Poezia nr.1.
Plouă cu peratic
plouă cu peratic
pe-ntinderi
cu mireasmă de tandreţe
se-nfiorează copacii
de la frunză la rădăcină
descifrând cântecul anemic
al greieraşilor îngânduraţi
poate e ultimul,
poate...
într-un presupus mai târziu
se vor aşterne iluzii cu lumină
poate...
dar azi bat ritmul de ducă
crengile cheale,
stârnind gânduri măcinate
la morile mele tocite,
e toamna mea
cu ploi de tristeţi
peste întinderea inimii mele
poate numai a inimii mele
Poezia nr.2
DE TOAMNĂ
Iubito, cade frunza în vii și pe alei,
Din jilț privesc apusul, ce-i parcă un cuptor,
Gândesc cu jind la tine, și-mi zic, dacă mai vrei!?
În brațe să îmi vii, căci mie-mi este dor.
Tăria și puterea a inimii bătaie
Și pulsul dus la maxim ținându-te în brațe,
Ferice al meu iris, apride-a mea văpaie,
Exultă trup în viață, trăiește în speranțe.
Miros de vie coaptă mă face să-ntorc capul
Să văd de unde vine acest parfum știut,
El vine ca o șoaptă, și-mi spun, că este hapul
Ce-aduse fericirea, pe-al nostru drum avut.
Pe-alei, pe trotuare, perechi de-ndrăgostiți
Zâmbesc și râd de parcă, acuma-i primăvară,
O frunză care cade din pomi ingălbeniți
Drăguțe-i oferită, postură de ofrandă.
Și grupuri mici de vrăbii se-agită zgomotoase
Prin pomii îngălbeniți în aste vremi de toamnă,
Pe semne, e-o problemă sau sunt orgolioase,
Ori poate au discuții cu-această, toamnă Doamnă.
O draga mea, iubito, de-ai fi aici cu mine
Să îmi șoptești, mod tainic, de ierni, de veri, de toamne,
Cu zilele trăite alături doar de tine
Ar fi o desfătare, și n-aș cunoaște drame.
Mă uit in sus spre ceruri și caut o mișcare,
Trăiesc în suflet, greul, al omului uitat,
Iubito,chiar te caut, doresc ca fiecare
Minut, al nostru, dragă, să fie memorat.
Poezia nr.3
Toamna cu genunchii la piept
Toată noaptea am întins curcubee
cum întind pescarii plase pentru pește
să prind o planetă sau ceva
care să semăne cu dragostea mea
dimineța ai fi sorbit-o
fără să știi la cafea
să nu-ți mai fie singurătatea
atât de dragă și tandră,
dar prea curând m-a înghițit o balenă
și n-am cum să ies
doar scrijelesc pe burta ei
de câte ori aș fi vrut să te strig
să vii să mă iei din toamna asta nebună
care plânge cu genunchii la piept.
Poezia nr.4
Încă o toamnă, Doamnă!
Încă o toamnă, frumoasă Doamnă
fără noi… tu, eu - îngălbenim
Sub poarta norilor, deschisă rană
Ce-şi picură veninul într-un pahar cu vin.
În oglinda ploii îmbătrâneşte cerul,
Un moşneag cu plete gri.
Îşi târâie prin ochii tăi toiagul
Pe poteci cu frunze ruginii.
Miroase a aur cumpărat pe argint,
Inele vechi aprinse pe tâmpla timpului.
Moartea s-a rătăcit în menuet prin labirint
Înfingându-şi rece ghearele în gutui.
Oamenii au chipuri de ceaţă,
Iubirile, gust amărui.
Sunt umbra unui fluture legat cu aţă
De coama veştejită a curcubeului.
Primeşte-mă în suflet Doamnă
Când treci, un fir de vânt uşor
Mă joc prin părul tău cu degete de toamnă,
Crengi uscate în copacii arşi de dor.
Sărută-mă, Doamnă!
Sunt o minge de foc.
Îţi aduc inima pierdută în palmă,
Ia-o şi pune-o la loc!
Curând o să ningă din nou.
Strâng soarele în braţe ca un bibelou.
Din ultimele raze îmi fac aripi de înger
Pe lacul unei lacrimi navighez stingher.
alerg desculţ prin frunze roşii îţi bat timid la uşe,
Îmi înfloreşti la piept, un câmp de brânduşe
Nu vreau să vină niciodată altă toamnă
Fără noi, pe clape de pian, frumoasă Doamnă!
Poezia nr.5
Umbre lăsate de toamnă
Să fie oare adevărat că totul pe lume se poate măsura toamna ,
să fie oare adevărat contrariul sau ambele propoziţii
să fie false ca moartea sau false ca viaţa, ca frunza ,
am întrebat filosofii şi m- am chinuit
să aflu cu propriile-mi puteri.
Mereu era câte ceva să-mi întoarcă privirile
găseam tot timpul câte-o ispită, câte-o chemare în lumea
aceasta strălucitoare, părelnică, dulce ca o femeie,
mereu eram dus, îmbătat, adormit, smuls, ameţit
cu vorbe frumoase, cu vorbe urâte, chinuri şi mângâieri.
Să fie oare adevărat că aerul acesta există, doar toamna ,
că totul este fiinţă şi că propria mea carne
se scaldă în atmosfera aceasta reală, în claritatea
amurgului şi aurorei, în apa aceasta regală
pe care- o numim cu cuvinte şi o trăim .
Şi voi, copii mei, sunteţi oare reali sau numai
un vis al visului meu, umbre lăsate de umbre,
şi ele fiice-ale umbrelor, ale toamnelor,
nepoate şi strănepoate-ale umbrelor
împreunate cu umbra iubirii, şi ea ireală
ca respiraţia caldă, fremătătoare, a unui zeu.
Mi se cască sub picioare frunzele şi încep să plutesc
pe aproximări, pe iluzii, pe trainice sau friabile ipoteze,
mi se lasă noaptea-nstelată pe ochi, mi se plânge
luna grea pe retine, mi se nasc curcubee
în catacombele înmiresmate ale memoriei.
Şi viaţa mi se trăieşte singură şi mi se moare
ca şi cum aş fi prea departe să mă mai văd
şi să mai aud şi vânturi trec ca furtunile
peste întinderi deşerte, peste obrazul meu lins
de lumina incertă venind şi venind din toamnă.
Poezia nr.6
Plouă
de parcă aerul
este viața unor drumuri
cu șanțurile
sicrie de lacrimi.
Și chiar de va ninge
în memoria albului
sumbrele fotografii
ale plânsului luminii
rămân deschise
umbrele de putreziciune.
Poezia nr.7
Cântec de prigorie
miroase a struguri a tămâie
a iarbă crudă vie
cântă prigoriile în lan ascuțit
buturugi gem sub povara rotundă
plouă în surdină lacul se încrețește
taciturn
mă așez la stativ
timpul îmi crește pe umeri retoric
luna ca o gutuie se-aprinde
atât de galben încât aud
picurii ploii mușcând felii din cer
/stol alb de cocori/
Sufletul meu
țipă în zbor geometric
nicio lună nu este atât de rotundă
ca dragostea toamna
Poezia nr.8
Să nu aud de murături
A început o altă toamnă
Pe jos, de frunze, un covor.
Şi vremea parcă te îndeamnă
La pregătiri să îi dai zor.
Am aranjat azi în cămară
Ce-a mai rămas din băuturi,
S-ajungă pân’ la primăvară,
Dar să n-aud, de murături.
Eu sunt păţit, acum un an,
I-am spus nevestei, fără ură,
Să-mi pună soacra la borcan,
Că-i cea mai bună murătură.
M-a spus şi a venit cu-o gură,
De nu puteam s-o mai opresc.
– Să-mi spui tu mie, murătură?
N-a înţeles că eu glumesc.
Acum i-am spus soaţei de-o lună,
Că anul ăsta-i diferit,
Ea murături să nu mai pună
De viaţă grea mi s-a acrit.
Şi norii plâng, auzi şi vântul.
Iar cerul s-a întunecat
De păsări părăsind pământul
Ca mulţi români care-au plecat.
Mai bine merg eu să privesc
Multicolorele păduri
Şi-ncet, frumos să-mbătrânesc,
Dar să n-aud, de murături.
Poezia nr.9
ZBOR REBEL DEASUPRA UNUI ANOTIMP FRIVOL
Motto: “Sunt tânăr, Doamnă, încă aripile mă ţin.”
Mircea Dinescu
Sunt liber, Toamnă, cerul mă ştie pe de rost
şi păsările toate îmi freamătă prin sânge,
cum m-aş putea întoarce în huma care-am fost
când stelele mă cheamă şi doar mormântul plânge?
Sunt liber, Toamnă, paşii mi-au aşteptat destul
ca să le crească aripi, avânt şi echilibru,
de trista-ţi desfrunzire şi spaime sunt sătul:
fi-voi de-acuma vultur cu răget grav, de tigru.
Sunt liber, Toamnă, liber, cu zborul lin, frumos…
Albastrul îmi e tată şi mama o cometă,
nu zăbovesc prea mult timp în carne şi în os,
mă urc la zenit vesel, dansând în piruetă.
Sunt liber, Toamnă, iar la acestă stare ţin,
şi chiar de-mi tulburi visul şi-mi chinuieşti genunchii
cresc în valoare zilnic întocmai ca un vin
pe care-l sorb în taină taţii, bunicii, unchii.
Sunt liber, Toamnă, eu în convenţii nu mai cred,
deşi zilele tale anoste şi-ascut gheara
iar snobii societăţii spre mine îşi reped
săgeţile. Şi-n zbor îmi aştept primăvara!
Poezia nr.10
Chintesență
În putreda mlaștină ce-o numim omenire,
anotimpuri caduce clocotesc înfundat,
ofilite destine năvodesc cu iubire
iluzii ce ne-absolvă de un biblic păcat.
Ascuțite neliniști par cuțite-miracol,
pân' la os când despică amintirile vii,
corbii aprigi coboară la ospățul-spectacol;
sângerânde mistere pier sub cruci pământii.
Se prăvale urgia cu parfum de gutuie,
stacojiu ne surprinde astrul nopții pe cer;
manuscrisu-i fierbinte, palma, gri-albăstruie,
tâlcuiri mii ascunde pulsul slab, efemer.
De poemul îți curge anacronic prin vene,
chintesență transpusă din stelare priviri,
între granițe strâmbe renasc vise perene,
labirinticul spirit în firești oglindiri.
Prăvălită sub plaur, noaptea geme-n rugare,
toamna-și cerne otrava printre stropi brumării,
sălcii-și plâng neputința, vântul lanțuri nu are,
în „bagajul” naturii suntem doar jucării.
Poezia nr.11
Regina de ghindă
Se iţeşte toamna rumenă la faţă de gât cu răpciune
Trece urgisită, cu tălpile goale, prin miez de tăciune.
Şoldurile-i saltă sub alai de frunze din icuri de piatră
Umblă despletită, parc-ar fi ţigancă fugită din şatră!
Armăsari de humă tropotesc în juru-i scăpătaţi din hamuri,
Soarele-n chindie sângeră de spuză spânzurat pe ramuri.
Vântul îi ridică fustele-ncreţite, înteţindu-şi boarea,
Ca o hetairă râde-n calea lumii scuturându-şi floarea...
Cerul îi dezmiardă faţa măslinie pe genunchii-lunii,
Irizări albastre îi zvâcnesc sub pleoape de culoarea prunii
Şi-n mojar de aur cu descântătură ierburi meştereşte,
Ca loviţi de friguri de copacul-vieţii ne despădureşte!
Norii de sineală îşi descarcă plânsul - iar tu stai şi numeri -
Ploile de ceară cu lacrimi de zadă ce le ţii pe umeri.
Din ulcele sparte la căderea nopţii se preling blesteme,
Viața la răspântii şi-a gonit ploierii şi prin situri - geme!
Apa-n urlătoare ca o vrajă cade într-un plâns fieratic,
Aripi visătoare zac printre scuare pentru-n ochi tomnatic,
C-a zburat Icarul de prin labirinturi, ageamiu să prindă
Toamna cea desculţă, făr' de iminei, regina de ghindă!
Poezia nr.12
STEJARUL
Sus, pe deal, la cuculie,
În bătaia vântului
Stă stejarul și mângâie
Obrazul pământului.
Crengile îi plâng pe poale
Sărutând pământul rece,
Timpul a venit și doare...
La rînd, totul se petrece.
Frunzele în ritm de vals
Împrejuru-i se disipă;
Adevărul e un fals,
Când, azi totul e risipă.
În izida unui timp
De atâția zeci de ani
Și-a sculptat alt fel de chip –
Voievod – între stejari.
E un mic turn de control
Pe piscu’-nalt și pleșuv
Și-n andante „si bemol„
Își mai strânge ceva-n jur.
E fălos! Îl știe satul
Ca un semn lăsat de Domnul;
Cum împărăția-i altul
Nu e gata să-i ia locul.
Mugure de vârf înfipit
În cupola cerului,
Rădăcinile-n zenit...
Spațiu’ larg stejarului.
Este toamnă și-i târziu
Pentru cei trecuți de-o vârstă;
Eu, ca toți, aș vreau să știu
Pe stejar cine-l mai mustră?
Nu cumva colbul din stele
Sau cenușa dintr-un soare
Ar putea să-i cadă grele
Peste umerele-i goale?
Nu. Sub drapel cu jurământ
Mai decât un brav soldat
Stă planton cu pieptu-n vânt –
Monument – lemn înghețat.
E martor al vieții noastre...
Ne-a ținut la umbra-i verde
Nopți de-a rândul, și... albastre;
Iar acum, ne poate pierde.
S-au dus mulți săteni în timp...
El, pe deal, la cuculie,
A rămas veșnic înfipt
În a țării noastre glie.
Poezia nr.13
Noapte de octombrie
Prin visele-mi veline cad stele-nmugurite
croind mii de troiene din vălătuci de fum,
pe chip mi-așterne luna crâmpeie aurite
și gândul mi-l citește-n baloane de săpun.
O toamnă străvezie sub frunte rătăcește
și-n tâmplă decorează fiorul ruginiu,
din aripile-i crunte secunda dezlipește
o viață tremurândă, speriată de pustiu.
Din a timpului frunze - coroană grandioasă,
citesc pe fund de ceainic răsfrânte amintiri,
arareori o frunză, căzută mai frumoasă,
o răsfoiesc în fila trecutelor iubiri.
Prin gene-mi fuge luna cu chipu-i plin de vară
și țese zvon de primăveri lăuze,
broboane hibernale mă-mbracă-n sloi de ceară
dar toamna dimineții mă înflorește-n frunze.
Poezia nr.14
Închisul toamnei
Mă închid gratii solare
prin norii toamnei blânde
pe câmpuri cu miriște și ciulini.
Lacrimi reci și calde
se înnoadă prin păduri,
o teamă ancestrală îmi trezește-acum,
vântul ce adie prin pomii de crăciun.
Pierdut în cicluri
ca niște cercuri concentrice
mă ascund în inelele arborelui vieții
sufocându-mă.
Tot mai multe frunze
veștede-n clepsidră plâng nisipul,
trandafirii albi mai îndulcesc
dezastrul frunzelor ce cad
și un sărut care așteaptă încă
pe banca acoperită de galbenul ornat.
Sunt închisul toamnei care ard.
Poezia nr.15
Dar ţie n-o să-ţi pese
Această poezie a fost retrasă la cererea autorului. E ULTIMA CONCESIE PE CARE O FACEM!
Voi sta-ntr-o zi; apoi, voi trece ape, ...
Poezia nr.16
Tu, pasăre
Tu, pasăre de sus,
cum ne vezi oare
pe cei de jos
proptindu-ne-n picioare?
Ce ştii de dorul meu de zbor
şi de tristeţea ce m-apasă
când frunza galbenă se lasă
sub talpa-nfiptă-n trist covor?
Din naltul tău,
cum poţi să simţi
plutirea frunzelor cuminţi
decolorate,
resemnate,
în pacea lor de-a fi călcate?
Mă ia, de poţi, pe-a ta aripă,
mă du în zări albastre,
'n astre,
să nu mai plâng
tristeţea lor,
tristeţea frunzelor ce mor.
Poezia nr.17
Firul de iarbă simte cum...
Firul de iarbă simte cum
S-a cufundat răcoarea iar
Astăzi în frunza de stejar.
Canicula-i mutată-n scrum.
Cu toamna din abecedar
Se scrie încă un volum.
Firul de iarbă simte cum
S-a cufundat răcoarea iar.
Vara-i plecată la-anticar,
Livada-i plină de parfum;
Mă-opresc și eu puțin din drum
Și zâmbesc toamnei din chenar.
Firul de iarbă simte cum...
Poezia nr.18
Haina poeziei
Mă doare toamnă atingerea
degetelor ude de ploaie albastră,
strălucitoare peste pletele mele,
mai fără culoare...
mă doare singurătatea din oase,
mă doare tăcerea anotimpului din mine.
Stau între ieri și mâine, oprită o clipă,
la răspântia gestului tandru, durut...
întreabă-mă, unde am îngropat atâtea dimineți,
unde am așezat fapte din doruri incendiate,
cum am omorât tristețea?
S-a ântâmplat să ne întâmplăm,
când am deschis cartea la un capitol șters.
Îl scriem cu litere ude în toamna-n care mă răsfeți
Privește-mă în ochi și literele amestecate
cu frunzele poveștilor
mă acoperă
cu haina poeziei șoptită, în taină
lângă sobă...
Poezia nr.19
PĂȘEȘTE ÎN SIGURANȚĂ…
Mă reîntorc în zona de confort.
Pășesc pe un covor ud de prea timpuriu,
vis ruginiu...
Am adormit din nou? Și vara?
Nu-mi spuneți c-am ratat, iar, gara...
E toamna vieții mele!
Momentul părăsirii convenabilei călduri,
Momentul învățării... cu frigul altor ziduri.
Proprietatea principală a frigului e trezirea.
S-a zis cu gluma, miluirea,
de-acum începe viața.
Poezia nr.20
Eu, umbra ta
Și ȋn noaptea asta o să scriu o simfonie pe depărtările tale
Și chiar pe taraba acestor vântoase ale toamnei.
Ronţăind stele, caii mei ȋncă mai aleargă
Sania, prin nămeţi.
Eu, umbra ta
ȋţi furasem visele și tu mi-ai spus:
„- Să faci din ele o salbă
Ca pe o neȋmplinire a frunzelor purtate pe cărări”.
Atunci, cred, ţi-am arătat
Acei lupi ȋncremeniţi după un deal cu troiene
Stând și ei la pândă,
Atrași de aceleași vise.
Dar tu ai râs. Și mi-am zis:
„- Sigur. Refuză să se mintă
Refuză să-mi ȋnţeleagă teama din ochii ȋnvinși”.
Și multă vreme,
Ca viscolul nebun pe coama cailor
Mi-am lăsat pentru mai târziu cuvintele
Să plece odată cu vântul. Și frica.
Pe care torţă de foc le-aș fi vrut
Să afle lumea. Să strige la unison cu mine:
„- Absolut la ȋntâmplare n-ai trecut tu prin viaţa mea,
Absolut la ȋntâmplare,
Nu ţi-a fost nici măcar dragostea o gură de lup
O gură flămândă,
Ce ar fi vrut să-mi ronţăie visele ca pe stele
Precum caii cu care ȋncă mai alerg
În calea ta!”
Poezia nr.21
Rondelul nopţilor ce dor
Mi-e toamna vaiet de cocor,
Hiadele semn rău trimit,
Iar cerul pare de granit
În ceasul nopţilor ce dor.
Mai toarce ziua din fuior;
Cântările-i s-au risipit…
Mi-e toamna vaiet de cocor,
Hiadele semn rău trimit.
Mai poţi să treci nepăsător?!
Prohodul frunzei nu-i un mit.
În somn prelung te-ai regăsit,
Cu moartea stând la vorbitor,
Prin toamna vaiet de cocor.
Poezia nr.22
Toamna se scutură visele
Ți-au nins anii capul tău
Mamă, ochii copilului
De odinioară scormonesc
Cenușa arselor primăveri
Când cireșele coapte îl îmbiau
cu dulceața și crud de ierburi
nectar dulce surâsuri
pe obrazul tău verde
Iar tata în șagă semăna
Țarina cu doine.
Azi, toamna a nins pletele
vârstelor de aur, au început
să se scuture visele copilului
odată cu frunzele salcâmilor
și plopii au plouat potecile
cu flăcări palide iar în sufletul
meu cad una ,câte una, iluziile.
Alerg după o fărâmă de eternitate
e așa, doar o străfulgerare de-o clipă
în ochii mei s-au vestejit frunzele
troienind cu pulberi stropite
de brumă și mărgăritare
cărarea printre cruci, îndepărtând
sufletul plopilor ce acoperă
lespedea, am aprins candelă
lângă morminte, lumina-i palidă
plânge memoria viselor apuse
în toamne veștede și
copilul în genunchi adună
foile aurii și-își scrie
cu suspine dorul pe margini.
Poezia nr.23
Mă iartă, toamnă
Mă iartă, toamnă, că nu pot
Să te iubesc, dar spune cine
Te-ar adora, cu ploi cu tot
Şi-atâtea ifose în tine?!
Vii când e vara mai frumoasă,
Răcoarea serilor – balsam,
Iar floarea nopţii e mireasă,
Regina ce-mi surâde-n geam.
Şi eu adorm când luna plină
Dansează-n rochia de voal
Cu paşi mărunţi de balerină,
În cânt de greieri… ce regal!
Acum, ce-aud? Marşuri funebre,
Convoi de frunze tremurânde
Hălăduind printre tenebre
Cu dor de viaţă sunt flămânde.
De ce te-or fi iubind poeţii
Şi te vor muză-n poezie?
Tu n-ai nimic din duhul vieţii,
Eşti anotimp în agonie.
Eu nu-s poet, dar daca-aş fi,
Ţi-aş scrie poate epilogul
Şi printre rânduri, făr’ să ştii,
Aş strecura şi necrologul.
Mă iartă toamnă, dar nu pot
Şi nici nu vreau să te iubesc!
Declar deschis, n-am antidot
La boala mea, nici nu-mi doresc!
Poezia nr.24
Prin smârcurile toamnei…
Prin smârcurile toamnei sihastru călător,
Transport cu mine vise când astrul se destramă,
În peștera-mi din suflet mai zboară un cocor
Și teascul amăgirii mai ține loc de cramă.
Aromele împroașcă himere peste tot,
Zburdalnicele frunze seduc pământul rece,
Îmi dă târcoale vântul din strașnicul complot,
Pe crengi ce se răsfiră secunda se petrece.
Se-ascunde-n vizuină o vară tremurând,
E cerul adăpostul luminii adormite,
La ciutura iubirii acum se stă la rând,
Se cerne anotimpul prin stele risipite.
Presară dimineața o pătură de nor,
Se-avântă-n depărtare speranța sidefie,
Din loja îndoielii mi-e teamă să cobor,
Când aburii tristeții aproape fac orgie.
Sub umbre biciuite-s pădurile de ploi,
La brațu-nsingurării se stinge pulsul vieții,
Prin smârcurile toamnei, simțirea mea e sloi,
Din cuiburile goale rămas-au vii pereții…
Poezia nr.25
Bibelou pe sobă
cea mai frumoasă poezie de toamnă
era brunetă și avea ochii căprui
îndruma
uniformele neuniforme de azi
sau aștepta la semafor
sub cerul încercănat
vremuri mai bune
tălpile sale striveau
cu un surâs diplomatic
boabele de struguri
până când se auzeau nechezând
pe ulițe buzdugane rătăcite
pe alocuri avea părul nins
ca un sfârșit de noiembrie
cea mai frumoasă poezie de toamnă
încăpea
în buzunarul secret
din inima poetului
șoptindu-i vorbe mai dulci
ca gutuile coapte
pe soba bunicii
Poezia nr.26
Ai tremura frunza mesteacănului bolnav de toamnă?
m-ai lăsa să te scot din gând
așa simplu cum visez că-mi ești
cu toate nervurile ghem în sufletul meu
ai tremura frunza mesteacănului bolnav de toamnă
să scriu poemul orfan din catrene de dor
octombrie își târâie pașii
pe treptele din piatră
ce copil frumos e în noi
când soarele e dincolo de primul cuvânt
cu el îmi închizi pleoapele
anotimpuri răscoapte îmi trec prin artere
poate e devreme
să spun iubirii pe nume
când singurul alint e această foame de necunoscut
dar vezi
am început să cred
în diminețile de duminică
din candelă îmi picură versuri
peste tot ce nu poate fi cuprins.
Poezia nr.27
Plimbare în absenţa Mariei
nimic neobişnuit la acea dimineaţă
pădurea coborâse
la marginea oraşului
câţiva copaci rebeli intraţi pe străzile
unde întunericul adăsta în pâlcuri clandestine
norii vălureau pentru întârzierea zilei...
şi păsările zburând de aceeaşi parte a secundelor
cu el
ieşise la o scurtă plimbare
se simţea ca un acrobat pe sârmă
urmărit de un public ascuns în umbra
zdrenţuită printre blocurile şi spinii de mucava ai oraşului
,,absenţa ei doare
un vid care te strânge...”
cuvintele îl izbiră violent se clătină
privi dincolo de asfalt şi pietre în hăul cărnos
,,îţi aminteşti cum pulsează o venă sub pielea unui mort ?
când ritualul se prelinge ca o transpiraţie rece pe şira spinării
îţi pare o farsă o glumă proastă
cel drag se va ridica şi ei vor râde smulgându-şi măştile
întortocheate întristate
îi vei ierta
dorindu-ţi să plăteşti oricâtă fericire lumină viaţă se cere din tine
rămâi cu o frunză presată peste groapa săpată în pieptul tău
groparii au plecat uitând să o acopere
lăsând lopeţile şi sticla golită de ţuică bătrână
rămâi cu imaginea venei pulsând vineţiu sub pielea rece
rămâi...”
***
din acea zi
de dincolo de gândurile lui
din blocurile posomorâte în labirint
(vulturi uriaşi având aripile strânse
cu pui plecaţi şi ghiare de beton înfipte
năpraznic în pământ )
începu să crească o toamnă
mai săracă în câini pe maidane
mai bogată în strigoi nevrotici pe culoare
o toamnă liman pentru copaci migratori
ce-şi lăsară frunzele în ea
o toamnă numărătoare de asistente în spitale -
ele întind fără nicio cută
impecabile cearceafuri albe pentru cei aflaţi în comă
pentru ei poate fi acesta un motiv suficient pentru a trăi?
***
asistenta cu cearceafurile sub braţ o salută
parfumul ei stăruia ca o părere de rău
pe epiderma dimineţii
Maria luă cu speranţă mâna corpului întins pe pat
îi privea vena gâtului care pulsa
pulsa
transmitea un mesaj din oraşul interzis ei
deschise cel mai senin geam din viaţa ei
aerul tânăr pigmentat cu voci paşi soare foşnete
năvăli răvăşind foile de observaţie
***
ultimii trandafiri ai parcului se înălţau
în stoluri roşii albe galbene
înmiresmate sub cerul mai înalt ca niciodată
el îşi continua plimbarea
în absenţa ei
Poezia nr.28
copilul prieten poet
zi de toamnǎ
tânǎrǎ ardoare
spre soare
apare
sub cerul deschis
un copil bucurie vis
crește
cu rǎsfǎţ dojeneli şi iubire
mama îl poartă
spre alte ţǎri
de cuvinte strǎine
eu-tu cu mine-cu tine
prieteni
metafore poeme cărți filme
vârtej galopant
prin neant
mamǎ sunt aici
scrie fiule
nu te opri din visat
eşti talentat
tunet şi moarte
în altǎ zi
dintr-o altǎ toamnǎ
pe mormânt
cerul şi-a chircit
în mânǎ
lumânarea bǎtrânǎ
în mereul de-atunci de acum
îşi plânge o mamǎ
încet
copilul prieten poet
Poezia nr.29
asemeni frunzei
Poezia nr.30
Fără contur, bolboroseli cu crizanteme
fiecare eram drumeţii propriei noastre călătorii
nu mă întreba încotro chiar nimeni nu mai ştie
împingeam în pământ cu talpa aşa a neştire
şi parcă mă orbeam de atâtea zor de crizanteme
aprind un foc din crizanteme pe un prund sfios
cu mult nisip şi în jurul lui poeţi bătrâni şi orbi
şi vinul vechi atât atât de mult
că numai încăpeau în bietele poeme
e atâta galben crud în crizanteme
încât mă fluier lung şi trist
cumva eram pierdut printre pubele
la masa mea de scris lumină amară
aud în cer pendulele subţiri
ca nişte tije verzi de crizanteme
cum băteau încet în nucul meu bătrân
şi nucile-i cădeau rostogolindu-se ca reci blesteme
şi deodată încep să scriu gingaşele poeme
cu mieji de nucă cu feţi frumoşi cu multe crizanteme
apoi mă-ntind năuc în toamna brumărită *
şi mă înnoptez tăcut definitiv
chiar dacă-i frig şi plouă trist pe străzile pustii
e atâta galben crom în vechi dughene
căci uf, ce toamnă tristă Doamne ca o ghilotină
şi mă strecor tiptil în sticle mici şi moi
sub tufa înaltă, verde crunt, de crizanteme
dumitriţă tufănică salomii ruje de toamnă
aurată mărgărită cătălină tătăişă
flori de iarnă
*) Brumăriţele sunt nişte păsări, brumărită doar o licenţă. :)
Poezia nr.31
Iar toamnă
Mai vine o toamnă, ce trist anotimp !
Regretele zac, desfrunzind sentimente,
Culori explodează- n tabloul vivant
C-un ultim efort, lunecând în torente.
Septembrie cară nisip în pantofi
Privind peste umăr, zâmbind într-o doară,
Şoptind : ,, Ah, ce vară mi-ai fost !
Fierbinte, prelungă, sălbatică fiară !”
Octombrie duce pe umeri un cer,
Granit e şi dens e , anost, fără viaţă,
Mai zboară doar corbii vestind auster,
Vărtejuri de frunze, spirale de ceaţă.
Noiembrie-i blând, înţelept şi seren,
Vin îngeri să picure mir şi lumină
Vestind ne-ncetat Adevărul Suprem,
Şi zbuciumul lumii treptat se alină.
În iarnă intrăm cu toţii tăcuţi
Şi albul ne sperie, frigul ne doare,
Pornim către poartă cuminţi, abătuţi,
Purtând în priviri primăveri viitoare.
Poezia nr.32
Hoțul de inimi
Toamna, pe la casieni,
Intră hoțul în poieni
Și se jură că iubește
Iarba care nu mai crește,
Florile ce se-ofilesc
Și pegasul arăbesc
Ce îl duce iute-n zbor,
Mai la vale, spre izvor,
Unde ea încă-l așteaptă,
Cu privirea ce și-o-ndreaptă
Până dincolo de zare…
O fi el ori i se pare?
Se întreabă, se frământă,
Dorurile își descântă
Și iubirea se aprinde,
Înc-odată o cuprinde,
Arde flacără mocnită,
Scormonită de ursită,
Arde, patimă nebună,
Scânteind sub clar de lună,
Când doar stelele sclipesc,
Hoț de inimi, îngeresc…
Poezia nr.33
prin labirinturi autumnale
au căzut şi primele brume
abia mai creşte aripa în flanela poveştii
zborul
abia mai taie felii de priveghi pân’ la cer
doicile au uitat în ce grai foşneşte pădurea
lustruiesc leagăne cu plânsul acid
în fiecare seară
vine la masă îmblânzitorul de păsări-bufoni
mă întreabă solemn cine sunt
cine să fiu
îi răspund într-o păsărească de frondă
muntele crescut în inimă toamna
pe care n-am apucat niciodată să sui
candela oaselor luminează pe poale
cărări
pentru temerarii altui anotimp
precum bunul meu
când s-a-ntors din Siberia
cu protezele de la picioare tocite
şi cu bocancii pe umărul stâng
avea o singură-ntrebare de pus
dacă duşmanii au plecat toţi
unde e gara
întrebarea bunului meu
s-a lungit peste brazde până-n Siberia
răspunsul se coace aici
sub coaja cu ţepi a castanei
Poezia nr.34
Toamnă indiferentă
O ploaie de toamnă mă-mbracă-n culori
Și văluri de ceață mistere creează
Rotindu-se lent...coboară din nori...
Purtată de vânt prin gânduri așază
Nostalgice doruri în forme discrete,
Balsam pentru suflet și gânduri confuze,
Ecouri și urme de fapte concrete,
Povești de iubire și aripi de muze.
Pastelul tomnatec mereu vernisat,
O luptă finală, un ultim avânt
Cu lacrimi de ploaie suspină-apăsat
O frunză rotită prin aer de vânt.
Poezia nr.35
în vis Ada Kaleh
pe terasa cafenelei la colțul de stradă din cer
departe de oricare apă perfidă
toamna și-a imbrăcat șalvarii castanii
se infruptă lacom din bucata de soare
dulce și lipicioasă ca o baclava
m-am așezat pe o aștepare de sare
mesele dispersate doar în unghiuri de lumină
prea multă prea dureroasă
unde cei fără chip își savurează cafeaua
le simt doar privirea din spatele umbrei
nisipul clipei l-a acoperit viața sub ultima ecluză
amintirile nu mai sunt ale mele dar mă bântuie
încă frisonul lor
jinduiesc la ceva care parcă a fost dar nu va mai fi
e prea grea povara apei și a istoriei
pe înserate printre rădăcini contorsionate de lună
se va tângui naiul va plânge lăuta
lângă acei chiparoși pasionați vor dansa
perechi melancolice de migdali și leandri
nu am parale de bacșiș doar câteva versuri
efendi, pregăteste totuși cafeaua și narghileaua
și adu-mi șerbetul de mentă
să-mi răcoresc toate caniculele
din verile despuiate până la indecență
să-mi rămână doar toamnele serioase
până la disperare
și visul unei insule despre care
îmi povestea bunica când ghebele își risipeau
aroma sub capacul ultimelor memorii
pe plita încinsă
Poezia nr.36
Ce toamnă...
Ce toamnă coboară, cu-mbrățișări umezi şi reci
tu-mi vii, doar ca să ai de unde, iarăși, să pleci
pe drumul ce lumea mea, de a ta, o desparte
zilele curg cu plete lungi de iarnă, de noapte.
Ce adânc ploaia-mi brăzdează obrazul şi-naltul
ud, veşmântul de frunze parcă-ascunde asfaltul
tăcerilor ce le ştim pe de rost amândoi
ce toamnă-i de-acuma, şi vara-i străină de noi.
Ce dantele de-aramă-mbracă cerul și seara -
le luminează lăuntrice focuri, povara
din nepătrunsul iubirii ce încă mai arde
dar, ce ploaie de lacrimi, pe suflete, cade.
Ce nord e-n plecările tale, ce depărtări
toamnă-i oare, şi-acolo? Străini, pământuri şi mări
te-ademenesc şi-mi fură din tine, câte puţin
ce dor şi ce toamnă-mi vei fi, prin anii ce vin...
Poezia nr.37
Se scurge rugina pe filele vieţii...
Când toamna se zbate în lanţuri de-aramă,
Pădurile toate se simt pustiite;
Îşi poartă, umile, gălbuia maramă,
Pe umărul nopţii plângând, despletite.
Îşi leapădă straiele arse în toamnă
Şi goale rămân sub a vântului strună;
Privesc, cu durere, spre-a cerului Doamnă:
Suava, măreaţa şi palida Lună.
Furtuna se tânguie-n braţele mele,
Dorind să-şi arunce mantaua departe;
Prin râpe se-ascunde, privind către stele,
Că tare ar vrea de noroc s-aibă parte.
Se-ntunecă totul în jur şi în suflet,
Iar toamna de aur dansează pe creste;
Se clatină-n ploaia cea deasă-al meu umblet,
Când eu mă cufund în a toamnei poveste.
Scheletice umbre mă prind în capcane,
Să-mi sfâşie suflet şi inima trează;
Se-ntind către mine precum nişte-arcane,
Când versuri lugubre în minte-mi vibrează.
Se-ntunecă munţii, se-ntunecă zarea
Şi piscuri semeţe spre cer se îndreaptă...
În sufletul meu răsări-va cărarea
Ce mă va conduce spre-o ultimă treaptă.
Se scurge rugina pe filele vieţii,
Arzându-mi neliniştea-n jarul căinţei;
Când suflet se zbate în faldurii ceţii
Mă-ndrept, rugătoare, spre crucea credinţei.
Pustiul din mine se-mbracă-n aramă,
Imploră, azi, Cerul să-i dea o speranţă;
Cu-aroma de struguri din tânăra cramă
Să scape de teamă şi de aroganţă.
Suspin prin hăţişul tomnatic, sihastru,
Când ochii mi-acoperă boabe de rouă...
Mă-ntorc înspre cerul cu nori de-alabastru,
Ca-n suflet să-nvie speranţa cea nouă.
Poezia nr.38
toamna
peste câțiva centimetri se termină frunza verde
și singurătatea are aceeaşi grupă sanguină ca mine
iar domnișoara de-alături este frumoasă ca o patrie
când a vrut să ascundă mai bine harta denivelărilor creștine maramureșul
privirii mele
i-a șters ultima rouă din fraza despre războiul
trupurilor deșurubate
trece lumina ca o împărăteasă de han tătar
și copacii au îngălbenit în poziție de drepți și au coborât lacrimile
ca niște păsări
Poezia nr.39
Întors dintre geruri
E pace-n pasteluri și-un nor se încruntă,
Fântânile-s toate fecioare la drum,
Coboară-nserarea pe zarea căruntă
Și-aduce-a descântec din brumă și scrum.
La colț de mesteceni se-ntoarce să-și strige
Iubirea de-o vară, s-o strângă la sân,
Dar haina-i șireată, rugina-i ajunge
În plete, în sânge și-un soare hapsân
Pândește-ntre cetini sculptate pe stâncă!
În straie de aur, tu tremuri și taci.
Mă-ntorc spre tulpină. O rană adâncă
Străbate pământul prin lanuri de maci.
Ce secetă oarbă mă prinde stângace!
Se cerne văzduhul în lacrimi de lut,
Tu-n sorți de izbândă aduni printre ace
Un crez botezat dar la oaste pierdut,
Sălbatic mi-e timpul prin setea zăludă
Port chipul cioplit într-un vis pelerin,
Dar iată, o voce străină și crudă
Mi-ntinde o cergă și-o cană cu vin,
Hamacele vremii-s legate de ceruri,
Păianjeni-adorm într-un roșu pustiu.
Îți sunt anotimpul întors dintre geruri,
Mai lasă-mă Doamne, o creangă să-i fiu!
***
Cuvinte cheie :
Pornim greu, dar și când ne pornim... lesne ne lăsăm!
Aici organizatorii răspund problemelor ridicate de către concurenți, votanți, cititori...
Succes participanților și organizatorilor!
ÎNSEMNE CULTURALE a hotărât ca în fiecare anotimp să lanseze concurs de poezie, proză scurtă, eseu și dramaturgie (asta dacă va simți entuziasm și din partea membrilor!). Astfel:
Primăvara - „Rădăcini”;
Vara - „Prin colbul vremii”;
Toamna - „Labirinturi autumnale”;
Iarna - „Alb hoinar”.
Încă o dată vrem să vă asigurăm de acurateţea acestor concursuri! Site-ul ÎNSEMNE CULTURALE nu are niciun interes să iasă X ori Y câştigător. Dacă chiar am avea vreo febleţe, am institui un premiu onorific pentru acea persoană. Or se ştie: Toţi membrii site-ului sunt febleţea noastră!
Dragi sponsori, întâi vă mulțumim în mod deosebit pentru gestul generos pe care-l faceți! Cât privește oferirea practică a cărților dvs. către câștigătorii concursului, trebui să așteptăm stabilirea laureaților, ca să puteți personaliza cu autograful dvs. darul făcut, astfel cartea capătă o valoare sentimentală mult mai mare, apoi trimiteți fiecăruia cadoul (după ce în prealabil le solicitaţi adresele poștale).
Felicitări pentru concurs!
Ion Lazăr da Coza a spus :
"Pornim greu, dar și când ne pornim... lesne ne lăsăm!"
Ce aţi vrut să spuneţi?
Cred că era mai corect: Pornim greu, dar și când ne pornim... lesne nu ne lăsăm! (sau greu ne lăsăm)
La ce entuziasm se întrevede... lesne ne lăsăm! :))
Bidulescu Constantin a spus :
Ce aţi vrut să spuneţi?Cred că era mai corect: Pornim greu, dar și când ne pornim... lesne nu ne lăsăm! (sau greu ne lăsăm)
:-)) Entuziasmul scăzut este, probabil, din cauza... toamnei! Felicitări pentru idee și succes tuturor participanților! Să câștige cel mai bun!
Păcat că ați retras poezia cu nr. 15. Dacă în regulament este specificat că nu se vor face concesii niciunui autor, eu cred că acest lucru trebuia respectat, indiferent cine este acesta. Se creează un precedent, ca să nu mai vorbim de faptul că se lasă impresia că autorul dorește să își retragă poezia deoarece acest concurs este sub valoarea dânsului(ei). Păcat... este o poezie frumoasă. Și dacă nu pentru altceva, măcar pentru bucuria cititorilor, ea ar fi trebuit păstrată. Îmi cer scuze dacă comentariul meu a supărat pe cineva, am încercat doar să îmi exprim părerea, în limita bunului simț.
Vă mulțumesc,
Mariana Suciu
Draga noastră, Mariana Suciu
Recunoaștem că prevederea cu imposibilitatea retragerii unui text, postat pentru concurs, nu am introdus-o în REGULAMENT - ne bazam pe fair-play-ul concurenților! O să avem în vedere pentru viitor această reglementare.
Cei ce nu știu, sunt liberi să gloseze pe motivul retragerii acelei poezii din această ediție. :)
Drag,
Mariana Suciu a spus :
Păcat că ați retras poezia cu nr. 15. Dacă în regulament este specificat că nu se vor vace concesii niciunui autor, eu cred că acest lucru trebuia respectat, indiferent cine este acesta. Se crează un precedent, ca să nu mai vorbim de faptul că se lasă impresia că autorul dorește să își retragă poezia deoarece acest concurs este sub valoarea dânsului(ei). Păcat... este o poezie frumoasă. Si dacă nu pentru altceva, măcar pentru bucuria cititorilor, ea ar fi trebuit păstrată. Îmi cer scuze dacă comentariul meu a supărat pe cineva, am încercat doar să îmi exprim părerea, în limita bunului simț.
Vă mulțumesc,
Mariana Suciu
Și totuși, în regulament era specificat...
Da, Mariana, tu ai dreptate. Era specificat, dar specificarea a făcut-o Ion exact după ce s-a întâmplat incidentul cu retragerea acelei poezii, în ideea de a nu mai repeta și altcineva greșeala. După niște momente de reflecție, Ion și-a dat seama că nu e normal, că nicăieri în lumea asta, regulile nu se schimbă în timpul jocului și atunci a șters completarea, pentru că ar fi favorizat cu adevărat autorul în cauză, dar intenționăm ca pe viitor să introducem de la început regula.
Păcat, acea poezie chiar era frumoasă!...
Mariana Suciu a spus :
Și totuși, în regulament era specificat...
Vă mulțumesc din suflet, d-na Vasilisia, pentru precizările aduse. Întotdeauna am apreciat fair-play-ul de care dați dovadă, d-voastră și domnul da Coza. Nu v-ați dezmințit nici de această dată.
Prețuire,
Poate că a retras-o din motive medicale (ale autorului nu ale poeziei). Poate că şchioapătă (poezia, nu autorul)
Şi Simona Halep s-a retras dintr-un concurs.
Sau poate i-a fost teamă că primeşte locul întâi şi anul viitor se inspiră şi Ion de la Concursul "Ion Cănăvoiu" din Tg. Jiu care a pus următoarea cerinţă în regulament: "Nu este admisă participarea în concurs a autorilor laureaţi (cu premiul I) la ultimile trei ediţii" (!!!)
Lăsând gluma la o parte, autorul ne va explica la final de ce s-a retras.
Cred ca autorul poeziei nr 15 are un stil atat de personal incat s-a retras fiind convins ca va fi recunoscut. Probabil ca nu si-a dat seama, inainte de a posta, ca ar putea fi recunoscut. Acum am vazut si eu ca si-a retras poezia, si da, imi pare si mie rau...
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor-șef Revista Eminesciana, membră UZPR
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR
ADA NEMESCU - poetă, artist plastic
CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare
MIHAELA POPA - poetă
PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor
BOLACHE ALEXANDRU - poet
MIHAI KATIN - poet
GRIG SALVAN - prozator, cantautor
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru anul trecut au donat:
Gabriela Raucă - 400 Euro
Monica Pester - 600 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
***
Pentru acest an au donat:
Maria Chindea - 200 Lei
Monica Pester - 300 Lei
© 2024 Created by Ion Lazăr da Coza. Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor