Fragment din romanul Ingrid -II

[giurgiu maria]

Am venit în concediu către sfârșitul lui septembrie în cest an. Era timpul de făcut conservele,de pus murături și făcut gem de fructe și dulcețuri.Am făcut împreună cu mama din toate acestea și am pus în cămară pentru a avea ea pe timp de iarnă.A îmbătrânit și o chinuie rău artroza iar faptul că o mai scuteam de corvezi era binevenit pentru ea sărmana. Serile mă retrăgeam în cameră, după ce, ai mei mergeau la culcare.În unele seri mergeam la fratele meu acasă și petreceam serile cu el și Lia soția sa.Vizionam vreun film sau altceva.
Haralamb, are o pasiune pentru emisiunile despre natură și animale sălbatice și priveam împreună aceste emisiuni pe Național Geographic sau altele, preferate de el.În alte seri, ascultam muzică sau pur și simplu stam la taclale până seara târziu, când eu plecam acasă la mine.
Eu le povesteam de prin Italia unde îmi petrecusem ultimii ani, ei îmi povesteau despre viața lor, despre câinii lui Haralamb, că are vreo patru și despre animalele pe care le cresc și constituie avutul și mândria lor, în special a Liei. Dintotdeauna lui i-a plăcut să aibă câini de rasă, e un hobby al său.
Lia se ocupă de câțiva ani, de când a rămas fără serviciu cu creșterea animalelor. Are vaci, păsări și porci.Iubește animalele și a îndrăgit această ocupație, deși nu-i ușoară.Primește și ceva bani de la stat, subvenții, crescând vaci și viței și își mai încropesc veniturile, cu ce câștigă Haralamb cu meseria lui. Copii nu au.Lia e o femeie cu suflet bun, e harnică, inteligentă, discretă și cu mult bun simț.
Nu-i tipul de femeie prea vorbăreață sau bârfitoare, nici o cicălitoare. E o brunetă frumușică,înaltă cât mine și subțirică, cu ochii mari, căprui și blânzi, un zâmbet plăcut îi luminează fața de câte ori ne întâlnim.
Haralamb, din contră, nu-i tace gura decât când doarme sau când e singur. E mereu pus pe harță, provocator însă cu ea se poartă frumos. Când mai calcă strâmb și acasă Lia îl întâmpină privindu-l lung fără să zâmbească deloc și fără ai răspunde un cuvânt la orice ar zice el căutând să se facă agreabil, realizează că a călcat iar în străchini și atunci se face luntre și punte, să intre iar în grațiile neveste-si. De obicei ea e bună cu el, nu se supără așa cu una cu două. Când o face, înseamnă că e pentru un motiv întemeiat. Nu se ceartă cu el niciodată doar îl fixează cu privirea ei enigmatică, încruntată și nu-i răspunde un cuvânt iar Haralamb atunci intră în criză.
Zice de toate: reproșuri, ridică vocea după care începe cu vrăjeli, o pupă o alintă, până nu-i vorbește Lia iar, el nu are liniște.
De obicei nu se ocupă el de animale, nu le rânește grajdul, nu le dă demâncare.Toate aceste lucruri și altele care țin de această ocupație le face mereu ea cu multă tragere de inimă, însă când vrea să fie iertat ,el face și excepții. Are și el punctele sale slabe.
Într-una din seri, după cină, am mers la ei să petrecem seara împreună. În timp ce beam câte o cafea și mâncam câte o felie de tort, urmăream la televizor, un documentar pe Național Geographic, despre păsări de pradă, printre altele, uliul. Lia stătea pe fotoliu și motanul ei negru se întinsese pe marginea fotoliului său torcând leneș iar ea îi alinta mașinal, blana moale și lucioasă. Atunci Haralamb mi-a zis, în contextul discuției noastre despre pasări răpitoare care tocmai se transmitea la televizor:
-Crezi că uliul poate fi domesticit și dresat Ingrid?
Îi răspund:
-Dresat? Poate, însă nu cred că e ușor! Domesticit însă...nu cred!
- Întreab-o pe Lia, că ea are un uliu al ei. El vine și i se așează pe umăr, îi mănâncă din palmă fără să mai folosească mânușă, ca dresorii ăștia și nu o lovește niciodată cu ciocul.
La televizor se vorbea tocmai, că pentru a dresa aceste păsări e necesară o mânușă căci sunt agresive. Lia începe atunci să-mi povestească despre uliul său:
- Da Ingrid! E adevărat! Îl cheamă Ciufu și l-am găsit la muchea Gemenii, când am dus vaca la păscut. Era cu aripa ruptă, abia mai mișca. L-am luat și l-am pus în bluza mea de trening și așa l-am adus acasă, i-am dezinfectat rana, căci eu cred că fusese împușcat, i-am făcut niște atele și l-am pansat. Am avut grijă de el și l-am ținut, mai mult de o lună în colivie până s-a vindecat.
Când și-a mai revenit, mă jucam cu el, i-am pus numele Ciufu și după puțin timp, când îl chemam astfel, el înțelegea și venea imediat pe mâna mea. La început am folosit o mânușă căci mă temeam de ciocul lui. Îl puneam pe umărul meu și fiind rănit îi mângâiam ușor pe căpșorul cu cioc încovoiat și puternic și penele lucioase. Am început treptat să-l alint, apropiindu-l de obrazul meu și el după aceea, când îl puneam pe umăr, se punea singur cu capul lipit de obrazul meu.L-am dus și la veterinară de i-a văzut aripa. Fusese ruptă. Mi-a dat o alifie să-i pun și a durat mai bine de o lună, până s-a vindecat. După ce i-a trecut aripa, îl chemam pe mâna mea fără mânușă și nu m-a ciupit nici măcar o data.
Când Haralamb în schimb încerca să întindă mâna spre el să-l alinte, începea să țipe la el și l-a ciugulit destul de rău. Dacă încerca el să se apropie de mine și Ciufu era pe aproape țipa la el și sărea să-l lovească cu ciocul. Nici mâncare nu a vrut de la el, doar de la mine.
Haralamb se răstea la el și răspundea țipând și el la Haralamb, încercând să-l ciugulească. Când a putut să zboare, l-am lăsat liber, deși mă temeam că se ia de găini. Îl certasem de câteva ori, când era rănit și-l învățasem că nu trebuie să le atace. Ei bine, el a înțeles și nu a mai încercat! De când e în libertate, deseori vine pe crengile dudului din fața casei și mă strigă în felul lui iar eu ies, îl chem:
- Ciufu! Ciufu! Atunci el vine în zbor, se pune pe umărul meu și își lipește capul de obrazul meu. Eu îi mângâi capul, după care, îl las să zboare. Vine destul de des!
Nu mă mai miram, căci cunoscând-o pe Lia cum vorbește cu animalele sale și le îngrijește, cred că animalele înțeleg cel mai bine sufletul oamenilor și simt din tonalitatea vocii ce intenții avem. Așa și cu Ciufu, uliul Liei cum îi zice Haralamb. El susține că Ciufu e gelos de aceea țipă la el și îl ciugulească când îl vede că se apropie de Lia.

[Sofia Sincă]

Din acest mic text deducem dragostea ta pentru animale, fie domestice sau sălbatice. Însă nararea este foarte simplă, sărăcuță în figuri de stil și în exprimare. Multe, multe repetiții, fără rost, ceea ce denotă vocabular sărac.

Exemplu: În unele seri mergeam la fratele meu acasă și petreceam serile cu el și Lia soția - se întâmplă aproape la fiecare frază

Apoi mai sunt și altfel de erori:

septembrie în cest an. - acest an

serviciu cu creșterea animalelor. - de creșterea

E o brunetă frumușică,înaltă cât mine - nu știm cât de înaltă ești tu

nu-i tace gura decât când doarme sau când e singur - frază greoaie

umărul meu și fiind rănit îi mângâiam ușor pe căpșorul - îl mângâiam

Când Haralamb în schimb - fără alineat

la el și sărea să-l lovească cu ciocul. Nici mâncare nu a vrut de la el, - la el, la el, - deranjant de mult

De asemenea, lipsa pauzelor dintre semnele de punctuație și cuvânt reprezintă eroare.

Am trecut pe aici,

Sofy

[Corina Militaru]

Semn de popas! :)