Se desparte greu sufletul de corp. Greu tare. Tare greu se desparte. Ca și cum ar vrea să se spele de untdelemn și tot rămâne o urmă. Feraru cică a murit ușor. A murit în somn, dar a rămas cu ochii deschiși până a venit fii-su din America. Îi trăgeau pleopele a mort și la zece minute era cu ochii deschiși de parcă voia să vadă ce face cu el... A bâtrână îi pusese și un magnet pe creștet. Când a venit John a închis ochii imediat. Ba parcă a și zâmbit înainte! Mortul nu zâmbește, deși pe el nu-l mai doare nimic, nici nu-l mai înveselește nimic. Când a venit Lixandra să-l spele parcă voia să-i spună ce bucuros este. Mai apoi și-a dat seama că pe coate n-a dat. Dă, mă, și pe coate! Parcă îl și vedea rățoindu-se. Morții nu mai vorbesc. Pentru ei vorbesc faptele lor. Și Gheorghe tot ușor a murit. De ăștia parcă are grijă Dumnezeu. Pe alții parcă i-a uitat și-i lasă să se chinuie.
Se uita Lixandra cu atenție la toate... Pe Georghe îl mai văzuse gol când era mic... Acum parcă era altul, mai rece și mai cuminte! Nu l-a văzut niciodată atât de cuminte. Odată când s-au întâlnit pe uliță, o înghesuise sub un copac. Ce faci Gheorghe? Nu! Nu ți-e rușine? Zisese ea, dar Gheorghe nici nu o băgă în seamă! Hai, fă, că știu că mă vrei! Zisese el. Parcă voia să țipe, parcă nu... noroc de ea că se auzi lanțul de la fântâna Smaraldei și el se oprise! Fusese frumos Gheorghe. Înalt și cu mustață. De-asta alergau muierile căsătorite după el, gândi ea. Avusese Gheorhe multe amante... Amante, prea mult spus. Trecea pe la una, pe la alta, când nu era bărbatul acasă. Dar pe Maria o iubise mult! A vrut s-o ia de nevastă, dar ea n-a vrut... L-a luat pe Feraru. Din lac în puț.
Stătea Lixandra și se uita la Gheorghe și nu simțea nimic. Nici părere de rău, nici
de bine. Nimic!
– Nu te mai uita atâta, Lixandră, că se face târziu, spuse țața Veta și poate-o veni careva la priveghi. Ia de colea cămașa și pantalonii și pune mâna și-mbracă-l, că i s-o fi făcut frig.
Nu i se făcuse frig. La morți nu li se face frig niciodată. Nici frig, nici cald. Și dacă a stat un pic dezbrăcat, ce? Și așa e ultimul costum pe care o să-l poarte. Morții n-au nevoie de garderobă mare. Un costum acolo și gata.
– A venit primăvara, Lixandră. Păcat de el că s-a dus. Venea și îmi săpa via și nu-mi lua nici un ban. Acu' trebuie să văd pe cine găsesc.
– Țață, ăsta-i întins pe masă și ție îți arde de vie?
– Da' n-oi vrea să-l bocesc. E noapte! Nu se bocește noaptea. Vom avea timp mâine și poimâine. Dac-om avea loc. Când a murit Feraru n-aveai loc nici să te miști. Unele boceau de cum intrau pe uliță. Numai Maria n-a scos nici o lacrimă de parcă i le-a luat bărbat-su cu el. Așa o să fie și la Gheorghe, că n-a avut pe nimeni, dar nici rău n-a făcut. O să vină tot satu'. Că așa-i creștinește. Așa a zis și Cătănuță,
preotul. El a și adunat banii pentru înmormântare. Și i-a rugat pe toți să vină. Să-l conducem pe Gheorghe.
–Știu, țață, știu. Dar mama Zahara l-a bocit tot drumul, parc-o și aud: Un-te duci tu mă, un-te duci? Auzi, fă, ai luat prosoapele alea mari pentru taica părintele și dascăl? Un-te duci, mă, un-te duci? Eu nu înțeleg. Ori o durea și bocea, ori o durea de prosoape.
–Ce știi tu, fă Lixandră. Nu știi nimic!
– Auzi, țață, mie mi se păru că Gheorghe a mișcat.
– N-a mișcat, fă, n-a mișcat. Ăsta nu se mai mișcă. Decât dacă-l miști tu.
Se auzi poarta scârțâind. Era mama Zahara, a bătrână a lui Feraru. Că deși s-a dus fiul său, ea tot a lui Feraru a rămas.
– Dumnezeu să-l ierte!
– Dumnezeu să-l ierte, mamă Zahară!
– Lăsați, mamă, poarta deschisă că așa se lasă la morți! Uite am adus făină și ulei să facem niște gogoși.
–Bine că ai adus, mamă Zahară, spuse țața Veta. Taman voiam să trag eu o fugă, dar i-a fost frică Lixandrei, să rămână singură cu Gheorghe. I-am zis că nu-i mai face nimic, dar nu m-a crezut.
– Ba te-am crezut, țață Vetă, te-am crezut, dar mi-e așa să rămân singură cu Gheorghe.
– Auzi, mamă Zahară, ție cine o să-ți sape via acum că nu mai e Feraru?
– Am vorbit cu Mihai șchiopu. A zis că mi-o sapă el, dar aștept să vină Corlățeanu să mi-o taie. A zis că vine el să strângă coarda și mi-o și sapă.
–Păi poate șchiopu s-o sape?
–Poate, maică, da' bea mult. Acum că nu mai e Feraru, nu mai e nici o problemă. Cât o să bea?
– Cred c-o să vorbesc și eu cu el. Mie mi-o săpa Gheorghe și-i dădeam toamna trei deca de vin și cinci kile de țuică. Acuma le dau la înmormântare. Să fie pentru sufletul lui… și-al meu. I-am promis preotului ieri la biserică.
– Tot cam așa o să-ți bea și șchiopu.
– Hai, fă Zahară, că n-are cum să bea atâta. În trei zile ar trebui s-o dea gata.
– Bea, maică, bea! Și te ține cinci zile, ca să bea mai mult.
Mama Zahara, așa cum îi ziceau toți din sat pentru că le zicea la toți mamă, se apucă de făcut gogoși. Mirosea a lumânări și a gogoși. Nu mai veni nimeni până dimineață. Lixandra, care era mai tânără, ațipise cu capul pe masă, dar celelalte două femei stătură treze. Fiecare cu gândurile și problemele ei. Se luminase de ziuă și pe cer nu era nici un nor. Nu-i părea rău lui Gheorghe că a murit. Când trăia chiar zicea: „Ce atâta tura vura? Mori și gata. Mai greu e de cei care rămân. Poate că ne ducem într-un loc mai bun.” Uite c-a murit. Și e deja pe drum. Dar trebuie să treacă vămile și abia apoi o vedea unde s-o duce.
Cuvinte cheie :
Excelent text ! De o viguroasă autenticitate ! Și subiectul, rupt din tematica si obiceiurile satului dar mai ales, punerea în scenă . Perfect croit, dialoguri naturale. Te afli printre personaje în timp ce citești. Felicitări, Alex, ca și când ai fi scris sumedenie de romane fluviu !
Eeei! Cu urmarea e mai greu. Ea există dar programul nu îmi permite... dar are!
Mulțumesc, Monica! Și da, nu sunt la prima scriere de proză. Regretatul Dănăilă, unul dintre cei mai mari scriitori buzoieni spunea că ar trebui să scot un volum... Din păcate timpul și programul nu îmi dă încă voie. Domnul Dănăilă voia să scoată după ce iese la pensie în fiecare an un roman... și a scos. Robul zarului, Întoarcerea, Umbră în uniformă... sper sa apuc și eu să scot macar un volum ... Mulțumesc!
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ - poetă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR (redactor promovare cultură media)
ADA NEMESCU - poetă, artist plastic
CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ (redactor promovare cultură media)
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare
MIHAELA POPA - poetă
PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor
BOLACHE ALEXANDRU - poet
MIHAI KATIN - poet
GRIG SALVAN - prozator, cantautor
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru anul trecut au donat:
Gabriela Raucă - 400 Euro
Monica Pester - 600 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
***
Pentru acest an au donat:
Maria Chindea - 200 Lei
Monica Pester - 300 Lei
© 2024 Created by Ion Lazăr da Coza. Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor