Blaise Cenderars - poetul aventurier

[Adrian Grauenfels]

                                    Blaise Cenderars - poetul aventurier

 
Blaise Cenderars s-a născut într-un hotel din Elveţia, în 1887. A scris poezie, proză şi a pictat scene din Primul război mondial şi ale aventurilor sale prin lumea largă. A fost tradus în peste 20 de limbi şi celebrat în toată Franţa la moartea sa în 1961. Dar Cenderars, de fapt, nu era scriitor. Marea lui vocaţie erau călătoriile şi aventurile. În tinereţe (de la 15 ani) a vagabondat prin China, Siberia, Africa şi America de Sud. A studiat un an şi jumătate medicina. În scris construia imagini neaşteptate în care combina elemente separate, ca într-un montaj cubist. Legăturile sale cu dadaismul şi suprarealismul au fost de scurtă durată. Neastâmpărat şi imprevzibil Cenderars nu se putea alinia ideilor rigide emise de Andre Breton şeful mişcării suprarealiste. Preferă să abordeze poezia şi proza într-un stil cinematografic cu nuanţe exotice, colorate. De fapt era un futurist, mişcare de la care a preluat lozinca "vivere pericolosamente", înţelegând că viaţa este un risc şi o căutare a esteticului şi a perfecţiunii. Îşi asumă pericole cu vigoare bărbătească şi un curaj rar găsit la alţi scriitori. În 1918 află de moartea camaradului său de arme, poetul Apollinaire, după înmormântarea acestuia cânta în străzi: "Prieteni Apollinaire n-a murit, aţi urmat un sicriu gol". Ambii au fost grav răniţi pe front şi la fel au dus lupte titanice în arena artelor. 

Cenderars, mai tânăr, a ales calea aventurii. Născut în hotel a schimbat multe locuinţe, era agitat şi atras de depărtări. La numai 15 ani şterpeleşte argintăria familiei sale din Neuchâtel, sare pe geamul locuinţei (deşi era la etajul 5) şi fuge de acasă, întâi spre Germania apoi la Varşovia. Acolo cunoaşte un escroc vagabond, chipurile negustor de bijuterii aflat în drum spre Asia. Tânărul Cenderars îl urmează timp de 3 ani prin târgurile din Nijni Novgorod, apoi China, Armenia, vor caută fildeş în Siberia pe malurile Lenei. Duce o viaţă fantastică, a fost agricultor, jongler (alături de Chaplin), tractorist în Canada. La New York a locuit în aceiaşi cameră cu marele tenor Carusso. Primul volum de proză l-a tipărit la Moscova în 14 exemplare, în limba rusă. În 1912 scoate celebrul poem "Paşte la New York" în 160 de exemplare. Pictoriţa Sonia Deleauney îi ilustrează în anul 1913 cartea"Expresul transiberian". Pe atunci Cenderars locuia în Paris în cartierul Montparnasse şi firesc îi va cunoaşte acolo pe Picasso, Braque , Max Jacob si pe Modigliani (care îi face un portret).  Într-un roman târziu declară că a locuit în Paris în 23 de locuri diferite. Aflăm dintr-un poem suprarealist că are 7 unchi (Panama sau aventurilor unchilor mei): primul măcelar în Anglia, al doilea căutător de aur în Alaska, al treilea budist în Tahiti, altul valetul unui general, unul bucătar într-un hotel din Chicago, al şaselea cercetător în Patagonia şi al şaptelea este chiar poetul. Cu o zi înainte de declanşarea războiului mondial se bate cu poetul Rilke care avea 32 de ani dar era un tip slab şi fragil. Fabula spune că bătaia s-a iscat pentru că secretarul lui Rodin jignise o fată. De fapt, Cenderars ţinea la Rilke, îi ştia pe de rost toate poeziile ,chiar îl prezentase lui Cocteau. Este rănit în1915 şi i se amputează braţul drept. Capătă în dar o proteză, dar curând o uită în restaurantul unei gări.  

A învăţat repede să bată la maşină şi să conducă automobilul cu stânga. O întinde cu o maşină Alfa Romeo (pictată de Braque) prin America de Sud. După 1917 se desparte desuprarealişti revoltat de "ismele" care stăvileau anarhismul sau înascut. 

 

                                        Portret semnat de Modigliani

A preferat să rămână reporter care exploata realul până la ireal. Nu prefera poezia jurnalisticii. A scris în gazete, în al doilea război mondial a fost reporter de front. S-a băgat şi în cinematografie, iubea mult această artă. A colindat Africa pentru a filma elefanţi. Pleca frecvent în America de Sud spunând că "e nespus de obosit de bătrâna Europă". În 1926 prezice Bomba Atomică. Nu se dădea deoparte de la munci grele, a fost marinar, apicultor, căutător de petrol. Iubea viaţa plină de pericole. Se zbătea între dorul de aventură şi cel al creaţiei. I se face lehamite de versuri, ca şi Rimbaud abandonează scrisul poeziei. Timp de 50 de ani a fost om de acţiune trăind viaţa din plin. Amestecă voit acţiunile temerare cu scrisul de proză, romane şi aventuri autobiografice captivante. Ultima sa carte "Condu-mă până la capătul Pământului" apare în 1955. Era a 42 carte, în prefaţă anunţă cu poftă de viaţă că vor urmă încă 33 de cărţi. Va publica multe articole în ziarele locale dar şi în presa spaniolă, italiană, olandeză, chiliană , belgiană , nimeni nu a ţinut socoteala. Avusese dreptate prin afirmaţia să găsită într-un roman: " Îmi înmoi pana în viaţă, nu în călimară". 

 

Jurnal 

Isuse 
A mai trecut un an şi nu m-am gândit la tine 
De la ultimul poem scris de paşte 
viaţa mea s-a schimbat 
dar eu am rămas acelaşi, tot mai vreau să devin pictor 
Uite câte picturi am atârnat pe pereţi 
Îmi dau seama de perspectiva ciudată care mă face să mă îndrept spre tine Isuse 
Viaţa !
  
priveşte ce am dezgropat 
Picturile mă frământă , totul este portocaliu. 
O zi întreagă am fost trist gândindu-mă la amici 
citind din jurnalul meu 
Isuse 

O viaţă crucificată este acest jurnal pe care îl ţin în mâna 
Aripi, rachete, frenezie, strigăte, aidoma unui aeroplan care se prăbuşeşte 
Eu sunt !  pasiune, foc, chiar şi agenda asta 

Oricât încerc să fiu liniştit 
Uneori trebuie să urlu. 
În rest, sunt foarte sensibil..

 
**

Adrian Grauenfels 2014 

 

    
 

[Sofia Sincă]

Din nou ați încurcat locul postării, domnule Grauenfels. Aici este spațiul prozei, creație. Articolul dvs, trebuie postat, aici:

http://insemneculturale.ning.com/group/evenimente-culturale-recenzi...

Dacă nu-l veți muta, cu regret pentru cel căruia i-a fost destinat, el va fi șters.

Administrația.