Aveam mai multe motive pentru care trebuia să plec din ţară. Primul era cel financiar. Mă săturasem să bat la uşi care nu mi se deschideau. Mă săturasem să mai trimit CV-uri care probabil nici nu erau citite. Îmi aminteam fraze de genul: „La cinzeci de ani nimeni nu mai are nevoie de tine!” pe care le combăteam cu înverşunare.
Portofelul gol mă obliga să îmi schimb atitudinea. Aveam în urmă peste douăzeci şi cinci de ani de activitate în domenii în care, dacă nu excelasem, fusesem cel puţin „bună”. O viaţă în care am învăţat în fiecare zi câte ceva. O viaţă în care pe primul plan a fost munca. Fusesem mândră de însemnările din cartea de muncă. Dar, în loc să îmi deschidă uşi, le închideau. Şi asta în timp ce anunţurile începeau cu „experienţă”.
- Experienţa dv. este mult prea mare pentru noi. Nu putem să vă plătim la valoarea dv.
- Ştiu asta, dar nici nu vă pretind. Sunt convinsă că pot accepta oferta dv. salarială – am ajuns să răspund.
- Credeţi-ne, este mult prea mică.
- Dacă acesta este singurul impediment din partea dv., aş vrea să cunosc oferta.
Nu primeam răspuns. Eram la latitudinea celui care intervieva. Şi, dintr-un motiv sau altul, acesta nu mă vroia în apropierea lui. Uneori, cu delicateţe, se făcea referire la anii mei.
Aveam cinzeci de ani. Puteam munci. Eram dispusă să fac orice. Nu mi-ar fi fost deloc greu să spăl podele şi să şterg praful.
- Dar sunteţi mult prea calificată pentru munca asta. Nu putem să vă angajăm.
Începusem să simt frica pentru „ziua de mâine”. Din ce voi trăi?
Probabil o pancartă în care să îmi strig neputinţa atârnată la gâtul meu m-ar fi ajutat. Dar ar fi fost atât de mulţi care nu m-ar fi crezut. Atât de mulţi care ar fi spus:
- Nu vrea să muncească!
Am gândit la fel de atâtea ori. Îmi era ruşine de mine.
Puteam purta doar o singură pancartă. Pe care să îmi scriu scuzele faţă de toţi cei care îi nedreptăţisem cu gândirea mea. La ce le-ar folosi? Probabil, atât de dezamăgiţi de viaţă, nici nu m-ar fi observat.
Un alt motiv a fost Erich. În urmă cu o lună i se amputase piciorul. Eram nevoită să împing căruciorul. Fiecare apariţie în public îmi aducea aceleaşi dezamăgiri faţă de lumea care mă înconjura.
Dacă am putut trece peste mirarea sau compătimirea falsă, nu am putut trece peste indiferenţa sau poate chiar scârba faţă de omul handicapat.
Împingeam căruciorul pe trotuarele oraşului şi reuşeam cu greu să mă strecor printr-o lumea grăbită. Ocupam prea mult spaţiu ce le aparţinea. Eram prea înceată pentru şoferii grăbiţi. Şi nimeni, niciodată nu m-a ajutat să urc o pantă sau o treaptă.
Nu vorbeam nici o limba străină. Eram un antitalent. Dar nu aveam de ales. Trebuia să găsesc în mine resurse să îmi depăşesc acest handicap.

*

Iuliana mi-a răspuns mai repede decât mă aşteptam. Şi nu mi-a dat timp de gândire.
- Vii acum e foarte bine. Pentru altă dată... nu ştiu... Ceea ce îţi ofer acum este foarte bun.
- Vin!
Ochii lui Erich erau ai unui căprior rănit. Rămânea singur, şi asta abia după o lună de când îşi pierduse piciorul. Era atât de dependent de mine! Şi fizic, şi psihic.
Ştiam toate astea, dar era singura variantă care îmi rămăsese. Mai întâi de toate trebuia să plătesc chiria locuinţei şi să asigur mâncarea cea de toate zilele. De mult timp contul era gol. Luni de zile am plătit toate astea cu ajutorul bijuteriilor pe care le aveam. Le amanetasem pe rând, una câte una. Într-un final, le pierdusem definitiv.
Cu fiecare zi care trecea, conştientizam că în România nu voi putea să mai lucrez vreodată. Eram prea bătrână! Iar pentru pensie… prea tânără! Un cerc vicios din care nu puteam ieşi.
Aveam la dispoziţie douăzeci şi patru de ore să îmi pregătesc bagajele.

15 octombrie.
Un nou început. La care nu m-am gândit niciodată.
M-a trezit soneria ceasului şi, în acelaşi timp, frigul care îmi pătrunsese în oase. L-am pus pe seama stresului şi a oboselii acumulate. Doar când i-am deschis uşa lui Adi am văzut că afară se instalase iarna.
Nimic nu prevestise de cu seară această ninsoare.
Zăpada acoperise totul.
Totul era alb. Doar sufletul meu era negru.
Nu ştiam ce mă aşteaptă înainte. Ştiam ce las în urmă.
Erich nu mă ajuta de loc să trec peste deznădejdea care mă cuprinsese încă de cu seară. Nu eram sigură dacă era frica de ceea ce mă aştepta sau dacă ochii lui mă făceau să simt asta.
Am urcat în autocar fără să privesc înapoi.
Mi-am ocupat locul, undeva pe la mijlocul lui. Mi-am lipit fruntea fierbinte de geamul rece. Afară mai ningea încă.
Drumul până la graniţă a fost destul de anevoios.
Spre mulţumirea mea, locurile din autocar erau mai numeroase decât cele ale călătorilor. Locul de lângă mine a rămas gol.
În faţa mea se instalase confortabil, pentru „un somn până la destinaţie”, cum anunţase în gura mare, un bărbat cam de aceeaşi vârstă cu mine.
Lateral de el, o femeie de vreo treizeci de ani mi-a atras atenţia. Semăna al naibii de tare cu una din fostele mele angajate. Până şi vocea îi semăna. Oricât m-am străduit să aud cum o cheamă, nu am reuşit. Nu voi şti niciodată dacă a fost sau nu Melania.
Ea a întreţinut „atmosfera” pe tot parcursul călătoriei. Puteai spune că e un angajat al firmei. Ştia rostul a tot şi a toate. Repede, a adunat în jurul ei persoane pentru care această călătorie era o experienţă nouă.
Undeva, pe locurile din spatele şoferului, era o pereche tânără. În rest, femei.
Am aflat „povestea” fiecăreia. Cu toate plecau la muncă, în case de germani bătrâni sau bolnavi.
Unele se îndreptau spre familii pentru care mai lucraseră. Altele mergeau la familii necunoscute, dar aveau experienţă. Iar altele, printre care mă număram şi eu, erau la prima experienţă de acest fel.
Stăteam în scaunul meu, cu ochii închişi ascultând-o pe Melania. Îşi împărtăşea experienţa unei femei cam de vârsta ei, mărunţică, care nu îşi putea ascunde neliniştea.
- Ei, nu poţi să ştii până nu ajungi acolo ce te aşteaptă. Sunt familii şi familii. Cu unele te poţi înţelege. Cu altele, nu. Asta e. Trebuie să nu pui la suflet. Faci ce poţi şi cum poţi. Nu auzi şi nu vezi. Trei luni trec şi îţi iei banii.
- Mi s-a spus că e o femeie paralizată.
- Cu astea este greu. Trebuie să le ridici, să le pui pemperşi, mă rog, sunt chestii scârboase.
- Dar tu... cum e la tine?
- Eu merg pentru a doua oră aici. Şi „a mea” este paralizată. Suntem, de fapt, două. Trebuie să stăm şi noaptea lângă ea. Nu este prea greu. Eu am putere să o ridic. Tu însă eşti cam mărunţică. Nu ştiu ce să zic... Eu nu am altă treabă. Numai cu baba. Altcineva face mâncare şi curăţenie.
- Mi s-a spus că trebuie să fac şi asta.
- Poate nu este atât de bolnavă. O să vezi tu.
- Dar tu ai făcut vreodată mâncare?
- Da, normal. Nu îţi face griji...
Sfaturile curgeau unul după altul. Cu fiecare sfat creştea disperarea femeii mărunţele.
Cineva a rugat-o pe Melania să înceteze cu sporovăiala. Voiau să doarmă.
S-a lăsat tăcerea.
Aş fi vrut să adorm. Gândurile însă nu mă lăsau.

*

Germania.
Visasem de nenumărate ori că voi călători. De-a lungul timpului îmi închipuisem nenumărate trasee. Acum, îmi dădeam seama că niciodată, nici un traseu nu cuprindea Germania. Poate doar atunci când l-am citit pe Tudoran m-am gândit pentru o clipă să cunosc locurile lui Loreley. Pentru o clipă, doar.
Încercam să îmi aduc în minte cunoştinţele despre ţara asta. Nu aveam certitudinea că ceea ce ştiam sunt lucruri adevărate.
Germania însemna: oameni blonzi cu ochi albaştri, reci şi ursuzi, Hitler, ordine, lege. Şi mai ştiam că actualul papă este german, deci „un popor catolic”, mi-am spus.
În anul întâi de liceu făcusem germana. Am avut o profesoară care urma să se pensioneze. Era atât de sătulă de predat, încât de cele mai multe ori venea la oră însoţită de un magnetofon vechi. Ascultam muzică tradiţională nemţească. Apoi, în anii care au urmat, s-au perindat prin faţa catedrei o sumedenie de fete care visau să urmeze o facultate de limbi germanice. Nu ne luau în serios, cum de altfel nu le luam nici noi. La asta se adăugase şi antitalentul meu nativ de a învăţa o limbă străină. Mi-au rămas în minte doar puţine cuvinte şi câteva reguli gramaticale. Puţin. Dar tot mai mult decât nimic. Cel puţin puteam să citesc destul de corect un cuvânt din dicţionar.

Vizualizări: 78

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Am recitit cu plăcere.

Un început de nouă viaţă, unul nu prea plăcut dar deschizător de căi noi. Şi ca orice început este greu. Mai ales că şi vârsta este la începutului celei de a doua.

Aştept continuarea. Nu mai ştiu câte episoade am citit, dar ştiu că nu pe toate. Deci, să urmeze!

Cu prietenie, Sofy!

Am citit cu placere.

Cu prietenie,

Am parcurs cu viu interes această relatare şi ţin să te felicit pentru decizia de a  o face publică. Este scrisă cursiv, frumos, cu lux de amănunte,  captivând şi incluzând cititorul  în subiectul narat. Exact cum trebuie să fie o lucrare de acest gen.

Cu simpatie şi prietenie

Stela

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 300 Euro

Monica Pester - 300 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Postare de log efectuată de BOTICI GABRIELA
cu 4 ore în urmă
Floare Arbore a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog tablou mirabil, multiform a utilizatorului Floare Arbore
cu 4 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Erezia artei a utilizatorului Costel Zăgan
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Erezia artei a lui Costel Zăgan
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog vin ploile a lui petrut dan
cu 12 ore în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog o clipă ... a lui Elisabeta Drăghici
cu 12 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog o clipă ... a utilizatorului Elisabeta Drăghici
cu 15 ore în urmă
Utilizatorului petrut dan îi place postarea pe blog o clipă ... a lui Elisabeta Drăghici
cu 15 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Povestea pietrei de leac a utilizatorului Monica Pester
cu 16 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Povestea pietrei de leac a utilizatorului Monica Pester
cu 16 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Povestea pietrei de leac a utilizatorului Monica Pester
cu 16 ore în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog o clipă ... a lui Elisabeta Drăghici
cu 16 ore în urmă
Utilizatorului Elisabeta Drăghici îi place postarea pe blog tablou mirabil, multiform a lui Floare Arbore
cu 16 ore în urmă
Postare de log efectuată de Elisabeta Drăghici
cu 16 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog VALENTA iar echinocţiu a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 16 ore în urmă
Utilizatorului Elisabeta Drăghici îi place postarea pe blog vin ploile a lui petrut dan
cu 16 ore în urmă
Elena Lucia Spătariu Tudose a lăsat un comentariu pentru Vasilisia Lazăr
cu 16 ore în urmă
Lui Maria i-a plăcut profilul lui Elena Lucia Spătariu Tudose
cu 16 ore în urmă
Lui Maria i-a plăcut discuţia Pietre (de Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 17 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog VALENTA culori în iarbă a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 17 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor