Totul în jur era scăldat de o lumină lăptoasă. Perdeaua albă din tul, clătită și răsclătită, își aranja faldurile. F se trezise destul de târziu. Lipsită de irisul solar, ziua îi bâjbâia chipul și ea zâmbi bucuroasă că o nouă dimineață îi bătea în geam. Învăluită în văluri cețoase, zgribulită, aceasta se ruga asiduu să-i dea drumul în casă. Ar fi empatizat cu ea, așa cum empatiza cu tot ce-o înconjura, dar F se gândi că azi, deschizând larg fereastra să intre aerul purificator laolaltă cu înfrigurata făptură, nu i-ar prii, trecuse cu mult de prima tinerețe și învățase că vârsta nu se asortează cu frigul, așa că închise pleoapele hotărâtă să se mai lăfăie în visare.

         Se cuibări în așternutul molatic rememorând momentul serii anterioare. Înainte de culcare, răsfoise paginile unei cărți. Nu avea răbdare s-o citească. Finalul pomenea despre un tangou ceea ce i-a incitat curiozitatea. Titlul nu-i spunea mare lucru. Cum tehnica digitală îi era la îndemână a ascultat melodia în două versiuni. Versiunea în limba română îi era cunoscută; vorbea despre trandafiri, regret și uitare. Metaforic, iubirea e asociată cu trandafirii-flori trecătoare ce te ademenesc și te îmbată făcându-te să uiți, pe moment, că mai au și spini, dar riscul există și ți-l amintești imediat ce-ai fost rănit. Poate că merită să ți-l asumi! Ea a încercat și... Se lăsă alintată de șoaptele tangoului: „Sunt aici! Mă mai iubești?” Nu-și amintea să-i fi răspuns, dar cunoscându-și firea, că nu-i lipseau replicile, i-o fi cântat „Nu mă-întreba”. Își închipui interpretându-l instrumental: mâna dreaptă executând cu dexteritate pe clape pașii dansatoarei, arătătorul și inelarul mâinii stângi bătând bașii la unison menținând ritmul și acordul, iar burduful acordeonului respirând în brațele ei erotismul dansului argentinian, asemeni cuplului unit într-un trup compact, ca ,,un animal cu patru picioare”.

         Fiindcă nu avea cine-știe-ce de făcut în dimineața aceasta cețoasă, F reveni asupra temei despre dragoste. Nu-și propusese să filozofeze, se opri asupra câtorva aspecte, căutând răspunsuri:

         Iubirile mor? Fie, dacă așa se crede! Unii își amintesc doar prima iubire? Hîm, poate intensitatea primei experienței emoționale dată de aripile fluturilor ce-i gâdilă diafan e atât de puternică încât următoarele nici nu mai contează. Își amintesc și de ultima iubire? Ei, atunci, pesemne amintirile sunt mai recente. Oare ultima, după cum spun, e mai bogată, mai profundă sau sunt mai „înțelepțiți” și evită greșelile anterioare?... Of! Prea multe întrebări!

 

         F considera că orice iubire este un dar unic. Manuscrise emoționale! Deținea destule ediții princeps, obișnuind să le reediteze adăugând câteva fantezii suculente. Mai avea și un sipet cu sertărașe în care-și ținea comorile în ordine cronologică, așa cum îi era felul: atentă la detalii! Cu minuțiozitate, le învelea în foițe mătăsoase, urmând o veche tradiție japoneză: Origata – arta împachetării cadourilor. Fiecare pachețel, cât o cutie de bijuterie, avea propria culoare și propriul sertăraș. Știa cu ochii închiși exact locul depozitării, și, uneori trimitea un gând insomnatic să-i aducă prețiosul dar. Îl despacheta, așa cum ai desface ceva fragil, fără să-i rupă ambalajul și toate simțurile erau curioase: să-i vadă culoarea, să-i audă foșnetul... F adulmeca parfumul voluptuos și adormea imaginându-și că e legănată de protectorul ce-o alesese doar pe ea și povestea se reinventa. Imberbul Paris cu șansonetele sale o făcea să plutească între cer și pământ. În acea stare de imponderabilitate, F se transforma în tot ce-și imagina: femeie, fetiță, Frumoasa-din... Nu se visa pe malurile Senei, pentru că nu vizitase „orașul luminilor”, dar se putea plimba pe arhicunoscutul mal al portului scăldat de apele Danubiului. Faleza era mereu aceeași, doar portul se muta glisând de la „kilometrul zero” – Sulina, în amonte.

 

         Deschise din nou ochii. Mno! Zgribulita era la datorie. Deja trecuse de la rugăminți la amenințări vântoase și văzând că nici așa nu are succes îi aruncă două vorbe: ,,Fado! Fado!”

         Vorbele s-au izbit de-un zid impenetrabil și-au zburat în van. Ducă-se! N-o afectau nicicum, fiindcă nu se simțea fadă și mereu a avut o sclipire. E adevărat c-au fost și zile negre, când nu-și găsea limanul și chiar purtase, o scurtă perioadă, stigmatul gândului sinucigaș. Se lămurise definitiv că este o ființă cât se poate de normală, mai ales de când, într-un interviu, un renumit psiholog explicase: „Nu există om să nu se gândească la sinucidere, ca o posibilă evadare dintr-o realitate ce te strivește copleșitor, dar dacă acest gest, al anulării propriei ființe, nu este finalizat, atunci e o stare de balans și revenire, de înțelegere și acceptare a situației date ca pe ceva firesc.”

         Prima sclipire a avut-o când s-a judecat, ea pe ea, ca o regăsire de sine: F, dacă ești așa fragilă și tot te clatini, măi, fato, de ce să fii o salcie (și aia plângătoare), când poți alege să fii trestie? Iar dacă vrei să fii trestie, măcar fii una cugetătoare! Era modalitatea personală de-al parafraza pe Pascal, iar alta, după ce-și oblojise superba rană, suna așa: De ce să-ți oferi toată inima ca pe o pâine? Flămândul tot flămând, hapsân! E prea mare pentru el și ca s-o înghită, ți-o va frânge. Lumea e plină de „bolnavi de neiubire”! Oferă-le, din ceea ce ai, doar o fărâmă! Micuță cum e, va avea efect homeopatic...Nu-și aminti dacă citise sau chiar era propria cugetare.

 

         Dimineața zburase. Câțiva stropi se prelingeau pe fereastră. Geamul n-a rămas insensibil: lăcrima! Privi în jur. Lucrurile parcă nu mai erau prietenoase, își extindeau volumul și apartamentul i se păru că se micșorează. Gata, povestea Alicei s-a terminat! Locul o sufoca, iar vremea de afară îi semnală că se apropia cu repeziciune iarna. Clar, era cazul să ridice ancora!

         Neapărat va șterge urmele șederii sale. Locul trebuie primenit! Primul a fost așternutul. Cine știe, poate era un lupanar oniric în care zeul Priapus își făcuse veacul... Desfăță pernele. Cearceaful pilotei și cel de pe pat încă păstrau căldura trupului. Cu brațele încărcate, se grăbi spre baie. Când a apăsat butonul de pornire a mașinii automate de spălat, consideră că deja făcuse primul pas. Urma ea la rând. Se frecă meticulos, până ce pielea a început să „scârțâie”: „Hei, ajunge! Vrei să mă jupoi?”

         După duș, în timp ce se ștergea cu prosopul, se privi în oglindă. Constată impersonal, cât se poate de obiectiv, că timpul îi conturase trupul rontunjindu-l binișor. Hopa, semăna perfect cu o chitară portugheză și dacă ridica o mână, zărea capul griffului și cheile de acordaj specifice instrumentului, o compilație între bouzoukhi și mandolă. Nu se întristă, dimpotrivă, se autoironiză: Nu-i rău! Dulceațo, ce cutie de rezonanță ai!... Urmează să-ți găsești cutreierătorul să-ți cânte în strună, poate e specialist în cord la coarde duble și cum tu știi să cânți pe versuri saudades, iese un „Fado” pe cinste! Pam-pam!

         Fiindcă tot îi venise ideea, se îmbrăcă într-o rochie neagră și-și aruncă pe umeri un șal negru, luând atitudinea unei adevărate „fadiste” pripășită în tavernele Lisabonei. Puse ibricul cu apă la fiert pentru o cafea amară și căută pe Youtube un cântec interpretat de Amalia Rodrigues. În anul 1968, aceasta fusese invitată la festivalul „Cerbul de Aur” și astfel românii au făcut cunoștință cu acest gen muzical. A ales „Canção do mar” (Cântecul mării) în versiunea originală. Mai târziu, același cântec fusese preluat și de alte cântărețe; acompaniamentul modern îi schimba tenta spre o muzică lascivă, de harem. Și așa îi plăcea, dar acum, nu avea starea necesară pentru acest gen.

         În acorduri fado, aburii aromați ai cafelei preferate, arabica, au invadat încăperea grăbind-o să aleagă răspunsul întrebării: F, unde iernezi? Dacă „toate drumurile duc la Roma”, tot așa și gândurile au îndreptat-o spre timpul „zero” – prima iubire, primul bărbat care-i oferise flori, un buchet de garoafe roșii tivite cu alb; dragoste inocentă, după cum interpretase, peste ani, gestul. Își amintea și discuția cu el:

– De unde le-ai cumpărat? N-am văzut în florării! O, sunt deosebite! Mulțumesc, mulțumesc!

– Puștoaico, prea ești curioasă, dar fiindcă e ziua ta și nu vreau să mă copleșești cu întrebări, află că sunt sădite în sere să fie livrate pentru export, le-am luat de la Codlea...

 

         După Revoluție, florile olandeze au luat ochii mușteriilor, dar niciodată n-a mai văzut acel soi de garoafă, deși, putea zări suratele ei de toate felurile: monocolore, albe tivite cu roșu sau alte nuanțe. În timp, se schimbase moda și micuța cu fustița creață a ajuns Cenușăreasă, nimeni n-o mai lua în seamă.

         F se bucura de prinț! Erau atâtea gesturi tandre din partea lui și uneori îl privea pe sub gene, așa cum un discipol novice își privește maestrul; un Dalai Lama personal care îi amprenta matricea celor patru R: Răbdare, Responsabilitate, Respect, Recunoștință!

 

         Cafeaua s-a terminat. De acum, putea să nu mai mănânce, îi ținea de foame câteva ore și-i da energie. A aspirat rapid, a șters praful, a udat florile, a întins rufele, a împachetat toate lucrurile personale așezându-le în troler și a încălzit mâncarea. A aranjat masa pentru o singură persoană, iar lângă tacâm a rămas biletul pentru bărbatul ce urma să sosească de la serviciu, peste jumătate de oră. N-a vrut să-l deranjeze c-un telefon și gândi că era destul de matur să-i înțeleagă alegerea și să se descurce singur.

         Taxiul a lăsat-o la scara gării și iat-o ocupându-și locul. Într-o oră avea să fie la destinație. Chiar dacă știa că se putea reîntoarce, oricând fiind bine primită, civilizat era să-și anunțe sosirea. Fiindcă trenul se pusese în mișcare, roțile întrând zgomotos în ritmul sacadat, convorbirea a fost scurtă:

– Alo! Te-am sunat să te anunț că vin la tine, ajung astăzi la ora 18. Te rog, fără pregătiri!

         În aer plutea nerăbdarea! Fără să-și dea seama o inspiră continuu pe tot traseul și la coborâre începu să-i dea palpitații. Aruncă trolerul în primul taxi și expiră normal când s-a văzut la destinație. Liftul nu funcționa și o luă pe scări gâfâind sub greutatea bagajului. Ceva nu era în regulă, toată lumea cobora de parcă era un exercițiu de evacuare generală, doar ea urca. A introdus cheia în broască și s-a bucurat când s-a învârtit lejer în butuc. Nici nu intrase bine când a sunat telefonul. A răspus prompt și la obiect. S-a uitat în jur și totul părea perfect. A intrat în sufragerie: dezastru! De-zas-tru! Geamurile sărite și moloz ca după bombardament. Praful nu reușise să-și găsească un loc și se bâțâia, de colo-colo, jucându-se în lumină. Un disc hârâia. El, dragul de el, ațipise în fotoliu. Își drese glasul; să-i atragă atenția fără să-l sperie. Când a deschis ochii, ea s-a aplecat lăsându-și fața în părul buclat, albit și l-a luat blând în brațe:

– Iată-mă! Ești bine? Ce s-a întâmplat?

– Ei, o mică zgâlțâială datorată exploziei în blocul din față. A fost o acumulare de gaze, mi-a zis vecina. Bine că n-a fost incendiu! Mă bărbierisem și tocmai când mă îmbrăcam s-a întâmplat. Norocul meu, eram în baie și-i izolată, fără geam exterior! S-au întrerupt utilitățile: gazul metan și curentul electric, așa că, am pus gramofonul cu manivelă în funcțiune și te așteptam. N-am nimic. Te-am auzit când ai intrat, nu dormeam, îmi odihneam ochii. Îți place tangoul sau schimb placa? Cu cine vorbeai la telefon?

         Atâtea emoții și lui îi arde cu cine vorbesc eu la telefon!

– Cum cu cine? Cine să mă sune? Fiul meu! I-am lăsat bilet că plec. Să vezi telefoane, de acum în colo, până descoperă unde i-am „pitit” lucrurile.

         Se gândi că fusese prea dură; accentuase „fiul meu” ca pe-o posesie proprie. Altădată, mentorul ar fi ripostat glumind: „Vezi, că acolo, pe undeva, găsești la fiu-tu și ceva din genele mele!” Acum o privea calm și ea, sperând să-și acopere gafa, își găsi utilitatea momentului:

– Îți fac bagajul cu strictul necesar, iau actele, banii și plecăm. Aici, nu suntem în siguranță... poate e afectată structura! Ce zici?

– Da, dar unde mergem?

– Cum unde? La fata noastră! Hi-hi! O amuză gândul surprizei pe nepusă masă și continuă cu umor: Avem ocazia să vedem ce creștere i-am dat. Ha-ha-ha! (Nu se putu reține din râs.) O să ne găzduiască cu plăcere! Facem câteva minute până la casa ei, dacă poți merge pe jos.

– Pot lua...

         Ultimul cuvânt s-a pierdut dar ochii vorbeau. A înduioșat-o. Dragul de el, îmbătrânise și ea își făcea griji că el nu va reuși să mergă pe propriile picioare, însă dorința i se păru atât de nostimă și închipuindu-și cum arătau, ea cu două bagaje durdușite și el abia târâindu-și picioarele, cu mașinăria în brațe și pâlnia imensă deasupra, o bufni iar râsul în lacrimi:

– Hi-hi-hi! Poți-poți, cum să nu! Iei tot ce-ți dorești, dar hai, să ne urnim! Dacă se dărâmă șandramaua pe noi și murim ca proștii? Te rog, grăbește-te! Ne așteaptă nerăbdătoare viața, ca pe Moașa și Moș Cră-cră-ciun! Ho-ho-ho! Ha-ha-ha! Vai de capul nostru! Ha-ha! Haide, măi, tată!

 

***

 

         Se însera. Tatăl și fiica lui, târând după ea două bagaje, mergeau la pas. El se oprea, din când în când, să dea explicații, iar ea să-și reverse râsul. Gâfâind, umorul se grăbea să-i ajungă din urmă. În brațele lui trona gramofonul!

 

 

 

Notă:

https://www.youtube.com/watch?v=89JbzIhIwlE   - „Canção do mar” (Cântecul mării) - Amalia Rodrigues

https://www.youtube.com/watch?v=R5t4NLqpm0Y   – chitară portugheză - Mário Pacheco

Ieri, 17 martie, primul stol de berze survola deasupra Siretului în cercuri ample. Alături de muzica lui Eugen Doga – „Gramofon”,  vă invit la dans:

https://www.youtube.com/watch?v=1p0pe-1_xUk

 

 

Vizualizări: 107

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Încă de la titlu, Gramofonul, lui Eugen Dogan mi-a venit în minte și doream să pun un link cu el. Dar mi-ai luat-o înainte. Îl aud la concertele simfonice, uneori, când este valsul simfonic în program. E superb!  L-aș asculta mereu, mereu. DE fapt, am undeva notat link-uri cu muzica favorită. Se află și acest link, acolo.

Textul? Mai bine pun și o strofă din, Acuarela, lui Minulescu:

În oraşu-n care plouă de trei ori pe săptămână
Un bătrân şi o bătrână -
Două jucării stricate -
Merg ţinându-se de mână...

Povestea ta este cea a tuturor persoanelor în vârstă, rămași singuri, cei ce trăiesc prin sau doar prin amintiri. Fie soți sau copii-părinți. Dar acei părinți care au copii pensionari, ca în cazul de față, sunt fericiți.

Desigur, de apreciat modul de narare, abilitatea, fluiditatea, rafinamentul, chiar, al acestuia.

Am citit cu plăcere, dar și cu melancolie!

Atenție, sunt pensionară și sunt singură...

Sofi

O poveste cu început aproape cuminte, precum răsfirarea unui album de amintiri, cu mici glose pe marginea albă a trecutelor iubiri. De-acum, când încep să te citesc, sunt în alertă: oare în acest album sunt, de fapt, chitanțele de plată a impozitelor, bonurile de la pantofi, un ierbar cu mirodenii exotice? Sau, mai rău, poze compromițătoare cu tine mângâind obrazul poeziei, braț la braț cu proza sau bătând prietenește, pe umăr, umorul?

Deși mi-am propus să nu mai merg după fentă, tot m-a surprins finalul asemănător cu cel al unui film vechi, rusesc.

Am citit și ascultat cu plăcere. Fado! :)

Mulțumesc, Sofi! La Minulescu nu n-am gândit și e binevenită strofa. Sunt încântată pentru aprecierile tale! 

Textul meu s-a conturat după ce-am audiat-o la Biblioteca din Bacău pe Cristina Dăscălescu, profesoară în Berești; unii o știu de la Românii au talent: https://www.youtube.com/watch?v=y4-hiOpE5Yc

Mă gândisem să spun mai mult despre muzică, un limbaj universal, și am vorbit despre tangou, fado, șansonete pariziene chiar vals, dar fără suportul unei povești emoționante cred că era fad. Cum emoția e cea care susține curiozitatea, povestea s-a construit pe gândul unei femei pensionare singure care-și vizitează copiii și tatăl. Sper însă, ca pe lângă poveste, să fi strânit curiozitatea cititorului pentru muzica ,,Fado”, muzica portugheză de dor sau saudades precum și pentru chitara portugheză - interesant e grifful și cheile. Zic eu, că nu sunt prea cunoscute.

Acum nu știu la ce se referea atenționarea, dar pensionarea e frumoasă... dacă ai sănătate și oameni în jur (familie, prieteni). 

Eu sper ca starea de melancolie să fie ca o adiere pentru cititori, prea multă strică, deci să le treacă rapid! :)

Te îmbrățișez cu mult drag!



Sofia Sincă a spus :

Încă de la titlu, Gramofonul, lui Eugen Dogan mi-a venit în minte și doream să pun un link cu el. Dar mi-ai luat-o înainte. Îl aud la concertele simfonice, uneori, când este valsul simfonic în program. E superb!  L-aș asculta mereu, mereu. DE fapt, am undeva notat link-uri cu muzica favorită. Se află și acest link, acolo.

Textul? Mai bine pun și o strofă din, Acuarela, lui Minulescu:

În oraşu-n care plouă de trei ori pe săptămână
Un bătrân şi o bătrână -
Două jucării stricate -
Merg ţinându-se de mână...

Povestea ta este cea a tuturor persoanelor în vârstă, rămași singuri, cei ce trăiesc prin sau doar prin amintiri. Fie soți sau copii-părinți. Dar acei părinți care au copii pensionari, ca în cazul de față, sunt fericiți.

Desigur, de apreciat modul de narare, abilitatea, fluiditatea, rafinamentul, chiar, al acestuia.

Am citit cu plăcere, dar și cu melancolie!

Atenție, sunt pensionară și sunt singură...

Sofi

Știi la ce se referea atenționarea? Ai atins foarte multe puncte sensibile din existența mea actuală... De aceea am zis că poate fi povestea oricărui pensionar rămas singur.

Cât despre fado sau alte genuri muzicale?!... Tu ai scris un text ce se referă la vârsta a treia. Ori, până la această vârstă, consider că acest segment și-a desăvârșit gusturile pentru muzică. Desigur, a învăța ceva nou nu e greșit, la orice vârstă. Eu prefer alte genuri muzicale, simfonică și jaz în prim plan. Nu resping orice gen care sună bine.

Am înțeles că ești sensibilă și romantică, contrar a ceea ce se înțelege de prin comentariile tale surprinzătoare.

pup!

Sofi

Mulțumesc, Ana! Alerta, cu trimiterile sugerate, îmi pot da idei în următoarele compoziții și dacă le folosesc te trec coautor, ca să fiu cu facturile la zi. :)) Pentru modul original și elogiativ de a mă prezenta, la braț cu poezie-proză-umor, îl las pe Mălăiele să-ți răspundă „Cu dragoste”:  https://www.youtube.com/watch?v=p0YrPv97IBw

Te îmbrățișez cu drag și te susțin în ceea ce scrii! Hai, postează o poezie!

Ana C. Ronescu a spus :

O poveste cu început aproape cuminte, precum răsfirarea unui album de amintiri, cu mici glose pe marginea albă a trecutelor iubiri. De-acum, când încep să te citesc, sunt în alertă: oare în acest album sunt, de fapt, chitanțele de plată a impozitelor, bonurile de la pantofi, un ierbar cu mirodenii exotice? Sau, mai rău, poze compromițătoare cu tine mângâind obrazul poeziei, braț la braț cu proza sau bătând prietenește, pe umăr, umorul?

Deși mi-am propus să nu mai merg după fentă, tot m-a surprins finalul asemănător cu cel al unui film vechi, rusesc.

Am citit și ascultat cu plăcere. Fado! :)

Mulțumesc, Sofi,  pentru detaliere... sper să ating puncte sensibile și în continuare. Scriu și comentez după cum mi-e meniul zilei: antreu, felul unu, doi și desert. Consumatorii pot alege ce doresc sau pot refuza, eu voi sta la dispoziția oricui îmi spune ceva, pe acest siteu. Îți citesc toate comentariile, inclusiv din pagina altora, fiindcă am de învățat din tot ce transmiți cu multă obiectivitate și aplecare sensibilă asupra tuturor. Mulțumim, Sofi!

Sofia Sincă a spus :

Știi la ce se referea atenționarea? Ai atins foarte multe puncte sensibile din existența mea actuală... De aceea am zis că poate fi povestea oricărui pensionar rămas singur.

Cât despre fado sau alte genuri muzicale?!... Tu ai scris un text ce se referă la vârsta a treia. Ori, până la această vârstă, consider că acest segment și-a desăvârșit gusturile pentru muzică. Desigur, a învăța ceva nou nu e greșit, la orice vârstă. Eu prefer alte genuri muzicale, simfonică și jaz în prim plan. Nu resping orice gen care sună bine.

Am înțeles că ești sensibilă și romantică, contrar a ceea ce se înțelege de prin comentariile tale surprinzătoare.

pup!

Sofi

După prima lectură, am re...reascultat Gramofonul lui E. Doga, ( vals clasat de UNESCO pe locul patru din lume, iar în  Top 200 muzică clasică ocupă locul 83) vals ce ne merge direct la inimă, nouă celor de vârsta a treia... Am încercat și am reușit să combin cele două gramofoane, iar rezultatul a fost emoționant. Îmi imaginez ce sentimente (poate chiar cu lacrimi!) aș fi trăit lecturând Gramofonul tău și în surdină ascultînd valsaul, dacă în locul lui F ar fi fost B (adică un bărbat !)  Cică noi bărbații nu suntem sensibili și așa de sentimentali ca voi femeile... HAȘ! 

Felicetări sincere dragă Mihaela, am citit și recitit cu drag. Pentru câteva clipe am retrăit o amintire dragă din copilărie, am închis ochii și am vizitat cu gândul casa părintească, fereastra care da spre drum, unde tata, duminica, punea să cânte gramofonul împrumutat de la o rudă. Cânta Zavaidoc, de, să audă și vecinii...  Nu pot uita, cred că aveam 6 ani și eu învârteam la o manivelă mică, iar tata ținea gramofonul să nu-l dărâm...

Nu mă pricep chiar deloc să fac comentarii elaboroase, am scris exact ce am simțit, dacă sunt pe lângă, cer iertare.

Felicitări calde, de aici din Londra asta rece și ploiasă...

Ce drăgut ești, Emil! Mă alătur amintirii tale, să învârtim amândoi manivela. Pe mine mă încântă orice comentariu, nu trebuie să fie elaborat. Vero, spunea că sunt talentată, eu consider că viața ne oferă nișe și talentat e cel care găsește acea nișă care face viața celor din jur să fie mai frumoasă. Dacă am talentul acesta chiar mă simt super. Mulțumesc pentru amănuntele despre valsul lui E. Doga, un bărbat a cărui sensibilitate merge direct la inimă! Îmbrățișări și o primăvară însorită, tinere!

Emil Dumitru a spus :

După prima lectură, am re...reascultat Gramofonul lui E. Doga, ( vals clasat de UNESCO pe locul patru din lume, iar în  Top 200 muzică clasică ocupă locul 83) vals ce ne merge direct la inimă, nouă celor de vârsta a treia... Am încercat și am reușit să combin cele două gramofoane, iar rezultatul a fost emoționant. Îmi imaginez ce sentimente (poate chiar cu lacrimi!) aș fi trăit lecturând Gramofonul tău și în surdină ascultînd valsaul, dacă în locul lui F ar fi fost B (adică un bărbat !)  Cică noi bărbații nu suntem sensibili și așa de sentimentali ca voi femeile... HAȘ! 

Felicetări sincere dragă Mihaela, am citit și recitit cu drag. Pentru câteva clipe am retrăit o amintire dragă din copilărie, am închis ochii și am vizitat cu gândul casa părintească, fereastra care da spre drum, unde tata, duminica, punea să cânte gramofonul împrumutat de la o rudă. Cânta Zavaidoc, de, să audă și vecinii...  Nu pot uita, cred că aveam 6 ani și eu învârteam la o manivelă mică, iar tata ținea gramofonul să nu-l dărâm...

Nu mă pricep chiar deloc să fac comentarii elaboroase, am scris exact ce am simțit, dacă sunt pe lângă, cer iertare.

Felicitări calde, de aici din Londra asta rece și ploiasă...

Mulțumesc celor patru membri (Gina, Ana, Vero și Emil) pentru inimioară!

Am recitit cu drag. Felicitări!

Mulțumesc, Dorina! Îmi face o mare plăcere când îmi pășești pragul! Scuze de întârziere...

Pop Dorina a spus :

Am recitit cu drag. Felicitări!

Mulțumesc pentru inimiora Caleopi și Dorina!

Răspunde la discuţie

Insignă

Se încarcă...

Zile de naştere

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

 Folosirea virgulei

Activitatea Recentă

Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog Discurs a lui Darie Giurgiu
cu 1 oră în urmă
Lui Vasile Grozav i-a plăcut discuţia La pas prin oraş a lui Bidulescu Constantin
cu 1 oră în urmă
Florica Munteanu-Cuc a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Spre Muntele Viu a utilizatorului Florica Munteanu-Cuc
cu 1 oră în urmă
Gabriel Cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Sunt a utilizatorului Gabriel Cristea
cu 3 ore în urmă
Ion Lazăr da Coza a lăsat un comentariu pentru Mihaela Roxana Boboc
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog Umbra ta a lui Florica Munteanu-Cuc
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog POEZIE- Lacrimă a lui Florica Munteanu-Cuc
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Suciu îi place postarea pe blog Înviere a lui Vasilisia Lazăr (da Coza)
cu 5 ore în urmă
Postare de log efectuată de Costel Zăgan
cu 5 ore în urmă
Darie Giurgiu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog portret a utilizatorului Darie Giurgiu
cu 6 ore în urmă
Darie Giurgiu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Discurs a utilizatorului Darie Giurgiu
cu 6 ore în urmă
Darie Giurgiu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Discurs a utilizatorului Darie Giurgiu
cu 6 ore în urmă
Darie Giurgiu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Discurs a utilizatorului Darie Giurgiu
cu 6 ore în urmă
Postare de log efectuată de Vasilisia Lazăr (da Coza)
cu 8 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog Că doar, mai mult deci (satiră) a lui Cristian Je
cu 8 ore în urmă
Florica Munteanu-Cuc a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Drumul robilor a utilizatorului Rădița Răpeanu
cu 9 ore în urmă
Rădița Răpeanu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Drumul robilor a utilizatorului Rădița Răpeanu
cu 9 ore în urmă
Postare de log efectuată de Cristian Je
cu 10 ore în urmă
Florica Munteanu-Cuc a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Spre Muntele Viu a utilizatorului Florica Munteanu-Cuc
cu 11 ore în urmă
Mihaela Suciu i-a dăruit un cadou utilizatorului Mihaela Roxana Boboc
cu 11 ore în urmă

© 2019   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor