IUS şi ISA . XVIII .

[Emil Dumitru]

       Doamne, cât sunt de îndrăgostită! gândi Luisa surprinzându-se că-i scrie numele lui Marius, urmărind literele pe monitor, cu diferite caractere şi folosind stiluri şi mărimi diferite. Era cu un ochi pe uşă şi cu celălalt pe ceasul monitorului, deoarece el trebuia să apară din  moment în moment şi, cu cât secundele treceau şi ora se apropia, ea fremăta de aşteptare, simţindu-şi că obrajii îi i-au foc şi pulsul îi creşte, numai  gândindu-se la sărutul lui şi la surpriză.  Aşa se obişnuise, ca zilnic el s-o impresioneze cu ceva inedit. Şi surpriza intră o dată cu Marius: un trandafir alb, legat cu o panglică roşie subţire, făcută franjuri, franjuri.

       − Bună dimineaţa, iubito!

       − Bună dragul meu! răspunse Luisa ridicându-se.  

       El îi dădu trandafirul şi o sărută. Ea se emoţionă şi se înroşi mai mult decât era, atât de mult că o floare de mac, ar fi pălit.  De fiecare dată era cuprinsă de această stare febrilă, din două motive: primul, sărutul lui cu buzele reci îi înfiora tot corpul, al doilea, de frică, dacă cineva îi surprinde îmbrăţişaţi. Dar azi… azi fiinţa ei nu se mulţumi doar cu sărutul  lui fugar şi o pornire interioară, ţâşnită spontan ca un gheizer, o făcură să reacţioneze altfel: îi cuprinse faţa cu palmele şi-l sărută apăsat pe buze. El gemu uşor. Ea crezu că din prea multă plăcere scoate el un asemenea sunet şi-l strânse mai tare cu palmele, sărutându-l şi mai apăsat.

       − Au… Isa mai încet, m-ai înţepat cu trandafirul.

       − Scuză-mă, n-am realizat că… spuse ea eliberându-l rapid.

       Marius se pipăi în locul în care îl durea:

       − Adevărat, cei mai frumoşi trandafiri, au şi cei mai ascuţiţi spini, îi spuse arătându-i degetul pătat de sânge.

       Luisa îi tamponă obrazul cu un şerveţel umed, întrebându-l:

       − Dacă sărut locul unde te-am înţepat, mă ierţi?

       − Isa, draga mea, ce program ai după? o întrebă el întinzând obrazul spre ea.

       − Merg la plimbare… şi-l sărută pe obraz, cu iubitul meu! Se preconizează o frumoasă zi de toamnă şi nu vreau să ratăm parcul, răspunse ea alintându-se.

       − Perfect, răspunse el intrând în joc. Am să-l rog pe iubitul tău, să-mi permită şi mie să merg cu voi, e mai mişto în trei, apoi, după ce obosim, vă invit pe la mine, eventual la un suc. Ce spui, accepţi?

       − La tine? întrebă ea foarte surprinsă. Dar eu… eu n-am fost niciodată la tine!

       − Mergi azi! Odată şi-odată, tot trebuie să mergi, nu? Irina, bunica mea, arde de nerăbdare să te cunoască. Ai să vezi că am o bunică unică şi minunată, sufletistă şi… şi mai este sfetnica mea de taină. Apoi, mama, Matei, vor să te cunoască, mai adăugă el. Văzând-o că ezită, mai spuse: Isa, nu trebuie să-mi dai un răspuns pe loc, până se termină programul ai timp să te hotărăşti, şi nu-ţi fie teamă, nu te papă nimeni! glumi el.

       

       Plecă în grabă, scuzând-se că are foarte mult de lucru şi azi trebuia să finalizeze o lucrare. Spre sfârşitul programului, Luisa se hotărâri şi sună, anunţându-şi mama, că întârzie.

       − Şi, la ce oră vii?

       − Nu ştiu exact. M-a invitat pe la el… să-i cunosc familia! Şi am nişte emoţii, încă de pe acum.

       − Este inutil să-ţi mai dau acum sfaturi, dar nu mă pot abţine…

       − Mami…

       − Ai grijă şi vezi cum te porţi, şi, mai ales, nu încerca să joci teatru cum faci cu mine uneori, glumi ea. Fii tu, cea naturală pe care o ştie mami, da? Spontană, veselă şi poartă-te firesc, aşa cum te porţi şi cu el, zi de zi. Nu te schimba, el te va simţi primul.

       − Bine, bine… da mami! Fii liniştită. Gata, acum nu mai pot vorbi. Pa!

       − Baftă! La revedere!

 

       Pe drum, Luisa se opri brusc în faţa unei cofetării:

       − Ius, te rog, simt nevoia să mănânc ceva dulce! motivă ea doleanţa.   

       − Aşa spontan, sau… pofta e mai mare? o întrebă el privind-o cam circumspect, deoarece ieşeau împreună de mult timp şi ea nu-şi mai manifestase niciodată această dorinţă, dar : te pui cu femeile!

       − Te rog! insistă ea observându-l c-o priveşte cam ciudat. Bine, azi am poftă şi poate peste… cine ştie, un an! spuse ţuguiindu-şi buzele a sărut. El o sărută şi intrară. Oare cine aranjează Doamne totul, dacă nu Tu? Chiar dacă se renovase, era aceiaşi cofetărie, în care cu mulţi ani în urmă, începuse povestea de dragostea a Mariei... Ocupaseră o masă lângă fereastră – în mod sigur nu era aceeaşi masă, deoarece mobilierul era nou – şi aşteptaseră să fie serviţi. Luisa, observă Marius, după ce luă de câteva ori din prăjitură, se opri şi împinse farfuriuţa într-o parte, privind prin fereastră, parcă gândindu-se la ceva.

       − Isa, presimt că tragi de timp, sau?

       − Nu-mi place, e prea dulce şi esenţa… se eschivă ea.

       − Clar, tragi de timp şi nu ai nicio justificare.

       − Ius, am emoţii!… Recunosc, am mari emoţii.

       − Sunt nişte oameni minunaţi, ai să vezi. Repet: minunaţi şi foarte normali.

       − Dacă n-am să fiu la înălţimea aşteptărilor?

       − Aşteptărilor cui? Şi apoi, ţi-am mai spus şi-ţi mai repet: nu-mi prea pasă de ce impresie ai să le faci lor… Sunt alături de tine, te iubesc aşa cum eşti şi nu vreau să te schimbi de dragul lor.

       − Şi eu, te iubesc, dragul meu! Dar vreau să mă înalţ până acolo, sus, unde este şi iubirea ta…

       − Prăjitura ta, e cu mult rom, sau despre ce esenţă vorbeai?

       − Hei!... Doar ţi-am spus, cu puţină esenţă, răspunse ea înţelegând aluzia şi zâmbind copilăreşte.

       − E clar! Hai să mergem, bine că n-ai terminat toată prăjitura.

 

       Când ajunseră acasă, o găsiră pe Irina pe terasă, curăţa ghivecele cu flori de frunzele uscate.

       − Săru’ mâna, bunico! spuse cu multă vervă Marius.

       Luisa, mai încet, mormăi şi ea un „săru’ mâna”, simţind că emoţiile o strâng de gât.

        − Bună dragilor! spuse Irina oprindu-se şi foarte uluită de cea ce văzuse, adăugă mai mult în şoaptă: Bine aţi venit!

       − Bunica, ea este prietena mea, Luisa!... Luisa, dumneaei este Irina, bunica şi sfetnica mea… de taină! Mă scuzaţi o secundă, merg să mai aduc un scaun, spuse Marius.

       Cele două femei, reprezentantele a două generaţii total diferite, îşi strânseră mâinile, simţind şi interpretând strângerea fiecare în mod propriu. Prima remarcă pe care o făcuse Irina şi de care încă mai era şocată, fusese asemănarea foarte vizibilă, dintre Marius şi Luisa. 

 

       Doamne, Dumnezeule, aceşti copii, seamănă ca două picături de rouă… seamănă de parcă ar fi fraţi gemeni, nu alta!   gândise ea, când Luisa îi strânsese mâna, şi, gândul acesta încă mai stăruia în mintea ei, după minute bune.

- va urma -

[Sofia Sincă]

Se pregăteşte ceva surprinzător... Însă mi se pare că ai mers cam mult cu incestul, Emil. Cei doi se sărutau pasional, să înţeleg? Ce şoc va fi pe ei... ce şoc! Numai să nu pregăteşti ceva mai surprinzător... dar nu cred, pentru că Irina spune că ei seamănă...

Oricum aştept curioasă urmarea. Nimic de cârcotit.

Sofy

[Corina Militaru]

Ai aprins focul şi ne-ai lăsat să aşteptăm. :))

m-ai înţepat cu trandafirul.

 în mod sigur nu era aceeaşi masă(Aceeaşi, când e ea.
Aceiaşi, când sunt ei)

Cu prietenie,

[Emil Dumitru]

Îmi pare rău Sofia, dar, după cum foarte bine ştii, realitatea, nu numai că bate filmul, dar e şi foartă crudă... iar consecinţele, de cele mai multe ori, depăşesc puterea noastră de înţelegere, aşa că, vrem nu vrem, ne crucim, ne închinăm , rugându-ne ca nouă să nu ni se întâmple şi purcedem mai departe...

Cu prietenie,

Sofia Sincă a spus :

Se pregăteşte ceva surprinzător... Însă mi se pare că ai mers cam mult cu incestul, Emil. Cei doi se sărutau pasional, să înţeleg? Ce şoc va fi pe ei... ce şoc! Numai să nu pregăteşti ceva mai surprinzător... dar nu cred, pentru că Irina spune că ei seamănă...

Oricum aştept curioasă urmarea. Nimic de cârcotit.

Sofy

[Emil Dumitru]

Corina, focul te ridică, şi chiar te înalţă

cu căldura lui, veşnic te răsfaţă!...

Mulţumesc pentru lectură, am modificat!

Cu prietenie,

Corina Militaru a spus :

Ai aprins focul şi ne-ai lăsat să aşteptăm. :))

m-ai înţepat cu trandafirul.

 în mod sigur nu era aceeaşi masă(Aceeaşi, când e ea.
Aceiaşi, când sunt ei)

Cu prietenie,