Nu cred că există om pe lume căruia să nu-i placă nişte clătite bune. Dovada cea mai bună este existenţa lor în toate bucătăriile lumii. Purtând diverse denumiri, dulci - umplute cu gemuri şi dulceţuri, sărate  - cu ciuperci, legume, brânză,  confecţionate din făină de grâu sau de orez, rulate, plate sau pliate, ele constituie un deliciu culinar nelipsit din lista de preferinţe ale gurmanzilor de pe tot globul.

      Nefiind o excepţie în materie de gusturi, îmi plac şi mie clătitele , mai ales cele cu dulceaţă de vişine. Ştiu să prepar clătite foarte bune şi mă delectez cu ele încă din timpul confecţionării. Singura problemă e că procesul fabricării lor durează. În cazul meu, în plus, munca e întotdeauna neproductivă, pentru că, prăjindu-le una câte una, în momentul în care e gata o clătită, o împăturesc în patru, o pudrez cu zahăr şi o consum, lucru care face că grămăjoara de clătite de pe farfuria cu produsul final să nu se înalţe prea repede!

      Am găsit în Toronto un magazin rusesc unde se vând clătite preparate local în pachete de câte zece. E drept că magazinul e cam departe şi că diametrul clătitelor e uriaş, dar descoperirea m-a bucurat. Între timp am mai aflat şi de nişte magazine româneşti unde se pot comanda clătite. Dar mândria" mea de gospodină"nu prea mă lasă nici să le cumpăr de la ruşi, nici să le comand de la români. Am rămas deci la varianta preparării lor acasă, încercând, pe cât posibil, să nu le consum pe toate pe loc.

       Zilele trecute însă, uitându-mă în congelatorul unui supermarket de lângă mine, am făcut o descoperire remarcabilă: printre alte produse am zărit, înghesuite, nişte pachete transparente, cu eticheta în ruseşte, conţinând  câte zece clătite. Cum încă mai ştiu ceva din limba rusă învăţată obligatoriu la şcoală, am descifrat textul de pe ambalaj şi, fericită, am cumpărat un pachet, gândindu-mă că onoarea mea de gospodină nu-mi va fi alterată de nişte clătite industriale!

      Ajunsă acasă, am încălzit o clătită la microunde, am pudrat-o cu zahăr şi, fericire! Clătita vieţii mele! Am pus restul pachetului în congelator şi, cum dulceaţa de vişine (produs din Grecia) mi se terminase, m-am dus la un alt supermarket - tot din apropiere- să mă aprovizionez. Ajunsă la raionul de mărfuri internaţionale, mi-am pus în coş un borcan de dulceaţă de vişine din Grecia şi, parcurgând aleea, am ajuns la mărfurile ruseşti. Acolo erau borcane de dulceaţă de vişine (вишни) mult mai ieftine, aşa că am renunţat la cel grecesc şi l-am cumpărat pe cel rusesec. Potriveala de clătite ruseşti cu dulceaţă conaţională mi s-a părut o idee bună!  

       Peste câteva zile am scos o clătită din congelator, am decongelat-o la microunde, după care am umplut-o cu dulceaţa вишни, am rulat-o şi am reîncălzit-o câteva secunde. Au urmat două mari surprize. Prima: toată farfuria era plină de zeamă de dulceaţă. Cercetând cu atenţie am descoperit un amănunt: clătita industrială avea găurele cât o gămălie de ac, greu de observat, prin care s-a scurs zeama. N-am perseverat în cercetarea scopului găurelelor, mi-am spus că, în fond, nu contează prea mult dacă zeama ieşise din clătită, fructele erau încă în interior.

      Am tăiat o bucăţică şi am băgat-o în gură. Minunat gust. Doar că aici a venit cea de a doua surpriză: vişinele din dulceaţă aveau sâmburi. Nu, nu era un accident, la o singură vişină, ci toate erau aşa. Am continuat să consum clătita, scuipând - elegant- sâmburii, dar am hotărât ca, la următoarea clătită să scot sâmburii vişinelor direct din dulceaţă, pentru garantarea viitoarei mele integrităţi dentare.             

     Am scos deci pe o farfurioară nişte dulceaţă. La vişinele crude, de obicei scot sâmburii cu ajutorul unui vârf de cuţit sau cu un ac de păr. Am încercat aceeaşi tehnică la vişinele din dulceaţă, dar, din cauză că erau aluneacoase şi rebele, n-a mers. Aşa că am trecut la utilizarea  degetelor. Mânjită pe ambele mâini cu dulceaţă şi lipsită de ustensila ajutătoare, am constatat că operaţia de eliminare a sâmburilor din fructele mici şi lipicioase era nu numai total neproductivă, dar şi foarte neeconomică. După o muncă intensă am reuşit să umplu totuşi clătita a doua, golind de fapt jumătate din borcan. Apoi, uitându-mă mai atent pe eticheta borcanului rusesc, am observat că într-un colţ era scris cu litere minuscule vişine cu sâmburi. Evident, de aia era mai ieftină!

      A doua zi mi-am cumpărat dulceaţa grecească, pe borcanul căreia scria - în engleză- vişine fără sâmburi şi, cu ocazia asta, mi-am amintit de binecunoscuta şi mult prea adevărata zicală românească : dai un ban, da' stai în faţă!

Desene de Adelaida Mateescu

 

Vizualizări: 218

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Multumesc pentru felicitari, Vasilisia. Adevarul e ca textele Veronicai imi plac si ma inspira.  Noi doua avem un antrenament serios de amuzament in comun.

Mana dreapta merge spre bine si incepe sa munceasca.

Vasilisia Lazăr (da Coza) a spus :

Nu cred că există om pe lume căruia să nu-i placă nişte clătite bune. Dovada cea mai bună este existenţa...

Cum mai știi tu să le spui, Veronica! Pffff, ce poftă mi-e. Și am și dulceață de vișine fără sâmburi. :)

Felicitări, Adelaida! Împreună faceți echipă minunată. Ce-ți face mânuța?

Răspunde la discuţie

Insignă

Se încarcă...

Zile de naştere

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

 Folosirea virgulei

Activitatea Recentă

Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Niştotă a utilizatorului Ada Nemescu
cu 11 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog In(clean)are a lui Lidia Pervu
cu 13 ore în urmă
Ion Lazăr da Coza a lăsat un comentariu pentru Any Dragoianu
cu 13 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog Cu părul tău vântură stele a lui Gabriel Cristea
cu 13 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog melopee a lui Djamal mahmoud
cu 13 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog Autocunoașterea se numește Anna Frank a lui Costel Zăgan
cu 13 ore în urmă
Utilizatorului Cristian Je îi place postarea pe blog Erezia versului de aur a lui Costel Zăgan
cu 14 ore în urmă
Sofia Sincă şi Batmindru Lucia sunt acum prieteni
cu 14 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog Vine o vreme a lui Agafia Drăgan
cu 16 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog Întru a lui Agafia Drăgan
cu 16 ore în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog Niştotă a lui Ada Nemescu
cu 16 ore în urmă
Batmindru Lucia a adăugat o discuţie la grupul
cu 17 ore în urmă
Batmindru Lucia s-a alăturat la grupul utilizatorului Violeta Florentina Ion
cu 17 ore în urmă
Batmindru Lucia a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Unei dudui care n-avea loc de parcare (Mormântu-i gata, ea nu moare…) a utilizatorului Batmindru Lucia
cu 17 ore în urmă
Postare de log efectuată de Cristian Je
cu 20 ore în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog PS a lui Costel Zăgan
ieri
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog Străinul din mine a lui Cristian Je
ieri
Utilizatorului Denisa Curea Popa îi place postarea pe blog Să mi se-arate zorii… a lui Valeria Merca
ieri
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog corul morții a lui Djamal mahmoud
ieri
Lui Denisa Curea Popa i-a plăcut discuţia Salvatorul a lui Pop Dorina
ieri

© 2019   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor