Creionul

[Emil Dumitru]

       Am început să fac schițe ale unor vise viitoare, cu un creion ce, de atâta folosință și repetabilă ascuțire, a rămas mic, foarte mic, invizibil aproape, abia îl mai țin între degete, dar ostentativ îl tot folosesc de ceva timp plictisit de... facilitățile astea moderne: pix, stilou, tastatură, etc.
       Am rămas foarte surprins, parcă nici nu mai știam să scriu litere mici... de mână. Apoi, adevărul este unul de necontestat, urma lăsată de mina lui se șterge foarte repede și ușor cu guma... dacă eu greșesc ceva în arta asta foarte sensibilă și pretențioasă, de a schița realitatea împletită cu „realitatea” viselor și, cum eu greșesc mai mereu...
       Îl pot numi, dacă las amintirile să mă, micul creion - dar nu fermecat, ci real! - al timpului trecut din trecut, fantasticul creion din frumoșii ani din generală, apoi liceu, cu acel creion din adolescență am putut face schițe atunci chiar și peste culorile curcubeului, nu am putut face, nici atunci și nici acum nu pot, peste discul solar, deoarece nu am loc de unul Icar, care încă mai păzește poarta soarelui... sau așteptă la poarta soarelui să-i crească aripi, nu știu exact ce face legendarul ăsta, dar nu pot trece de el...
       Pot și desena cu el, dar se nasc predominant schițe alb-negru cu reflexe și treceri ușor întunecate de la o nuanță la alta, însă am întâmpinat un inconvenient nesemnificativ: rezultă o paletă redusă de exprimare a culorilor - miticul curcubeu cred că mi-a furat toate culorile! - a unor iubiri din crepuscula amintirilor din tinerețe.
       O dată, creionul îmi ardea degetele și mi-a transbordat o revelație, evident că instant am vrut s-o imortalizez pe hârtie, mă rog, m-am străduit și, natural de... nefiresc, a ieșit o schiță cu zâne ce aveau aripi și zburau prin memoria mea - cred că intraseră prin iriși ochilor acolo -, întrebându-mă dacă sunt fericit? Auzi, dacă sunt fericit!!!
       Apoi, realizând ele că eu vorbesc tăcând, m-au întrebat - culmea! - de ce sunt fericit?
       Ce putem să le răspund unor umbre lăsate de mina unui creion, unor zâne cu aripi strâmbe, dar frumoase așa, dacă erau privite dintr-un unghi al cunoscătorilor de schițe și desene abstracte. Ce puteam să le spun - eu nici măcar nu știu definiția exactă a fericiri, dacă are o definiție exactă și „fericirea” asta - unor efemere zâne de... creion? Că sunt foarte... dar cuvintele frumos ticluite să le „vrăjesc” pe zâne, pieriseră într-un imens hău.
       În zadar am tot încercat să scot niște sunete cât de cât ne onomatopeice, n-am reușit să articulez nimic, nici măcar o literă sau o silabă și s-au prins că nu le spun adevărul, că vreau să le „îmbrobodesc”, adică eu un muritor de rând să le... că intenționez să-mi ascund fericirea în tenebre labirinturi din spațiile galactice... bla, bla, bla.
       După ce mi-a înghețat sângele în vene cu privirea lor fixă din imenșii iriși albaștrii, zânele au zâmbit amar, s-au prins angelic de suav de mânuțele străvezii, au fâlfâit din aripi un fel de: „goodbye my love, goodbye” și au zburat spre matusalemicele lor orizonturi incantând psalm-uri neterriene, orizonturi ce mi s-au părut ancestrale, un fel de abis azuriu, abis fermecat și plin de spuma talazurilor născute din iubirile efemere... Am vrut să mă întreb dacă aceste iubiri efemere sunt ale mele, sau eu le-am trăit cândva, dar n-am mai apucat să mă, realizând instant, că-mi răscoleam sigur amintirile ascunse în cele mai delicate împletituri din pânza de păianjen a memoriei.
       Mi-am luat inima în dinții buzunarul de la piept, am tras fermoarul ca să nu-mi pierd inima, normal că mi-ar fi părut rău dacă mi-aș fi pierdut și inima, capul deja era, și, cu creionul meu mic în mână, mi-am luat avânt să zbor după zâne, făcând schițe fugar, scrijelind abstract norii...
       N-am reușit să zbor mult, stupefiat am realizat că nici măcar nu-mi crescuseră aripi adevărate, erau niște cioturi, adică niște imitații fără o formă concretă, deși voință aveam să-mi... dar, din păcate asta nu-i suficient.
Atunci, vrăjit de zborul lor, tulburat de transparența nurilor ce răzbăteau din plutirea lor diafană peste spuma albă a imensității, amăgit de ambiții deșarte, am început să alerg după acele nimfe diafane... normal că alergam ca la maraton, dar cu ochii întredeschiși...
       După un timp, m-am trezit că plutesc în derivă într-un fel de corabie, apoi am văzut, că în dreapta mea, tot în derivă, se legăna amăgitor o altă corabie. Precis, acolo sus, se aflau zânele, deduc eu privind norul pufos ce parcă plutea agățat de catargele celor două corăbii, nor fără un contur bine definit... Oare de ce nu se lasă zânele, acum, clar, vederii mele?
       Brusc, am simțit că trebuie să imortalizez acest mirific tablou, amintindu-mi că am un mare talent în a schița efemere schițe cu micul meu creion și, m-am uitat în mână, era goală, nu mai aveam creionul... cred că zânele...

[Sofia Sincă]

Ceea ce, la început și s-a părut a fi un eseu despre creion, dragul nostru creion, anticul și modernul creion, s-a dovedit a fi de fapt un basm, un vis abstract. Trăiri interioare ieșite din comun, trecute de la transcedental până la clipa momentului. Frumos și ghiduș aleasă tema. Știu că te pricepi la vise, la basme. Entuziasmul trăirilor, în ciuda anilor, prinde la cititor.
Însă ai un paragraf foarte alambicat. Nu înțeleg care predicat cu care subiect se acordă, cu ce numeral.

exactă a fericii, - fericirii - creionul a furat un r.

 După ce mi-au înghețat sângele în vene cu privirea lor fixă din imenșii iriși albaștrii, au zâmbit amar,  - nu înțeleg fraza, de fapt începând de la, După ce, nu mai înțeleg nimic.

mi-au înghețat sângele - corect, mi-a înghețat sângele, și mai departe este o alandala.

sau prins angelic- s-au prins

ne terriene - neterriene

Dar am citit cu multă plăcere,

Sofi

[Emil Dumitru]

Sofi, mulțumesc mult pentru lectură, dar mai ales pentru ajutor. Am corectat, sper că acum este mai.... binișor.

[Mihaela Suciu]

Cu bucurie îți urmez urma creionului, în text, în desen, în ceea ce dorești să transmiți. Fericirea și iubirea nu pot fi redate exact, le atingem uneori sau poate ele ne ating.

Revezi paragraful trei, după ,,să mă"... ce?

Te citesc cu drag!

[Emil Dumitru]

Mihaela, ce să zic, mulțumesc mult pentru lectură și coment.

Mihaela Suciu a spus :

Cu bucurie îți urmez urma creionului, în text, în desen, în ceea ce dorești să transmiți. Fericirea și iubirea nu pot fi redate exact, le atingem uneori sau poate ele ne ating.

Revezi paragraful trei, după ,,să mă"... ce?

Te citesc cu drag!

[Pop Dorina]

Trecând peste cele câteva greșeli de tehnoredactare, am descoperit un text foarte bine pus în pagină cu un mesaj drăguț. Felicitări!

[Emil Dumitru]

Doamna Pop Dorina, vă mulțumesc sincer pentru lectură și coment. 

Vă rog, spuneți-mi care sunt acele greșeli. Aș aprecia enorm asta, le voi corecta.

Pop Dorina a spus :

Trecând peste cele câteva greșeli de tehnoredactare, am descoperit un text foarte bine pus în pagină cu un mesaj drăguț. Felicitări!