Atacul tenebrelor

[Giurgiu Silvia]

   Ultimele zile ale anului școlar sunt pline de frenezie, emoții și multă nerăbdare. Pentru mine mai era și un prilej de bucurie și plăcută surpriză, căci obținusem și în acel an premiul întâi și dreptul la o tabără gratuită la mare, de două săptămâni, în vacanța de vară. Aveam mari speranțe că de data aceasta părinții mei vor consimți să mă lase în sfârșit, să mă bucur și eu ca ceilalți colegi ai mei mai puțin merituoși, dar mult mai norocoși, de oportunitatea ce mi se ivise. Dacă până atunci refuzaseră în fiecare an pe motivul lipsei posibilităților materiale, acum nu ar fi trebuit să se opună, deoarece nu se punea problema banilor. Asaltată de cele mai plăcute gânduri și cu inima cântând de bucurie și speranțe îndrăznețe, pedalam cu aripi la picioare pe bicicleta mea ponosită, pentru a ajunge mai repede acasă cu veștile bune. Îmi mai persista încă în urechi hărmălaia de la școală, veselia contagioasă a elevilor ce năvăleau pe coridoare, însuflețiți de promisiunea vacanței ce mai avea doar două-trei ,,stații”până să ajungă la noi. 

   Majoritatea aveau intenția să anticipeze de două- trei zile mult așteptatul eveniment și își salutau deja colegii mai conștiincioși. Eu eram adepta lucrului terminat și bine făcut, așa că mergeam la școală până în ultima zi, chiar dacă în clasă mai rămâneam foarte puțini și nici profesorii nu mai veneau la ore. Iubeam școala și simțeam o nostalgie apăsătoare la gândul unei atât de lungi absențe, mai ales că vacanțele mele erau destul de monotone și încărcate de nenumărate responsabilități familiale. De data asta, credeam cu tărie că va fi altceva.

   Am intrat în curte scormonind cu privirea peste tot, în căutarea mamei. Am rezemat bicicleta de cireșul pietros de la poartă și nici nu m-am mai lăsat ademenită de chemarea rubinie și dulce a cireșelor, ce scânteiau printre crengile generoase. Deodată m-am oprit speriată de zgomotele și suspinele ce se auzeau prin ferestrele larg deschise. Am lăsat ghiozdanul să cadă în iarba din curte și am alergat alarmată în casă. M-am oprit în prag confuză și apoi mi-am acoperit fața cu brațele îndoite, în apărare. Pereții erau ,,tapetați” aproape în întregime cu un soi de noroi mișcător și zgomotos, cu sclipiri de verde întunecat. Mi-au trebuit câteva secunde bune, ca să înțeleg. Oricum, era un spectacol apocaliptic, incredibil și înspăimântător! Am început să o strig pe mama, al cărei hohot de plâns se auzea din interiorul casei, împreună cu niște izbituri ciudate, ritmice, urmate de un vuiet asurzitor. Deasupra capului meu zburau zeci de mii de muște mari și verzi, înnebunite și dezorientate, care se refugiau în grămada dezgustătoare și teribilă a suratelor ce umpleau pereții și geamurile casei. Pe jos zăceau cu miile alte muște moarte, peste care a trebuit să calc cu un fior de silă și oroare, ca să ajung la mama ce se lupta epuizată și terorizată cu puzderia de insecte infernale. 

   - Mamă, ce se întâmplă aici? am strigat eu încercând să străbat cu vocea mea gâtuită de spaimă,  vuietul invadatoarelor venite din iad, presupun. Mama s-a oprit o clipă din lupta ei inutilă cu stihiile dezlănțuite, având ca unică armă o zdreanță patetică și inutilă, cu ajutorul căreia reușise totuși să facă multe victime, judecând după cantitatea insectelor masacrate ce umpleau podelele casei.

   - Muște!... Nu știu de unde au venit și de ce!  De vreo două ore s-au năpustit ca un nor blestemat asupra casei noastre și dacă omor una, apar altele o sută!... Nu-i lucru curat! Fugi de cheamă pe bunică-ta! Fugi!... imploră biata mama cu chipul palid și istovit. 

   - Mai întâi ieși de aici și renunță să lupți cu ele, că nu reușești decât să îți faci rău și să le îndârjești și mai mult! Nu vezi că vin mereu? Hai să ieșim afară, mamă! Te rog! Nu te las aici singură! Ieși afară din casă și te odihnește puțin departe de iadul ăsta, în timp ce eu mă duc cu bicicleta s-o chem pe bunica de la vale! Fără să-i dau timp de gândire, am apucat-o cu hotărâre de mână și am tras-o neînduplecată afară la aer curat. Abia se mai târa biata de ea și tremura din toate încheieturile. Am silit-o să se așeze pe iarbă sub cireș și am constatat cu uimire că afară nu era nici urmă de muște. Nici măcar pereții externi ai casei nu erau atinși de demonicele făpturi. Se pare că destinația lor era să ne ocupe casa, pur și simplu. Am alergat la bunica și i-am spus dintr-o suflare toată tărășenia. 

   

    Ea era cunoscută prin părțile noastre ca fiind o practicantă a magiei albe și puhoi de lume venea la ea să-i ceară ajutorul. Era pricepută bunica la treburile astea și succesele ei în lupta cu forțele obscure ale Întunericului deveniseră cunoscute dincolo de hotarele ținutului nostru. La poarta ei poposeau mașini luxoase de prin diferite județe ale țării și căsuța ei sărăcăcioasă și minusculă era plină mai mereu de oameni de toate condițiile. Bunica nu pretindea niciodată nimic în schimbul serviciilor ei. Lăsa pe fiecare să-i dăruiască ce voia și ce putea. Pe mulți sărmani îi trimisese ea cu brațele pline de daruri acasă, pe lângă mângâierea, speranțele și binele făcut cu meșteșugul ei tainic. Noi familia, nu prea credeam în puterile astea ale ei, atât de lăudate de alții, dar mărturie stăteau recunoștința și respectul celor vindecați de boli incurabile, celor dezlegați de blesteme de familie vechi, celor dispăruți și regăsiți, celor căsătoriți după  ani lungi de căutare a sufletului pereche etc. Mama îi mai cerea ajutorul ca se ne dezlege pe noi, prichindeii de Deochi, de Bubă, de Brâncă, să-i dezlege orătăniile și vitele de farmece atunci când îi mureau pe capete sau când pierea laptele la vite. Bunica le rezolva pe toate cu știința ei magică. 

   Armele ei în lupta cu Răul era aghiasma și busuiocul. Cu ajutorul lor și al descântecelor doar de ea înțelese, murmurate ca pe o litanie, cu glas dulce și molcom, aducea pacea și lumina în sufletele chinuite și neliniștite. Copilăria noastră strălucise de bucuria bunătăților ce se ascundeau în cămara ei străjuită de grele pânze de păianjeni, pe care le rupeam cu teamă și smerenie ca pe o vrajă, ca să descoperim ,,comorile” dulci și înmiresmate ce se ascundeau în borcane sau blide de lemn prăfuite de timp, sau în traiste de cânepă zdrențuite, unde brațul nostru șovăielnic se cufunda cu teamă, riscând să scoatem din străfundurile misterioase cine știe ce făpturi năstrușnice, ce populau pe atunci imaginația și mintea noastră, stimulate de poveștile spuse de tata în serile ploioase și negre de iarnă, la gura sobei pe a cărei plită fierbinte se coceau turte din făină albă, pe care le ronțăiam cu nesaț toată familia.

   Nici nu mi-am terminat eu bine lamentările, că bunica apucă un buchet de busuioc uscat și o sticluță cu aghiasmă de la nouă biserici, după care porni ca o vijelie, șchiopătând amarnic din cauza piciorului ei beteag către casa noastră, făcându-mi semn să o urmez. Dar eu eram deja în șa și pedalam cu disperare ca să o liniștesc pe mama, despre care bănuiam că se întorsese în infernul populat cu demonii înaripați ce ne infestaseră casa. Bănuiala mi se confirmă de cum am intrat pe poartă, urmată la scurt timp de războinica noastră, înarmată cu armele ei infailibile. Am rămas departe de casă, ascultând ordinul ferm al bunicii, care după ce a trimis-o la plimbare pe inutila mea mamă, ce mi s-a alăturat încrezătoare, s-a apucat să bântuie prin toată casa stropind sistematic peste tot cu apa ei sfințită, învârtind ca pe un iatagan buchețelul de busuioc și repetând într-una aceeași formulă, ce nu avea nimic neobișnuit și misterios:

   ,, Plecați, plecați, plecați! Întoarceți-vă de unde ați venit! Duceți-vă înapoi la cine v-a trimis!”

   Eu cu mama, așteptându-ne la cine știe ce vrajă nemaiauzită, misterioasă și încâlcită, ne-am privit una pe alta cu o dezamăgire crescândă, îndoindu-ne serios de eficiența intervenției bunicii. Dar nu mică ne-a fost surpriza și uimirea când am văzut ieșind pe ferestrele și ușile larg deschise, roiuri negre și urlătoare ce se năpusteau ca o furie a naturii către pădurea din dosul grădinii noastre. Vuia văzduhul și soarele abia se mai întrezărea prin norul sinistru de făpturi malefice, ale căror scânteieri verzui incendiau armonia naturii ce fusese luată cu asalt. Noi am urmărit incredule roiul înspăimântător ce se rostogolea  în eter, ca un bolovan aruncat din infern de însăși fiorosul Hades, ca o insultă la adresa luminii și curățeniei noastre sufletești. 

   După ce ultima insectă spurcată fu înghițită de infinitul străveziu, liniștea ce rămase în urmă aproape că ne zgârie auzul. După alte câteva clipe, în pragul casei eliberate de stihiile dezlănțuite ce-și făcuseră de cap cu casa și viața noastră, apăru bunica tăcută, gârbovită sub greutatea unei poveri stranii, cu fruntea perlată de sudoare, cu basmaua înflorată căzută mult pe spate, dezgolind indecent argintul tâmplelor sale ninse de ani și de ...altceva, ce-i adâncea și mai mult ridurile ce-i brăzdau chipul trist și extrem de obosit, acum. Niciodată nu o văzusem atât de marcată! Am înțeles că în lupta aceea crâncenă cu forțele obscure ale unei lumi nevăzute, bunica lua asupra ei o mare parte din energiile negative pe care se străduia să le alunge din noi și dintre noi. M-am apropiat de ea cu sfială și smerenie, am luat-o în brațe și i-am sprijinit fruntea obosită pe umărul meu, mângâindu-i încet părul răvășit.

   - Ești bine, bunico? am întrebat-o eu șoptit. Nu mi-a răspuns. Doar se abandonă mai mult brațelor

mele, oftând prelung. 

   Când am intrat în casă, am rămas uluită. Nici insectele moarte de pe podele, ucise de mama cu zdreanța ei veche nu mai erau! Niciuna!... Am privit-o amândouă pe bunica cu uimire și respect, dar ea s-a mulțumit să ridice din umeri în tăcere și se îndreptă cu pași grei și târșâiți către poartă, îndreptându-și neglijent năframa pe creștet.

   

[Pop Dorina]

Lecturat cu drag.

[Sofia Sincă]

Impresionant! În comorile bunicii există și puteri magice, căpătate prin rugă, prin puterea gândului spre îndreptarea lucrurilor, prin inimă curată. O chestiune psihologică. Poate și noi, oricare dintre noi avem aceste puteri, dar nu avem timp să ne purificăm inima. Suntem prea ocupați să vedem ce face capra vecinului...

Mi-a plăcut textul, motivația, mesajul și modul de narare.

Sofy

[Giurgiu Silvia]

Pop Dorina a spus :

Lecturat cu drag. Mulțumesc, Dorina pentru popasurile tale și aprecieri! cu mare drag!

[Giurgiu Silvia]

Sofia Sincă a spus :

Impresionant! În comorile bunicii există și puteri magice, căpătate prin rugă, prin puterea gândului spre îndreptarea lucrurilor, prin inimă curată. O chestiune psihologică. Poate și noi, oricare dintre noi avem aceste puteri, dar nu avem timp să ne purificăm inima. Suntem prea ocupați să vedem ce face capra vecinului...

Mi-a plăcut textul, motivația, mesajul și modul de narare.

Sofy          Mulțumesc mult d-na Sofy pentru observații și aprecieri! Drept este că în fiecare dintre noi există o sămânță divină pe care numai cei buni, înțelepți și drepți o pot aprinde și folosi în scopuri pozitive! Cu mult drag!

[giurgiu maria]

Am lecturat cu multă emoție și drag textul!  Felicitări  Silvia! 

[Giurgiu Silvia]

giurgiu maria a spus :

Am lecturat cu multă emoție și drag textul!  Felicitări  Silvia! 

 

Mulțumesc mult draga mea!

[Vasilisia Lazăr]

O povestire incitantă și bine scrisă pentru care te felicit, Silvia. Interesant subiectul!

Ar fi și două mici cârcoteli:  

premiu I / premiul I

făcându-mi inutil semn să o urmez. 

a trimis-o la plimbare pe inutila mea mamă

Pe lângă faptul că se află la o distanță foarte mică unul de celălalt, „inutila mea mamă” nu sună bine. Am înțeles ce ai vrut să spui, dar nu cred că e cea mai fericită alegere aceasta.

[Mihaela Suciu]

Ești o bună naratoare care știe să inducă emoție și puțin suspans. Felicitări!

Și ai fost în tabără? :)

[Giurgiu Silvia]

Mihaela Suciu a spus :

Ești o bună naratoare care știe să inducă emoție și puțin suspans. Felicitări!

Și ai fost în tabără? : 

 Nu, Mihaela, fir-ar ea de viață! Nici chiar ,,atacul tenebrelor” nu a reușit să schimbe mentalitatea retrogradă a dragilor mei părinți! :))))

[Giurgiu Silvia]

Vasilisia Lazăr (da Coza) a spus :

O povestire incitantă și bine scrisă pentru care te felicit, Silvia. Interesant subiectul!

Ar fi și două mici cârcoteli:  

premiu I / premiul I

făcându-mi inutil semn să o urmez. 

a trimis-o la plimbare pe inutila mea mamă

Pe lângă faptul că se află la o distanță foarte mică unul de celălalt, „inutila mea mamă” nu sună bine. Am înțeles ce ai vrut să spui, dar nu cred că e cea mai fericită alegere aceasta.

 Acum că mi-ai deschis ochii, îmi dau seama că sună ca naiba! Mulțumesc Lisia, alerg să îndrept

[Corina Militaru]

Bine scris! :)