Adevarata Serena Vermont(1)

[Ioana Avădanei]

Cu un zâmbet în colțul gurii, Sienne întreabă plină de interes:

-De ce ești așa trist?

-Dar nu sunt...afirm eu sigur pe mine. Zadarnic. Amândoi știm adevarul-durerea m-a sfâșiat, aproape m-a ucis.

Dar Sienne continuă:

-Hai, Alec, zi-mi! Știi ca mie îmi poți spune orice, nu?

Uneori mă uimește falsitatea și ipocrizia de care dă dovadă micuța S. ... "micuța". Desigur, e un apelativ învechit, îmbâcsit cu tot felul de amintiri. Cum ar fi vara aia petrecută într-un hotel modest din Bordeaux. Da...vara aia. Oare mai știi? Spune "micuțo", mai știi? Hilar. Acum are un sens peiorativ. Mă simt ca perverșii aceia ce servesc Bourbon la o masa întunecată, în timp ce privesc niște "micuțe" dănțuind. Mă simt mizerabil și patetic. La fel e și această tânără din fața mea. Da...acum e o tânără. Dacă meditez îndelung, pot considera că nu am văzut vreodată copilul din ea. Îl ascunde mult prea bine. Of, Sienne, te-am cunoscut cu adevărat vreodată?

-Auzi, vrei să dansezi?

-Alec, știi că nu pot cu aceste tocuri, aș arăta penibil! (încearcă ea să se scuze) Și în fond, îmi cuprinde mână între palmele sale aspre, nu mi-ai spus ce s-a întâmplat cu tine.

-Nimic, ți-am zis că nu am nimic!

Și îmi desprind mâna din strânsoare, apoi sorb o gura de gin și afișez un zâmbet sigur. Dar ea nu s-a mulțumit. E printre puținele lucruri pe care nu le poate ascunde. Când Sienne nu obține ce vrea...ei bine, nu se știe ce se întâmplă pentru că nu există martori-în viață. E iute la mânie și așa a fost mereu. Da. Chiar și în acea perioadă , "micuța S." era de nestăpânit.

Ne plimbam pe faleză-în vara de care v-am mai pomenit- iar Sienne, înfuriată la culme de o replică a unui trecător, a început să facă un scandal monstru. Vai! Nici nu știam pe unde să mă ascund. Da, recunosc, sunt un laș când vine vorba de lucruri de felul acesta. Urăsc conflictele, mai ales cele iscate din nimicuri. Și se pare că Sienne nu s-a prea schimbat:

-Eu am plecat! se ridică ea furioasă aruncând pe masă banii pentru cafeaua sa.Apoi își înșfacă haina, aproape dărâmând scaunul și iese zgomotos- o ieșire tipică de-a ei.

Toată încăperea și-a orientat privirea către mine. Oarecum, au reușit să-mi implanteze vinovăția în suflet și astfel m-am ridicat-destul de molcom, recunosc. Iau banii pe care ea i-a aruncat ostentativ și îi așez în buzunarul din interiorul paltonului, ca apoi să plătesc consumația din banii mei. Un fleac-vreo 12 dolari. Nici eu și nici S. nu eram cheltuitori. Da, e adevărat că uneori era însuși simbolul parvenitului și poate iubea cam mult luxul-mai mult decât se iubea pe sine- dar Sienne era o fată educată, ce nu m-ar fi lăsat să cheltui sume exuberante cu ea. De altfel e o persoană independentă și foarte încăpățânată.

În timp ce plăteam barmanului, asprimea banilor mi-a amintit de mâinile ei. Adică ea chiar nu folosește nimic împotriva asprimii palmelor sale? Și credeți-mă, dacă ați cunoaște-o, v-ați pune aceiași întrebare. Ea nu concepe să iasă din casă cu părul prins, dar reușeste să nu-și îngrijească mâinile?! Of, micuțo!

[Sofia Sincă]

Un text dat tot cu linguriţa conform obişnuiţei, dar care promite mult. Un text bine scris, suspansul lăsat pentru a incita cititorului. Cursiv, elegant, picurat cu nostalgie şi frumos. Însă este păcat să nu fie şi corect. Pentru acest lucra va trebui să laşi spaţiu după punctele de suspensie şi după toate celelalte semne ortografice. Şi să scrii cifrele cu litere. Apoi lucrarea va deveni fără cusur.

Am citit cu deosebită plăcere şi aştept continuarea, Sofy!

[Corina Militaru]

Am citit cu plăcere şi aştept următorul fragment. Acel unu din titlu înseamnă că povestea va continua, nu? 

Cu prietenie,

[Nicolae Sărătean]

 Mi-a plăcut mult! Sper să apară continuarea!

Cu prietenie,

Nicolae

[LUMINITA SCOTNOTIS]

mainile aspre nu sunt atinse de pacate

am citit cu placere