Cuibul berzei

[Zarra]

 Pe vârful unui copac de la marginea satului, două berze îşi construiseră cu multă migală cuibul.

     Atât de multă vreme trecuse de atunci că nu-şi mai amintea ce fel de copac era, doar că era bătrân, cu trunchiul gros că abia îl putea cuprinde un copil de vreo doisprezece ani, aşa ca Nicu. Şi era şi foarte înalt iar vârfurile erau uscate complet. Pe atunci încă nu se turnaseră stâlpii de electricitate din beton şi bietele berze aleseseră copacul ca locaţie pentru cuibul unde îşi depuneau ouăle şi îşi creşteau puii cine ştie de câţi amar de ani. Doar se ştie că berzele revin în fiecare an la vechiul lor cuib. Bucuria copiilor, care abia așteptau să le vadă venind.
     - Nicule, tu ştii de ce vine barza mereu în acelaşi loc, în fiecare an?
     - Habar n-am, Gicule. Da' ia zi, tu de ce te întorci mereu acasă la tine?
     - Păi, acolo e casa mea!
     - Ei, vezi?! Poate că şi barza tot de-aia se întoarce. Asta e casa ei! Păi, nu?
     - Zău, aşa!... Și mai are o casă în ţările calde unde se duce când se strică vremea, nu-i aşa? completă Sile un alt tovarăş de joacă mai mic cu vreo patru ani dar nelipsit din gaşcă.
     - Aşa e, bre! Cum altfel? Că doar şi acolo trebuie să doarmă undeva! 
     - Auzi, da' ştii ce mă gândesc io?... Cred că barza face ouăle uite-aşa de mari! şi îşi lipi tacticos căuşul palmelor. Unu doar, şi e de ajuns să-mi stâmpere foamea că-mi ghiorţăie maţele deja, adaugă Nicu. Da' oare or fi bune de mâncat?
     - De ce n-ar fi? Că doar nu sunt de şarpe... Tz, tz... se strâmbă la faţă Gicu.
     - Şi dacă ne-am sui în pom şi am fura ouăle? Până vine barza... noi le şi punem în tigaie. Ei, ce ziceţi, aveţi curaj? se dădu voinic Nicu. Eu mă bag! 
    - Şi eu! sări voios, Gicu. Tu, Sile, stai de pază, nu-ţi iei ochii de pe cer şi strigi dacă vezi vreo mişcare... Bine?!
     - Nu e bine! Mi-a zis mie tata-mare că berzele sunt făpturi create de Dumnezeu şi e păcat să le strici cuibul ori să le furi ouăle. Şi mi-a mai zis că berzele sunt isteţe şi au nişte aripi mari că dacă îţi trânteşte una te lasă lat pe jos.
     - Lasă, bre, că nu ne prinde ea pe noi. Tu numai fii cu ochii în patru. Ia să te vedem...
    Copilul îi ştia pe cei doi cât de încăpăţânaţi erau şi nu mai încerca să le explice, şi oricum lui nu avea ce să-i facă barza că doar nu era nebun ca ăștialalți doi să se cocoaţe în copac.
     - Bre, da' măcar ţineţi-vă bine de crengi, că nu se ştie de unde apare şi pe urmă să nu daţi vina pe mine dacă vă  rupeţi spinările, mai adaugă Sile, oarecum temător. 

 Se urcară amândoi până aproape de vârf cât să ajungă cu mâna la cuib şi când să bage mâna să caute ouăle, Sile  ţipă din toţi rărunchii. 
    -Păzea că vineeee! atât mai apucă să zică şi se stârni un fel de vijelie ca era cât pe ce să zboare amândoi băieţii din pom, dacă nu s-ar fi ţinut bine cu o mână de o ramură mai groasă. 
Şi se învârti barza în jurul lor ameninţându-i cu aripile şi cu ciocul, exact ca o mamă ce-şi apăra puii. Norocul lor era că erau apăraţi de crengi şi nu-i putea ajunge cu ciocul că poate s-ar fi ales şi cu ceva capete sparte. 
Nu mai avură încotro şi coborâră un pic speriaţi dar şi dezolaţi că nu mai aveau cum să afle dacă era sau nu, bun de mâncat oul de barză.
    -Lasă că pleci tu iar! se oţări cu năduf Nica şi arată supărat cu degetul arătător către barză care se linistise acum şi se aşeza triumfătoare pe cuib. 
    -Ufff, şi doar v-am zis că nu e bine , ştie el tata-mare ce ştie când îmi povestea că nu trebuie să supăram păsările cerului .
    -Binee, bine , răspunseră amândoi năzdrăvănii, cu ciudă în glas că se alesese praful de cina lor cu ou de barză, dar bucuroşi totuşi că nu îi zvârlise barza din copac şi scăpaseră teferi , doar cu vreo două mici zgaraieturi pe  braţe şi pe picioare.
    -Hă, hă , hă, se auzi în spate hohotind un alt copil, tot vecin de-al lor, care urmărise cuminte de la colţul uliţei   toată tărăşenia amicilor lui. Şi ce credeaţi voi bre, că vă lasă barza cu una cu două să-i luaţi voi ouăle. Acu dacă vă mai e   foame, stânga-mprejur la cuibarul găinilor , hă,hă,hă... 
Şi o luă la sănătoasa pe uliţă când văzu că cei doi năzdrăvani se luară după el de ciudă că le râdea în nas. 
     -Râzi, ai!!! zâmbiră amândoi cu subânteles...Stai că vezi tu acu'..Şi se tot hârjoniră toţi patru ca buni amici ce erau,uitând aproape imediat de năzdrăvănia de mai devreme, până către seară, când frânţi de oboseală se duse fiecare la casa lui, exact ca barza din povestea noastră, o poveste adevărată dintre multele poveşti ale copilăriei ce stau pitulate în străfundul sufletelor burduşite cu amintiri.
 
 21-03-2015 
   

[Ionel Mony Constantin]

" Două berze îşi construiseră cu multă migală cuibul, două berze, pe vârful unui copac de la marginea satului."

 O mică inversare ar face bine propoziţiei.

[Zarra]

Intradevar, suna mai bine asa.Va multumesc pentru sugestie si pentru lectura.

[Ion Lazăr da Coza]

O poveste cu și despre copilărie. Nici mai bună și nici mai rea ca alte o sută de asemenea povești... însă ce ne facem cu ortografia și în special cu redactarea?

Uite, corectez/redactez jumătate de poveste, apoi îmi urmezi exemplu, da?

     Pe vârful unui copac de la marginea satului, două berze îşi construiseră cu multă migală cuibul.

     Atât de multă vreme trecuse de atunci că nu-şi mai amintea ce fel de copac era, doar că era bătrân, cu trunchiul gros că abia îl putea cuprinde un copil de vreo doisprezece ani, aşa ca Nicu. Şi era şi foarte înalt iar vârfurile erau uscate complet. Pe atunci încă nu se turnaseră stâlpii de electricitate din beton şi bietele berze aleseseră copacul ca locaţie pentru cuibul unde îşi depuneau ouăle şi îşi creşteau puii cine ştie de câţi amar de ani. Doar se ştie că berzele revin în fiecare an la vechiul lor cuib. Bucuria copiilor, care abia așteptau să le vadă venind.
     - Nicule, tu ştii de ce vine barza mereu în acelaşi loc, în fiecare an?
     - Habar n-am, Gicule. Da' ia zi, tu de ce te întorci mereu acasă la tine?
     - Păi, acolo e casa mea!
     - Ei, vezi?! Poate că şi barza tot de-aia se întoarce. Asta e casa ei! Păi, nu?
     - Zău, aşa!... Și mai are o casă în ţările calde unde se duce când se strică vremea, nu-i aşa? completă Sile un alt tovarăş de joacă mai mic cu vreo patru ani dar nelipsit din gaşcă.
     - Aşa e, bre! Cum altfel? Că doar şi acolo trebuie să doarmă undeva! 
     - Auzi, da' ştii ce mă gândesc io?... Cred că barza face ouăle uite-aşa de mari! şi îşi lipi tacticos căuşul palmelor. Unu doar, şi e de ajuns să-mi stâmpere foamea că-mi ghiorţăie maţele deja, adaugă Nicu. Da' oare or fi bune de mâncat?
     - De ce n-ar fi? Că doar nu sunt de şarpe... Tz, tz... se strâmbă la faţă Gicu.
     - Şi dacă ne-am sui în pom şi am fura ouăle? Până vine barza... noi le şi punem în tigaie. Ei, ce ziceţi, aveţi curaj? se dădu voinic Nicu. Eu mă bag! 
    - Şi eu! sări voios, Gicu. Tu, Sile, stai de pază, nu-ţi iei ochii de pe cer şi strigi dacă vezi vreo mişcare... Bine?!
    - Nu e bine! Mi-a zis mie tata-mare că berzele sunt făpturi create de Dumnezeu şi e păcat să le strici cuibul ori să le furi ouăle. Şi mi-a mai zis că berzele sunt isteţe şi au nişte aripi mari că dacă îţi trânteşte una te lasă lat pe jos.
    - Lasă, bre, că nu ne prinde ea pe noi. Tu numai fii cu ochii în patru. Ia să te vedem...
    Copilul îi ştia pe cei doi cât de încăpăţânaţi erau şi nu mai încerca să le explice, şi oricum lui nu avea ce să-i facă barza că doar nu era nebun ca ăștialalți doi să se cocoaţe în copac.
    - Bre, da' măcar ţineţi-vă bine de crengi, că nu se ştie de unde apare şi pe urmă să nu daţi vina pe mine dacă vă  rupeţi spinările, mai adaugă Sile, oarecum temător. 

Drag.

da Coza

[Sofia Sincă]

O poveste pentru copii simpatică, hazoasă. Se știe, toți băieții de la țară caută în cuiburile păsărilor după ouă. Îmi povestea soțul meu că ei căutau în cuiburile de cioară... :))

În rest, de acord cu Ion da Coza.

Sofy

[Corina Militaru]

O poveste hazlie! :)

[Zarra]

Asa da , d-le Da Coza, un exemplu demn de urmat de cei ca mine care credeau ca tehnoredactarea este apanajul redactorului/editorului, etc...scuze pentru nestiinta.Mea culpa si va multumesc, voi incerca sa ma conformez.

[Zarra]

Multumesc frumos d-na Corina pentru lectura si semn.

Corina Militaru a spus :

O poveste hazlie! :)

[Zarra]

Multumesc frumos d-na Sofia.Intradevar,baietii sunt de regula nazdravanii , si tot de la sot mi-a parvenit si mie povestioara, eu doar am mai inflorit-o nitel

incercand sa redau limbajul omului simplu de la tara de prin anii '70.Daca am reusit oarecum , sunt incantata si e un mic impuls sa continui, macar aici.

Pretuire.
 
Sofia Sincă a spus :

O poveste pentru copii simpatică, hazoasă. Se știe, toți băieții de la țară caută în cuiburile păsărilor după ouă. Îmi povestea soțul meu că ei căutau în cuiburile de cioară... :))

În rest, de acord cu Ion da Coza.

Sofy

[Ion Lazăr da Coza]

Unghiul din care ridici problema are două neajunsuri:

1. Rare mai sunt editurile care încă au redactori de carte, și oricum ăștia ridică f. mult prețul de editare;
2. Scriind cât mai corect, ne respectăm cititorii! Cât e ca să respectăm următoarea regulă: Semnele grafice și cele de punctuație (? ! ; , : ( ) . [ ] ' „ ” ... - * # etc. cu excepţia cratimei mari [–]) trebuie lipite de cuvintele pe care le succed sau le preced! În schimb, e obligatorie pauza (blancul) după toate semnele de punctuaţie, exceptând liniuţa de unire (cratima mică), dar și atunci când își urmează lor (de ex: – Așa!?!...)!

Drag,

Rygett a spus :

Asa da , d-le Da Coza, un exemplu demn de urmat de cei ca mine care credeau ca tehnoredactarea este apanajul redactorului/editorului, etc...scuze pentru nestiinta.Mea culpa si va multumesc, voi incerca sa ma conformez.

[Zarra]

Ok, am inteles si va foarte multumesc pentru raspuns, De la dvs si nu numai,  am invatam cate ceva si sunt de acord ca este logic ca textele sa fie scrise cat mai corect. Sincer, unul dintre motivele pentru care am indraznit sa postez este si acela de a-mi face o parere despre cum rezoneaza cititorul, si va multumesc pentru gazduire.De publicat, in ce ma priveste, nici nu se pune problema, nici nu este cazul si este si cam prea complicat . In rest... toate cele bune va doresc!

[talpos silvia]

O poveste ce naște nostalgii.

Felicitări!

[Zarra]

Multumesc frumos pentru lectura si semn , d-na Talpos Silvia.