Incertitudini III Un alt început

[DANIELA TIGER]

III   UN ALT ÎNCEPUT

 

          

        Paşii grăbiţi se pierd printre aleile umbrite de plopi înalţi. Căldura îi pare mai suportabilă acum. Transpiraţia curge şiroaie dar nu-i pasă, ştie că trebuie să ajungă acasă pentru că are o mulţime de treburi de rezolvat: patul nefăcut, lucrurile aruncate prin toată  casa, vasele, of, vasele mai au un pic şi ajung în tavan, apoi un duş, apoi ceva de mâncare… Şi-a propus de o mie de ori să fie mai ordonat, ştie că aşa păţeşte de fiecare dată când o femeie îi calcă pragul.

        Burlac convins, Tudor nu vrea decât să-şi trăiască viaţa la maxim, fără obligaţii, fără angajamente, fără dureri de cap, un carpe diem perpetuu. Până acum nimeni nu-i furase inima definitiv, chiar dacă se îndrăgostise de fiecare femeie din viaţa lui. Şi-au fost destule…

Scările le urcă în fugă şi, frenetic, se agită să nimerească cheia în broască. Odată uşa deschisă îşi aruncă hainele de pe el şi luă la întâmplare un tricou din maldărul de haine de pe fotoliu. Ochii dădură roată prin toată camera, iar în gând îşi făcu un plan de atac. Luă hainele şi le înghesui de-a valma în şifonierul din dormitor. Aici, paradoxal,  este ordine. Dădu drumul aerului condiţionat şi pentru o clipă, părul i se mişcă în valuri, închise ochii lăsându-se purtat de o plăcută senzaţie, încremenit în uitare, în imaterial. Apoi, ca trezit dintr-un vis, se scutură continuându-și treaba. Mai erau câteva ore până o aducea pe Maria.

        Maria, ehei, da, din prima clipă a simțit ceva. Era altceva cu Maria. Dincolo de frumusețe, fata asta a rezonat într-un anume fel în ființa lui, inexplicabil. L-a frapat sensibilitatea sufletului, ca o floare deschisă spre soare, sinceritatea oglindită în ochii ei mari, felul de-a se exprima, gingășia gesturilor.  Pe tot parcursul zilei, gândul zbura dus de line adieri spre numele ei, îmbrățișând silueta femeii.

Nu o privea ca pe o femeie, era mult mai mult de-atât. Privea căldura inimii ei, puritatea. Aceeași puritate i se oglindea în gânduri și-i conferea un sentiment de duioșie protectoare. Simțea că trebuie să protejeze această făptură.

         Aflase multe despre trecutul ei. Maria i le detailase simplu, fără ascunzișuri. Îi făcea plăcere să-i surprindă mimica feței în funcție de starea indusă de propriile vorbe. Era ca într-o călătorie prin simțiri. O scânteie lucitoare în ochii ei alături de un zîmbet, ușor schițat, precum liniștea mării, alcătuiau amintiri plăcute. Ca mai apoi, un gând negru o făcea să i se ridice creste de munți între ochii adânci, inundați de rouă, iar colțurile buzelor cădeau ca o avalanșă exprimând dureroase dezamăgiri. Era momentul când ar fi strâns-o tare la piept, ar fi ascuns-o sub piele pentru ca nimeni, niciodată să n-o mai rănească.

        Cu chiu, cu vai reuși să plece la timp, la fel de furtunos precum venise. Drumul până la locul de întâlnire îl străbătu destul de anevoios datorită aglomerației. Se uită îngrijorat la ceasul de pe telefonul mobil. Un zâmbet fericit îi lumină fața. Nu întârziase. Ba chiar venise cu șase minute înainte. Dădu magicul aparat pe silențios și intră.

        Ochii verzi ca smaraldul abisal se rotiră prin restaurantul select căutând o masă mai izolată. Găsind ceva ce păru a-i fi pe plac, pașii se indreptară acolo. Un ospătar îmbrăcat îngrijit în culori de roșu și negru i-aduse, politicos, meniul.  Îi plăcea  acest local. Cochet, discret, cu o servire ireproșabilă, lucru rar întâlnit, era tot ceea ce Tudor își putea dori. Luă absent meniul răsfoindu-l încet, cu grijă. Gândurile, însă, erau departe, la fata cu ochi de căprioară. Era fericit.

-          Bună, Tudor!

-          Iubirea mea! răspunse bărbatul în ochii căruia se scălda… iubirea. Se ridică

brusc, trezit din visare.

            Sărutul tandru pecetlui momentul întâlnirii.

            Tudor o ajută să se așeze și, în același timp, umbra pădurilor se împreună cu valurile mării din ochii lor. Clipele de tăcere nu făceau decât să adâncească și mai mult bucuria revederii.

        Starea de bine le acapara ființele formând un singur trup prin împreunarea mâinilor. O căldură plăcută le amorțea orice mișcare, le era teamă, parcă, să nu se termine vraja. Încleștarea degetelor părea un ritual, un ritual al iubirii, tot universul era cuprins în acea împreunare. Singurul care reuși să perturbe această euforie fu ospătarul care, discret se apropie pentru a lua comanda.

        Discuțiile comice, aproape copilărești îi însoțiră în timp ce mâncau. Cristalul din râsul Mariei îl încânta pe Tudor. Simțea că lucrurile merg spre bine și Maria devine femeia veselă care fusese înainte, după cum îi spusese chiar ea. Simțea o strîngere de inimă de câte ori se gândea la problemele prin care fusese nevoită să treacă. Dacă ar fi avut puterea să șteargă acele momente triste din viața ei!

        Mai târziu, pe aleea răcoroasă din parc, doi îndrăgostiți se țineau de mână. Mersul agale părea un dans. Pluteau în spații astrale fără timp și prejudecăți. Vorbele șoptite se transformau în ecou ale cărui unde se propagau în inima lor doritoare de iubire, avidă de-a dărui iubire. Înserarea se așternea ușor, tumultul orașului amuțise. Doar greierii își începuseră concertul ce se va prelungi în noapte. Dogoarea de peste zi scădea din intensitate.         Umbrele diforme ale copacilor învăluiau, estompat, pământul. Se instala peste tot o atmosferă de pace.

-          Tudor, mergem? întrebă Maria, abia auzit.

-          Mergem, iubire! Ți-e răcoare, Maria? întrebă, vădit îngrijorat.

-          Nu, nu mi-e răcoare, dar aș dori să mergem.

-          Desigur… Vrei să te conduc acasă?

-          Nu, Tudor, mergem la tine! Răspunse Maria hotărât.

        Era pentru prima oară când îi călca pragul casei.

-          Sigur? reuși Tudor să zică. De parcă, nu asta aștepta, de parcă nu pentru asta își făcea ordine înaintea fiecărei întâlniri… Nehotărârea asta îl mira și pe el, până acum nu  avusese nicio reacție de acest gen. Totul se desfășura firesc cu fiecare femeie. Se simțea stingherit și nu știa de ce.

        Maria… Maria… numele munților îngemănați cu marea…

[Sofia Sincă]

Fragmentul plin de poezia dragostei, place. Început bun, amănuntele descriu caracterul lui Tudor. Problemele inocente  prevestesc o scriere mai amplă. Sper să nu mă înșel... Până acum nimic neobișnuit, dar sper să apară și intriga. Oricum este devreme...

Mai jos am scos câte ceva ce nu mi s-au părut a fi chiar corecte:

 - Scările le urcă câte două de-odată, - Urcă scările câte două, pe fugă - mi se pare mai clar.

  - părul se mişcă în valuri, - părul i se clătina/mișca în valuri - În felul cum ai scris tu se poate înțelege că se mișca părul din fața blocului...

-  Mergem, iubire! Ți-e răcoare, Maria? întrebă și bărbatul, vădit îngrijorat. - întrebă, vădit îngrijorat. Amănuntele agasante nu-și au rost.

Nu e mare lucru ce a scos eu aici, dar face parte din peria textului.

Am citit cu plăcere și aștept continuarea.

Sofy

[DANIELA TIGER]

Da, doamna Sofia, am să fac schimbările cuvenite, aveți dreptate, sună altfel! 

[Corina Militaru]

Textul tău m-a prins, sunt foarte nerăbdătoare să citesc următorul fragment. Îmi place stilul, este fermecător.

Drag,

[DANIELA TIGER]

Corina, îți mulțumesc pentru tot!

Corina Militaru a spus :

Textul tău m-a prins, sunt foarte nerăbdătoare să citesc următorul fragment. Îmi place stilul, este fermecător.

Drag,

[Ion Lazăr da Coza]

Linia de dialog („–”), e mai lungă decât cratima mică (liniuţa de unire, „-”), se obţine (când lucrezi pe Word și ai tastatura setată pe România standard) apăsând simultan tasta Ctrl şi tasta semnului minus! Linia de dialog nu se lipeşte de cuvântul pe care-l precede și începe cu aliniat!     –

Ai cursivitate. Așteptăm intriga. Oricum, ceva-ceva ai presărat deja. Ferește-te de locurile comune - ele duc spre Sandra Brown.

da Coza

[DANIELA TIGER]

Cu Ctrl + -, nu știam, dar cu alineat este în textul meu, aici nu a vrut să se așeze așa, nici alineatele nu s-au mai păstrat, dar ”le-am împins” eu un pic. 

Nu, va fi ceva neașteptat, ceva care va incita cititorul, sper eu. Mulțumesc!

Ion Lazăr da Coza a spus :

Linia de dialog („–”), e mai lungă decât cratima mică (liniuţa de unire, „-”), se obţine (când lucrezi pe Word și ai tastatura setată pe România standard) apăsând simultan tasta Ctrl şi tasta semnului minus! Linia de dialog nu se lipeşte de cuvântul pe care-l precede și începe cu aliniat!     –

Ai cursivitate. Așteptăm intriga. Oricum, ceva-ceva ai presărat deja. Ferește-te de locurile comune - ele duc spre Sandra Brown.

da Coza