Cap 22 Insula Magică a Fericirii

[Nicolae Sărătean]

                                                    

                                                                 22. Lady Pelin

               În inima munţilor Carpaţi, într-o frumoasă poiană de munte înconjurată de brazi şi pini seculari, peste măsură de înalţi şi maiestuoşi cu vârfurile pierzându-se printre nori, într-o cabană tipică acestei regiuni, într-o poiană vastă, precum o oază în deşert, locuia Lady Pelin. 

             Cabana cu soclu de granit, etaj şi mansardă de lemn, îmbinate într-un mod rustic în totală concordanţă şi frăţie cu mediul înconjurător, ascundea în pântecul său la câţiva metri sub pământ, zidită întreagă în piatră, cea mai mare şi căutată pivniţă muzeu, cu cele mai renumite murături din zonă.
              Faimoasa proprietate, era împrejmuită cu un gard de uluci legat cu sârmă înghimpată, foarte bine păzită de cei cinci câini din rasa ciobănesc mioritic carpatin, printre singurii câini din lume, care aici şi în aceste condiţii, le pot face de petrecanie lupilor şi urşilor din zonă şi nu în ultimul rând musafirilor nepoftiţi ai Lady-ei Pelin.
              Foarte aproape, o cascadă înveşmântată într-un abur dens, căzând de la nişte ameţitoare înălţimi direct de pe spinarea de granit a muntelui, coborând într-un şuvoi asurzitor, învârtind o uriaşă roată de lemn cu lopăţele, fixată bine între nişte stânci lipite de colţul casei, alimenta o mică hidrocentrală, producând curent electric pentru întreaga proprietate, astfel în această poiană nu se prea deosebea, ziua de noapte.
            Măreaţa cascadă, după ce trece examenul tehnologiei umane, se transformă într-un superb pârâu,  ce grăbit, face o cotitură formând şi lăsând poienii în dar, un mic lăcuşor cristalin plin cu păstrăvi. Traversează poiana luându-şi rămas-bun aruncându-se de pe o altă stâncă şi pierzându-se printre brazi, făcând nenumărate slalom-uri şi sărituri ameţitoare în drumul său aventuros, în căutarea mult iubitei sale mame, marea albastră, vegheat în permanenţă de tatăl său, cerul.
             Magul şi Aladdin rămăseseră uluiţi la vederea încântătoarei privelişti. Ceea ce li s-a deschis dinaintea ochilor, parcă ar fi fost un colţişor rupt din Insula Magică. Florile de colţ zâmbeau, jucându-se vesele cu fluturii, pe muşchiul de culoare verde-închis ce îmbrăca protector pietrele albe din poiană, iar printre ierburile înalte, zeci şi sute de specii de alte flori, formau un proaspăt şi curat covor multicolor, hărăzit să complecteze acestă bucăţică de rai.
             Trilul păsărilor, acompaniat de ropotul cascadei şi scârţâitul roţii de lemn realiza cea mai completă şi plăcută simfonie a naturii, Bethoveen însuşi, sigur se inspirase din ceva asemănător, când a compus faimosul marş al bucuriei.
            Prietenii noştri auziseră de mult-lăudata pivniţă şi comoara ce ascundea, astfel se hotărâră înainte de a o trezi pe Lady Pelin şi de a o transporta pe Insula Magică, să intre şi să guste puţin din renumitele murături asortate, făcute după reţete strict secrete din bucătăria tradiţională a zonei.
            Profitând că nu văzuseră maşina stăpânei şi gândindu-se că aceasta ar fi ieşit la cumpărături, în oraşul de la poalele muntelui, se apropiară tiptil până când auziseră, lătrăturile glorioşilor paznici îmblăniţi, care se apropiau voiniceşte şi ameninţători, dând un ocol gardului de uluci şi căutând o deschizătură lăsată anume de stăpâna lor pentru ei, încât cei doi,se orientară repede spre primul copac şi în câteva clipe, admirau peisajul de la înălţime.
           - Te speriaşi rău Majestate? spuse sultanul neputându-şi ascunde un zâmbet de satisfacţie.
           - Eu? Păi cine a fost primul în copac eh? Bine, asta e! ne-am cam speriat amândoi, mare scofală! Avem dreptul ăsta, să ne speriem, na! Haide, să lăsăm fleacurile şi să punem la punct un plan, dacă vrem să păpăm oarece bunătăţi! Uite cum m-am gândit, spune şi tu cum ţi se pare!
           - Sunt tare curios ce planuri ai dibuit şi  cum crezi, că am putea înşela cerberii ăştia?
          - Păi e simplu! Uite, tu cobori şi alergi înspre pădure, astfel  te vor urmări şi eu mă voi putea apropia de intrarea pivniţei, să sparg lacătul şi să intru. Fără vrăji, dealtfel, în această zonă nu avem voie să intervenim cu nimic. Singurul lucru pe care-l putem face, este de a o transporta pe Lady Pelin pe insulă, aşa că, va trebui să inventăm şi să improvizăm dacă ne apare vreun eventual sau neasteptat pericol.           

             Trebuie să reuşeşti să duci câinii cât mai departe, apoi vei face un ocol pierzându-ţi urmele şi te vei întorce. Atunci fără probleme, vom putea intra, gusta şi mânca pe săturate din toate bunătăţile! E simplu, eşti de acord?
          - Mda! Bine, să zicem că nu-i rău planul, doar că personajul ăsta, care va trebui să alerge de nebun cu haita în spate până-l ia naiba, nu-mi prea convine! Dacă ai un plan atât de bun, de ce nu alegi tu, partea mai grea, adică cea cu sportul? Nu crezi că aşa s-ar cuveni? E uşor să faci planuri şi să pui pe altul să-şi piardă sufletul alergând!
          - Gata! pierdem timp preţios şi până la urmă, nu mai păpăm nimic! O să aleg eu partea mai deocheată, iubesc la nebunie să alerg prin peisajul ăsta! Eu am avut ideea, deci este datoria mea!
          - Să-l punem atunci în aplicare şi asta chiar acum!
          - Vorba lungă sărăcia omului! Magul, spunând aceste ultime cuvinte, coborî în grabă şi o rupse la fugă înspre vârful unei coline din apropiere, cu haita de câini ce-i luaseră urmă într-o infernală hărmălaie. Fugea magul de-i sfârâiau călcâiele, cu credincioşii urmăritori în spate, până ce ajunsese pe şaua dealului. Aici, aşteptă puţin, la viteza ce prinsese, copoii aproape că-i pierduseră urma şi se găseau la o distanţă destul de considerabilă, apoi când se apropiară devenind ameninţători, se lansă în altă goană nebună, coborând pe cealaltă parte care dădea spre un râu. Analiză situaţia într-o clipă şi urcă repede într-un copac, ce-l găsi aproape răsturnat probabil din cauza unui fulger, în care văzuse o posibilă punte pentru a trece albia râului şi a scăpa de urmăritori. Se oprise puţin să-şi aştepte sufletul, care la acea viteză îi cam rămăsese puţin în urmă şi totodată să-i dea timp sultanului, să intre în beciul prea-lăudat.

             După ce magul se îndepărtă cu drăgălaşele bestii, când lătrăturile se auziră tot mai stins, Aladdin coborî plin de sine şi încrezător se îndreptă spre intrarea principală a pivniţei. Sărise peste cele câteva trepte, aplecă puţin capul să nu-şi lase mostre din podoaba capilară, pe uriaşa bârnă de lemn ce susţinea un mic umbrar şi din doi paşi, ajunsese lângă uriaşa poartă.
             Curios! îşi spuse în sinea lui. Lanţul şi lacătul nu sunt puse! Dar cine să intre cu aşa câini în ogradă? Se linişti pe dată. Apoi ce poate să-mi facă mie o femeie, fie ea chiar Lady Pelin? Deschise uşa fără teamă şi înaintă încrezător.
             Încă de la primii paşi înţelese de ce era atât de renumit acest loc. Rămăsese hipnotizat la vederea splendorilor culinare ardeleneşti, ce-i apăruseră dinaintea ochilor. Rafturi cu borcane şi borcănele de toate culorile, felurile şi mărimile. 

           Gustoasele şi apetisantele murături, delectau privirile lui Aladin cam în acelaşi fel cum o fac peştişorii dintr-un acvariu, văzuţi pentru prima oară de un copil. De la vinete şi zacuscă aranjate frumos cu etichete, până la uriaşele borcane de gogoşari umpluţi cu struguri şi stafide, ardei roşii, galbeni, verzi şi capia, umpluţi cu varză roşie, pepeni şi vinete murate, gogonele, castraveciori, ardei iuţi în toate culorile, etc... făcură ca mintea lui Aladdin să coboare la nivelul stomacului. Dovlecei de toate formele, fasole verde, mazăre, soia, spanac, mărar, cimbru, pătrunjel şi o mulţime de alte zarzavaturi aranjate după mărime şi culori, toate acestea îi captară întreaga atenţie.
            Nemaiauzind nimic decât vocea burţii, călcă pe o mare lespede de piatră încercând să ajungă la un adevărat diamant al bucătăriei, ce strălucea precum luna între stele şi anume, un borcănaş cu ardei iuţi de culoare portocalie, ce se amestecau ca-ntr-un mozaic cu câteva rădăcini de hrean, usturoi, gulie roşie, un tip de broccoli şi conopidă,când pe neaşteptate, se simţi agăţat de un picior şi în urmatoarea secundă, atârna spânzurat de bolta înaltă în formă de semicerc a beciului!
          - Bine-ai venit domnule hoţ! i se adresă o voce, pe atât de suavă şi melodioasă, pe atât de clară şi autoritară.
           Aladdin întoarse puţin capul, stingherit de poziţie înclinându-l în sus să poată vedea de unde vine mirificul glas şi tare surprins la vederea frumoasei proprietărese, încercă să vorbească ceva, dar fără prea mare succes.
            Lady Pelin, încălţată cu cizme înalte din piele neagră, pantaloni strânşi pe picior dintr-un fin material de bumbac, de culoare maro, o cămaşă de un bej mai deschis, asortându-se perfect cu pantalonii şi încinsă cu un brâu lat de piele, ce completa cu un  rafinament subtil, vestimentatia matroanei. Părul lung auriu, împletit şi legat cu o eşarfă neagră, curgându-i pe un umăr şi ţinând voiniceşte în mână, o carabină de vânătoare, fixându-l pe eroul nostru, îl întreabă autoritar:
         - Cine eşti stimabile şi care ar fi scopul onorabilei vizite? Te întreb doar odată aşa că ai grijă ce-mi răspunzi că nu-mi place să-mi pierd timpul cu necunoscuţi şi mai ales cu cei care, în loc să-mi ceara  ce au trebuinţă, vin să mă fure!
           Aladdin, surprins de întorsătura lucrurilor, începu să-i istorisească la repezeală, bâlbâindu-se din când în când din cauza poziţiei, toată povestea cu Insula Magică a Fericirii, magul şi scopul lor de a o ilumina şi de a transporta-o acolo.
         - Ha!ha!,ha! Ai putea să câştigi marele premiu al concursului „ Cel mai mare mincinos”! Şi tu carevasăzică, eşti un sultan! Ha, ha ha!  Dacă ai fi spus că eşti, Jony Deep, Regele Mauritaniei,  Papa de la Roma, Sfântul Petru sau chiar Dumnezeu, poate ai fi avut vreo şansă să scapi cu viaţă, dar să vi şi să-mi îndrugi asemenea basme şi minciuni, crezându-mă tâmpită cu diplomă, ţi-ai cam semnat sentinţa la moarte şi crede-mă că sunt inventivă şi voi alege una pe măsura minciunilor îndrugate.
          - Cum ai ajuns aici? Nu văd nici o maşină parcată în zonă şi să nu deschizi care cumva drăguţa guriţă şi să-mi spui ceva de covoare zburătoare şi insule plutitoare că-ţi fac capul ciupercă pe dată!
          - Păi ţi-am spus deja şi magul îţi va confirma totul pentru că imediat o să apară! Să nu-mi spui că nu ai avut vise cu insula, casa ta cea reală de altfel, că nu te cred!
          - Ce mag? Ce îndrugi iarăşi? Aha! Deci, sunteţi doi! Unde-i celălalt scrântit? Hm, dacă există, voi sigur aţi scăpat de la balamuc! Parcă aud ceva lătrături şi nu-mi miroase a bine! Ia rămâi mătăluţă, aici frumos pe poziţie, până-l prind, apoi veţi vedea cu cine aveţi de-a face!
            Magul, se întoarse exact la timp şi pe când se pregătea să intre în beci, auzise vocile celor doi, astfel schimbă tactica. Se urcase din nou într-un copac, aşteptând să vadă cum decurg lucrurile şi să fabrice în linişte alt plan. Câinii reveniseră şi ei, iar acum se odihneau  pe prispa casei. Ideea salvatoare îi trecu ca fulgerul prin minte şi coborîse îndată. Din câţiva paşi fu din nou dinaintea porţii principale, făcând gălăgie, strigând cât îl ţineau plămânii. Aşadar, frumoasa Lady Pelin, îl lăsă singur pe sultan şi ieşi în întâmpinarea zgomotelor.
            - Cine-i?
            - Om paşnic şi bun distinsă doamnă! Puteţi să vă chemaţi câinii că aproape doboară poarta şi astfel sunt obligat să-mi caut refugiu în primul copac din apropiere!
            Femeia scoase un fluierat scurt şi câinii se opriră pe dată, lăsându-l pe mag în pace, îndreptându-se către stapana lor, gudurându-se şi mişcându-şi cozile.     Aceasta făcându-le alt semn cu mâna, se îndepărtară supuşi şi se tolăniră pe treptele de la intrarea casei.
           - Cine sunteţi şi ce doriţi domnule? întreabă femeia, oarecum neîncrezătoare, ţinând totuşi strâns, carabina în mână!
          - Scuzaţi deranjul stimată doamnă! Sunt directorul spitalului de boli psihice din orăşelul ăsta de la poalele muntelui şi astăzi am efectuat o excursie pe frumoasele dumneavoastră meleaguri, iar din neatenţie sau spuneţi-i cum doriţi, cred că mi-am pierdut un pacient! Nu l-aţi văzut cumva prin zonă? Nu este periculos, doar că-i place mereu să intre peste tot şi să inspecteze! Se comportă mai rău ca un copil! Plus de asta, cu cine se întâlneşte îndrugă nişte prostii de te doare capul, crezându-se venit de pe altă planetă, sau nu ştiu ce insulă, cu un mag şi un covor zburător. Este în schimb destul de paşnic şi nu face rău nimănui!
           - Ha!ha!ha! M-aţi liniştit! Credeam că e un hoţ! Stiţi, am cea mai vestită colecţie de murături şi specialităţi tradiţionale din zonă, de fapt, este ca un mic muzeu şi foarte mulţi îmi dau târcoale din această cauză. Dar poftiţi stimate domn! Intraţi cu încredere! Casa mea este deschisă tuturor celor ce vin cu gânduri curate! 

          Auzind acestea, magul intră la invitaţia frumoasei femei, şi la braţul acesteia se îndreptară spre pivniţa mult lăudată, dar şi buclucaşă.
          - Două secunde vă rog, am ceva pe foc în bucătărie şi aş dori să va aduc să gustaţi niste aperitive, împreună cu selectele mele murături! Sunt convinsă că o să vă placă!Dacă-mi permiteţi să vă fiu gazdă bineînţeles! spuse frumoasa Lady Pelin alergând spre bucătărie.
         - Desigur! Aş fi deosebit de încântat, spuse magul.
         O aşteptă şi în câteva clipe, reveni cu un coş împletit de răchită, plin cu cârnăciori ardeleneşti afumaţi şi uscaţi, costiţă, un fel de ruladă tot afumată, păstrăvi la grătar, deosebiţi de crocanţi şi delicioşi, câteva soiuri de brânză, borcănele cu smântână, iaurt şi alte bunătăţi, preparate tradiţionale din zonă, la fel de faimoase şi căutate, ca şi binecunoscutele murături.
             Intrară împreună în pivniţă, povestindu-i magului cum l-a prins şi spânzurat de un picior pe "zâmbăreţ”, printre hohote de râs. La vederea lui Sweet Aladdin în postura bine relatată, magului îi dădură lacrimile din cauza durerii ce-i provoca râsul reţinut şi mai ales când acesta i se adresă frumoasei femei:
           - Ai văzut că n-am minţit? Nu m-ai crezut! Uite că acum ţi-a confirmat şi magul că am venit să te luăm pe Insula Magică a Fericirii, unde-i adevărata ta casă! Haide dă-mă odată jos de aici că mi-au ieşit ochii din cap în poziţia asta!
            Lady Pelin punându-se pe aceeaşi lungime de undă, şi jucându-i în strună, cu un râs abia reţinut îi răspunse:
           - Mărite sultan, Alteză, îmi cer scuze că nu v-am crezut! spunând acestea făcu şi o reverenţă, spre încântarea celor doi şi continuă.  Magul mi-a confirmat totul aşa că dragi prieteni, sunteţi invitaţii mei şi vă poftesc să gustati din renumitele bucate din această zonă, înainte de a purcede în marea călătorie.
           Spusese toate acestea cu un adorabil zâmbet şi apăsând apoi un buton, de sub masa unde etalase coşul cu aperitive, îl eliberă pe bietul sultan, care căzuse pe lespedea de piatră cu o bufnitură surdă exclamând de durere:
         - Au-au! Bine magule că stai şi te uiţi la mine, în loc să-mi dai o mână de ajutor! Bombăni încă ceva indescifrabil, Lady Pelin îl privea cu o anumită compasiune şi indulgenţă, zâmbindu-i, în timp ce magului îi arunca priviri complice şi înţelegătoare, poftindu-i apoi să guste din mult lăudatele bunătăţi.
          Terminară intreg platoul cu aperitive, dădură gata câteva borcănele de murături, Aladdin le confesa bucuria şi norocul ce-l vor avea cu Lady Pelin preparând toate aceste minunăţii culinare pe Insula Magică, obţinând până la urmă şi jurământul celor doi de a nu povesti nimănui incidentul, pentru a nu ajunge de râsul "curcilor"insulei. Cei doi interlocutori se gârboveau şi-şi ascundeau feţele în palme, aplecându-se pe sub masă, ori de câte ori crizele de râs se făceau imposibil de reţinut.
           Într-un final, magul puse punct distracţiei, durerile de stomac din cauza râsului deveniseră insuportabile, astfel scoase bagheta şi se teleportară pe Insula Magică, unde îşi continuară cheful şi terapia râsului. Magul nu povesti nimănui incidentul, Sweet Aladdin, era totusi Sultanul şi conducatorul Insulei Magice a fericirii.

[Sofia Sincă]

Aşa cum am mai spus din ce în ce mai bună scrierea... Ai un talent uimitor prin a lega frazele, le sudezi de aşa manieră încât nu te poţi opri din citit, nu poţi neglija nici un  cuvânt. Singurul cusur este acela că se termină. Ai nişte descrieri superbe, în legătură cu plaiul mirific scaldat de bunăvoinţa zeilor, de însuşi Calistrat Hogaş ar fi invidios. Să nu mai spunem de găselniţele din pivniţă... După ce ne-ai pus stomacul pe jar cu tortul, ne-ai răcorit cu bataia din faţa cazinoului, acum ne torpilezi cu asemenea bunătăţi din pivniţa ardelencei de ne ia sufletul foc. Salivare e puţin spus. Apoi umorul presărat din plin pune capac. Mi-l imaginez pe sultan agăţat cu capul în jos, de un picior în mijlocul pivniţei... Sau de mag urcând dealul, coborând în vale în viteză maximă, cu ciobăneştii după el, zicând la iepure puturosule... Mare comedie, domnule! Adorabil!

Dar vin şi câteva scăpări mai puţin plăcute:

percum o oază în deşert, - precum o...

era împrejmuită de un gard de uluci legat, cu sârmă înghimpată, - s-ar putea scoate un ''de'': era împrejmuită de un gard format din uluci, legat cu sârmă înghimpată,

avem dreptul ăsta, - trebuie să începi cu majusculă - Avem...

şi cam cum crezi, - nu e o sintagma prea plăcută ''cam cum''

apoi ve-ţi vedea- veţi vedea - noi vom vedea, voi veţi vedea

oarecum neâncrezătoare, - neîncrezătoare

Am, citit cu deosebită plăcere şi mi-am luat porţia de umor.

Sofy

[Nicolae Sărătean]

Mii de mulţumiri Sofy! Am corectat, chiar nu pot să înţeleg cum îmi scapă atâtea greşeli! Nu ştiu ce m-aş fără tine! :) Ai dreptate, citesc texte pe aici şi nu numai  astfel greşelile altora, le văd imediat şi pe ale mele citind textul de zeci de ori câteodată, nu le văd:))) Mă bucur că după atâtea greşeli găsite, ai mai putut totuşi să zâmbeşti!:)

Cu admiraţie ţi prietenie,

Sofia Sincă a spus :

Aşa cum am mai spus din ce în ce mai bună scrierea... Ai un talent uimitor prin a lega frazele, le sudezi de aşa manieră încât nu te poţi opri din citit, nu poţi neglija nici un  cuvânt. Singurul cusur este acela că se termină. Ai nişte descrieri superbe, în legătură cu plaiul mirific scaldat de bunăvoinţa zeilor, de însuşi Calistrat Hogaş ar fi invidios. Să nu mai spunem de găselniţele din pivniţă... După ce ne-ai pus stomacul pe jar cu tortul, ne-ai răcorit cu bataia din faţa cazinoului, acum ne torpilezi cu asemenea bunătăţi din pivniţa ardelencei de ne ia sufletul foc. Salivare e puţin spus. Apoi umorul presărat din plin pune capac. Mi-l imaginez pe sultan agăţat cu capul în jos, de un picior în mijlocul pivniţei... Sau de mag urcând dealul, coborând în vale în viteză maximă, cu ciobăneştii după el, zicând la iepure puturosule... Mare comedie, domnule! Adorabil!

Dar vin şi câteva scăpări mai puţin plăcute:

percum o oază în deşert, - precum o...

era împrejmuită de un gard de uluci legat, cu sârmă înghimpată, - s-ar putea scoate un ''de'': era împrejmuită de un gard format din uluci, legat cu sârmă înghimpată,

avem dreptul ăsta, - trebuie să începi cu majusculă - Avem...

şi cam cum crezi, - nu e o sintagma prea plăcută ''cam cum''

apoi ve-ţi vedea- veţi vedea - noi vom vedea, voi veţi vedea

oarecum neâncrezătoare, - neîncrezătoare

Am, citit cu deosebită plăcere şi mi-am luat porţia de umor.

Sofy