Ferpar pe muchie de șuriu

[Ion Ifrim]

                  FERPAR PE MUCHIE DE ȘURIU    

 

  Curios să văd ce evenimente au mai avut loc în urbea unde mi-am petrecut primii ani ai adolescenţei, tot răsfoind un ziar de sorginte buzoiană, am dat peste o ştire care m-a întristat din cale afară. Un poliglot cu studii de teologie, cursuri de radiestezie și brokeraj / A încetat din viață publicistul buzoian Aurel Ganea. Bonom şi morocănos în acelaşi timp, aşa mi-l amintesc. ”-Maestre! mă interoga puţin peltic, cu vocea lui de dog răguşit, cu părul creţ şi vâlvoi,  bătându-mă amical pe umăr, ce mai scrii?!” În tonul lui nu sesizam o persiflare (sau poate era prea absconsă şi nu-mi dădeam eu seama!) ci, mai degrabă, un fel de gravitate, privind condiţia mea de june prim (nu împlinisem nici douăzeci de ani), al cărui potenţial putea răsturna ierarhia provinciei anonime în care ne duceam veacul. De fiecare dată ridicam din umeri, eschivându-mă prin a-i da un răspuns, privindu-i mustaţa marqueziană, un rapt ce-l propulsa în rândul clasicilor în viaţă, un clasic fără operă, dar în viaţă şi tocmai din această cauză, oricând gata să răstoarne el ierarhia valorică în care fiecare ne credeam geniali în stare latentă. Văzându-l o dată cum a scos dintr-un diplomat Fantastica şi trista poveste a Candidei Erendira şi a nesăbuitei sale bunici, nu mi-am putut stăpâni uimirea: ”-Când ţi-a apărut cartea, mon cher?!”. Pe chipul lui Ganea apăru un surâs forţat. Într-o marţi, întâlnindu-ne pe Chiristigii, unde se afla ziarul ”Viaţa Buzăului”, la şedinţele de cenaclu, conduse de Puiu Cristea, repetându-mi stereotipa lui întrebare, privind antuma şi geniala mea creaţiune literară, un alt coleg, nimerit în imediata apropiere, răspunse în locul meu: ”-S-a născut geniu şi moare speranţă!” Ganea Ivolghin strâmbă din mustaţă, dându-şi ochii peste cap. Era ticul lui atunci când polemiza în mod cordial. Apoi, drept consolare, bătându-mă pe umăr, ca de obicei, ripostă pe un ton afabil, continuând să-şi arate albul ochilor: ”-Eu cred în talentul lui. Anul acesta a luat premiul întâi la poezie”, îmi luă apărarea pelticul, cu sarcasmul disimulat a lui Ilie Moromete la adresa fiului său. Sporadicele lui proze, frizau, mai degrabă, fantasticul lui Stanislaw Lem, ci nu suprarealismul lui Marquez. Călin Gheţu, le asculta cu mare atenţie, pufăind din luleaua lui. În uşurinţa de a vehicula cu termenii, autorul bagateliza distanţa dintre Alfa Centauri şi Calea Lactee, aflate la o azvârlitură de băţ. Proza nu avea nimic subversiv în ea în afară de încâlceala termenilor. O dată, după ce a terminat de citit, plimbându-ne mai bine de o oră prin infinitul mic, printre megaliticele corpuri cereşti aflate în imponderabilitate, pe fondul liniştii care s-a lăsat, se mai auzea doar sforăitul lui nea Mişa, decanul de vârstă, ziarist încă de pe vremea când comuniştii luptaseră în ilegalitate, purtând pe cap aceiaşi şapcă proletară pe care o purtase şi în tinereţe, alt geniu în stare latentă, ieşit la pensie, gonit, probabil, de nevastă de acasă, venit, acolo, unde muzele cântau la harpă, să tragă un pui de somn selenar în nava spaţială a prozatorului cu care sfida timpul şi spaţiul. Din el, vorba lui M. R. Paraschivescu, mai ardea doar ţigareta. Culmea ironiei, trezit din somn, nea Mişa, ceru să ia cuvântul. Din toţi cei care ne aflam acolo, tocmai pentru faptul că nu ascultase nimic, el înţelesese SF-ul lui Ganea cel mai bine. ”-Tovarăşi, cer cuvântul! Înainte de a intra în miezul problemei, îşi începuse pterodactilul disertaţia, vreau să-l întreb pe tovarăşul Ganea, aici de faţă, dacă a văzut măcar o dată vreun extraterestru în carne şi oase, sau din ce pizda mă-si or fi făcute arătările alea care seamănă cu nişte avortoni.” Ropote de aplauze la scenă deschisă. Dator cu o explicaţie, lectorul nu întârzie răspunsul. ”-Vreau să precizez din capul locului că povestirea pe care am citit-o în seara asta, rod al fanteziilor mele imaginative, nu conţine un  adevăr absolut. În primul rând (dacă mai era nevoie să precizez) adevărul absolut este deţinut de cadrele noastre de partid şi de stat alese în mod democratic.” Din nou interminabile ropote de aplauze. Era acolo o pepinieră de dizidenţi şi tot atâţia informatori, dar nici unul nu avea curajul de a-şi da arama pe faţă. Evident, la gradul de inteligenţă a prozatorului, răspunsul, care făcea aluzie la trecutul de ilegalist al pterodactilului, fusese dat la paranghelie. Câţiva ani nu m-am mai întâlnit cu Ganea. Când, deodată, aflându-mă eu în locul de naştere al poetului Vasile Voiculescu, într-o escapadă amoroasă la o Gruşenkă, pentru care s-ar fi măcelărit escadroanele între ele, hop şi Ganea Ivolghin! Era ultimul loc în care îmi închipuiam că ne putem întâlni. Demnitatea şi onoarea lui de familist (după câte ştiam era căsătorit cu o fiică de preot), nu cadra cu atmosfera de concupiscenţă în care păcatul tinereţii mă împinsese. Era ca un dascăl dintr-o biserică rurală, cărând în spate sacul cu prescuri, strecurându-se pe furiş pe uliţe cât mai lăturalnice pentru a nu fi văzut, în drum spre casă, unde urma să arunce prada sfinţită la porci pentru a-şi mânji de crăciun barba cu untură. ”-Maestre, începu cu vocea lui jovial-morocănoasă, ce bine îmi pare că te văd!” Ne stimam şi ne făceam reverenţe ca doi rivali, mândri că odată şi odată istoria literaturii avea să consemneze acest lucru. Stând pe câte un taburet, oferit de amfitrioana, ce se fâţâia de colo-colo pe lângă noi într-un capot de velură verde, din care lăsa în mod ostentativ să i se vadă provocatorii ei sâni, ne-am dat la discuţie, ciocnind o tequila de Pârscov. Ș-am discutat pe varii teme, într-o atmosferă plină de însufleţire, fără să scoatem cuţitele, în faţa unei piramide de mere proaspăt culese, împrăştiind o mireasmă de paradis dat în pârg, timp în care, Gruşenka, când stătea pe genunchiul lui, când pe al meu, mângâindu-ne cu o egală afecţiune, ca într-o nuvelă de Cehov, în care iubirea cotropea orice formă de ură. “-La râul Babilonului, acolo am şezut şi am plâns, când ne-am adus aminte de Sion. În sălcii, în mijlocul lor, am atârnat harpele noastre. (…) De te voi uita, Ierusalime, uitată să fie dreapta mea!” am zis eu.  ”-Să se lipească limba mea de grumazul meu, de nu-mi voi aduce aminte de tine, de nu voi pune înainte Ierusalimul, ca început al bucuriei mele,” a zis pelticul. ”-Pe mine, vă rog, nu mă băgaţi în ecuaţia asta”, a adăugat şi fiica Babilonului, speriată de jurământul nostru. Ș-am plâns, ş-am discutat până dincolo de miezul nopţii, privind cu ochii înceţoşaţi de atâta tequila, de pe verandă, bolta cerului, din care steaua lui Ganea îl privea fără ca el să o vadă. Fie-i galaxia uşoară!

[Corina Militaru]

Savuros remember! Evident că nu șterge tristețea produsă de plecarea domnului Ganea dintre noi, dar aduce un zâmbet pe față legat de ceea ce a fost acest om. Fie-i galaxia uşoară!, zic și eu. Spre să-și găsească pacea acolo unde este.

Prețuire,

[Sofia Sincă]

Întru amintire și cinstire de breaslă. În foarte puține cazuri creatorii literari contemporanii, talentați se iubesc. Poate la câte un pahar de tequila... mângâiați de finețea mâinilor de Evă..

Farmecul textului este dat de stilul autorului, de frazele lungi picurate cu figuri de stil originale, iar sentimentul de admirație pentru cel ce i-a fost înaintaș răzbate din rânduri.

Am citit cu deosebită plăcere!

Sofy