Tipurilor de oameni formaţi în alte timpuri, sub alte coordonate, cărora li s-a impus un anumit mod de conduită, unde decenţa a pătruns cu luciditate în conştiinţă, li se pare o crimă să se debaraseze de ea, chiar dacă s-a încercat să li se ia apoi, cu forţa.

Preotul Arvat, complex în gândire şi simţindu-se responsabil de a conduce spre bine femeile din viaţa lui, soţia şi fiicele, îşi luă rolul în serios, în cel mai extrem mod posibil. Trăia cu speranţa că lumea aceasta comunistă, artificială, nu va putea continua mult şi va reveni cea reală, cea în care se formase el ca om şi totul va deveni normal. Motiv pentru care toată familia trăia modest, dar cinstit, ancorată într-o continuitate religioasă, evitând orice mod de a putea fi pervertiţi sau rătăciţi prin desişurile vieţii.

Fiicele şi copiii acestora trebuiau să i se supună, cel puţin în casă, în mod tacit, musafiri nu primeau în acest oraş, unde erau cam singulari în concepţii şi existenţialitate. Desigur, Eva şi Caterina vedeau diferenţa, dar se străduiau să-l respecte pe papa, deşi ele se cam descotorosiseră de acest înveliş plafonat al tatălui. Caterina pufăia pe nas duminica dimineaţa la slujbă sau rămânea absentă când trebuia să răspundă ''amin!’’.

Şi cei mici vedeau oarecum diferenţa faţă de alţi copii sau colegi de şcoală, care râdeau dacă încercau să spună câte un amănunt din casă. Preferau să tacă şi să stea retraşi. Era nevoie de multă abilitate pentru învoirile de la preot, pentru a lipsi de la slujba duminicală, în favoarea vreunei activităţi la Casa Pionierului.

- Nu poate Casa Pionierului să-i înveţe ceva mai bun decât slujba, reproşa papa, rar şi cu amărăciune.

- Papa, dar este o activitate a şcolii şi noi nu putem face altfel decât toată lumea, îşi apăra Eva copiii.

Băieţelul Caterinei era cam de o seamă cu cel mijlociu al Evei.

Doar când era plecat în delegaţie domnul Arvat, fetele împreună cu odraslele lor plecau, chiar fără îngăduinţa păpşoarei la cinematograf sau la plimbare prin oraş. Desigur, mama nu bătea clopotele.

După vreo trei ani, preotul Arvat îşi luă păpşoara şi se mută la Târgovişte, după un post mai bine plătit şi o nouă locuinţă. În scurt timp, plecă şi fiica lor cea mică Caterina după ei, stabilindu-se acolo împreună cu fiul ei. Chiar dacă nu era de acord întrutotul cu tatăl, Caterina îi semăna mult şi nu putea trăi departe de el, mai ales de mama. Şi ea era o răzvrătită a sorţii, dar sub alt aspect.

Astfel, Eva rămăsese într-un apartament spaţios cu trei dormitoare, plus sufrageria, bucătăria şi celelalte. Însă sărăcia şi rămăşiţele de mobilă salvată în urma inundaţiei bântuiau prin el. O debara din lipsă de altceva era plină de cărţile salvate şi ele de la înec. Cu toate acestea, casa ei era veşnic plină de colegi de-ai copiilor, colege de-ale ei de birou sau vecini. Uşa, în ciuda timpului cât a stat închisă, acum se închidea cu yala doar noaptea, după ce pleca ultimul musafir. De multe ori rămânea chiar şi deschisă. Casa ei era foarte ospitalieră, cafeaua la ea era cea mai bună, fie şi nechezol. Oricum, era adevărată aventură să se făcă rost de câteva linguriţe de ness. Atunci se dădea alarma, se frecau bine şi se împărţeau la toată lumea de faţă.

Insistenţele la care erai supusă pentru a onora vizita, discuţiile plăcute şi de calitate purtate în casă, precum şi plăcerea de a fi alături de amfitrioană, făceau să nu se vadă sărăcia, pereţii nezugrăviţi de vreme multă sau covorul ros până la urzeală. Revista ''Paris Match'' era aşteptată cu interes în fiecare lună, gazda o citea şi o traducea. În casa ei nimeni nu se descălţa pe hol, după moda românului. Cu toate acestea, lucrurile vechi, inclusiv ea, erau veşnic curate şi miroseau bine. Dacă se apropia Eva de tine simţeai că s-a lipit.

La ea se organizau adevărate cercuri de mâini îndemânatice. Funcţionarele încercau să suplimenteze cu câte ceva salariul mic ce-l aveau. Tricotau sau croşetau după reviste, lucrau goblen şi îl vindeau, uneori aproape pe nimic. Adevărate opere de artă se desăvârşeau. Eva lucra foarte frumos, cele mai complicate modele şi cel mai ieftin. Pe doamna de la arhivă o numiră, ''doi pe faţă, doi pe dos’’.

Copiii nu deranjau niciodată. Ei aveau camerele lor şi fiecare ştia ce aveau de făcut. Chiar şi atunci când gazda avea treabă în bucătărie, doamnele din sufragerie continuau fiecare cu ce veniseră de acasă. Doar mezinul Fery mai primea câte un răsfăţ, în pofida faptului că trecea peste ''r’’, fapt pentru care ''crinii din vază’’ deveneau ''cââinii din vază’’, mama trebuia să vină ''eepede’’ şi nimeni nu putea să fie ''rău’’, ci ''ăău’’.

Viaţa se întinsese plată, fără ca ziua de mâine să aducă ceva deosebit Evei, nimic nu prevestea clipele bulversatoare, dulci-amare ce vor urma.

În ziua aceea, la sosirea acasă de la birou, singură, fapt ce se întâmpla foarte rar, doar pentru că mai rămăsese vreo jumătate de oră în urma colegelor pentru a finaliza o lucrare, Fery, cu o gleznă corect bandajată, completa un puzzle pe covor, cu un tânăr arătos, căruia, din cauza mustăţii şi staturii robuste, nu prea puteai să-i stabileşti imediat vârsta.

- Mama!... Mi-am luxat picioou! începu să se vaite micuţul.

- Sărut-mâna, doamnă, spuse imediat tânărul, ridicându-se şi încercând să-şi aranjeze ţinuta militară.

- Doamne, Fery, dar ce se întâmplă aici? rosti Eva, calmă în aparenţă.

Tânărul subofiţer îi explică cum fiul ei şi-a luxat piciorul, din cauza unei guri de canal cu capacul nearanjat corect, în dreptul spitalului militar, sub ochii lui, la întoarcerea de la şcoala care funcţiona în trei schimburi. Nu-i fusese permis să-l introducă în spital, unde el mergea în vizită la un coleg şi se oferi să-l conducă, mai bine zis să-l ducă aproape pe sus acasă, unde-i bandajă glezna, cu o faşă din geanta lui.

- Şi l-am uugat să stea cu mine, mama, până vii tu, mai spuse băieţelul rar şi tărăgănat.

- Bine, bine Fery, dar domnul, nu am reţinut cum vă numiţi, se adresă Eva tânărului.

- Tudor, doamnă Arvat, Tudor Cristinoiu.

- Deci, Fery ai cam uzat de timpul domnului Tudor.

- Nicio problemă, doamnă, aveţi un fiu adorabil şi am rămas cu plăcere.

- Să vă servesc cu o cafeluţă, măcar.

- Mulţumesc, altădată. Acum, cu permisiunea dumneavoastră, am să plec.

- Nu înainte de a-mi promite, că-mi veţi da voie să mă revanşez. Insist, exprimă Eva invitaţia ferm, privindu-şi binefăcătorul în ochi. Şi nu mai târziu de mâine, la această oră.

- Cu multă plăcere, doamnă, Arvat.

Tânărul sosi a doua zi. Ceva ca un magnet îl atrăgea în acea casă. Aflase prin inocenţa copilului că mama lui nu avea soţ şi tot ce-l mai interesa. Îi fusese puţin teamă de sosirea ei acasă. Rămăsese la insistenţele lui Fery, dar apariţia unei doamne mignone, cu chip angelic şi cu vorbă atât de dulce, făcu să-i dispară toate temerile. Era de curând venit în oraş şi nu-i prisoseau noi cunoştinţe. Tudor se încadră foarte repede în rândul musafirilor casei, cam aceiaşi în fiecare zi şi la aceleaşi ore. Nimeni nu sta foarte mult, fiecare avea copii şi alte probleme. Foarte săritor, serviabil, oltean cu mult spirit practic şi umoristic, câştigă simpatia tuturor, mai ales după istorisirea întâmplării cu luxaţia lui Fery.

Deşi Timeea era domnişoară de liceu, avea şaptesprezece ani, Tudor prefera compania doamnelor din sufragerie. Nu-l interesau puştoaicele ce o vizitau pe aceasta.

În curând el răspundea la uşă, el făcea cafeaua şi deseori aducea cafea bună de la unitate, el servea doamnele şi le binedispunea cu bancuri sau cu monologurile lui nea’ Mărin, autoproclamându-se Sucă. Era şarmant, râdea cu poftă, dezvelindu-şi dinţii perfecţi cu strungăreaţă, iviţi de sub mustaţa neagră şi bogată. Ochii verzi, pătrunzători, în contrast cu părul negru străluceau de tinereţe. Era potrivit de înalt, dar lat în spate, tip de luptător. Dacă scotoceai puţin prin romantismul Olteniei, îl puteai asemui cu viteazul Pintea.

Vizitele lui erau destul de frecvente, de câte ori timpul îi acorda posibilitate. După vreo lună, micile atingeri cu Eva, în faţa tuturor, nu treceau neobservate şi, culmea, pe ea n-o deranjau, dimpotrivă, păreau că-i fac plăcere şi îi răspundea prin gesturi tandre, subtile. Ochiul vigilent al Getei, colegă de birou şi vecină de bloc, nu scăpă nimic:

- Eva, mi se pare, sau acest tânăr îţi cam face curte?...

- Ţi se pare, Geta, ţi se pare... N-am eu norocul ăsta.

- Ia să nu-l mai primeşti pe aici!

- O, dar cum să nu-l primesc, când prezenţa lui îmi face plăcere, răspunse Eva, cam în doi peri, răzând cu poftă.

Geta era şi ea divorţată şi avea o fată din fosta căsătorie, căsătorie ce dură foarte puţin, vreo patru ani. Ea se înconjurase cu o mantie ghimpată împotriva bărbaţilor. Toţi erau nişte nemernici, oportunişti, fără de care se putea trăi foarte bine, chiar mai bine. Nici un bărbat cunoscut nu îndrăznea să-i facă curte.

- Ce ai cu ei, Geta? întreba Aurora, vecina de pe scară, aproape nelipsită din casă. Las-o, e tânără!

- Tu să taci! Ce-ţi pasă ţie? Tu ai soţ, îi răspunse Geta, foarte afectată.

- Da... eu am... mai bine nu aş fi avut... Îl am pe Iovu. Ori cu el, ori fără el, tot aia e, răspunse pe un ton de lehamite Aurora, obişnuită cu reproşurile Getei.

Desigur, Eve nu lua în seamă părerile Getei. Nu asta o interesa pe ea, ci frumosul oltean, care o pusese pe gânduri cu buchetele de flori ce umplură casa în curând, cu atenţia deosebită acordată ei şi copiilor. Surpriza plăcută de a-l găsi cu Fery în casă se repetă, sărutul inocent de pe obraz se apropie din ce în ce mai mult de buze, câte un scurt masaj, atunci când erau singuri se transforma în mângâieri. Era atât de plăcut. Pielea femeii nemângâiată dintotdeauna se înfiora repede, cu greu îşi reţinea pornirile.

Trecură vreo trei luni, iar apropierea dintre ei era tot mai vizibilă. Evei nu-i păsa de nimeni şi de nimic, dimpotrivă, arăta tuturor noul buchet de flori sau îi pomenea numele foarte des, fie era sau nu cazul, pierdea firul tricotului sau şirul discuţiilor.

În vacanţa de vară copiii plecau la bunicii din Mediaş sau la cei din Târgovişte. Atunci vizitele prietenelor se prelungeau şi ale lui Tudor la fel. Într-o noapte, pretextând că ultimul autobuz care-l ducea la dormitoarele unităţii a plecat, rămăsese la Eva. În acea noapte de vară, cu miros de iasomie din jardiniera balconului, cu luna ce bătea în geam zâmbind complice, trupurile lor s-au întâlnit în pat. Senzaţiile neoprite de nimeni şi de nimic au scăpat din toate stăvilarele. Dorinţele trupeşti ale Evei s-au răscolit, iar ale lui Tudor au învăţat ce înseamnă o noapte de dragoste, cu o femeie din a doua vârstă a tinereţii. El era aproape începător. Mai avusese scurte contacte sexuale cu adolescente prin parc, pe furate. Eva era femeia matură care acţiona după impulsul inimii şi al simţurilor, fără reţineri, femeie ce se respecta pe sine şi pe cel de lângă ea. Nopţile se repetară, într-un firesc absolut.

Dimineaţa se desfăşura tot firesc, fiecare pleca spre locul de muncă, reaşteptând cu înfrigurare următoarea noapte. Buna ei cuviinţă făcea să nu se dea în spectacol, deşi ar fi strigat în gura mare clipele fericite trăite, sufleteşti şi trupeşti. Era nevoită să-şi ascundă bucuria şi feeria nopţilor petrecute în braţele acestui tânăr, de care nu ştia mare lucru, nici măcar câţi ani are.

- Eşti un puşti, copilu’... Nu ai nici măcar douăzeci şi cinci de ani împliniţi, îl răsfăţa Eva, pe un ton dulce.

- Dacă ai fi mai generoasă, mi-ai da măcar douăzeci şi şase, răspundea puştiul, în aceeaşi manieră.

Însă, adevărul când e crud se înfăţişează singur şi dur. Eva îi mută nişte pantaloni în dulap, netezindu-i cu grijă şi dragoste, de unde scăpă buletinul. Curiozitatea o îndemnă să se uite pe el. Tudor avea douăzeci şi unu de ani. Diferenţa dintre ei era de doisprezece ani. Femeia se cutremură, roşind prin toţi porii. Era puţin mai mare decât fiica ei, Timeea. ''Oai, io!... O să intru în tagma pedofililor. Dar... ia stai, Eve!... Mama este mai mare decât tata tot cu atâţia ani... Nimic nou sub soare...’’ Şi tăcu molcom. Statura ei mignonă, mimica feţei aproape adolescentină, predispusă nematurizării rapide, ca şi fizicul robust, impunător, mustaţa lui Tudor, făceau să se micşoreze diferenţa de vârstă, în aparenţă.

Vizualizări: 334

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Dacă e să fie dragoste, e fain! 

Totul în textul tău Sofy, pare firesc. Eşti o bună povestitoare.

Am citit cu mare, mare placere. Descopar sufletul tanar si deosebit de placut al doamnei Sofy.

Cu admiratie.

Ce mult mi-a plăcut! Am citit pe nerăsuflate. Ai talent, Sofia! Abia aştept continuarea. 

FELICITĂRI!

Ei... dragă Mihaela, după cum spune titlul e şi amar, nu numai dulce...

Mulţumesc de trecere şi apreciere.

Mihaela Suciu a spus :

Dacă e să fie dragoste, e fain! 

Totul în textul tău Sofy, pare firesc. Eşti o bună povestitoare.

Mulţumesc Gabi, fiecare avem o tinereţe nebănuită a sufletului, care nu îmbătrâneşte niciodată, indiferent de vârsta fizică. Vai de cel ce nu-şi poate menţine sufletul tânăr...

Gabi Negulei a spus :

Am citit cu mare, mare placere. Descopar sufletul tanar si deosebit de placut al doamnei Sofy.

Cu admiratie.

Mulţumesc Lisia, draga mea prietenă că ai citit şi de felicitări.

Vasilisia Lazăr a spus :

Ce mult mi-a plăcut! Am citit pe nerăsuflate. Ai talent, Sofia! Abia aştept continuarea. 

FELICITĂRI!

Draga mea Vio, dacă am reuşit să te ţin cu ochii lipiţi de text, înseamnă că mi-am atins scopul.

Mulţumesc că ai citit!

Violeta Florentina Ion a spus :

Bravo! Ai reusit sa-mi capteti atentia.. excelent, Sofy!

Astept sa mai urmeze

Cu drag de tine 

...în aparenţă.

Ah, ştii să dozezi suspansul. Fug la capitolul III.

da Coza

Da, am citit, mi-a plăcut şi chiar m-a captivat! Diferă stilurile noastre, dar pe undeva ne şi asemănăm ( mă refer la trăirile personajelor).

În afară de o mică scăpare - iasomie din jartiniera balconului -, totul este bine construit, cursiv şi nu plictiseşte.

Cu respect, Emil.

Mulţumesc de trecere, Emil şi de ''jardinieră'' (hi!).

Desigur ne asemănăm dar ne şi deosebim.

Emil Dumitru a spus :

Da, am citit, mi-a plăcut şi chiar m-a captivat! Diferă stilurile noastre, dar pe undeva ne şi asemănăm ( mă refer la trăirile personajelor).

În afară de o mică scăpare - iasomie din jartiniera balconului -, totul este bine construit, cursiv şi nu plictiseşte.

Cu respect, Emil.

Sunt bucuroasă că am putut să-ţi răpesc din timp şi să-ţi atrag atenţie, cu scrierile mele.

Este onoare prezenţa ta la mine în pagină.

Ion Lazăr da Coza a spus :

...în aparenţă.

Ah, ştii să dozezi suspansul. Fug la capitolul III.

da Coza

Dulcele nu s-a lăsat așteptat. Acum povestea are acel gust delicios de ciocolata amăruie! Am citit cu multă plăcere și interes.

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ - poetă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR (redactor promovare cultură media)

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic

CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ (redactor promovare cultură media)

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru anul trecut au donat:

Gabriela Raucă - 400 Euro

Monica Pester - 600 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

***

Pentru acest an au donat:

Maria Chindea - 200 Lei

Monica Pester - 300 Lei

important!

Comentându-i pe alții, vom fi, la rândul nostru, comentați.
Așa-i într-un cenaclu.

Activitatea Recentă

Utilizatorului Culiţă Ioan Uşurelu îi place postarea pe blog ziua cârtiței a lui petrut dan
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Culiţă Ioan Uşurelu îi place postarea pe blog Murmur a lui Ada Nemescu
cu 1 oră în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Murmur a utilizatorului Ada Nemescu
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Monica Pester îi place postarea pe blog Murmur a lui Ada Nemescu
cu 1 oră în urmă
Monica Pester a partajat postarea de blog a utilizatorului Ada Nemescu pe Facebook
cu 1 oră în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Murmur a utilizatorului Ada Nemescu
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog Murmur a lui Ada Nemescu
cu 3 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog ziua cârtiței a utilizatorului petrut dan
cu 3 ore în urmă
Postare de log efectuată de Ada Nemescu
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog ziua cârtiței a lui petrut dan
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Dorina Cracană îi place postarea pe blog ziua cârtiței a lui petrut dan
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului Monica Pester îi place postarea pe blog luna fugea odată cu mine a lui Ariana Zburlea
cu 5 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog ziua cârtiței a utilizatorului petrut dan
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului Monica Pester îi place postarea pe blog ziua cârtiței a lui petrut dan
cu 6 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog luna fugea odată cu mine a utilizatorului Ariana Zburlea
cu 6 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog *** a utilizatorului Costel Zăgan
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului Ada Nemescu îi place postarea pe blog *** a lui Costel Zăgan
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului Ada Nemescu îi place postarea pe blog ziua cârtiței a lui petrut dan
cu 6 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog ziua cârtiței a utilizatorului petrut dan
cu 6 ore în urmă
Postare de log efectuată de petrut dan
cu 7 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor