Cei ce se-ntorc în acest costum cu buzunarele cusute invers

[Tudor Cicu]

Cei ce se întorc în acest costum cu buzunarele cusute invers

prozopoem criptic (sau despre curajul celui care îl va citi pe poet)

(se dedică lui Geo Galetaru)

                           

   „Din când în când, îmi închipui că lumea e un pahar curat”, însă voi nu vă luați după spusele poetului fiindcă „în mintea lui e un amalgam de pietre / fără tradiție”. În orașul de cânepă, nu orgoliile și muțenia i-au fost perna pe care și-a odihnit poetul oasele, atunci când s-a trezit sunat, la timp, de un fel de pasăre zăbovind pe colină care s-a crezut la numărătoarea viselor altora. Dar drept vă spun, era ca o pasăre neagră venind de peste un fel de ape... Cum nimeni nu știe ce se petrece acolo sus, poetul credea că astfel poate vin piticii verzi și vor suna din trompetele lor un fel de „concept scăldat în apele detașării de sine”. Și care se credea că va activa resorturi ascunse „în inimile care au cunoscut victoria”. De atunci, ni se tot spune că poetul își „rumegă fericirile de zi și de noapte”. Însă el o va susține tot pe a lui: „am încercat să vorbesc despre ceea ce știu”, dar în scris cuvântul îi cădea în inimă ca o pasăre moartă. Totuși, ca să vorbești despre toate acestea „îți trebuie o anumită siguranță”, lui sigur chiar un anumit curaj. Asul său din mânecă: încă de atunci „seară de seară îmi privesc rănile și surâd”. Nu un surâs în plină vară cum ne așteptam, ci doar un surâs „în văile obscure ale spiritului trufaș”. Noi nici n-am fi cunoscut „cheia și sensul” când se pare, a spus ceva și a trecut „într-o altă alcătuire despre care vorbesc”. Ca niște vorbe culese, căzute ca din cer „la a treia strigare în zori”.  Așadar: „Ai vorbit în fața oceanului, ai aruncat silabe în lume” (erori și extaze, deopotrivă), dar ai uitat că lucrurile „murmură în jur ca un cor de greieri”. Și tot așa se va spune despre „cei care mor cu o floare roșie (un fel de romiță-romaniță) în gură”. Sau despre poeții care au privit viața altora doar „prin gaura cheii”. Dar pentru ei gloria e ca „o flacără pe acoperiș (...) în mințile maimuțelor ascultătoare”. Veșnic e poetul acesta, într-un consens deplin cu animalul acela epic descris de Orwell în „Anul 1984”, tot așa îl veți găsi: „cu lama cuțitului din inima priveghetorii”. 

    Atât putem și noi să înghesuim „în sacii care nu se văd”.  

[Mihaela Popa]

”>„cu lama cuțitului din inima priveghetorii”. >”

semn de plăcut popas în pagina dumneavoastră

[Vasilisia Lazăr]

Ați activat resorturi ascunse în inima cititorului.

[Ion Lazăr da Coza]

...un surâs în văile obscure ale spiritului.

da Coza