Cetăţi pereche

[Exemplu de Titlu]

     Când satul se termina şoseaua despărţea distinct vegetaţia în două; în partea dinspre fluviu o lizieră de sălcii, scorburoase, începea pădurea stejarilor de luncă, plopilor şi frasinilor care aruncau arome sălbatice de ghindă, verdeaţă şi fluviu domolit; iarba înaltă, grasă şi moale urca înspre cetate iar dincolo în zare, Dunărea, scăzută mult, lăsase o insuliţă. din bolovăniş şi nisip să iasă la iveală. Peste şosea se lăsau abrupt câteva coaste prăpăstioase şi făgaşe făcute de ploi; dealul, aparent inaccesibil, era acoperit cu tufe de jnepeni crescute la întâmplare.

      Lumina înţelegerii o pătrunse brusc, încălzindu-i excesul de testosteron din pântec; avea nevoie de el însă bărbatul nu-i dădea posibilitatea, o evita mereu deşi îi vedea trupul, tremurând ca o clepsidră nesfârşită când îşi expunea singurătatea; îl urma în toate ideile trăsnite supunând-o la încercări suplimentare şi inutile; acum alerga după el aţâţată de vâltoarea întrecerii, fericită că îl urmează la doi paşi vrând să-i demonstreze că-i egala lui.

      Urcau şi îi simţii răsuflarea aproape în ceafă, o lăsă să se apropie mai mult iar când îl prinse de mână pricepu că n-o poate refuza la nesfârşit; îşi potoli ardoarea fugind mai încet şi trăgând-o după el. Hormonii dansau neîntrerupt, transpiraţia şi mai ales dorinţa îşi arătaseră faţa; încetini ritmul… aveau peste 10 minute avans faţă de ceilalţi.

     Acum escaladau cu efort cea mai înaltă creastă a unui tel din preajma Capidavei, cetate părăsită de arhangheli, aşteptând vizita unor cuceritori inconştienţi, ameţiţi de putere, bătându-şi joc de singurătate, neştiind că în curând vor face ca cerul să se prăbuşească în ape pe aceste meleaguri.

     Totul pornise de la o provocare în grup: că nu poate urca acel versant iar ea îl urmase fără cea mai mică ezitare.

     S-au scurs neauziţi în vârf şi s-au trezit pe un podiş întins, printre molizii pitici plantaţi în rezervaţie care-i fereau de privirile celorlalţi; se opri brusc întorcându-se spre ea; intraseră într-un con de umbră jilavă şi ea, îşi ciocni voit, violent, trupul fremătând de al lui; îşi lăsă sânii puternici să-l izbească în piept şi alunecă spre pământ dezlânată; surprins, antrenat de căderea şi forţa femeii o urmă vrând s-o protejeze însă ea îl cuprinse în braţe din zbor; se prăbuşiră lent, cu încetinitorul, printre tufişuri; iarba aici era uscată, pârjolită şi deasă însă tufele îi fereau de curiozităţi insalubre; câteva clipe cuprinşi de pasiune n-au mai ştiut ce fac.. sărutul care  pândea de atâta vreme o copleşi; grupul era departe; uitând unde se află gâfâind, întărâtaţi ca două animale flămânde se căutară scoţându-şi ce veşminte aveau de prisos; se uniră într-o frenetică, profundă şi neaşteptată repezeală, agonizând de încordare; dorinţa îi ascunse până nu le mai păsă de nimic. În depărtare se auzeau nedesluşit grohăiturile mistreţilor de tundră, împletit cu geamătul lor, distributiv, amestecat cu şoaptele chinuite din chemările greierilor; perechea stoarsă de nerăbdări ştia că se află la adăpostul clipelor nesfârşite intrate în galeria rătăcirilor!

      Pasiunea care-o pândea de-atâta vreme îi linişti pe amândoi; rămaseră atemporali, nemişcaţi cu faţa agăţata de cer, dezgoliţi de sentimentul inutilităţii, privindu-se şi tăinuindu-şi nehotărârile.

Razele lumii se scăldau pe chipurile lor radioase. Se întoarse spre el cercetându-l cu atenţie; începu să-l mângâie şi alinte, întărâtându-l:

-         Îi aşteptăm sau le-o luăm înainte?

Se furişară înapoi printre copaci ca două umbre fugare ţinându-se iarăşi de mâini dar grupul  răsfirat se apropia; fuseseră zăriţi… de acum nu se mai fereau şi alergau ca două victime disperate căutându-şi sihăstriile.

     Ceilalţi înţeleseră şi nu-i mai urmăriră. Curând s-au pierdut în cetate, prin ieşiri nenumărate, în labirinturile nesfârşite dintre pietre şi ziduri până găsiră în situl transformat, locuinţa ispăşită de tradiţii şi plină de vise bizare moştenite din viitorul tăinuit.

Zestrea care-au găsit-o aici le era suficientă… nu le trebuia decât o mână de fân răspândit la întâmplare, mirosind a floricele albastre din păduricea de pe malul strălucitor al Dunării.

     Au luat maşina şi s-au scurs nevăzuţi prin ţinutul dobrogean. Au parcurs într-o clipită drumul, de la apa curgătoare la Marea cea mare, trecând prin sate părăsite de arşiţa zilelor, ajungând în sfârşit la cealaltă cetate.

     Histria, îi aştepta flămândă, gata să-şi sacrifice mileniile de pustietate. Pelicani majestoşi se abăteau în cohorte flămânde asupra lacurilor din împrejurimi.

     El, vroia să-i ofere peşte… un peşte deosebit să întărească legătura lor neîntreruptă cu supuşenia, neîngrădită de perspectiva imprevizibilului. Au lăsat papucul alb pe un drum pierdut în nisip, bătut de căruţele braconierilor, împotmolit în bălţi şi stufăriş.

     Peisajul se schimbase… au zărit doi copii alergând dezlânaţi pe lângă bălţi cu beţe în mâini iar ei… au luat-o încetişor dezlegaţi de jurăminte, îmbrăţişaţi, împletind aripi eclectice, pândind şi aspirând la prinderea reginei peştilor… rândunica de mare; noi, muritorii avem ocazia o singură dată în viaţă să-i cercetăm privirea aprinsă şi dinţii încleştaţi a moarte!

     La cherhana,  lipovenii îi aşteptau să-şi arate marfa ascunsă de ochii binevoitori ai şefilor; ameţiţi în aroma aspră a viitoarelor prăzi le căzuse ca nadă-n plus victimele: peştii solzoşi, argintii de un colorit indescifrabil aruncând iridescențe inegalabile. Ca de fiecare dată erau uimiţi de varietatea sorturilor. Au văzut păstrugi încovoiate, moruni uriaşi cu butoane osoase şi pe mijloc un simplu cartilaj gălbui  fluorescent; păstrăvi de mare cu punctişoare de-un colorit  impresionant atingând toată gama spectrală; anghile uriaşe cu sânge otrăvitor a căror vitalitate îi uluia când trebuia să le apuce corpul alunecos; ele se rulau în jurul mâinii ca un blestem ce-l proferau necesităţii carnivorelor… ciclică, răzbunătoare vendetă; stavrizi, guvizi şi minunatele scrumbii albastre,  lufari ambiţioşi, neîntrecuţi la gust, labani argintii egali orientaţi, chefali  prăpăstioşi cu zalele curgând ca nişte râuri neîntrerupte; la rând urmau barbunii mustăcioşi, dragoni cu spini paralizanţi, zarganul cu ciocul şi spinarea verde, fosforescentă; bogăţia mării le arătau cambule,  calcani şi limbi de mare cu nasturii gustoşi şi pălămida roz-vineţie, rechinii promiţători şi răpitori cu pielea întunecoasă şi aspră; ultima a apărut regina, robustă cu aripile înfoiate încingând lanţuri brune, roşcat-verzui pe spate; fâlfâindu-le, se deconspira  arătându-şi dorsala albăstruie-roză şi burta gălbuie.

     Au tresărit recunoscând-o fără tăgadă, şi-au rămas uimiţi de frumuseţea ei nefirească. Animalele prezente din folclor: corbi, scorpii, cai, vulpi şi pisicile maronii completau tabloul vieţuitoarelor mării din năvod, alături de vestiţii curcani sălbatici care se strigau prin curtea fără de sfârşit a pescarilor; când aveau nevoie, pescăruşii erau momiţi în plase cu o mână de mărunţiş: ceatal, hamsii, rizeafcă albă, gingirică, aterină şi bacalia vicioasă fiindcă marea secătuită refuza să mai dea altceva drept hrană şi trebuia văzduhul de lumină să satisfacă cererea neostoită a omului.

     Au despicat mai mult decât suficient trecând prin spălătoria vieţii. 

     Sătui de risipă şi încărcaţi de patimi pârjolite, au plecat înspre cetate unde-au găsit altă locuinţă lacustră acoperită de aştrii; îşi clădeau în nisip năzuinţele, pigmentate într-un albastru-cenuşiu întunecat şi profeţii deşarte. Nu mai aveau ochi pentru nimic altceva, răscolind numai pentru ei, vârtejul amintirilor; se vedeau stăpânind rotocol, veşnicia împreună. Asfinţitul îşi lăbărţa chipul neîndestulat al clipelor mai lungi ca orice închipuiri; fantomatice linişti dintr-un apus indicibil, franjurat în culori plăpânde… galben-roşiatice întăreau viziunile. Văzduhul albastru se destrămase gradat prin goblenuri în degrade; lumina pătrunsese peste zgomotul apăsător al înserării; marea înnegrită se bucura împingând spuma valurilor nesfârşite spre ţărm iar întunericul, înstăpânit pe oriunde, arunca umbre lungi spectrale.

     Pluteau singuratici  răscolind secolele în aşteptări; dezmăţul pregătit de natură a căzut cu toate stelele din cer… se apropia furtuna întâlnirii cu astrul selenar.

 

 

[Vasilisia Lazăr]

Frumoase descrieri, frumoasă poveste de iubire, frumoasă contopire a dragostei cu natura! Un text bine scris şi captivant pentru care vă felicit din toată inima! 

[Sofia Sincă]

Ai descris un mod de viaţă original... o aventură de fapt, una fermecătoare, o contopire a iubirii dintre un el şi o ea, cu paradisul naturii. Nimic nu poate fi mai fermecător decât să trăieşti după instincte.

Construcţia textului este o revelaţie, o încântare în care poţi să te transpui în locul personajului şi să trăieşti aventura.

Cu deosebita plăcere a textului, Sofy!

[Vasilisia Lazăr]

Text transferat în Biblioteca de proză.