Crucea din sticlă XIII

[Emil Dumitru]

                Anastasia întoarse uşor capul şi-l învălui într-o privire caldă dar circumspectă în acelaşi timp. Se întoarse iar spre mare tăcând clipe bune, privind poate tot în acelaşi loc – numai de ea ştiut − undeva  în zare, cerând parcă acordul celor dispăruţi: dacă poate să le tulbure liniştea povestindu-i unui necunoscut tragedia lor!

       − Soţul meu, începu Anastasia, iubea foarte mult soarele şi marea, iar pescuitul?  nici nu mai vorbesc, cred că era a doua lui iubire sau prima, eu n-am ştiut niciodată ierarhia din inima lui, spuse ea zâmbind. Pescuitul, era mai mult decât un hobby pentru el şi această iubire o moşteniseră şi cei doi fii ai noştri… Au ieşit în ziua aceea de duminică, o zi frumoasă de toamnă, ca de obicei în larg, numai ei trei şi câinele Rasputin…  Marea era calmă, prognoza meteo anunţase o vreme ideală pentru ieşit la pescuit, şi totuşi, vasul lor, inexplicabil s-a scufundat iar ei au pierit. Anastasia se opri şi oftă: Doamne, ce moment groaznic am trăit la aflarea veştii! Ce suferinţă cumplită a trebuit să îndur! Nu mai ştiu de câte ori am leşinat, dar medicii m-au readus la viaţă… Şi acum, după trecerea anilor, mă întreb cum de n-am murit şi eu? Sunt sigură că ai auzit: ''plângeam de tremura carnea pe mine!'' Să ştii că e adevărată, eu am trăit aşa ceva şi-ţi spun că nu e o minciună.

       − Dar nu au avut vestă, colac de salvare…

       − Ba da, ştiu foarte sigur că vasul lor era dotat cu tot strictul necesar. Soţul meu era foarte ordonat, chiar meticulos şi nu pleca niciodată la pescuit fără ca totul să nu fie acolo unde trebuie. Se opri şi se întoarse încet, rezemându-şi spatele de balustradă: Vezi dumneata construcţia în formă de cruce? Acolo sus pe colină se înalţă o cruce impunătoare din sticlă. Ei bine, tinere domn, este opera celor trei! Au lucrat în echipă: soţul meu a făcut proiectul, fiul cel mare a construit-o ş-a amenajat-o în interior, iar fiul cel mic s-a ocupat cu aparatura tehnică.

       Fill mai privi încă o dată, la sugestia doamnei Anastasia, crucea din sticlă. Acum însă cu alţi ochi, ştiindu-i istoria. Era toată scăldată în lumină şi sus în vârful ei, un bec roşu şi unul galben, clipoceau intermitent.

       − Da, aveţi perfectă dreptate, este o construcţie impunătoare! Poate unicat, şi aş putea spune că, fără  întina memoria celor dragi dumneavoastră, puţin bizară…

       − Da, da, cred că bizară este cuvântul care o defineşte cel mai bine! Acest termen îl folosea şi răposatul meu soţ, în discuţiile cu amicii lui… Această cruce din sticlă, ascunde multe enigme şi multe crime s-au comis din cauza ei şi sunt sigură că se vor mai comite. Aşa a dorit the King, aşa a comandat el, cerându-i soţului meu – unul dintre cei mai buni arhitecţi din oraş, la vremea aceea −  să-i proiecteze şi să-i construiască ceva deosebit, unic dar şi funcţional… Ceva care să devină un simbol al portului, adică, o cruce mare din sticlă, beton şi oţel. Iniţial soţul meu a refuzat, motivând că el nu este arhitect de cruci, şi nu dă viaţă unor asemenea proiecte, dar the King – mi-a relatat soţul meu mai târziu – la sfârşitul discuţiei, i-a reproşat printre altele: ''înseamnă că dumneata eşti lăudat degeaba şi nu eşti cel mai bun arhitect! Eşti limitat! Nu ştii sau nu ai curajul să-ţi depăşeşti această limită, să construieşti şi să dai viaţă unui proiect măreţ, grandios, care să devină în timp emblema oraşului, să dăinuiască peste secole şi de care generaţiile viitoare să se bucure!'' Simţindu-şi rănit orgoliul, în primul rând cel de arhitect şi apoi cel de bărbat, s-a ambiţionat şi a acceptat. După ce s-a finalizat lucrarea, lumea a vorbit că l-ar fi plătit dublu, chiar triplu, dar nu este adevărat. Nu pentru bani a făcut proiectul, ştiu şi asta tot de la soţul meu, ci l-a făcut din multă ambiţie, să-i demonstreze lui the King că ştie şi că poate…  Apropo, dumneata ştii cine este the King, despre  care îţi tot vorbesc?

       − Da, doamnă, am aflat cine este the King! Mi-a spus un măturător.

       − Un măturător? întrebă Anastasia puţin uimită.

       − Da, un măturător!

       Anastasia îl privi, măsurându-l de sus până jos. Brusc, îl interogă:

       − Şi măturătorul acesta, aşa de bine informat, nu ţi-a mai spus că pe fiica lui au găsit-o moartă?

       − Încă nu! minţi el.

       − Uite că ai aflat de la mine. Frumoasa lui fiică, a fost găsită moartă pe iahtul ei. Vezi tinere domn, că Dumnezeu nu doarme şi face dreptate!…

       − De ce spuneţi, asta doamnă? La ce dreptate vă referiţi?

       − Spun asta, pentru că sunt sigură că the King nu este străin de moartea soţului şi a fiilor mei, nici de moartea celor două soţii ale lui şi nici de moartea fiicei!

       − Poliţia nu a cercetat, nu aţi făcut o plângere în acest sens? Mă refer la soţul şi fii dumneavoastră.

       − Ba da, cum să nu!? Poliţia a cercetat şi mai caută încă dovezi şi va mai scormoni în trecutul lui the King până hăt!… Până se va prescrie cazul, iar eu nu pot să fac nimic, pentru că nu am dovezi. Pentru simplu fapt că doar bănuieşti, nu te bagă nimeni în seamă.

       − Şi de ce credeţi că ar fi implicat în… în ce i s-a întâmplat soţului dumneavoastră?

       − Tinere domn, soţul meu, fiind proiectantul bizarei cruci – aşa cum ai numit-o dumneata! − ştia totul despre clădire, înţelegi? Trebuia păstrat secretul construcţiei şi trebuiau şterse urmele, dacă mă pot exprima aşa. Toţi trei ştiau prea multe, avuseseră acces la  toate: proiect şi dotarea cu aparatură electronică de ultimă generaţie, şi mai ales scopul în care era folosită această aparatură,  şi aşa cum spun legendele despre faraonii din Egipt, care, pentru păstrarea secretă a labirintului şi a accesului spre sarcofagul faraonului, dădeau poruncă ca toţi participanţii la construcţia piramidei să fie ucişi, aşa şi the King, bănuiesc eu, că a dat poruncă…  

      − Este doar o pură bănuială doamnă! Justiţia vrea dovezi.

      − Da, ai dreptate! Este doar o bănuială, însă acum s-au născut în inima mea nişte speranţe.

      − De ce credeţi asta? Dacă timp de cinci ani, nu s-a întâmplat nimic, de ce tocmai acum?

      − Cred din două motive! Primul, acum la conducerea poliţiei portuare, se află de puţin timp, un domn colonel, plin de intenţii bune – am simţit eu! − şi care mi-a promis că va analiza şi dumnealui dosarul mai în amănunţime. Ne-am întâlnit de câteva ori, prima dată oficial, după ce eu am cerut o audienţă, apoi, într-o seară întâmplător pe faleză, şi în faţa unei cafeluţe, am discutat mai pe larg, spunându-i şi dumnealui, mult mai detaliat, despre bănuiala mea, promiţându-mi că se va interesa în mod sigur, dar, a subliniat dumnealui ca şi dumneata, deoarece au trecut cinci ani, să am răbdare că ancheta se va desfăşura cu mai multă dificultate. Al doilea motiv, este legat de moartea fiicei lui the King, căci am aflat de la colonel în această după-amiază, că dumnealui a apelat la poliţia din oraşul vecin, să-i trimită un expert în crime şi poate acel expert, cine ştie, va face lumină. Se opri şi se întoarse iarăşi spre cruce şi ridicând ameninţător bastonul în direcţia ei, spuse: Sper ca expertul să facă lumină acolo sus, unde în interior este foarte întuneric. Chiar dacă este foarte luminată, în interiorul ei, este mereu beznă… Tăcu, şi revenind în poziţia iniţială, agăţă bastonul de balustradă iar cu ambele mâini se prinse de ea, privind iarăşi acolo departe, undeva în zare.

      Fill o privi din profil câteva secunde. Nu putu citi mare lucru pe jumătatea văzută, zări doar că ochiul îi era plin de lacrimi.

      Valurile se mai domoliseră şi acum doar clipoceau în ritmul unui vals, sub stabilopozi. Un pescăruş trecu pe deasupra lor, zburând probabil spre mica insulă care se zărea foarte departe, la orizont. Ţipătul lui, un strigăt de libertate, parcă le făcea celor doi în ciudă: eu pot să zbor unde vreau, voi, oamenii,  nu puteţi…

      Fill se gândi câteva clipe, să-i spună sau să nu-i spună că el este expertul trimis de la… dar nu apucă să-şi termine gândul, că doamna Anastasia, fără să-l privească, îl întrebă:

      − Eşti căsătorit?

      − Nu, încă nu, mai am vreme, sunt foarte  o…

      − Optimist şi tânăr!?... îl întrerupse doamna Anastasia, crezând că-l completează. Ştiu asta foarte bine, şi eu am trăit acest sentiment, când eram de vârsta dumitale. Crezi că timpul deja s-a oprit în loc şi te aşteaptă pe dumneata să te decizi dacă să te însori sau nu… Crezi că veşnic vei fi tânăr?

      − Hei nu, nici chiar aşa! Am vrut să spun că sunt foarte ocupat şi nu am avut timp să…

      − Să te îndrăgosteşti? îl întrebă ea nerăbdătoare, întrerupându-l iarăşi. Dar pentru asta nu-ţi trebuie timp, domnul meu!? Dragostea vine întotdeauna atunci când te aştepţi cel mai puţin, şi culmea, te îndrăgosteşti de cine nici nu te gândeşti! A! Şi nu sări peste prima etapă, etapa romantică şi cea mai frumoasă din tinereţe: cu flori, cu plimbări, cu seri romantice şi terminate cu un dans… Of, Doamne, unde au dispărut toate astea? Se opri, întoarse capul şi-i reproşă: Scuză-mă, te rog, dar nu-mi plac răspunsurile dumitale aşa de… simple! Eu le percep ca pe nişte scuze puerile, banale!

      Bine, atunci să schimbăm… tactica! îşi zise Fill.

 - va urma -

[Sofia Sincă]

Dragă Emil, îmi place din ce în ce mai mult. Provindenţa i-a adus în cale tânărului criminalist încă o pistă în descifrarea secretului crimei. De fapt se bănuieşte cine ar fi, dar să nu ne grăbim... totul poate să ia o întorsătură radicală. Mă aştept de la tine.

Textul foarte bine scris, cu doza de romantism necesară îl aşează printre cele ai bune ale romanului. Dar sunt sigură că vor veni şi altele cel puţin la fel de bune.

Însă aşa cum mă ştii, tot am găsit ceva de cârcotit: ''dar medicii m-au adus,'' - medicii m-au readus, că doar masa ei a adus-o la viaţă :)

''Şi nu sari peste prima etapă,'' - şi aici e foarte necesară căciuliţa lui ''ă''

Cu admiraţie şi nerăbdarea următorului fragment, Sofy!

[Emil Dumitru]

Da, Sofia, am modificat.

Mulţumesc pentru lectură, apreciere şi tot ce faci să mă ajuţi!

Cu prietenie,

Sofia Sincă a spus :

Dragă Emil, îmi place din ce în ce mai mult. Provindenţa i-a adus în cale tânărului criminalist încă o pistă în descifrarea secretului crimei. De fapt se bănuieşte cine ar fi, dar să nu ne grăbim... totul poate să ia o întorsătură radicală. Mă aştept de la tine.

Textul foarte bine scris, cu doza de romantism necesară îl aşează printre cele ai bune ale romanului. Dar sunt sigură că vor veni şi altele cel puţin la fel de bune.

Însă aşa cum mă ştii, tot am găsit ceva de cârcotit: ''dar medicii m-au adus,'' - medicii m-au readus, că doar mama sa a adus-o la viaţă :)

''Şi nu sari peste prima etapă,'' - şi aici e foarte necesară căciuliţa lui ''ă''

Cu admiraţie şi nerăbdarea următorului fragment, Sofy!

[Vasilisia Lazăr]

Foarte bine scris, domnule Emil! Captivează din ce în ce mai mult. Iertaţi-mă că nu pot ţine pasul cu tot ce scrieţi, dar vă promit că nu voi rămâne datoare! :)

Toată preţuirea,