Bastarzii

[giurgiu maria]

Breaza e renumită pentru aerul său curat, benefic în mod deosebit în curarea bolilor de plămâni. Vilele cochete cu aspect rustic și acoperișurile lor țuguiate cu ape repezi, tipice așezărilor montane surâd zorilor roșietici și trezirii astrului învăpăiat al zilei, cu ferestrele larg deschise, semn că cei din interior profită de aerul ozonat, chiar și în pat. E început de septembrie și sezonul turistic e pe sfârșite. Peste câteva zile începe școala. Totuși, vânzoleala turiștilor prin piață, în căutarea produselor autohtone, oferite de micii producători, localnici ai stațiunii prahovene, încă exaltă fantezia negustorilor, care născocesc tot felul de formule fanteziste, pentru a atrage atenția mușteriilor ocazionali, asupra mărfurilor proprii. Brezenii, sunt oameni harnici și orgolioși și țin la bunul lor renume în fața turiștilor ce vin în fiecare an, atrași de aerul curat, de liniștea și de pacea locurilor, care le lipsește în marile metropole, de unde provin. Produsele gastronomice de o calitate foarte bună, autohtone, sunt un atu în plus, fiind foarte apreciate de cunoscători.
Pe tarabe se lăfăiesc în grămezi ce atrag privirile pe tarabe, mere, pere, struguri, nuci în culori variate și vii, cu arome ademenitoare, pline de tainice promisiuni tomnatice și și o mare diversitate de legume proaspete.
Într-un colț al pieței, producătorii își etalează cu fală cașcavelele, afumate sau dulci, făcute în casă și telemeaua, obținute de la vacile lor hrănite doar cu grăunțe și fân de pe coastele și văile din împrejurimi. Fiecare dintre ei îmbie clienții cu vorbe ademenitoare să guste bunătățile, înainte de a le cumpăra, iar degustătorii nu se dau în lături să dea curs invitațiilor și să se extazieze, gustând. Ciobanii aduc pe piață, delicioasa brânză de burduf, în coajă de brad, urda de oi și cașul dulce . Sunt așezate la vedere și sticle cu lapte bătut și borcanele pântecoase cu smântână din aceleași surse ecologice, care își au clienții lor pofticioși, printre vilegiaturiști și mai cu seamă printre bucureștenii înstăriți ce își petrec weekendurile la propriile vile, departe de tumultul capitalei. Mulți sunt clienți stabili de ani, ai gospodinelor brezene, crescătoare de vaci cu lapte. Aceștia din urmă, se salută cordial și  în mod confidențial, sunt invitați în casele localnicilor, fiind cunoștințe vechi. Nu refuză invitațiile binevoitoare, ispitiți de alte oferte irezistibile, de ei știute, deja. Unii dintre ei au înțelegeri vechi cu oameni din părțile locului, să le pregătească în fiecare toamnă, licori din fructe de pădure, culese de pe zănoagele însorite, ca de pildă binecuvântata vișinată, cornată, socată, afinată sau vinul de cătină, de măceșe și alte minunății, pe care doar aici le pot obține și de care nu se pot lipsi, convinși fiind de virtuțile lor miraculoase.
În această categorie, intră acei cunoscători erudiți și gurmanzi cu palatul rafinat și gusturi fine, care apreciază valoarea lucrurilor simple, ce până nu de mult, erau la îndemâna tuturor și azi au devenit tot mai greu de obținut, din cauza dispariției celor care le realizau și prin înlocuirea lor, cu produsele industriale de serie, aflate pe toate rafturile supermarcheturilor. Licorile sunt pregătite de către mâinile iscusite ale anumitor gospodine localnice, care dețin rețete secrete, moștenite în familii, de la strămoși.

 Barul din Alee nu face excepție și deschide devreme, duminica.
Lica, vânzătoarea la bar a sosit deja la serviciu, a parcat bicicleta în față și a deschis barul înainte de răsărit. A pus în funcțiune mașina de cafea și capucino, a aranjat mesele și și stropit trotuarul din față și cele câteva ghivece cu mușcate de pe terasa acoperită. Deși era septembrie și căldura verii s-a mai domolit după ploile din ultimele zile, previziunile meteo glăsuiau, că încă nu au intrat în sac, zilele calde. Dimineața aceea era plăcută. Atmosfera se limpezise și aerul era ozonat și răcoros. La acea oră matinală, mesele erau încă goale, cu excepția uneia. Lica în acest scurt răgaz oferit de lipsa clienților ea asculta la televizorul din bar previziunile zilei, despre Taur, zodia sa prezentate de Netti pe pro.tv. De la masa din colțul umbrit al terasei, Nae OZN, îi făcu semn. Lica întrebă, fără să-și dezlipească privirile de la tv:
-Ce vă aduc?
-Pentru mine, o cafea dreasă cu puțin cognac, răspunde Nae OZN, tot numai zâmbet.
- Pentru mine fă bis, plus un pachet e Winchester roșu, adăugă Stamate Praștie, poreclit Lisimah cu voce de venerabil părinte protector. Porecla și-o alesese chiar el, cu mult timp în urmă. De fapt, susținea orgolios, că e anagrama numelui său real și cu corespondent, în istoria antică. Cum în bar nu-l contrazicea nimeni niciodată , din cauză că experții în anagrame nu prea treceau pragul barului, prietenii îl cheamă, Lisimah. Asemenea tovarășului său și el era echipat de pescuit, cu pantaloni ponosiți, în ton cu moda zilei cămașă decolorată în culori de mascare și cizme scurte de gumă peste bordul strâmt al pantalonilor. Jos la picioarele mesei unde se așezaseră cei doi, zăceau aruncate neglijent, două rucsacuri în culori de mascare, dotate cu fermoare, curele și buzunare, burdușite cu termosuri, felurite ustensile și alte marafeturi invizibile ochilor curioși, foarte probabil, utile pentru o zi la pescuit, cu amicii iar la gâtul lui Nae atârna neglijent, un binoclu.
Lica e o brunetă frumoasă, are vreo douăzecișiopt de ani, înălțime medie, iar părul i se revarsă peste umerii cu piele netedă ușor bronzată, în bucle bogate, arămii strânse într-o coadă de cal și ochii limpezi și vioi, din umbra genelor negre, lasă să străpungă inimile visătorilor, cu grația lor firească, priviri de gazelă , ce ascund taine și promisiuni nebănuite.
Privirile lui OZN se pierd în contemplație și lunecă nostalgice, ca atrase de un magnet, spre formele tinerei, bine conturate de blugii strâmți, ce-i desenează cu fidelitate fiecare curbă a trupului plinuț, urcând ca sub hipnoză spre sânii, care mai, mai că stau să explodeze din tricoul roz, cu decolteu adânc. Doamna viselor sale le aduce la masă cafelele și el pare hipnotizat de cercelul lung în formă de lacrimă azurie, care îi alintă bronzul ușor al pielii satinate a gâtului, punându-i în valoare ovalul delicat al bărbiei și ispitindu-i privirile, către buzele senzuale, date  cu roșu carmin. Lica îl observă cu coada ochiului și oftează resemnată, făcând pe indiferenta, în timp ce așează pe masă ceștile. Privirile bulbucate ale lui Lisimah se plimbă nebăgate în seamă, de la Lica la OZN și înapoi și clipesc, întunecându-se de grijă, lovite parcă de greutatea presiunii aerului din preajmă, asemenea acelor unui barometru, sensibil la perturbațiile instabile, percepute dinspre OZN. Percepea și cunoștea pasiunea ce clocotea în inima bietului nenorocit. Focoasa sirenă aruncă săgeți sfidătoare către cei doi păcătoși, susținând cu demnitate suverană, privirile ce-i iscodesc cu jind, decolteul. Îi cunoaște pe amândoi de o viață și e conștientă de efectul prezenței sale, asupra oamenilor, așa că într-un exces de generozitate își strânge îndurătoare arcul și săgețile privirilor, în sine, zâmbind zorilor și lăsând pe cei doi banali muritori, să se bucure nestingheriți, de priveliștea strălucirii sale. Între timp, se întoarce la locul său din spatele barului, făcându-și de lucru în așteptare de mușterii.
Bărbații se privesc cu subânțeles, încrețindu-și ușor frunțile și o urmăresc nestingheriți de la distanță, fermecați de senzualitatea ei înnăscută. Prelungesc intenționat plăcerea savurării cafelelor , în timp ce discută între ei cu voci scăzute. Ea îi ignoră, pierzându-se în propriile reverii. Încă de dimineață, când deșteptătorul îi ghilotinase somnul cu țârâitul său vibrant, asemănător cu glasul dogit al unui crainic medieval, purtător de vești neplăcute, a căzut în depresie.
Ca să mai uite de privațiunile la care s-a autocondamnat, de când a acceptat postul de lucru la bar și sâcâită de cum o urmăresc cu privirile cei doi, își centrează tirul săgeților din priviri, către ei:
-Nae, nu mi-e prea clar, încotro te îndrepți, azi. Având în vedere arsenalul vostru, aș înclina să cred, că la pește, pe râu, dar nu pricep la ce-ți trebuie ție binoclul. Lisimah văd că nu are. Vrei să te benoclezi după OZNuri, sau să descoperi ascunzișul peștilor pe sub pietre?
-Ha? Ai ceva cu binoclul meu, sau cu mine, păpușă? De ce nu vii cu mine, ca să vezi cu ochii tăi, la ce-mi trebuie?
Ehe, aș vrea eu, să am norocul tău. Nu vezi, că sunt priponită la muncă și în zi de duminică?
- E suficient să-ți dorești cu adevărat ceva, ca să ți se împlinească dorințele, regină! După ploile astea cred că au ieșit bureți pe coaste, cu grămada. Nu ești ispitită vii cu mine pe zănoaga să culegem în una din aceste zile mânătărci, gălbiori și coarne cum făceam noi, mai demult? Mai ții minte?
- Mai țin. Așa e, că ți-ar plăcea? îi dădu ea replica.
-Sigur, că mi-ar plăcea, sper că nu te îndoiești, de asta.
- Păi te cred, dar ce te faci cu Berta, iubita ta?
- Berta e doar o prietenă, nu e iubita mea. Inima mea e prizoniera ta, știi prea bine.
-Ha, ha! Baliverne! Ai devenit un as în vorbe goale. Și eu nu te mai cred, îl zeflemisește ea, cu un râs forțat.
-Dar eu ce trebuie, să cred de prietenia ta, cu ticălosul ăla de Fane Scaiete? Te afișezi cu el peste tot, în public, îi reproșează el, cu năduf.
- Nu e treaba ta, ce fac eu, cu viața mea și nici nu mă interesează propunerile tale. Vezi-ți de treabă, îi tăie ea vorba, întunecându-se brusc! Pentru un moment moșmondi ceva în spatele barului, ascunsă de privirile bărbaților. În sinea ei își dorea să mai apară și alți clienți, ca să-i distragă gândurile de la neliniștile și regretele ce îi măcinau sufletul. Își șterse o lacrimă ce i se furișase în colțul genelor și cu un efort de voință, își alungă tristețea din priviri și apăru de după tejghea cu un zâmbet cuceritor, luminându-i fața. Reuși să facă abstracție de discuția cu Nae ignorându-l și își îndreptă tirul către Lisimah:
-Ia zi-i Lisimah, o fi adevărat, că Nuța vrea să se întoarcă definitiv din Italia, să pună frâul iar, pe grumazul tău de armăsar slobod? Dacă așa o fi, se duce boalii, libertatea și zburdălniciile tale, craiule! Halal, avansuri făcute gagicilor, halal seri de biliard cu prietenii până în zori și cred că se restrâng și weekendurile la pescuit, cu OZN și ceilalți fluieră vânt, din gașca voastră de ,,bastarzi”, ca să o parafrazez, tot pe Nuța.
- Ce ai tu cu neica Lisimah, frumoaso, de te legi de viața lui amărâtă? Văd că ceva te tulbură azi, de ne calci pe bătături, așa din senin. Îmi omor și eu solitudinea, până se adună Nuța din peregrinări, dar asta nu va să zică, că îmi fac de cap, cum insinuezi tu, prințeso. Eu o iubesc, pe Nuța. Măcar de s-ar întoarce, dar sunt cam sceptic. Nu se îndură ea de bani, mai cu seamă, că știe, cum merg treburile pe acasă. Măcar acolo câștigă mai bine, are contract și cât trăiește unchiașul ăla, nu lasă munca, să vină acasă. Doar o cunoști.
-Păi, o cunosc, tocmai de aia zic, că vine. La Crăciun, când am vorbit cu ea, mi-a spus, că s-a săturat de Italia, de babe și moși și de traiul pe uși străine. Zicea, că nu mai suportă și nu va mai sta mult, pe acolo. Se gândea să-și organizeze ceva, ca sursă de câștig, aici acasă, cu bănuții adunați cu amar pe la italieni. Nuțica nu vorbește în van, dospește ea ceva în minte. Așa că pune-te în gardă, musiu Lisimah, că se dă milităria jos din pod, pentru domnia ta, îi râse ea în față, cu vădită ironie! Lisimah îi răspunde întărâtat:
-Fir-a-i a boalii, Lico! Uite-te ce limbă bifurcată, ai! O fi cumva, din cauză că Fane Scaiete ți-a tras plasă? Vorbește lumea că i-ar face de urât, de tine, Vera Frusinii, de peste Zănoaga. De aia ești plină de draci și te apucași, să-mi amărăști ziua? De alături, sare și Nae cu gura:
-Ce ai cu Lisimah, Licuțo, că el om bun? Se vede pe fața ta, că ești frustată, însă nu e vina lui, că faci tu alegeri greșite, în viață.
-Ce vorbești OZN, călca-te-ar vaca, de ofticat? Pe ce te bazezi , când faci astfel de afirmații pe seama mea? Te îndeamnă omuleții tăi verzi cu cornițe, să faci pe avocatul din oficiu pentru Lisimah? Sau ți-e frică, că rămâi fără tovarăș, la tăiat câinilor frunză? Iar tu Lisimah de unde o scorniși pe asta, cu Fane și Vera? Nu mă interesează deloc, Fane ăsta, dacă chiar vrei să știi, însă mă doare trădarea celor ce-i credeam prieteni. Să vă calce vaca, de bârfitori! Sunteți doi bastarzi! Uite, cine era Vocea Brezii și eu habar n-aveam, îi ocărî ea, neagră de supărare! Ar fi vrut să-l tragă de limbă pe Lisimah, să afle mai multe, despre locul unde se ascunde Fane, ca să îl urmărească ea și să nu mai fie luată mereu prin surprindere, însă proștii aceștia doi cred că e amorezată de el. Lisimach îl privi resemnat pe OZN și-i zise amărât:
-I-auzi Nae, suntem doi bastarzi! Hai săne cărăm mai repede că începurăm bine ziua, nam ce zice!
-Așa e! Pun prinsoare că nici peștele nu se agață în cârligul nostru ,într-o zi ca asta!
-Lasă că îi găsiți cu binoclul, nesuferiților! Le aruncă Lica cu obidă, în timp ce ieșeau pe ușă cu mutre pleoștite.
Va urma.

[Tudor Cicu]

Începe bine! (Greu de citit scrisul acesta mic. Sunt butoane de aranjat scrierea la 12 măcar). Să mai vedem... Îmi place cum curge scrierea. 

[Sofia Sincă]

Povestirea începe reportericește sau mai bine zis ca o compunere... Descrie un loc bogat în frumuseți, zona Breaza, valea Prahovei. Însă foarte defectuos.

Ex: Vilele cochete cu aspect rustic și acoperișurile lor țuguiate cu ape repezi, - vilele sau acoperișurile au ape repezi. Oricum ar fi, tot aiurea sună...

spalancate, barista,- nu există în limba română

Focoasa sirenă, -  nu se prea potrivește la munte. Ar fi valabil, undeva pe malul unei mări.

subânțles, încreținu-și, Hai săne cărăm mai repede că începurăm bine ziua, nam ce zice! - multe, multe erori gramaticale, de tot felul sau typo. Textul trebuie periat bine.

Apoi multitudinea de repetiții... care dau acel aspect de nulitate, de vocabular sărăcăcios... Și așa, chiar povestea în sine are un ton pueril, o tentă de subsol. Vocabularul la fel. Dacă s-ar respecta o anumită conduită inteligentă a textului, chiar dacă ar scoate în evidență o zonă de subsol, ar avea valoare. Dar așa... Tu decizi.

Sofi

[Chris]

textul pare scris la prima mână şi postat. în plus, semnalez şi eu greşelile evidenţiate de Sofi, cu precădere italienismele întâlnite în  textele dv.

am citit,

[Vasilisia Lazăr]

tipice așezărilor montane (după montane trebuie virgulă, e o informație în plus)

sunt un atu în plus, - pleonasm

Pe tarabe se lăfăiesc în grămezi ce atrag privirile pe tarabe

cașcavelele?

Aceștia din urmă, se salută (fără virgulă, e subiect și predicat)

Lica, vânzătoarea la bar a sosit deja la serviciu (după bar trebuie virgulă)

încă nu au intrat în sac, zilele calde. (de scos iarăși virgula dintre S și P)

Lica în acest scurt răgaz oferit de lipsa clienților ea asculta la televizorul din bar previziunile zilei, despre Taur, zodia sa prezentate de Netti pe pro.tv.  Pe lângă faptul că mi se pare o frază puerilă, e și plină de greșeli, de punctuație, de exprimare, de redactare.

Ceea ce am evidențiat reprezintă doar o parte mică din multitudinea greșelilor întâlnite în acest text. Foarte neglijent! Dacă nu sesizați singură greșelile, luați-vă un corector. Textul acesta începe bine, dar atât.