COMOARA BLESTEMATĂ - VIII. Calea spre talpa iadului

[Ion Nălbitoru]

 

 

În urma celor întâmplate cu Mitru Fieraru şi păţania  Mariţei lui Gogonete, Elena Valdescu îi zise soţului:

- Dragul meu, e cazul să-i spunem preotului că vrăjitoarea   ne-a călcat curtea şi ne-a făcut farmece.

Zis şi făcut! Odată cu căderea amurgului cei doi tineri bătură la poarta slujbaşului lui Dumnezeu unde îi întâmpină preoteasa:

- Poftiţi dragii mei în camera de oaspeţi. Tocmai am terminat cu treburile gospodăreşti şi vroiam să cinăm.

- Nu vrem să vă deranjăm de la masă, se fâstâci tânărul.

- Nu vă faceţi griji! Suntem doar noi doi, copiii sunt plecaţi la oraş. Când avem pe cineva la masă ni se umple casa de bucurie.

În timp ce tinerii se lăsau rugaţi apăru în prag preotul:

- Dar ce-mi staţi la poartă ca peţitorii? Poftiţi înăuntru, casa mea-i deschisă tuturor celor cu sufletul blând şi inima curată!

Tânăra pereche pătrunse cu stângăcie în casa parohială. La biserică mai fuseseră, dar în casa unui preot, niciodată! Coana preoteasă le puse pe masă bucate apetisante cum numai cei înstăriţi îşi permiteau. Preotul era vesel şi pus pe glume, făcându-i în sfârşit pe oaspeţi să se simtă în largul lor. Bărbaţii cinstiră câteva păhărele de ţuică de-ţi lua gura foc, iar femeile gustară un vin roşu  cu  aromă de tămâioasă regală. Încet, încet, tinerii se acomodară noii situaţii.

- Părinte, începu femeia cu un uşor tremur în glas, noaptea trecută sperietoarea satului ne-a călcat ograda…

La această veste Popa Ştefan se schimbă brusc la faţă şi rămase cu furculiţa în mână ca împietrit.

- Am tras două gloanţe după ea. La primul foc am vrut s-o sperii, dar împieliţata nu s-a sfiit de avertismentul meu şi a făcut aşa de urât încât din instinct am apăsat pe trăgaci şi am atins-o la umăr.

Elena şi Pătru povestiră de-a fir a păr cele petrecute în acea noapte. La sfârşit, preotul îşi cuprinse faţa între palme şi medită câteva minute în linişte.

- Sunteţi ocrotiţi de Forţa Divină. Evitaţi gâlceava cu Buha, iar dacă noaptea apar năluci la geam, nu ieşiţi afară. Să aveţi în permanenţă o candelă aprinsă. Vă dau de la biserică smirnă, tămâie, agheasmă şi busuioc să stropiţi prin camere şi mir să ungeţi sub formă de cruce pereţii în interior şi exterior.

După ce-i sfătui ca preot şi-i încurajă ca un părinte să fie tari de înger, că nu vor fi părăsiţi de Dumnezeu, tânăra pereche mulţumi de găzduire şi cu inima împăcată porni spre casă. Mergeau îmbrăţişaţi sub clar de lună, fascinaţi de strălucirea stelelor.

Când trecură prin dreptul gospodăriei vrăjitoarei auziră un hodorogit prin podul casei, mieunat de mâţe, apoi un râs sinistru. Inima femeii se făcu cât un purice şi se ghemui la pieptul bărbatului. Acesta o strânse protector în braţe şi o sărută pe frunte. Prin dreptul curţii Buhei brusc în spatele lor auziră o bufniţă umflându-se în pene căreia îi răspunse un huhurez în depărtări. Dintr-un salcâm, ţipătul cucuvelei vesti moartea cuiva.

Merseră temuţi de ispitele diavoleşti, până la poartă şi răsuflară uşuraţi. De acolo Pătru o purtă în braţe până la uşa pe care o împinse cu genunchiul, apoi îşi aşeză cu graţie podoaba nestemată în aşternutul moale din pătucul ce tresări de plăcere. Înfierbântaţi de licoarea lui Bachus, cu care-i cinstise cucernicul părinte, ajunseră pe neaşteptate în lumea fericită a viselor.

Trecuse de miezul nopţii când dintr-o dată se auzi o bubuitură asurzitoare.

- Ce-a fost asta, întrebă Elena în şoaptă cu glasul tremurând.

Ascultară cu urechile ciulite la orice zgomot.

Ceva le pocni în fereastră şi geamul se făcu ţăndări. Cei doi săriră în picioare îngroziţi. Un mârtan mieună în odaia cealaltă şi răsturnă   oala cu lapte.

- Ai uitat motanul înăuntru? - întrebă Elena înspăimântată.

Dar nu termină întrebarea că uşa de la intrare sări din balamale crăpându-se în două de peretele opus. La o secundă, o flacără ca un fulger lovi perdeaua prin geamul spart.

- Huuu!... se sperie femeia. Pătrule, ăsta-i diavolul!

Elena în culmea disperării, smulse din perete icoana cu Maica Domnului în braţe cu Pruncul şi o puse în calea flăcărilor. Un şarpe de foc se roti pe tavan împroşcând scântei şi tăciuni aprinşi, apoi ieşi pe unde intrase. Pătru ţâşni în cealaltă încăpere luă crucea de argint de pe peretele de lângă uşa de la intrare şi năvăli furios în mijlocul curţii:

- Piei, satano, şi du-te învârtindu-te la cine te-a trimis! N-ai ce căuta pe locul unde Domnul şi-a plecat privirea!

Lângă el apăru Elena în cămaşa de noapte ce-i flutura în adierea vântului dezvelindu-i coapsele frumos conturate. Ca    printr-un miracol soţul îşi reveni din criza nervoasă şi cu zâmbetul pe buze şopti:   

- Acum oare cine mă ispiteşte, făptura gingaşă de lângă mine sau diavolul care mă trimite înapoi în dormitor…

Femeia pricepu aluzia şi surâse duios:

- Iubirea noastră este atât de pură şi de puternică încât şi necuratul este învins.

Mai ascultară câteva minute, dar o linişte mormântală se aşternu peste întinderile învăluite de negura nopţii.

Bărbatul o ridică prin surprindere în braţe ca pe un fulg. Femeia tresări şi scoase un ţipăt uşor.

- Este cazul să fim copii cuminţi şi să aprindem tămâie. Nu te gândi la lucruri păcătoase când purtăm cu noi o icoană şi o cruce.

Din coteţ se auzi un bătut din aripi şi cocoşul cântă „cucurigu” de răsună uliţa. Pe rând se prinseră în joc toţi pintenaţii satului.

- Haide liniştită la culcare că nu se mai întoarce… Ai pus un pumn de tămâie pe jar că iese fumul pe geam ca pe horn! - glumi soţul şi se strecură sub aşternut lângă soţie. Ea se cuibări lângă trupul puternic al soţului şi adormiră îmbrăţişaţi.

A doua zi dimineaţa bărbatul merse la geamgiu să-i monteze alt geam la fereastră. Îl chemă apoi pe tâmplar şi spre norocul lor acesta avea în atelierul său o uşă pe măsură.

După amiază plecară spre casa parohială.

- După cum arătaţi de posomorâţi, iar v-au deranjat forţele diavoleşti, zise preoteasa grijulie.

- Prin credinţă îi vom birui, interveni preotul încurajator.

- Nu numai că ne-au deranjat, dar ne-au produs şi pagube, rosti Pătru. Răul trebuie distrus de la rădăcină. Într-o bună noapte voi da foc casei în care îşi duce veacul Buha şi-şi instruieşte odraslele drăceşti. Să piară împreună în flăcări.

- Vai, ce gânduri funebre îţi trec prin minte! - tresări Elena puţin agitată. Nu-ţi dai seama că necuraţii o ţin la curent cu intenţiile tale şi se va baricada în spatele farmecelor?

- Elena are dreptate, o aprobă preoteasa. Ascultă de cuvântul şi sfatul preotului.

- Împreună să luăm hotărârea cea mai înţeleaptă. Nu uitaţi că diavolul abia aşteaptă o greşeală din partea voastră şi de aceea vă ispiteşte într-una, chibzuii slujitorul Domnului.

Cei doi tineri povestiră cele petrecute în noaptea precedentă.

- Mergeţi liniştiţi acasă şi faceţi niţică ordine… Către seară voi veni cu cântăreţul şi cu câţiva credincioşi să facem feştanie la locuinţă şi la clădirile din gospodărie.

Cei doi tineri plecară încurajaţi spre casă, convinşi că de data aceasta se va termina cu jocul insuportabil al vrăjitoarei şi cu făcăturilor sale.

După căderea serii, preotul satului însoţit de cântăreţ şi de câţiva credincioşi apropiaţi bisericii sosi la gospodăria familiei Valdescu. Pe dată se răspândi vestea pe uliţele satului şi vecinii se adunară la ceremonie.  Fără nici o altă introducere, preotul îşi puse patrafirul din mers, pătrunse de poarta larg deschisă şi rosti rugăciunile de dezlegări de farmece şi alungarea necuratului. Tămâie curtea, grajdurile animalelor, coteţele păsărilor, încăperile locuinţei. După alte rugăciuni stropi cu apă sfinţită în aceeaşi ordine întreaga gospodărie. După terminarea ritualului, Popa Ştefan se aşeză pe un scăunel pe prispă şi grăi cu blândeţe:

- Dragi credincioşi, ispitele necuratului sunt nenumărate, dar noi muritorii să nu-i dăm satisfacţie şi să nu ne pierdem speranţa în mântuirea Domnului. Îngerii întunericului abia aşteaptă să ne manifestăm slăbiciunea în faţa lor că ne şi ispitesc prin vicleşug pe căile întortocheate ale pierzaniei. În primul rând să fim tari şi să nu ne temem. Asupra fiecăruia dintre noi veghează câte un înger păzitor. Familia Valdescu este un astfel de exemplu. Să sperăm că duhurile rele au părăsit pentru totdeauna această gospodărie.

- Sunteţi sigur părinte că nu se vor întoarce? - întrebă Elena.

- Eu aşa trag nădejde. Dar în caz că reapar, aprindeţi la miezul nopţii tămâie, stropiţi cu agheasmă prin camere şi lăsaţi o candelă aprinsă care să ardă zi şi noapte.

- Dormiţi la noi, interveni o vecină.

- Să las diavolii să se destrăbăleze în casa mea? - replică Pătru. Asta niciodată!

- Aşa-i! - îl încurajă preotul. Nu daţi bir cu fugiţii că poate asta este intenţia şi plăcerea lor. Dacă vă părăsiţi locuinţa este ca şi când o abandonaţi în favoarea lor. Faceţi precum v-am sfătuit, iar dacă reapar aşezaţi-vă în genunchi în faţa icoanei Maicii Domnului şi, cu mâna pe cruciuliţe, rugaţi-vă pentru ocrotirea familiei. Aşa voi face şi eu la casa parohială, mă voi ruga pentru voi.

Popa Ştefan îi binecuvântă şi plecă spre locuinţa sa, înălţând rugăciuni către puterile cereşti pentru ocrotirea tinerei familii.

Se făcuse deja târziu şi ceasul din perete arăta ora douăsprezece. Elena, grijulie, puse câţiva tăciuni pe vătrai şi câteva bobiţe de tămâie şi-i zise soţului:

- E momentul să afumi cu tămâie fiindcă eşti bărbat, apoi cu buchetul de busuioc şi agheasmă să stropeşti camerele.

Pătru îndeplini ritualul rostind în permanenţă Tatăl nostru, apoi unul lângă altul în genunchi în faţa icoanei şi cu cruciuliţele de argint în palme, citiră din carte rugăciunile indicate de preot.

Era o linişte desăvârşită. Dar cam pe la ora unu răzbătu de afară un tropot de copite şi nechezături de cai, mieunături de pisici, iar cineva prinse să bată darabana pe acoperişul casei.

- Avem musafiri, şopti bărbatul.

- Taci şi citeşte, îi porunci femeia.

- Să-i cinstesc cu un pahar de ţuică sau le trimit un glonţ în dar!? - zâmbi bărbatul simţind că trupul femei tremură uşor lângă el.

- Eu sunt îngrozită, iar ţie îţi arde de glume.

- După slujbele părintelui necuraţii îşi pierd puterea

- Din contră, după sfintele slujbe, sunt şi mai iritaţi. Aşa mi-a şoptit coana preoteasă la despărţire.

Deodată de afară răzbătu o bubuitură ciudată.

- Ce-i zgomotul ăsta? Parcă s-a răsturnat o căruţă în drum şi cineva cere ajutor…

- Stai locului şi citeşte. Nu te pune cu ispitele vicleanului.

Cei doi se închinară, făcură câteva mătănii, puseră tămâie pe jarul din sobă şi-şi continuară rugăciunile cu inimile înfricoşate.

De afară răzbatu un vuiet, ferestrele plesniră în cioburi, uşa cea nouă se făcu ţăndări, acoperişul se zgâlţâi puternic, iar ţiglele săreau prin aer şi pocneau în ogradă ca nişte artificii.

Într-o criză nervoasă, Pătru smulse puşca din cui. Instantaneu Elena se năpusti asupra-i:

- Nu, Pătrule! Nu trage!

- Am să-i ucid!

- Potoleşte-te! – ţipă încercând să-i smulgă arma. Nu poţi împuşca un duh!

- Trage, Pătrule! Trage! - auzi o voce răguşită de afară.

Din încrâncenare arma se descărcă. Glontele ţâşnei prin tavan, iar prin gaura făcută apăru capul unui şarpe cu limba scoasă.

Îngroziţi, cei doi se retraseră într-un colţ. Afară trona o hărmălaie de nedescris.

Vecinii auziră zarva şi văzând iureşul necuraţilor îşi luară inima în dinţi şi înarmaţi cu cruci, icoane, lumânări, agheasmă şi tămâie năvăliră în ajutorul tinerei familii. Ca la un semn pintenatul din coteţ simţi urgia de afară şi încălcă legea orei la care trebuia să cânte. Din gâtlejul său ieşi un „cucuriguuu” destul de răguşit de parcă cineva îl strângea de beregată. La al doilea cântat fraţii săi din coteţele vecine îi ţinură isonul şi duhurile necurate pocniră la răscruci şi se pierdură în negura nopţii. Localnicii îi găsiră pe cei doi soţi    într-un ungher cu chipurile împietrite de spaimă şi fără grai. Abia îşi reveniră la realitate, iar vecinii nu-i părăsiră decât la ivirea zorilor. Unul dintre ei alergă la Popa Ştefan să anunţe păţania. Preotul se cutremură, apoi grăi:

- Anunţă întregul sat că la noapte ne vom lupta cu diavolul!

- Binecuvântează-ne părinte să avem această tărie!

- Binecuvântat fie numele Domnului!

Şi făcând semnul sfintei cruci îl îndemnă să se grăbească.

Întreaga ziulică satul fremătă de la mic la mare. Autorităţile locale hotărâră să ceară la judeţ mandat de arestare pentru Buha. Un domn le răspunse la telefon că le trebuie un motiv bine întemeiat ca să elibereze un asemenea act. Ba chiar, unul din magistratură, care probabil era ateu, le ceru o dovadă că baba a fost văzută pe uliţele satului, ziua în amiaza mare, la braţul diavolului! La asemenea inepţie din partea celor cu putere în stat, primăriţa se lăsă păgubaşă. Singura soluţie în rezolvarea acestei situaţii era slujitorul bisericii cu harul său. În cele din urmă preotul îi sfătui să termine cu hărmălaia ca să nu dea de bănuit cotoroanţei de planul lor.

În curând seara se aşternu liniştită peste întreaga comunitate.

Aproape de miezul nopţii, ca la un semnal nevăzut, se adună cu mic cu mare la procesiunea de exorcizare a localităţii. Gospodarii aprind focuri în ogrăzi, apoi ies pe uliţe cu făclii şi lumânări aprinse, cu icoane şi cruci. Din toate părţile se strâng pe drumul principal bărbaţi şi femei, tineri şi bătrâni. În fruntea lor, preotul rosteşte rugăciuni către Domnul şi stropeşte în dreapta şi în stânga cu apă sfinţită. Din urmă vin enoriaşii cu cănile cu jăratic peste care presară smirnă şi tămâie. Ajung în dreptul locuinţei familiei Valdescu şi rugile se înteţesc. Pătrund pe poarta larg deschisă şi părintele după câteva rugăciuni începe să cânte molitvele Sfântului Vasile urmate de dezlegări. Întreaga suflare îngenunchează şi îşi face în continuu semnul sfintei cruci. Dintr-o dată din ungherele întunecate  ţâşnesc şerpi şi şopârle, capre şi ţapi, lupi şi păsări răpitoare de noapte. Un balaur aruncă spre credincioşi flăcări pe nări şi gură, dar acestea se sting de cum se apropie de ei. Cu cât cucernicul părinte citeşte mai tare sfintele slujbe, cu atât necuraţii simt o văpaie ce-i pârjoleşte. Deodată se produce un miracol.  De la biserica din deal răsună dangătul clopotelor. Instantaneu, cineva nevăzut bate toaca. Pentru moment, părintele se opreşte din rugăciune şi întreaga suflare omenească din curtea lui Valdescu întoarce uimită capul spre biserica din deal. Dangătul clopotelor continuă să răsune misterios, iar toaca îi face să se cutremure. Un glob luminos se revarsă peste sfânta biserică învăluind-o într-o aură argintiu-aurie. Din ungherele întunecate ale uliţelor, de la răscruci, din copaci şi şure, din umbrele înfricoşătoare ale nopţii şi din cotloanele cele mai sumbre ţâşnesc împieliţaţi cu coadă, furci şi coarne, ţipă ca din gură de şarpe, urlă şi chirăie de pârjolul şi arşiţa Slavei Dumnezeieşti care se pogoară asupra satului ca o pâclă fosforescentă.  Şi mai înverşunaţi de neputinţa lor, dracii se înfurie  pe vrăjitoarea Buha care-i tot mână spre acea aşezare de unde vine o vâlvătaie care-i arde şi-i pârjoleşte. Încet-încet, aura se înalţă către bolta empireului şi se pierde printre stele. Atunci părintele cu cetele sale îngereşti rosteşte şi cu mai multă convingere rugăciuni Împăratului Ceresc şi Maicii Sale. Prin negura nopţii aleargă arătări în flăcări, când la deal, când la vale. Pe uliţa satului trec în galop cai cu coarne spre gârlă şi sar în ea. Apoi, din apa murdară, ţâşnesc bivoli fioroşi ce iau în coarne gardurile de la curtea vrăjitoarei, se transformă în şopârle care sar pe bojdeucă şi dispar pe hornul acesteia. Baba, speriată de năvala lighioanelor în odaie, ţipă disperată. Este conştientă că-i scăpase de sub control şi aceste momente puteau însemna sfârşitul său.

- Opriţi-vă neisprăviţilor, că rămân fără aer!

- Ne-ai jucat cum ai vrut! - răcni unul dintre împieliţaţi cu vocea răguşită.

- Cum îndrăzniţi să-mi nesocotiţi poruncile? Derbedeilor, nu sunteţi buni de nimic! Avem o înţelegere şi trebuie respectată atât cât voi dori eu!

- Ne trebuie una mai tânără care să-ţi preia ştafeta! - zise un alt drăcuşor.

- Vă poruncesc să ieşiţi din casa mea şi faceţi-vă datoria faţă de stăpâna voastră!

- Te-am slujit destul conform legământului! Acum este rândul tău să faci plăcerea destrăbălărilor noastre! Nu uita că noi suntem stăpânii întunericului! Noi facem legile iadului!

- Voi găsi o fată tânără pe care în următorii optzeci de ani s-o pregătesc şi să-i predau ştafeta! - piţigăie Buha disperată de încolţirea dracilor.

- Ne-am săturat ca în întunecatul iad să avem numai sfrijite, scofâlcite, urâte şi hidoase ca tine! Ne plac fetele frumoase! - rosti spre amuzamentul celorlalţi cel care părea şeful lor.

Buha realiză că nu-i de joacă cu voia drăcească, iar prin vorbă bună nu-i putea îndupleca. Aşadar încercă din răsputeri să-i intimideze. 

- Afară cu voi din casa mea! - ţipă cât o ţinură plămânii.

- Poftiţi înăuntru! Vă ordon! - râse satana.

Diavolii continuă să coboare pe horn în vatra cu cărbuni.

- Văleu! Nu încăpeţi şi îmi huruiţi pereţii! Îmi dărâmaţi frumuseţe de casă!

- Ha, ha, ha! - se distrează îngerii întunericului continuând să-i invadeze strâmta odăiţă.

- Idioţilor! - ţipă baba şi punând mâna pe mătura din colţ îi loveşte fără milă.

Satana-şef, iritat la culme de obrăznicia cotoroanţei, scoate pe gură o flacără care-i pârleşte părul şi faţa, iar hainele ponosite de vreme se aprind.

- Văleuuu! Unde-i găleata cu apă? - urlă disperată de durere şi îngrozită de flăcările focului.

Unul dintre diavoli prinde vânjos găleata cu apă şi o varsă peste vrăjitoare. Satan suflă foc şi din apa clocotită ies aburi. Buha urlă de durere şi usturime, iar pieile i se jupoaie de pe faţă, picioare şi mâini. Un altul aruncă pe ea un pumn de sare şi urlete îngrozitoare răzbat până la alaiul din curtea lui Valdescu, unde se ţine procesiunea de exorcizare a locului. Deodată, din pricina aglomeraţiei şi învălmăşelii, acoperişul sare în flăcări, pereţii se huruie, iar mulţimea drăcească împreună cu baba sunt aruncaţi în curte. Prin flăcări dracii joacă şi dansează în dezmăţ şi chiote de veselie. Un împieliţat se apropie de Buha care urlă disperată de usturime. Cu ghearele lungi şi ascuţite îi sfâşie zdrenţele aprinse de foc şi îi zgârie pieptul din care abia se prelinge un firicel firav de sânge.

- Păcătoaso, nici sânge nu mai ai în tine! - se amuză necuratul.

- Un vampir moare de foame dacă-i cazi în braţe! - o batjocori un altul.

Vrăjitoarea ţopăie îngrozită de durere.

Din umbra întunericului apare cu chip de craniu o nălucă înfăşurată într-o pelerină neagră cu glugă şi o coasă pe spinare: Moartea!

O parte dintre draci se dau pe margine sfioşi, în timp ce alţii îi rânjesc ostentativi. Moartea se opreşte, îşi coboară coasa de pe umăr şi de sub pelerină scoate o piatră de gresie pe care o trece de câteva ori pe ascuţişul uneltei.

- Strici piatra degeaba, se amuză câţiva împieliţaţi.

- Las-o pe mâna noastră c-o aranjăm pe placul tău, le ţin isonul alţii.

Deranjată, fără nici un avertisment, moartea trage cu coasa prin ei. Dracilor le sar capetele, copitele şi coarnele. Urlă, se zbat, dar pe rând braţele, picioarele şi capetele revin la locul lor.  De data aceasta  se retrag sfioşi din faţa cele-i fără zâmbet care nu admite glume sau compromisuri. Vameşul de la graniţa celor două tărâmuri, al vieţii şi al morţii, se apropie trufaş de babă.

- Te rog din inimă mai păsuieşte-mă vreo douăzeci-treizeci de ani, doamnă Moarte, o imploră vrăjitoarea.

Cea cu pelerina şi cu coasa pe spate o privi sobră, iritată de îndrăzneala şi obrăznicia acestei muritoare de rând.

- Rup pactul cu diavolul şi-l fac cu tine! - insistă Buha.

- Eu nu fac pact cu nimeni! - îi replică Moartea.

„Hârşc! Hârşc!” îi retează mâinile şi picioarele. Baba ţipă de durere. Palmele şi labele picioarelor se zvârcolesc prin nisip. Deodată, „hârşc” şi capul îi cade în colbul bătăturii, iar trupul se rostogoleşte zbătându-se neputincios. Ochii îi sar din orbite şi degetele de la palme parcă-i caută pe jos. Câteva zvâcnituri şi rămăşiţele trupeşti împrăştiate prin ogradă rămân ţepene.

Moartea scoate cu calm o cârpă neagră de sub pelerină şi şterge tăişul coasei de puţinul sânge ce-l mânjise. După ce-şi duce la bun sfârşit ritualul îşi trage gluga pe cap, îşi pune coasa pe umăr şi se pierde în negura nopţii. Odată cu dispariţia executoarei, dracii izbucnesc în chiote de bucurie ca la o mare victorie.

După câteva clipe, din trupul împrăştiat al vrăjitoarei se desprinde un abur străveziu, inform, care se înalţă uşor către cer. În acelaşi timp, pe deasupra, un înger firav se roteşte fâlfâind din aripioare. Câţiva draci zăresc sufletul babei cum se ridică tiptil către înger. Se reped furioşi în calea sa şi-l aruncă în braţele lui satan. Începe un joc amuzant pentru împieliţaţi. Sufletul este aruncat  dintr-o parte în alta şi lovit cu copitele ca o minge. Îngerul încearcă să-l smulgă din ghearele necuraţilor şi să-l salveze, dar dracii suflă flăcări mistuitoare asupra-i. În cele din urmă, după numeroase încercări, îngerul nu reuşeşte să salveze sufletul păcătoasei din ghearele satanei, se lasă păgubaş şi se înălţă întristat la cer.

Din nou dracii izbucnesc în chiote şi urale de bucurie că repurtaseră o nouă victorie în faţa îngerilor.

Satan prinde între copite globul luminos, face o piruetă într-un vârtej de foc, sfredeleşte pământul şi dispare în adâncurile iadului împreună cu confraţii săi.

Pe aici, pe acolo, câte un jar mai pocneşte, arzând mocnit în câte o bârnă de lemn. În final totul se transformă în scrum, iar adierea vântului de dimineaţă ridică cenuşa ca pe un nor negru prevestitor de furtună şi o prăvăleşte în apele gârlei.

În acele momente de dezmăţ diavolesc credincioşii îşi continuară procesiunea până în zori, apoi mulţumiţi de biruinţă, cu ajutorul Împăratului Ceresc, se retraseră fiecare la casa sa.

 

 

[Corina Militaru]

Între rău și bine, întuneric și lumină, o luptă istovitoare descrisă cu multă imaginație. :) 

Aștept continuarea! Sunt curioasă să văd cum veți închide această scriere.

Prețuire!

[Sofia Sincă]

File de poveste... Norocul este că ai noștri copii sunt obișnuiți cu secvențe dure de prin filmele horor... însă oricum ei nu citesc. Pentru noi maturii, scrierea a părăsit și realul și istoria și a intrat în basm. Dar asta este altă poveste.

Am citit...

Sofy