Găina cea mare

[Dinca Valerian]

Pe Ioana  viața nu o lăsase în pace, din contră, o muncise destul. Avea un fel al ei de a merge plină de gânduri, așa încat era greu să ghicești cam câți ani adunase. Numai dacă aveai ocazia să-i privești cutele din jurul ochilor, puteai să-ți dai seama că trecuse de prima tinerețe. Multă lume însă, se obișnuise cu ea, așa, fără vârstă, mai ales că nu prea stătea de vorbă cu oamenii din sat. Buna ziua și atât, se ducea în treaba ei, fără să-i lase pe ceilalți s-o priveasca în ochi.

 

Toți o știau drept Ioana Văduva. Cred ca o chema altfel, dar îi murise bărbatul pe front și nu se mai maritase. După urma lui rămăsese cu un băiat, Culiță, altul nu mai apucasera să aibă. S-a străduit din rasputeri să-l facă mare fără să aducă în casă un tată vitreg. N-a cerut nimic de la nimeni, s-a descurcat cu pensia de vaduva cum a știut ea mai bine, a rostuit gospodăria, a mai muncit cu ziua când a fost nevoie. Și-a trecut viața în liniște, fără sa se vaite de nenoroc. Nici n-avea timp pentru așa ceva, erau prea multe de facut.

 

Și Culiță crestea, umbra lui în bătătură se făcea din ce în ce mai mare. Leit taică-său, fapt care o mulțumea nespus de mult pe Ioana, mama lui.

 

Când a terminat școala din sat, s-a dus la oraș la profesională, s-a gândit să fie șofer, adică șofer-mecanic, așa cum se zicea atunci. Nu era o meserie ușoară, pe vremea aia nu erau ateliere de reparații la tot pasul ca acuma. Plecai cu mașina la drum și dacă se strica trebuia musai să-i dai de cap și să mergi mai departe. Băiat dezghețat, Culiță, nu s-a făcut de rușine în școală și nici după aceea, iar Ioana Văduva era tare mândra de el.

 

Și zilele treceau una după alta, Culiță a făcut armata tot ca șofer și când i-a venit vremea s-a hotărât să se însoare cu Ana, nimeni alta decât fata vecinilor cu care se știa de când erau mici. Adică Ioana s-a-ncuscrit  cu vecinii ei, îi despărțea doar gardul

 

După nuntă, Culiță și-a luat nevasta și a plecat la oraș să se ocupe de șoferia lui, nu-i mergea rău.

 

Când auzea Ioana că poate să vină în sat, se apuca de treabă. Mai întâi văruia gardul, casa pe dinafară și toți pomii din curte.  Apoi intra înauntru, văruia pereții, spăla dușumelele. Acolo unde pe jos era pământ  dădea cu var chiar și pe sub paturi, așa ca să fie frumos și să miroase a curat. Pe urmă, se așeza obosită pe prispă cu ochii scurși de-a lungul uliței.

 

Când venea, Culiță se dădea repede jos din mașină,  lua copilul adormit în brațe si se ducea alături, la socri. Ioana se uita lung după el și iși rodea în gură colțul basmalei.

 

- De mă, muică,  zicea ea nimănui, doar ca pentru sine ca să n-o afle lumea, de ce n-o veni și pe la mine? Că făcui și eu curat, dădui cu var în curte,  în toată casa, spălai dușumelele, perdelele din geamuri, pusei așternuturi curate, făcui pâine caldă si tăiai și găina a mai mare.

[Plopeanu Nina Elena]

Trist, dar adevărat!

[Dinca Valerian]

@Plopeanu Nina Elena  Multumesc pentru comentariu

[Pop Dorina]

Trist, dar poate fi desprins dintr-o dură realitate. Unii uită de unde au plecat.

Am citit cu interes, dar mi-ar fi plăcut o modelare a narațiunii puțin mai... „stufoasă”.

[Dinca Valerian]

@Pop Dorina Atat m-am priceput, dar multumesc mult pentru atentia si interesul acordate.