Când ajungi la Politehnica din București, venind dinspre Splaiul Independenței, vei vedea în fața clădirii rectoratului o coloană care seamănă, în mare măsură, cu inegalabila operă de artă a lui Constantin Brâncuși de la Târgu Jiu. Datorită acestei asemănări, nici nu s-a bucurat de prea multă atenție din partea privitorilor care au trecut pe lângă ea. De altfel, nici gorjenii n-au prea înțeles, o lungă perioadă de timp, ce valoare estetică și simbolică are coloana lui Brâncuși, numind-o, peiorativ, „Sula lui Tătărăscu”. Revenind la coloana din Politehnică, realizată de sculptorul P. Badiu în 1990, sub denumirea „Coloana Timpului” (sau „Joc cu infinitul”), voi încerca să explic interpretarea mea estetică și simbolică asupra acestei opere de artă. Această interpretare se bazează pe observația că opera sculptorului P. Badiu conține un șir de elemente geometrice care se repetă după o altă logică decât cele din „Coloana Infinitului” de la Târgu Jiu. În primul rând, elementele din „Coloana Timpului” nu au simetria pe care o găsim în „Coloana Infinitului”. În al doilea rând, fiecare element din „Coloana Timpului” este răsucit, cu un anumit unghi, față de elementul anterior. Ca urmare, presupunând că elementele care compun această coloană sunt identice, fiecare dintre colțurile omoloage se găsesc pe câte o curbă elicoidală: în total opt curbe diferite, patru câte patru având același pas al elicei, însă decalate pe același cilindru cu un sfert de cerc.

Această geometrie particulară conduce la o percepție vizuală care, la prima vedere, pare bizară: coloana se vede înclinată indiferent din ce loc ai privi-o. Tocmai această caracteristică îi dă operei lui P. Badiu originalitate și valoare. Ea ne face să înțelegem că atât timpul, cât și curgerea vieții, sunt entități abstracte imperfecte, cu valențe și interpretări diferite pentru fiecare dintre noi.

Consider că o copie, la o scară mai mare si dintr-un material cu valoare estetică superioară, ar putea evidențía mai pregnant atributele pe care le-am menționat mai sus. Interpretarea mea privitoare la opera sculptorului P. Badiu am transpus-o în poemul „COLOANA TIMPULUI”, pe care îl redau mai jos.

COLOANA TIMPULUI

Trecând grăbit pe lângă ea părea că-i dreaptă,
urcând din soclu treaptă după treaptă,
cu romboizi articulați, cu fețe inegale,
ducând spre cer misteru-alcătuirii sale.
Simțeam privind-o că se rupe timpu-n două,
din era veche se năștea o eră nouă,
venind cu întrebări peste mai vechi rutine
ce dispăreau din calea marilor destine.

Îmi întorceam privirea-n urmă încă-o dată,
fiind cuprins de o neliniște ciudată,
și căutând mai bine-n miezul de coloană
parcă simțeam mirajul sfânt dintr-o icoană
ce-mi aducea în ochi misterul dintr-odată
din șirul proiectat pe zarea-ndepărtată.
Înțelegeam că orice romboid, în parte,
dădea coloanei zvelte un tipic aparte,
că se prindea rotit cu cel din urma sa
c-un unghi atât de mic că-abia-l puteai vedea.
Și pe întreaga înălțime profilată
coloana se zărea-nclinată, dintr-odată,
iar tot ce la-nceput părea perfect în zare
era doar simpla mea credință trecătoare,
fără să știu că în coloană stă cifrat
destinul marelui artist, prefigurat.

N-a căutat, precum Brâncuși, perfecțiune,
în opera lăsată el dorind a spune
că tot ce-i omenesc, prin vorbă sau prin faptă,
e imperfect, precum coloana lui ne dreaptă.

Vizualizări: 187

Fişiere Anexate :

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Superbă descrierea din poem, m-a făcut să-mi doresc să o văd! Vă cred! Felicitări!

Le mulțumesc tuturor celor care au citit eseul și poemul (mulțumesc Claudia!). Cred că sunt cel care a intuit, pentru prima dată, valoarea estetică și simbolică a acestei coloane. Nu-l cunosc personal pe autor (P. Badiu), nu l-am găsit nici pe internet. S-ar putea ca el să nu fi fost conștient că a realizat o capodoperă (poate nu știe nici acum). Nu contează, important este că a realizat-o.

Sub impresia ultimelor texte care vă poartă semnătura, am căutat încă ceva... am găsit această postare care îmi scăpase.

Frumoasă expunere, remarc în mod deosebit *atât timpul, cât și curgerea vieții, sunt entități abstracte imperfecte, cu valențe și interpretări diferite pentru fiecare dintre noi.*

Despre versuri, ce pot spune? sunt explicite, în acelaşi timp îndemn dar şi chemare.

Finalul, ca de obicei, o semnătură care vă reprezintă.

N-a căutat, precum Brâncuși, perfecțiune,
în opera lăsată el dorind a spune
că tot ce-i omenesc, prin vorbă sau prin faptă,
e imperfect, precum coloana lui ne dreaptă.

cu plăcerea lecturii, aDa

O bucurie incomensurabilă pentru mine, Anda Nemescu, că ați ajuns și la acest eseu, pe care eu îl consider o creație de o excepțională originalitate! Împreună cu celălalt eseu "Mișcarea defragmentată", pe care l-am publicat tot aici, mai înainte, le consider repere majore în parcursul meu literar. Mulțumesc cu cele mai frumoase gânduri!

Interesant eseu, explicite versuri. Am citit cu interes. Felicitări!

Mulțumesc Dorina Pop, pentru popas, lectura eseului și aprecieri!

Pop Dorina a spus :

Interesant eseu, explicite versuri. Am citit cu interes. Felicitări!

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

colaborări

în parteneriat cu

Revista „Eminesciana” 

ultimul număr

AICI

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

Folosirea virgulei

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Așteptăm DONATORI și pentru perioada septembrie 2022 - septembrie 2023:

Activitatea Recentă

Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Trec anii în zbor... a utilizatorului Grig Salvan
cu 2 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Fremăta o şoaptă a utilizatorului Ada Nemescu
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Trec anii în zbor... a lui Grig Salvan
cu 2 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Culoare și viață a utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Ada Nemescu îi place postarea pe blog Culoare și viață a lui Cornaciu Nicoleta Ramona
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona îi place postarea pe blog Fremăta o şoaptă a lui Ada Nemescu
cu 2 ore în urmă
Postare de log efectuată de Ada Nemescu
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Pop Dorina îi place postarea pe blog Plagiatul unei dimineți dificile a lui Cristi Poe
cu 2 ore în urmă
Pop Dorina a contribuit cu răspunsuri la discuţia Ca nuca-n perete a utilizatorului Mihaela Suciu
cu 2 ore în urmă
Lui Pop Dorina i-a plăcut discuţia Ca nuca-n perete a lui Mihaela Suciu
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona îi place postarea pe blog Tristețe a lui Monica Pester
cu 12 ore în urmă
Utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona îi place postarea pe blog Ce-ar fi dacă... a lui Mick Lorem
cu 12 ore în urmă
Cornaciu Nicoleta Ramona a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ce-ar fi dacă... a utilizatorului Mick Lorem
cu 12 ore în urmă
Utilizatorului Mick Lorem îi place postarea pe blog Pe crenel a lui Corneliu Neagu
cu 12 ore în urmă
Postare de log efectuată de Mick Lorem
cu 12 ore în urmă
Utilizatorului Cristi Poe îi place postarea pe blog Pe crenel a lui Corneliu Neagu
cu 13 ore în urmă
Utilizatorului Cristi Poe îi place postarea pe blog Numai țărâna... a lui Grig Salvan
cu 13 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea Popa îi place postarea pe blog Evenimente vechi a lui x
cu 14 ore în urmă
Vasilisia Lazăr Grădinariu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Interviu - Radio ProDiaspora a utilizatorului Vasilisia Lazăr Grădinariu
cu 14 ore în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog Interviu - Radio ProDiaspora a lui Vasilisia Lazăr Grădinariu
cu 15 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Labirinturi  2018 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2023   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor