mama ei făcând ochii mari. Maria şi mai cum? întrebă ea moale, cu vocea gâtuită parcă de presimţiri negre.

      − Maria Patrice.

      − Maria Patrice… repetă mamă-sa, privind în gol. Acesta o fi numele după actualul soţ?

      − Nu. Am înţeles de la Marius că încă nu s-au căsătorit legal! Probabil că acesta e numele după cel de-al doilea soţ din Franţa! răspunse Luisa ridicând din umeri.

      − Cum o chema înainte de căsătorie? Ştii? Adică numele de fată?

      − Nu mami, dar am să-l întreb pe Marius.

      Maria Douval rămase gânditoare, frământându-și mâinile, simţindu-se dintr-odată goală pe dinăuntru, privind pe rând, paharul gol şi scrumiera cu câteva mucuri strivite. Aprinse aproape mecanic o altă ţigară şi-şi mai turnă în pahar.

      − La ce gândeşti mami? Vorbeşte, spune mai pe larg ce te frământă, poate așa te ajut cu ceva.

      − La el, la… Marius!... şi iarăşi era să spună Luis. Ceva îmi scapă şi nu ştiu cum să fac legătura, dar… tare aş vrea ca bănuiala mea să nu se confirme! îşi continuă gândul.

      − Dar? întrebă uşor agitată Luisa observând că mamă-sa iar se schimbase la faţă. Dar, ce?... Stai puţin aşa – pocnind din degete se ridică în picioare – mi-a venit o idee şi poate te ajută să te edifici: pe Marius îl cheamă… cum Doamne de nu m-am gândit până acum la asta?... tot ca mine, mamă  Douval!

      − Douval!?... repetă mama ei şi se albi la față, făcând ochii foarte mari. Vai, draga mea… vai, draga mea… cred că bănuiala mea se confirmă… Ştii cum îl chemă pe tatăl lui bun? o întrebă muşcându-şi buzele.

      − Luis!… aşa mi-a spus Marius că-l… şi Luisa rămase rigidă, cu gura căscată, privindu-şi mama, care, îşi prinsese capul între mâini, aproape lovindu-se cu pumnii.

      − Nuuu!... gemu ea atât de înfiorător, încât Luisei i se ridică părul pe mâini de frică. Doamne, Dumnezeule, nuuu!... De ce?… De ce tocmai tu să plăteşti… De ce? Şi Maria Douval nu se mai putu abţine, zăgazurile lacrimilor se prăbuşiră şi începu să plângă cumplit de dureros, balansându-şi uşor capul, apoi tot corpul, în stânga şi-n dreapta.

      − Mami, ce tot spui acolo, aşa fără noimă!?... Ce bănuială se confirmă!? Ce naiba să plătesc?

      Maria Douval se legăna şi plângea, iar Luisa o privea năucă. Nu pricepea nimic: cum adică? un nume, un simplu nume, să declanşeze atâta durere în sufletul mamei ei! O prinse de umeri, o strigă, apoi o zgudui tare, dar nimic, intrase într-un fel de legănat non-stop din care nu putea s-o mai oprească. Acum suspina şi se legăna mai tare, bolborosind obsedant repetativ, acelaşi nume: Luis, desluşi ea până la urmă. Brusc, îi veni în minte o scenă dintr-un film, şi, luându-şi inima în dinţi, o puse în aplicare: îi trase o palmă zdravănă. Palma avu efectul scontat şi mama ei se opri după ce se mai legănă de câteva ori, apoi, suspinând mai rar, întinse mâna spre pahar şi îl luă.

      − Vreau să mai beau, spuse ea şoptit, privind fix, în paharul gol.

      Luisa îi turnă puţin whisky. Maria Douval îl bău aproape mecanic, rămânând iarăşi cu privirea fixă în pahar. Nu se mai legăna, doar suspina din când în când şi din ochii roşii, efectiv îi curgeau lacrimi, făcând mici pârâiaşe negre pe umeri obrajilor, din cauza rimelului.

      − …Mami, repetai un nume. Am desluşit cu greu, că repetai numele fratelui meu vitreg, de ce? o întrebă Luisa după un timp, considerând că mama-să se mai liniştise şi se mai adunase.

      Mamă-sa nu-i răspunse, doar ridică capul privind-o, parcă cerșind înţelegere şi multă îndurare. Luisa nesuportându-i privirea se ridică şi se plimbă de câteva ori cu paşi largi, între fereastră şi uşă, aşteptând nervoasă explicaţii. Apoi, amintindu-şi că plimbarea o obosea pe mamă-sa, reveni şi se aşeză iarăşi în fotoliu, aprinzându-şi o ţigară. Când şi când, cu coada ochiului, o urmărea pe maică-sa, să vadă ce face: aceasta îşi trăsese sticla de Jack lângă ea, suspina, fuma, şi din când în când, lua câte o gură zdravănă direct din sticlă.

      − …Mami, cine e Luis? o întrebă după un timp Luisa folosind un ton normal.

      − Luis!?... repetă mama ei, fixând-o cu o privire tulbure. Luis e fratele tău, vitreg! mai adăugă ea oftând profund.

      − Asta ştiu, mai mi-ai spus-o! Dar cine e acest Luis din… din jelania ta?

      − Luis e tatăl lui Marius!... Iar Marius seamănă foarte mult cu Luis…

      − Şi de ce te miri? Mi se pare foarte normal, e doar tatăl lui, nu?

      − Şi tu la fel, semeni cu Luis, continuă ea, cu ochii uşor măriţi, ieşiţi din orbite, cu o privire tulbure şi ciudată, fixată într-un punct din faţa sa, ca a unui om nebun sau în pragul nebuniei.

      Luisa observă privirea ei, înfiorându-se de contrastul dintre albul globular al ochilor, și fața roșie acum, dar n-o slăbi.

      − Un moment… stai un moment, că mă înnebuneşti!? Sunt doi de… Luis? Asta să înţeleg?

      Maria Douval nu răspunse, luă sticla de whisky şi începu să-şi toarne în pahar, până începu să curgă pe lângă el.

      Luisa strigă la ea:

      − Gata, opreşte-te că l-ai umplut, nu vezi că dă pe dinafară!

      Mama ei nu se opri. Luisa se ridică, aproape că-i smulse sticla din mână, apoi o întrebă, pe un ton mai vehement:

      − Mamă, te-am întrebat ceva: sunt doi de Luis? Răspunde-mi că nu mai suport tensiunea, simt că-mi plesneşte capul, nu alta! Lămureşte-mă, te rog!

Maria Douval, după ce bău o gură zdravănă, spuse greu şi foarte rar:

      − Nu, e doar… unu… doar unu… unu… unu… unu…

      − Gata, ajunge, nu mai repeta ca o moară stricată, c-am înţeles! apoi se ridică în picioare, întrebând-o: Luis e tatăl lui Marius, da?

      − Da, răspunse mamă-sa moale.

      − În acelaşi timp, tot acest Luis e şi fratele meu vitreg, corect?

      − Corect… repetă şi mai moale mamă-sa, parcă plecată din realitate.

      − Dar, nu înţeleg! Ce e rău în asta? 

      − Şi tot el, e… e şi tatăl tău adevărat!... o auzi pe maică-sa, că bolboroseşte, cu paharul la gură.

      − Cum!? făcu Luisa şi se repezi foarte violent, luându-i paharul din mână, şi privind-o năucă, reuşi cu greu să articuleze: Sunt… sunt fiica… mai făcut cu fratele meu vitreg? o întrebă în pragul isteriei. Se aplecă şi prinzând-o de umeri forţând-o astfel s-o privească direct în ochi, zgâlțâind-o cu putere, aproape că ţipă: Tu te auzi ce prostie debitezi? Răspunde-mi?

      − Spun… adevărul! răspunse mamă-sa printre sughiţuri.

      Luisa o eliberă brusc, capul începuse să-i vâjâie cumplit şi pereţii camerei parcă se ondulau, iar tavanul cobora ameninţător spre ea. Începu să se plimbe alandala, buimacă, apoi brusc izbucni într-un râs prostesc:

      − E o farsă, mami… nu-i aşa că totul e o… te-ai îmbătat şi-mi faci o farsă, da?

      − Nu!… Luis e şi tatăl tău… Şi Maria Douval începu iarăşi să plângă, suspinele zguduindu-i tot corpul.

      − Cum?... Cum?... repetă Luisa ţipând, şi, aplecându-se, o prinse iarăși de umeri: Luis, fratele meu vitreg, e şi tatăl meu, şi, e şi tatăl lui Marius? Spune-mi… spune-mi adevărul, că înnebunesc, nu alata! Şi o zgâlţâi cu atâta putere, că-i sări ţigara din gură. Luisa se aplecă, o luă de pe covor şi o strivi în scrumieră, apoi îngenunche la picioarele mamei sale luându-i-le în braţe, şi, cu o voce nefiresc de calmă, cu lacrimi în ochi, o imploră:

      − Te rog, mamă, spune-mi adevărul? E adevărat ce-mi spui, sau, tu eşti beată şi nu mai ştii ce vorbeşti?

      Maria Douval confirmă, dând mecanic din cap, ca o păpuşă mecanică.

      Luisa o eliberă din strânsoare, apoi se  ridică și se prăbuşi în fotoliu, prânzindu-şi capul în mâini.

      − Doamne, Dumnezeule!…. Doamne, Dumnezeule! Nu se poate… Nu se poate…. Mamă!... strigă ea, spune-mi că nu e adevărat, că mă minţi, că eşti beată şi delirezi. Spune ceva!… ţipă ea şi mai tare. Spune ceva!… repetă aproape zbierând Luisa,  ca un animal rănit de moarte, şi începu să se tragă de păr. Atunci în capul ei se produse o explozie puternică şi toate conexiunile cu mediul înconjurător se rupseră. Începu să râdă în hohote isterice, tot repetând: Spune ceva!… Spune… Spune odată ceva!… apoi totul i se făcu negru în faţa ochilor şi leşină.

 

      Când Luisa îşi reveni, în cameră era semiîntuneric şi un sunet ciudat, venea dinspre picioarele ei. Rămase clipe bune nemişcată, aşteptând şi ascultând foarte speriată sunetul acela ce semăna parcă cu un grohăit de porc tăiat de crăciun, făcându-i-se pielea de găină. Când se obişnuiră ochii cu semiîntunericul, desluşi o mogâldeaţă între fotoliu şi măsuţă, şi realiză că de acolo venea horcănitul acela înfiorător. Se ridică brusc din fotoliu, şi, mai mult pe bâjbâite ajunse la comutator, aprinse lumina şi încremeni cu mâna pe el: lângă măsuţă, mama ei gemea agonizând, căzută într-o poziţie nefirească, mai mult pe o parte, iar sub ea se formase o baltă de sânge.

      − Mamă!... Ce… faci acolo? reuşi să articuleze, apoi nu mai putu scoate niciun cuvânt: parcă o gheară nevăzută o strângea de gât. Nu primi niciun răspuns. Deschise gura, inspiră profund şi vru să ţipe, dar din cauza şocului, nu putu scoate niciun sunet, mai încercă o dată, dar în zadar. Ieşi în hol şi alergă buimacă la vecina şi sună. Nimic. Apoi bătu cu pumnul în uşă, până când ieşi biata femeie, şi foarte speriată o întrebă ce-a păţit. Luisa mai apucă să-i spună foarte greu:

      − Mama, nu ştiu ce… s-a întâmplat cu mama… geme lângă fotoliu!… Şi  leşină din nou.

 

- va urma -

Vizualizări: 107

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Ah, am rămas cu inima în pioneze. Aștept să citesc mai departe. Emil, ce faci cititorilor tăi? :)

Şi tragedia s-a produs... Aşa se întâmplă de multe ori: păcatele părinţilor le plătesc copiii. Nu mă aşteptam la o tragedie atât de mare. Biata Luisa, bietul Marius, când va auzi.

Să ştii că ai nişte erori de dactilografiere, dar din cauza acţiunii nu m_am oprit.

Aştept continuarea cu nerăbdare!

Sofy

Mulțumesc pentru lectură, Mihaela Roxana Boboc.

Mihaela Roxana Boboc a spus :

Ah, am rămas cu inima în pioneze. Aștept să citesc mai departe. Emil, ce faci cititorilor tăi? :)

Sofia, mulțumesc pentru lectură și atenționare. Am corectat ceva, ceva.

Dacă mai sunt și altele, te rog frumos să-mi spui.

Sofia Sincă a spus :

Şi tragedia s-a produs... Aşa se întâmplă de multe ori: păcatele părinţilor le plătesc copiii. Nu mă aşteptam la o tragedie atât de mare. Biata Luisa, bietul Marius, când va auzi.

Să ştii că ai nişte erori de dactilografiere, dar din cauza acţiunii nu m_am oprit.

Aştept continuarea cu nerăbdare!

Sofy

Răspunde la discuţie

Insignă

Se încarcă...

Zile de naştere

Astăzi nu este ziua de naştere a nimănui

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

Folosirea virgulei

DONAȚII

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII

la: RO82RZBR0000060016707555

titular cont: Lazăr Vasilisia (Raiffeisen Bank)

*****************

Donatori (nume sau pseudonim),

începând cu sept. 2019:

 Mica - 260 lei

 Valeria Merca - 250 lei

Activitatea Recentă

Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog Melancolia risipirii a lui Suchoverschi Gheorghe
cu 52 minute în urmă
Utilizatorului Valeria Merca îi place postarea pe blog Noapte fantastică a lui Gabriel Cristea
cu 3 ore în urmă
Valeria Merca a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Noapte fantastică a utilizatorului Gabriel Cristea
cu 3 ore în urmă
Valeria Merca a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Din dală-n dală a utilizatorului Cristian Je
cu 3 ore în urmă
Valeria Merca a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Viața ca un puf de păpădie a utilizatorului Lidia Pervu
cu 3 ore în urmă
Gabriel Cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Amor liric a utilizatorului Gabriel Cristea
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului Gabriel Cristea îi place postarea pe blog Uitare a lui Lidia Pervu
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Suciu îi place postarea pe blog Uitare a lui Lidia Pervu
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog Și-i toamnă... a lui Blăjan Ovidiu
cu 6 ore în urmă
Postare de log efectuată de Lidia Pervu
cu 6 ore în urmă
Postare de log efectuată de Costel Zăgan
cu 8 ore în urmă
Mihaela Suciu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Noapte fantastică a utilizatorului Gabriel Cristea
cu 9 ore în urmă
Mihaela Suciu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Amor liric a utilizatorului Gabriel Cristea
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Suciu îi place postarea pe blog Amor liric a lui Gabriel Cristea
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog Orar de fată mare a lui Costel Zăgan
cu 9 ore în urmă
Postare de log efectuată de Gabriel Cristea
cu 10 ore în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog Din dală-n dală a lui Cristian Je
cu 11 ore în urmă
Gabriel Cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Am zburat a utilizatorului Gabriel Cristea
cu 14 ore în urmă
Gabriel Cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Visând printre gratii de cușcă a utilizatorului Gabriel Cristea
cu 14 ore în urmă
Gabriel Cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Noapte fantastică a utilizatorului Gabriel Cristea
cu 14 ore în urmă

© 2019   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor