Mai încercăm un sandwich pentru suflet, un decupaj în semirealitate?

Răsfoiesc scrisoarea Ioanei. Nu mă așteptam s-o primesc. Cu atât mai stranie, cu cât autoarea ei, aflată într-un grup de studente care asistau la orele mele de cabinet, mi se păruse distrată, mai degrabă lipsită de chemare pentru meserie.

”V-am contrariat, știu. Mai ales, prin comparație cu acești colegi ai mei inteligenți și silitori, gata să noteze în carnet totul, iute-iute.
Vedeți, mie îmi plac pajiștile alpine [- Și mie îmi plac!].
Când ați pregătit-o pe Monica pentru reîntoarcerea în clasă, eu n-am mai reușit să stau cuminte pe scaun. Habar n-am cum a decurs demonstrația următoare.

M-am lăsat absorbită într-o mare pictură, re-compusă în mintea mea, ca un puzzle. Artistul reprezenta același deal, în cinci ipostaze. Cinci tablouri înșirate unul lângă altul, poate încărcate de redundanță pentru un ochi grăbit.
Dar sunetul glasului dumneavoastră mă ajuta să-mi reglez pașii după respirația lor lentă.
Mă simțeam din ce în ce mai calmă și mai încărcată de energie pe măsură ce mă apropiam de trupul greoi și verde peste care pictorul azvârlise o pâclă gri.
Și am intrat. Se lăsa seara, însă eu știam că sclipirea din dreapta, abia perceptibilă, vine de la o grămăjoară de spini albi. Un proces complicat de reflexie și de mișcare pervazivă a luminii. Mă amețea parfumul insidios al Sângelui Voinicului. Sub apăsarea lui, iarba șerpuia în tonuri ciclamen. Mergeam cu pasul măsurat, fiindcă nimic nu-i mai înșelător decât capcanele unui deal în amurg. Poteca ocolește, și când cred că încep să urc, constat că nu am făcut nimic altceva decât să sar în tabloul următor.
Aici Dealul se lățea amenințător , pur și simplu era o flacără roșu-oranj. Frigea și mă întrebam dacă iarba unui deal se poate usca în așa măsură încât să ia foc de la căldura degetelor cuiva (- Nu atingeți exponatele, vă rugăm!). Sau poate sângele meu, zbătându-se prea tare în artere devenise parte a imaginii, o pată generoasă de ulei, cu nuanțe de roșu diversificându-se la infinit. Mergeam, mergeam, uitasem că mi-am dorit cândva să urc, și – între timp – cărarea se alungise sub pașii mei, violet. Sărisem din nou, eram în altă pictură, iar pe cer se profilau două retorte, unite prin curgerea reflectată a tonului vioriu. Se văd Semnul Cerului și Semnul Pământului. Eu sunt, imagine în imagine, un tânăr de o paloare transparentă, port pe umeri o mantie violet. Stau undeva la mijloc și mă căznesc să țin palmele astfel încât linia orizontului să fie dreaptă, asemenea potecii pe care trupul meu înaintează.
Apoi totul devenea alb, sângele se retrăgea undeva în adâncul ființei mele. Simțeam cum se așază povara zăpezii peste apele sale ascunse și fierbinți. Semințe încolțesc, prefigurând o gâdilare a nărilor. Apoi explodează – Cum!? – verdele veronese și asta mă face să cred că am ajuns totuși în vârf, că sunt aici pentru o triumfală re-naștere…dar nu urca decât privirea mea, eu rămâneam mereu jos, prizonieră a potecii. Ocoleam reiterativ Dealul, precum călătorii rătăciți pe infinitul rău al unui cerc. Când înțeleg că îmi doresc acum o lume cu început și sfârșit, cuprinsă în Una infinit mai mare, mă las să alunec pe o diagonală și mă ridic. Știu că urc pentru că văd cum verdele se dezgălbenește ca și cum cineva ar separa pigmenții foarte încet, foarte delicat. Mă simt absorbită în ceva ce nu mai e Dealul. Ar putea fi – oare – imaginea lui reflectată de cer?

Sau… dacă mă înnecasem în irisul unuia dintre ochii dumneavoastră care mă priveau intens și profund??”

N-am privit-o niciodată ”intens și profund”. Privirea mea nu s-a oprit niciodată stăruitor asupra ei…
Dar privesc și re-privesc lumea întrezăribilă printre rândurile acestei scrisori, ori plutind pe deasupra lor, acum, când simt că aș putea nimeri în capcanele ireversibile ale unui amurg sordid.

Citesc iar scrisoarea ta, Ioano, oridecâteori am senzația că ceva indefinibil mi se așază în cale, mă încolțește cu întortocheri perverse.
Cât despre mine, mă simt mereu în trecere, mă las prinsă un timp într-un conglomerat de gesturi, ființe, fraze, emoții, căutând să par, să fiu, cât mai ”de-a casei”. Însă traiul meu este o curgere de înnodări și urcări. Ca și cum o briză, a cărei statornicie e hoinăreala, s-ar solidifica din vreme în vreme, undă intersectabilă temporar cu timpul terestru. Pe acel platou solid ea speră, atinge zonele interzise ale Celuilalt, mișcă ceva în lanțul evenimentelor, apoi se retrage, se rupe și mai planează o vreme, pasăre mare și albă, al cărei trup vibrează mereu după coordonatele altui țărm.

Vizualizări: 66

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Un text suprarealist, aşa cm spune şi titlul de fapt. Imaginaţie bogată - călătoria sufletului pritr-un spaţiu verde, treceri dintr-un spectru în altul.

Interesant text, bine conturat.

Sofy

Horia Bernea, seria de picturi ”Dealul”. Mi-a plăcut sa ”intru” in  unele tablouri.

Ce se întâmplă când te lași absorbită de un tablou? Apoi sari în altul... Și iar sari... Sufletul hoinărește liber, vibrează intens, oferindu-ne nouă cititorilor imagini surprinzătoare.

Cu prietenie,

Mulțumesc.

Răspunde la discuţie

Insignă

Se încarcă...

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite astăzi

Zile de naştere sărbătorite mâine

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

Folosirea virgulei

Activitatea Recentă

Utilizatorului Denisa Curea Popa îi place postarea pe blog Nuduri de ziua mea a lui eunescu
cu 1 oră în urmă
Denisa Curea Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Nuduri de ziua mea a utilizatorului eunescu
cu 1 oră în urmă
Lui Sofia Sincă i-a plăcut discuţia sansele vietii a lui Vasile Grozav
cu 2 ore în urmă
Lui Sofia Sincă i-a plăcut discuţia 70% apă a lui Vasile Grozav
cu 2 ore în urmă
Vasile Grozav a adăugat o discuţie la grupul
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Laura Cozma îi place postarea pe blog La marginea a lui Popescu Albert-Sebastien
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Laura Cozma îi place postarea pe blog Bat clopotele pentru scriitor!... a lui Sofia Sincă
cu 4 ore în urmă
Laura Cozma a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Nuduri de ziua mea a utilizatorului eunescu
cu 4 ore în urmă
eunescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Nuduri de ziua mea a utilizatorului eunescu
cu 7 ore în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Nuduri de ziua mea a utilizatorului eunescu
cu 7 ore în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Am fost la Coza! a utilizatorului Tudor Cicu
cu 8 ore în urmă
Laura H. a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Bat clopotele pentru scriitor!... a utilizatorului Sofia Sincă
cu 8 ore în urmă
Utilizatorului Laura H. îi place postarea pe blog Bat clopotele pentru scriitor!... a lui Sofia Sincă
cu 8 ore în urmă
Utilizatorului Sofia Sincă îi place postarea pe blog Am fost la Coza! a lui Tudor Cicu
cu 8 ore în urmă
Utilizatorului Laura H. îi place postarea pe blog Risipitorul luminii – In Memoriam, Ion Lazăr da Coza a lui Nădejde Angelina
cu 8 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Am fost la Coza! a utilizatorului Tudor Cicu
cu 9 ore în urmă
Mihaela Suciu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Nuduri de ziua mea a utilizatorului eunescu
cu 10 ore în urmă
Postare de log efectuată de eunescu
cu 10 ore în urmă
Rădița Răpeanu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Am fost la Coza! a utilizatorului Tudor Cicu
cu 11 ore în urmă
bolache alexandru şi Popescu Albert-Sebastien sunt acum prieteni
cu 18 ore în urmă

© 2020   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor