Fragment din romanul în lucru „ILEANA”

[Lucian Ioan Domsa]

      Aurel s-a suit pe bicicletă, iar fratele mai mic Petrișor în fața lui pe bara transversală, ținând picioarele ridicate. A pedalat pe uliță până-n dreptul casei lui Ghiuțu a lu’ Milea, unde s-a oprit ca să alunge un șorecar furios ce a-nceput să-i latre și să se țină după ei. „No țân-te bine!”, a strigat Aurel când țoacla a a luat-o pe uliță-n jos. A dat de câteva ori din pedale ca să prindă viteză mai mare, însă când lanțul s-a rupt și a sărit, a fost prea târziu. Frâna nu a mai funcționat, iar gardul de la grădina lui Partenie s-a prăbușit când bicicleta a intrat direct în el. Cei doi frați s-au durigat peste stratul de castraveți icnind. Roata din față a bicicletei a trecut de ei, luând-o la vale printre straturi și oprindu-se-n urzicile înalte.

      Petrișor s-a ridicat primul, zgâriat și plin de praf pe haine. A privit speriat în jurul lui și a suspinat.. Liniștea acelei zile de duminică a îmbrățișat întregul sat. Dinspre uliță nu s-a auzit nimic. Doar o găină rătăcită a cotcodăcit la câteva case mai încolo, vestindu-și oul. Soarele i-a privit pe cei doi frați și a închis ochii. S-a furișat după o perdea de nori și s-a pus să doarmă de amiază.

      Din fericire nu a trecut nimeni pe acolo ca să-i vadă. Băiatul a început să plângă încet. Aurel a gemut și s-a ridicat în fund. Și-a privit genunchele drept zdrelit, din care i se prelingea un firicel de sânge. S-a apropiat de Petrișor și a încercat să-l liniștească, însă fratele cel mic l-a îmbrâncit zicându-i că doar el e de vină că i-o trebuit cu bicicleta. Cei doi frați s-au ridicat, împleticindu-se. „O să ne omoare ticu”, a șoptit Aurel, iar Petrișor a dat din cap. Au privit în jur, la gardul dărâmat și la stratul de castraveți culcat la pământ. De pe uliță s-a auzit un fluierat. Aurel s-a trântit la pământ, făcându-i semn lui Petrișor să facă la fel. S-au pitulat după parii de la roșii, făcându-se una cu pământul.

      Toader Canciu, bătrânul, a trecut pe uliță călare pe iapa lui. S-a oprit în dreptul gardului prăbușit și a fluierat a pagubă. A rânjit și a scos din buzunar pachetul de țigări. A băgat o țigară-n gură și a aprins-o. A suflat fumul satisfăcut, privind la grădina răvășită. Soarele a ațipit ținând în brațe norii moleșiți de căldură. Satul și-a îmbrăcat straiele de duminică, lenevind plăcut în îmbrățișarea dup-amiezii de vară.

 

      Brăcinariul a șuierat în aer și a lovit picioarele goale ale lui Aurel. Băiatul a țipat. Petrișor își aștepta îngrozit rândul. „Nu mai da ticule că nu mai fac!”, a țipat fratele cel mai mare când Nea Ion a ridicat mâna să lovească din nou. „Mi-aț’ strâcat bicicleta!”, a strigat tatăl înfuriat. „Io cu ce mă mai duc la servici?” Zamfira, mama lor, plângea mocnit după ușa coniei. Sora mai mică, Aneta, a luat-o în brațe și a mângâiat-o pe cap. „Lasă tu mică, a șoptit fata, că o să treacă șî băieții s-or învăța minte...” „Cin-o să-i plătească paguba lu’ Partenie? Da’ gardu’?”, a continuat tatăl tot mai înfuriat. Aurel s-a prăbușit plângând, cu picioarele adunate sub el. Când cureaua l-a lovit peste mâini, a icnit și a gemut de durere.

     Zamfira a apărut de după conie, cu ochii inundați de lacrimi. L-a luat pe Aurel în brațe. „Nu mai da!”, a strigat muierea cu vocea gâtuită. Nea Ion a lăsat brăcinariul să-i cadă din mâini. A întors privirea, să nu se vadă lacrima ce i-a apărut în colțul ochilor. Și-a îndesat cămașa-n nădragi și a oftat. A deschis portița spre curte și a luat-o-nspre grădină. Câinele a dat bucuros din coadă când bărbatul a trecut pe lângă el. A lătrat vesel, însă Nea Ion nu l-a mângâiat pe cap așa cum făcea de obicei. A intrat în grădină și a închis portița după el. Vântul de seară adia ușor, șoptindu-le vorbe dulci prunilor din livadă.

      Aneta a dat să plece după tatăl ei, însă mamă-sa i-a făcut semn să rămână pe loc. „Lasă-l, draga mamii cu gândurile lui”, i-a șoptit femeia copilei. Fata a dat ușor din cap că a înțeles. Petrișor a răsuflat ușurat că a scăpat de bătaie. A lăsat privirea în jos și s-a îndepărtat spre șopru. S-a așezat pe buturuga pusă de-a curmezișul, asemenea tatălui său, prinzându-și capul în palme.

      Aurel s-a desprins din brațele mamei și a intrat încet în conie. Își freca cu mâna locul în care tatăl său l-a lovit cu cureaua peste picioare. Avea ochii inundați de lacrimi. S-a așezat spășit pe un scaun și a pus mâinile pe masă. Simțea că-l doare sufletul, iar inima-i bubuia cu putere-n piept. Și-a rezemat capul peste mâini și a tras adânc aer în piept. A suspinat și a închis ochii. În conie s-a-ntins o tăcere apăsătoare ca o durere.

      Peste curte s-a lăsat o tristețe precum o umbră. Soarele s-a pregătit de culcare, aranjându-și o pernă din câțiva nori pufoși și somnoroși. Pe uliță se auzeau râsetele copiilor ce se jucau. Veselia lor a alungat întristarea, trimițănd-o de unde a venit.

[Vasilisia Lazăr]

În REGULAMENT site se specifică în clar: DOAR O POSTARE PE ZI! Voi reprograma această postare să apară mâine. Nu postăm odată tot, să ne luăm de-o grijă. Vom ține cont și de frecvența comentariilor. 

[Lucian Ioan Domsa]

Da, scuze, am înțeles. Voiam să recuperez timpul în care nu am avut activitate pe site.

[Vasilisia Lazăr]

Lucian Ioan Domsa a spus :

Da, scuze, am înțeles. Voiam să recuperez timpul în care nu am avut activitate pe site.

[Mihai Katin]

ne intoarcem  in inepuiuzabila lume  a satului  ,aceasta epopee morometiana   ce-si  creste eroii cu  o sfintenie  a simplitatii  din care  acum descifram durerile  copilariei ,dramele casnice in jurul  unei  biciclete si nu  ne ramane decat  sa  asteptam  o  continuare  a acestor pagini de roman.

cu  pretuire!

[Lucian Ioan Domsa]

Vă mulțumesc Domnule Mihai Katin!

[Vasilisia Lazăr]

Ce frumos ai povestit, Lucian! Copiii creșteau mult mai responsabili înainte, pe mine mă certa mama și când îmi pierdeam pixul, nu era ca acum. Banul se făcea cu multă sudoare și trebuia conștientizat efortul.

Minunat episod și încă o dată îți mulțumesc pentru cele două romane pe care mi le-ai dăruit! Dacă aș avea ceva de cârcotit, poate mi-aș dori ca unele fraze să fie mai lungi. Îmi place poezia din proza ta. Felicitări! 

[Lucian Ioan Domsa]

Vă mulțumesc mult Doamna Vasilisia! Am considerat că frazele ceva mai lungi ar tăia din farmecul poveștii...