Vestea că ceva ieşit din comun se întâmplase în blocul lor şi bănuiau că la familia Dinulescu se întâmplase asta – pentru că acolo intrase  cei de la salvare – se răspândi ca fulgerul. Şi pentru că maşina salvării plecase foarte repede, fără să ia pe nimeni, stârnise o şi mai mare agitaţie, culminând cu apariţia maşinii de la I.M.L., şi, vecinele curioase începură să-şi scoată capetele pline cu moaţe, pe la uşi, iar după câteva clipe, când agitaţia de pe scară se mai potoli, formară ad-hoc o „bisericuţă’’ pe palier. Telefonul fără fir, marele „bârfitor’’ adică, făcu rapid un circuit închis, de la parter la ultimul etaj şi invers, apoi prin conexiuni invizibile, trecu şi pe scara vecină. La un moment dat, uşa se deschise şi vecinele văzură cum doi brancardieri duceau pe targă un sac negru, mare şi cu fermoar.  

      Văzând-o şi pe Maria că părăseşte apartamentul însoţită de trei domni, vecinele realizară imediat cine era pe targă şi începură comentariile:

      – Sărmana Maria, nici nu-i termină lu’ tăică-so pomenile, c-o părăsi şi mamă-sa! zise o vecină.

      – Oricum, n-o mai ducea mult nici coana Eleonora! replică madam Veronica, vecina de palier. La un kil de ţuică, cât ajunsese coana să bea pe zi, cât s-o mai ducă?

      – Aţi văzut, nu-i curgea o lacrimă! De, copil vitreg…

      – Lasă tu, că nici Eleonora nu se mai purta frumos cu ea!... Băutura îi luase minţile, nu alta!

      – Da, da’ a crescut-o dă mică. I-a fost ca o mamă adevărată, bună! Mereu o scăpa din ghearele lui Mihai.

      – Ce-o mai bârfea, coana, în ultimul timp, câte nu mi-a spus mie! Că a trăit cu unu, apoi cu altu’… Că e zgârcită cu ea şi nu-i dă și ei bani.

      – Dă băutură, nu-i da, în rest îi cumpăra dă toate! Aşa să ştii, de la mine! o puse o altă vecină la punct.  

      – Madam Veronica, da’ mama ei a bună, Irina, n-a mai dat nici un semn de viaţă? Nu ai auzit nimic? se interesă o alta.

      – Nu madam, eu nu ştiu nimic, și de, stăm uşă-n uşă, da’ n-am aflat nimic dă la coana Eleonora, că v-aş fi povestit! spuse madam Veronica.

 

 

      Trecuse o perioadă destul de lungă de la ultimul eveniment tragic din viaţa Mariei,  şi aşa destul de încercată, plină mai mult de greutăţi şi parcă viaţa se aşezase, în sfârşit, chiar şi aşa, târâş, grăpiş, pe făgaşul ei normal. Însă revenind la episodul tragic, cu moartea mamei, şi mai ales insinuarea asistentei că s-ar fi întâmplat cine ştie ce crimă, o măcinaseră pe Maria fizic dar şi psihic, că trei zile nu prea dormi. Avu noroc cu medicul legist, care o informase, atunci când luase corpul neînsufleţit de la morgă, că nu are de ce să se mai teamă, moartea mamei a survenit în urma unui accident casnic şi vor urma nişte formalităţi care trebuie doar îndeplinite. Amprenta lăsată pe chipul Mariei de toate aceste evenimente, la o privire mai atentă, se cunoştea. Riduri uşor  vizibile îi brăzdau fruntea şi la coada ochilor apăruse temuta – pentru femei! – labă de gâscă. Totuşi ochii, frumoşi ei ochi, mai păstrau încă ceva din limpezimea tinereţii, şi erau la fel de  mari şi albaştri.

      Într-o zi, aflându-se în cimitir pe aleea ce ducea spre mormântul lui Mihai, fu întâmpinată şi abordată de o doamnă, îmbrăcată toată în doliu, cu faţa plânsă, marcată vizibil de pierderea cuiva drag, care se prezentă ca fiind o fostă colegă de la facultate. După schimbul reciproc de amabilităţi, pe un ton care se dorise de compătimire, colega, spusese: ,,Vai, ce te-ai schimbat!”.

      Maria nu reacţionase şi nu comentase nimic pe moment, doar surâsese, apoi scuzându-se că se grăbeşte, i-a zâmbit mai larg şi a plecat. Când a ajuns la cele două morminte, al Eleonorei şi al lui Mihai, după ce-a aprins câte o lumânare şi a aranjat florile pe ambele, s-a aşezat pe băncuţă şi scoţând din poşetă, micuţul ei jurnal, acolo în cimitir a început să scrie:

                   Da, m-am schimbat, la nici patruzeci ani, draga mea colegă – deşi eu nu-mi amintesc dacă în timpul facultăţii am fost chiar bune prietene – ai perfectă dreptate, m-am schimbat… 

      Am îndurat multe umilinţe, am suferit şi am trecut  prin multe greutăţi.

Dacă ţi-aş fi povestit – nu tot calvarul prin care am trecut și l-am trăit! – numai scurte fragmente din viața mea, sigur ai fi crezut că-ţi reproduc citate dintr-un roman sau că-ţi povestesc secvenţe din filme de groază, sau poate în sinea ta, ai fi spus că sunt nebună, de-am îndurat şi suferit atât… Şi poate la final, m-ai fi întrebat: pentru ce ai îndurat şi pătimit atâtea? Pentru dragoste, ți-aș fi răspuns senină!

      Cred că, am pătimit cât pentru trei vieţi. Oare o fi adevărat că ne reîncarnăm? (să nu uit să-l întreb pe preot despre acest fenomen! Tare sunt curioasă să aflu ce poziţie adoptă biserica ortodoxă!) Şi dacă, să presupun că printr-un miracol, m-aş reîncarna, oare tot aşa de mult l-aş mai iubi pe Luis? La această întrebare, eu nu pot să-mi răspund. Şi nici nu ştiu de ce…  şi nici nu am pe cine să întreb… Am fost „bolnavă’’ de iubirea lui… Doamne,  şi ce cruntă e această boală de care eu am suferit ca o naivă. Am citit undeva, că marele Brâncuşi a spus: ,,Iubirea cheamă iubire. Nu este atât de important ca să fii iubit, cât să iubeşti tu cu toată puterea şi cu toată fiinţa.’’  Dar la mine, ce mare ghinion!... nu a mers, iubirea mea n-a putut chema iubirea lui.

      Doamne, cât am plâns pentru el! 

      Nu mai pot acum să plâng, izvorul meu de lacrimi a secat şi din acest motiv, sunt supărată pe tine, dragă natură! Trebuia, ca tu, prin marea ta forţă divină, să faci în aşa fel ca: nici în copilărie şi nici în adolescenţă să nu pot plânge, să-mi păstrez pentru acum lacrimile, acum, la mormântul lui tata, aveam nevoie de ele, dar tu ai greşit din acest punct de vedere şi acum nu mai am lacrimi…

Doamne, Te întreb, dacă suferinţa mea are un liman, cum sau când voi şti că eu am ajuns acolo? Voi primi un semn de la Tine?

      Şi mă mai întreb: cât o să mai rezist?!

      Ştiu zicala din popor: „nu-i da, Doamne, omului cât poate să ducă!”, dar pe mine m-ai uitat mai mereu în suferinţă, chin şi aşteptare, şi mi-ai tot dat, poate încercându-mă, să vezi de mai pot să duc, să vezi de mai rezist sub povara crucii… Crucea mea, de ce e aşa de grea? Oare crucea  fiului Tău, o fi  fost şi mai grea? Viaţa mea, visurile mele, tinereţea mea, au fost parcă alungate din grădina Ta minunată!

      De ce? De ce, Doamne?

      Oare, numai pentru simplu fapt că-şi permisese – chinuita mea fericire, chiar şi aşa pe fragmente, puţina mea fericire primită cu stropul de la el – să facă un scurt popas, numai de-o clipă, acolo în Eden, în minunata Ta grădină, Tu te-ai supărat? Şi totuşi îmi amintesc că acolo, în grădina Ta – chiar dacă am stat aşa de puţin –  totul era minunat, chiar şi ciulinii erau minunaţi, străluceau ademenitor şi aveau un parfum ciudat şi ameţitor, necunoscut mie până atunci, parcă miroseau mai frumos decât trandafirii… Şi toate astea le trăiam când Luis mă săruta şi mă strângea în braţe… rar se întâmpla, dar totuşi se… Pe cine încurca oare, Doamne, acest popas, al meu, acolo în grădina Ta minunată?

      Nu cumva pe destin?!

      Nu cumva destinul, avea alt scenariu pentru mine şi eu mă încăpăţânam să-l joc pe al meu,  numai şi numai pe al meu, după bunul meu plac!

Mă întreb, i-am stricat regia destinului şi am jucat al scenariu, diferit de cel al ursitoarelor? Sau probabil că mai era cineva acolo, gelos sau geloasă, care, privind-o pe ea, pe viaţa mea fericită – că la început aşa a fost, fericită, şi repet, chiar aşa fragmentată! – a văzut ceva care l-a deranjat, şi, eu oarbă de iubire, n-am observat!?

      A văzut oare puritatea nudă a sufletului meu?

      A văzut oare dincolo de aureola ce-mi înconjura sufletul fericit atunci?

Nu, eu cred că a văzut imensul gol, imensul pustiu din jurul sufletului meu, imensa singurătate care mă înconjura chiar de atunci, şi-a zis: du-te, locul tău nu-i aici, aici vin doar cei cu adevărat fericiţi, cei care au semnat un cec în alb!

      Dar eu – care nu aveam în mână, nici măcar o simplă filă din acel faimos cec în alb –  eu… am înţeles, taman invers. Şi atunci când am fost alungată, chiar dacă am auzit un scârţâit lugubru şi am văzut în urma mea, cum o poartă imensă de plumb se închide cu un lacăt mare şi ruginit, iar o voce înecată de râs, că-mi spunea: gata, în grădina minunată a Edenului, tu n-ai ce să mai cauţi!... Eu tot m-am încăpăţânat să revin, să revin şi să tot revin, să insist şi să tot insist să intru…

       Am făcut o greşeală, o singură dar fatală greşeală,  căsătorindu-mă cu omul pe care l-am iubit doar eu, lăsându-mă din prea multă încredere oarbă, în braţele iubirii! În braţele lui, credeam eu, naiva de mine.

      Până la sacrificiu am dus iubirea mea, iar ulterior ea s-a transformat într-o mistuitoare aşteptare. 

      În numele iubirii, am sacrificat tot: mi-am părăsit părinţii şi ţara.  În numele ei, mi-am rupt chiar şi rădăcinile, considerând că fiind tinere şi avide de viaţă, se vor prinde şi se vor dezvolta în alt loc, dar m-am înşelat.  El nu m-a iubit niciodată, eu oarbă de iubire, poate şi puţin influințată psihic de mirajul că soţul meu este francez, am sacrificat totul… totul.

      Acum am puterea, să trag o linie groasă şi să adun, rezultat final: un copil şi multă suferinţă şi… mult sacrificiu. (dar să nu mă înţelegi greşit, Doamne, nu mă plâng din cauza copilului!) Viaţa mea de până acum, n-a fost decât o răspândire în timp şi-ntr-un imens spaţiu gol.Suferinţele trăite mi-au epuizat lacrimile, dar m-au făcut de fier.

      Şi, Doamne,  ce puţin am primit, faţă de cât am oferit!

 

      Se opri o clipă din scris, speriată de ultimul gând care-i încolţise în minte, înainte de al scrie. Ezită clipe bune, dacă să-l scrie sau nu. Scrise totuşi: oare aş mai fi în stare să ofer dragoste cuiva? Acum mă simt secată de atâta dăruit… dăruit în zadar.

- va urma -

Vizualizări: 77

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Un episod sărac în acţiune, în pofida filosofiei asupra vieţii în general a Mariei şi în special, legată de iubirea ei pentru singurul bărbat, Luis. Însă dacă îşi pune întrebarea dacă e posibilă o altă iubire... se întrevede posibilitatea. Speram ca din jurnal să aflăm cu ce se ocupă în ţară, din ce trăieşte până la urmă, dar n-a fost să fie... Naraţiunea se desfăşoară pe alt fir.

Şi acum ceva cârcoteli:

Trecuse o perioadă destul de lungă de la ultimul eveniment tragic din viaţa Mariei,Maria fizic dar şi psihic, că trei zile nu prea dormi. - te contrazici, ne derutezi, timpul este foarte important într-o acţiune.

întâmpinată şi abordată de o doamnă, - ajunge ori întâmpinată, ori abordată.

Aştept continuarea.

Sofy

Mulţumesc Sofia, am revenit asupra textului şi am corectat!
Cu prietenie,
Sofia Sincă a spus :

Un episod sărac în acţiune, în pofida filosofiei asupra vieţii în general a Mariei şi în special, legată de iubirea ei pentru singurul bărbat, Luis. Însă dacă îşi pune întrebarea dacă e posibilă o altă iubire... se întrevede posibilitatea. Speram ca din jurnal să aflăm cu ce se ocupă în ţară, din ce trăieşte până la urmă, dar n-a fost să fie... Naraţiunea se desfăşoară pe alt fir.

Şi acum ceva cârcoteli:

Trecuse o perioadă destul de lungă de la ultimul eveniment tragic din viaţa Mariei,Maria fizic dar şi psihic, că trei zile nu prea dormi. - te contrazici, ne derutezi, timpul este foarte important într-o acţiune.

întâmpinată şi abordată de o doamnă, - ajunge ori întâmpinată, ori abordată.

Aştept continuarea.

Sofy

Un episod in care Maria isi trage sufletul. Chiar nu-mi dau seama, in acest moment, ce drum va lua. Astept cu nerabdare.

pentru că acolo intrasera  cei de la salvare

Cu prietenie,

Corina, mulţumesc pentru lectură şi atenţia cu care citeşti! Am modificat.
Cu prietenie,
Corina Militaru a spus :

Un episod in care Maria isi trage sufletul. Chiar nu-mi dau seama, in acest moment, ce drum va lua. Astept cu nerabdare.

pentru că acolo intrasera  cei de la salvare

Cu prietenie,

Dragă Theo, îţi mulţumesc pentru lectură şi mă bucur că ţi-a plăcut! Te aştept cu drag şi în continuare să citeşti următoarele postări. Sunt sigur că am să-ţi găsesc coment-urile pe pagina mea, doar atâta timp cât o să-ţi placă ce citeşti. Simt, chiar dacă suntem de vârste şi genuri diferite, că avem o latură comună: rezonăm pe latura sensibilă!

Cu prietenie,

Theodora Theo Anghel a spus :

Mi-a plăcut momentul jurnalului!

M-a încântat sensibilitatea personajului, cu atât mai mult cu cât cel care i-a dat viață și trăire este un bărbat!

Felicitări, sunt impresionată!

Cu simpatie, Theo

Răspunde la discuţie

Insignă

Se încarcă...

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

Folosirea virgulei

DONAȚII

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII

la: RO82RZBR0000060016707555

titular cont: Lazăr Vasilisia (Raiffeisen Bank)

*****************

Donatori (nume sau pseudonim),

începând cu sept. 2019:

 Mica - 260 lei

 Valeria Merca - 250 lei

Activitatea Recentă

Suchoverschi Gheorghe a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Melancolia risipirii a utilizatorului Suchoverschi Gheorghe
cu 6 minute în urmă
Utilizatorului Valeria Merca îi place postarea pe blog Melancolia risipirii a lui Suchoverschi Gheorghe
cu 36 minute în urmă
Valeria Merca a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Melancolia risipirii a utilizatorului Suchoverschi Gheorghe
cu 36 minute în urmă
Denisa Curea Popa a lăsat un comentariu pentru Sofia Sincă
cu 3 ore în urmă
Bidulescu Constantin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Se stinge prada înlăcrimată a utilizatorului Lhana ROMA-NOVA
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Gabriel Cristea îi place postarea pe blog cavaler a lui Djamal mahmoud
cu 3 ore în urmă
Gabriel Cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Am zburat a utilizatorului Gabriel Cristea
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Gabriel Cristea îi place postarea pe blog Și-i toamnă... a lui Blăjan Ovidiu
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Gabriel Cristea îi place postarea pe blog Melancolia risipirii a lui Suchoverschi Gheorghe
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog Mă întreb... a lui Lidia Pervu
cu 4 ore în urmă
Suchoverschi Gheorghe a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Infinit în cheia sol a utilizatorului Lhana ROMA-NOVA
cu 5 ore în urmă
Lhana ROMA-NOVA a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Infinit în cheia sol a utilizatorului Lhana ROMA-NOVA
cu 5 ore în urmă
Postare de log efectuată de Suchoverschi Gheorghe
cu 5 ore în urmă
Postări de log efectuate de Lhana ROMA-NOVA
cu 5 ore în urmă
Suchoverschi Gheorghe a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Și-i toamnă... a utilizatorului Blăjan Ovidiu
cu 5 ore în urmă
Suchoverschi Gheorghe a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Și-i toamnă... a utilizatorului Blăjan Ovidiu
cu 5 ore în urmă
Suchoverschi Gheorghe a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Infinit în cheia sol a utilizatorului Lhana ROMA-NOVA
cu 6 ore în urmă
Bidulescu Constantin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Infinit în cheia sol a utilizatorului Lhana ROMA-NOVA
cu 7 ore în urmă
Mihaela Suciu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog cavaler a utilizatorului Djamal mahmoud
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Suciu îi place postarea pe blog cavaler a lui Djamal mahmoud
cu 8 ore în urmă

© 2019   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor