Frigul din noi

[Exemplu de Titlu]

Este încă vară. O vară toridă care se precipită încet dar sigur spre inevitabila toamnă. Am trăit o vară descalificantă din punct de vedere moral. Nu pot spune că nu mi-a plăcut. Ba din contra, am violat și violentat trupul femeii sub toate aspectele lui carnale. M-am bucurat de sâni mușcând din ei ca un somalez înfometat luni de-a rândul dintr-o bucată de carne friptă în jăratecul aprins și lăsat apoi să se stingă parcă în bătaie de joc la adresa înfometatului de către un zeu păgân. Am strâns în pumni cu forța nebunului acele două rotunjimi femeiești sperând poate că astfel voi păstra,eu laptele încă neizvorat din sfârcurile roz și promis acelor copii pe care nu îi voi avea niciodată, iar ei un singur lucru, amprenta murdară, inuman de scârbavnică a palmelor mele mereu transpirate, mereu nesatule, mereu absente din cadrul firesc al așa ziselor cuviințe.
Am prins sub greutatatea trupului meu dezordonat, trupul sculptat din piatră de fluviu la izvoare al femeii. Am profitat nebun de toate farmecele scandaloase ale vintrelor, penetrând fără pic de indulgență miezul roșu al soarelui deși știam că vrând,dar mai ales nevrând, mă va arde,mă va răni, mă va carboniza într-un final la fel de inevitabil ca și toamna pe care o resimt deja în oase, în fibra cea mai intimă a mușchilor,în suflet,deși recunosc că nu am,cel puțin asta mi se repetă în fiecare zi, dar mai ales în creier.Creierul,acea masinărie atât de sofisticată care cât de curând îmi va aduce sfârșitul.Sau poate un nou început.Sau poate eternitatea,ori vidul,visul veșnic,nu știu,mă gândesc în fiecare ceas al existenței mele ce poate fi dincolo,unde dincolo,care dincolo,să-mi răspundă cei care au fost acolo și s-au întors să povesteascaa€¦imi răsună în urechea internă o singură frază,cea mai cruntă și neiertătoare dintre câte pot fi rostitea€¦”Primeste-l Doamne pe robul tău în împărăția Ta, acolo unde nu e nici întristare, nici durere, nici suspin”a€¦O frază mașinală cântată la fluier de un surdo-mut cocoșat, cocoțat pe un clopot vechi și ruginit al unei biserici părăsite într-o pădure de zade pe crestele unor munți imaginari.
Eu unul m-am împăcat cu gândul,nu mă interesează ce cred ceilalți,ce voi lăsa în urmă, ce pot lăsa în urmă decât urma?! , nu vreau să știu că nu am fost iubit de cei pe care i-am iubit deși o știu prea bine, doar mi se repetă în fiecare zi, nu vreau să plângă nimeni oricum cine o va face, o va face doar de circumstanță, știu exact ce gândesc ceilalți despre mine, am o conștiință încă atât de vie încât urlă și zvâcnește înlăuntrul acestor oase care îmi vor fi la toamnă desfăcute pentru că un bezmetic de măcelar cu un satâr în mână să scormonească în gândurile mele, în visele mele, în tainele și speranțele mele,ca apoi să fiu lăsat să mucegăiesc, da, asta e cuvântul, să mucegăiesc pe o targă pe care alții, cine știe câți,poate 2,3, zece, o sută, au închis ochii mai mult sau mai puțin luminați,mai mult sau mai puțin sclipitori, mai mult sau mai puțin deschisia€¦
Iar acum mi-e frig,deși trupul se răzvrătește,bătăile inimii sunt accentuate de înăbușeală de afară mie mi-e frig. Atât de frig încât aș apuca în palmele astea nenorocite care încă miros a laptele care ar fi trebuit să-i hrănească pe copiii mei care nu se vor naște niciodată; focul însuși, nu flăcăra, nu fulgerul, nu jăratecul înfometatului,marioneta zeului păgân, ci focul, acel foc nefiresc care îi sperie pe copii în poveștile cu diavoli, acel foc în care voi arde până când porțile iadului vor fi din nou deschise pentru ca toți păcătoșii să zburde liberi pe câmpiile Elisee, acel foc care în sfârșit îmi va încălzi sufletul atât de chinuit de cei pentru care pe această lume nu am fost decât o jigodie, un incapabil, un ratat.
Mi-e frig, insuportabil de frig. Deși vine toamna cu toanele ei,cu ploile,vântul, frigul acela pe care îl suporți cu greu după o vară toridă, mie îmi va fi cald,atât de cald,atât de bine,cuprins de moleșeală mă voi lăsa pătruns de sublima căldură a celor ce au fost cândva înghețați milenii de-a rândul însă printr-un joc apoteotic al naturii vor avea, curând,foarte curând, căldura de care au atâta nevoie pentru a nu mai fi vii morți ci straniu dar cât se poate de adevărat,morți vii.

[Vasilisia Lazăr]

Bun venit! Am pus eu diacriticele. Cu acest program http://srv.diacritice.com durează 5 minute conversia. Aveţi însă şi alte probleme. După semnele de punctuaţie trebuie lăsat un spaţiu liber, obligatoriu (blanc).

Un text scris cu talent, dar contează mult aspectul, deci, pe viitor, sperăm să nu mai fie probleme.

           Cu drag, Vasilisia Lazăr (da Coza)

[Sofia Sincă]

Atâta patos şi atâta nerv există în text, încât face cititorul să creadă că se vrea ultimul... în care poţi zice orice, poţi face orice-ţi trece prin cap. Fraze intense, pline, însetate de... de toate, de la început la sfârşit.

Cu admiraţie, Sofy!