Caii albaştri de pe strada mea

[Dobrica Mariana]

Pe strada mea trec uneori doi cai albaştri...

Albaştri? Da, albaştri.

Cu coamele în vânt fluturând, cu copitele scăpărătoare, în soare, alteori şturlubalici, sălbatici, lunatici, mirosind a ierburi, a seve, a vis...

(O, nu, cititorule, cel pentru care scriu, nu am luat-o razna... Caii mei sunt albaştri, chiar dacă tu nu poţi să-i vezi, sau nu vrei... De ce nu ar fi caii albaştri, de vreme ce există cai verzi pe pereţi? Nu te scandaliza, mai bine, uite, bea o cafea, hai pe balcon, dimineaţa e strălucitoare, poate vor trece azi pe strada mea, deschide-ţi ochii şi sufletul şi îi vei vedea. Copilăreşte-te puţin, lasă deoparte pragmatismul, raţiunea... Nu ţi se pare că am uitat să visăm? Şi până la urmă eşti în proza mea, pe balconul meu; dacă ai ajuns până aici, ai putea să faci un efort să intri şi în mintea mea...)

Vin... E întâi o clipă de aşteptare, de mirare... Apoi zgomotul copitelor în galop, distinct, ritmat, printre claxoane, asfalt, tors de motoare, zebre, gaze de eşapament, semafoare, intersecţii, înjurături urbane... Şi apoi, năvală albastră, nebună, coame fluturânde încărcate de rouă, lumină caldă despicată în două, nechezări-chemări...

(Nu-ţi fie teamă, nu se vor produce ambuteiaje, accidente, caii trec impasibili, intangibili, imperturbabili, impenetrabili, maiestuoşi, frumoşi pe asfaltul-câmpie aurie, stepă ierboasă, preerie prăfoasă...)

 

Cu timpul, tot mai mulţi au început să vadă caii albaştri... După ce s-au minunat, au visat, s-au obişnuit cu prezenţa lor pe străzile oraşului, au ajuns să se plictisească de ei, chiar să cârtească. Ce căutau pe străzile lor, printre maşinile lor, printre grijile lor mari şi mici caii ăştia albaştri? Şi, dacă veneau, de ce nu respectau regulile de circulaţie, de ce nu se opreau la semafor, de ce nechezeau sonor? Şi apoi veneau când aveau ei chef, nu era o oră anume, năvăleau când voiau, tulburând clipele deja planificate, ordonate...Poate ar trebui înhămaţi la o căruţă, să fie şi ei utili cumva, nu să umble haihui prin oraşul lor aşezat... Poate ar trebui dresaţi, înşeuaţi, supuşi cu o cravaşă... Unii ar fi vrut să-i cumpere, să fie numai ai lor, aveau destui bani pentru asta; dar cine era proprietarul acestor cai albaştri, de unde veneau când veneau şi unde plecau când plecau?...

I-au prins într-o zi, după ce se pregătiseră îndelung (ce ciudat, parcă se lăsaseră prinşi!) şi i-au dus la hipodromul de la marginea oraşului... Au devenit o atracţie, toată lumea se îngrămădea să îi vadă, să îi fotografieze, să îi atingă, adminstratorii îşi făceau deja planuri, se puteau scoate bani din asta....

 

Aş putea sa închei aşa: caii albaştri au murit, după ce au strălucit tot mai stins-albastru, tânjind după galopul lor nebun pe străzile prea ordonate, curate sau prea aglomerate, îmbuibate de maşini, în care oamenii nu mai trebuiau, printre grijile lor, să se  gândească la ei...

Poate aşa: caii au fost dresaţi, au ajuns să câştige tot felul de concursuri de hipism; doar noaptea, în boxele lor de lux, somnul lor de cai albaştri era tulburat de nişte vise în care ei galopau, prin oraşe, prin păduri, prin ninsori, prin ierburi înalte, scuturându-şi coamele pline de picături de lumină albastră...

Sau: caii au dispărut pur şi simplu de la hipodrom şi s-au întors mai albaştri, mai năvălitori, mai strălucitori în oraşul care uitase să viseze, să fie liber, să-şi imagineze...

Sau...

Sau...

Acum chiar exagerez (trage-mă de mânecă, cititorule), nu-mi ajunge că l-am copiat pe Fowles, cu finalurile sale alternative din „Iubita locotenentului francez”, vreau să găsesc mai mult de trei, asta e totuşi prea mult...

 (Te las pe tine, cititorule, să-l alegi pe cel care îţi place sau să îţi imaginezi altul...

Asta, numai dacă ai văzut, măcar cu ochii minţii, caii albaştri care trec uneori pe strada mea...)

[Vasilisia Lazăr]

Superb text! Mi-ar plăcea să cred că ei au dispărut pur şi simplu de la hipodrom şi s-au întors mai albaştri, mai năvălitori, mai strălucitori în oraşul care uitase să viseze, să fie liber, să-şi imagineze...

 

Mereu ceva inedit, captivant şi bine scris. Toată admiraţia,

[Dobrica Mariana]

Am sentimentul ca in lumea asta pragmatica am uitat sa visam. Textele mele sunt sobre in general. In acesta am vrut pur si simplu sa ma joc. Multumesc de trecere.

Vasilisia Lazăr a spus :

Superb text! Mi-ar plăcea să cred că ei au dispărut pur şi simplu de la hipodrom şi s-au întors mai albaştri, mai năvălitori, mai strălucitori în oraşul care uitase să viseze, să fie liber, să-şi imagineze...

 

Mereu ceva inedit, captivant şi bine scris. Toată admiraţia,

[Dobrica Mariana]

Multumesc de trecerea pe strada mea.

Mihaela Popa a spus :

Semn de  trecere  pe strada cu cai albaştri, au aripi şi zborul lin...şi rămân veşnic liberi!

Citit cu plăcere,

Mihaela

[Sofia Sincă]

Superb... Dacă reuşesc să-mi imaginezi, voi întinde povestea cât mai mult pentru a nu se apropia sfârşitul. Cine a uitat să fie copil măcar pentru o clip, e pierdut.

Ador astfel de exerciţii de visare, de relaxare.

Am citit şi am admirat, Sofy!

[Corina Militaru]

Am devenit atat de priceputi sa ucidem visul.

Asa jucandu-te ai reusit sa imbraci un mesaj profund intr-o haina superba.

Cu prietenie,

[Dobrica Mariana]

Multumesc.

Sofia Sincă a spus :

Superb... Dacă reuşesc să-mi imaginezi, voi întinde povestea cât mai mult pentru a nu se apropia sfârşitul. Cine a uitat să fie copil măcar pentru o clip, e pierdut.

Ador astfel de exerciţii de visare, de relaxare.

Am citit şi am admirat, Sofy!

[Dobrica Mariana]

Multumesc.

Corina Militaru a spus :

Am devenit atat de priceputi sa ucidem visul.

Asa jucandu-te ai reusit sa imbraci un mesaj profund intr-o haina superba.

Cu prietenie,

[Ion Lazăr da Coza]

Mulţumim pentru faptul că ne dai prilejul de a visa... fie şi cai albaştri.

da Coza

[Dobrica Mariana]

Multumesc  pt popas.

Ion Lazăr da Coza a spus :

Mulţumim pentru faptul că ne dai prilejul de a visa... fie şi cai albaştri.

da Coza