Aurel s-a suit pe bicicletă, iar fratele mai mic Petrișor în fața lui pe bara transversală, ținând picioarele ridicate. A pedalat pe uliță până-n dreptul casei lui Ghiuțu a lu’ Milea, unde s-a oprit ca să alunge un șorecar furios ce a-nceput să-i latre și să se țină după ei. „No țân-te bine!”, a strigat Aurel când țoacla a a luat-o pe uliță-n jos. A dat de câteva ori din pedale ca să prindă viteză mai mare, însă când lanțul s-a rupt și a sărit, a fost prea târziu. Frâna nu a mai funcționat, iar gardul de la grădina lui Partenie s-a prăbușit când bicicleta a intrat direct în el. Cei doi frați s-au durigat peste stratul de castraveți icnind. Roata din față a bicicletei a trecut de ei, luând-o la vale printre straturi și oprindu-se-n urzicile înalte.

      Petrișor s-a ridicat primul, zgâriat și plin de praf pe haine. A privit speriat în jurul lui și a suspinat.. Liniștea acelei zile de duminică a îmbrățișat întregul sat. Dinspre uliță nu s-a auzit nimic. Doar o găină rătăcită a cotcodăcit la câteva case mai încolo, vestindu-și oul. Soarele i-a privit pe cei doi frați și a închis ochii. S-a furișat după o perdea de nori și s-a pus să doarmă de amiază.

      Din fericire nu a trecut nimeni pe acolo ca să-i vadă. Băiatul a început să plângă încet. Aurel a gemut și s-a ridicat în fund. Și-a privit genunchele drept zdrelit, din care i se prelingea un firicel de sânge. S-a apropiat de Petrișor și a încercat să-l liniștească, însă fratele cel mic l-a îmbrâncit zicându-i că doar el e de vină că i-o trebuit cu bicicleta. Cei doi frați s-au ridicat, împleticindu-se. „O să ne omoare ticu”, a șoptit Aurel, iar Petrișor a dat din cap. Au privit în jur, la gardul dărâmat și la stratul de castraveți culcat la pământ. De pe uliță s-a auzit un fluierat. Aurel s-a trântit la pământ, făcându-i semn lui Petrișor să facă la fel. S-au pitulat după parii de la roșii, făcându-se una cu pământul.

      Toader Canciu, bătrânul, a trecut pe uliță călare pe iapa lui. S-a oprit în dreptul gardului prăbușit și a fluierat a pagubă. A rânjit și a scos din buzunar pachetul de țigări. A băgat o țigară-n gură și a aprins-o. A suflat fumul satisfăcut, privind la grădina răvășită. Soarele a ațipit ținând în brațe norii moleșiți de căldură. Satul și-a îmbrăcat straiele de duminică, lenevind plăcut în îmbrățișarea dup-amiezii de vară.

 

      Brăcinariul a șuierat în aer și a lovit picioarele goale ale lui Aurel. Băiatul a țipat. Petrișor își aștepta îngrozit rândul. „Nu mai da ticule că nu mai fac!”, a țipat fratele cel mai mare când Nea Ion a ridicat mâna să lovească din nou. „Mi-aț’ strâcat bicicleta!”, a strigat tatăl înfuriat. „Io cu ce mă mai duc la servici?” Zamfira, mama lor, plângea mocnit după ușa coniei. Sora mai mică, Aneta, a luat-o în brațe și a mângâiat-o pe cap. „Lasă tu mică, a șoptit fata, că o să treacă șî băieții s-or învăța minte...” „Cin-o să-i plătească paguba lu’ Partenie? Da gardu’?”, a continuat tatăl tot mai înfuriat. Aurel s-a prăbușit plângând, cu picioarele adunate sub el. Când cureaua l-a lovit peste mâini, a icnit și a gemut de durere.

     Zamfira a apărut de după conie, cu ochii inundați de lacrimi. L-a luat pe Aurel în brațe. „Nu mai da!”, a strigat muierea cu vocea gâtuită. Nea Ion a lăsat brăcinariul să-i cadă din mâini. A întors privirea, să nu se vadă lacrima ce i-a apărut în colțul ochilor. Și-a îndesat cămașa-n nădragi și a oftat. A deschis portița spre curte și a luat-o-nspre grădină. Câinele a dat bucuros din coadă când bărbatul a trecut pe lângă el. A lătrat vesel, însă Nea Ion nu l-a mângâiat pe cap așa cum făcea de obicei. A intrat în grădină și a închis portița după el. Vântul de seară adia ușor, șoptindu-le vorbe dulci prunilor din livadă.

      Aneta a dat să plece după tatăl ei, însă mamă-sa i-a făcut semn să rămână pe loc. „Lasă-l, draga mamii cu gândurile lui”, i-a șoptit femeia copilei. Fata a dat ușor din cap că a înțeles. Petrișor a răsuflat ușurat că a scăpat de bătaie. A lăsat privirea în jos și s-a îndepărtat spre șopru. S-a așezat pe buturuga pusă de-a curmezișul, asemenea tatălui său, prinzându-și capul în palme.

      Aurel s-a desprins din brațele mamei și a intrat încet în conie. Își freca cu mâna locul în care tatăl său l-a lovit cu cureaua peste picioare. Avea ochii inundați de lacrimi. S-a așezat spășit pe un scaun și a pus mâinile pe masă. Simțea că-l doare sufletul, iar inima-i bubuia cu putere-n piept. Și-a rezemat capul peste mâini și a tras adânc aer în piept. A suspinat și a închis ochii. În conie s-a-ntins o tăcere apăsătoare ca o durere.

      Peste curte s-a lăsat o tristețe precum o umbră. Soarele s-a pregătit de culcare, aranjându-și o pernă din câțiva nori pufoși și somnoroși. Pe uliță se auzeau râsetele copiilor ce se jucau. Veselia lor a alungat întristarea, trimițănd-o de unde a venit.

Vizualizări: 59

Fişiere Anexate :

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

În REGULAMENT site se specifică în clar: DOAR O POSTARE PE ZI! Voi reprograma această postare să apară mâine. Nu postăm odată tot, să ne luăm de-o grijă. Vom ține cont și de frecvența comentariilor. 

Da, scuze, am înțeles. Voiam să recuperez timpul în care nu am avut activitate pe site.

😅
Lucian Ioan Domsa a spus :

Da, scuze, am înțeles. Voiam să recuperez timpul în care nu am avut activitate pe site.

ne intoarcem  in inepuiuzabila lume  a satului  ,aceasta epopee morometiana   ce-si  creste eroii cu  o sfintenie  a simplitatii  din care  acum descifram durerile  copilariei ,dramele casnice in jurul  unei  biciclete si nu  ne ramane decat  sa  asteptam  o  continuare  a acestor pagini de roman.

cu  pretuire!

Vă mulțumesc Domnule Mihai Katin!

Ce frumos ai povestit, Lucian! Copiii creșteau mult mai responsabili înainte, pe mine mă certa mama și când îmi pierdeam pixul, nu era ca acum. Banul se făcea cu multă sudoare și trebuia conștientizat efortul.

Minunat episod și încă o dată îți mulțumesc pentru cele două romane pe care mi le-ai dăruit! Dacă aș avea ceva de cârcotit, poate mi-aș dori ca unele fraze să fie mai lungi. Îmi place poezia din proza ta. Felicitări! 

Vă mulțumesc mult Doamna Vasilisia! Am considerat că frazele ceva mai lungi ar tăia din farmecul poveștii...

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor-șef Revista Eminesciana, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR 

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic

CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR 

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru anul trecut au donat:

Gabriela Raucă - 400 Euro

Monica Pester - 600 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

***

Pentru acest an au donat:

Maria Chindea - 200 Lei

Monica Pester - 300 Lei

important!

Comentându-i pe alții, vom fi, la rândul nostru, comentați.
Așa-i într-un cenaclu.

Activitatea Recentă

Lui Mircea Teculescu i-a plăcut profilul lui Mircea Teculescu
cu 55 minute în urmă
Lui Mircea Teculescu i-a plăcut profilul lui Mircea Teculescu
cu 55 minute în urmă
Lui Mircea Teculescu i-a plăcut profilul lui Mircea Teculescu
cu 55 minute în urmă
Utilizatorului Jeler Eleonora Maria îi place postarea pe blog Știind măsura-n toate, ce vise-avem, pe unde... a lui Ada Nemescu
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Jeler Eleonora Maria îi place postarea pe blog Cea mai bătrână a lui Ana-Maria Butuza
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Jeler Eleonora Maria îi place postarea pe blog *** a lui Costel Zăgan
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Jeler Eleonora Maria îi place postarea pe blog Singurătate a lui Dacu
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Monica Pester îi place postarea pe blog Viață de poveste a lui Monica Pester
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Jeler Eleonora Maria îi place postarea pe blog ziua cârtiței a lui petrut dan
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Jeler Eleonora Maria îi place postarea pe blog trebuia... a lui bolache alexandru
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Jeler Eleonora Maria îi place postarea pe blog Viață de poveste a lui Monica Pester
cu 2 ore în urmă
Dacu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Nimic... a utilizatorului Dacu
cu 2 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Viață de poveste a utilizatorului Monica Pester
cu 3 ore în urmă
Mircea Teculescu a lăsat un comentariu pentru Ada Nemescu
cu 4 ore în urmă
Dacu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Am înțeles... a utilizatorului Dacu
cu 4 ore în urmă
Mircea Teculescu şi Vasilisia Lazăr sunt acum prieteni
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog Viață de poveste a lui Monica Pester
cu 5 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Viață de poveste a utilizatorului Monica Pester
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului Ada Nemescu îi place postarea pe blog Viață de poveste a lui Monica Pester
cu 6 ore în urmă
Lui Dacu i-a plăcut videoclipul lui Grig Salvan
cu 6 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor