Sărut, femeie, mâna ta!

[MOLDOVAN V. DORIN]

Sărut, femeie, mâna ta,

Sărut tot ce-i al tău,

Vei fi mereu dorinţa mea,

Vei fi chiar visul meu!

 

Eşti început, dar şi sfârşit

La tot ce e lumesc,

Din timp, din vremi, te-am îndrăgit,

Prin tine eu trăiesc!

 

Trăiesc în farmec, bucurie,

Când sunt doar lângă tine,

Apreciez a ta iubire

Şi grija pentru mine.

 

Eşti o baladă ce-i eternă,

De secole, milenii,

Ce scutură şi puse-n bernă

Cetăţi şi chiar imperii.

 

Ai mângâiat şi dezmierdat

Şi regi şi paji şi critici,

Şi-apoi în versuri te-au cântat,

Chiar lăudat în replici.

 

Ai fost şi eşti acea scânteie,

O luminiţă-n noapte,

Eşti tot un vis sau o idee

 Acoperită-n şoapte.

Eşti un descântec, bunăoară,

Sau chiar o boală rea,

Care sosi pe drum de seară,

Gând bun, sau caznă grea!

 

Sărut, femeie, mâna ta,

Cu drag şi cu respect,

Eşti ca un drog, inima mea,

Te vrea ici, lângă piept!

 

Te preţuieşte, te doreşte,

Chiar de o pui pe jar,

Îţi scrie versuri şi jeleşte

Şi-ţi spune: vino iar!

 

                                                               29 Aprilie 2015

                                                          Moldovan v. dorin

[Vasilisia Lazăr]

Nuuu!

[Ion Lazăr da Coza]

Şi regi şi paji şi critici, > Şi regi, şi paji, şi critici, 
Nu am găsit niciun vers viu, nou, sugestiv... :(

da Coza

[Valeria Merca]

Dacă v-aţi fi rezumat la câteva strofe, pe care să le fi cizelat, ar fi ieşit ceva. Aşa, văd că batem pasul pe loc.

Semn de lectură.

[Sofia Sincă]

De-a lungul vremurilor femeia a fost cântată și lăudată în versuri, romantice, plastice, vibrante, moderne, postmoderne.

În această poezie ea este cântată într-un mod pueril, adolescentin întârziat, dar și bătrânesc în același timp. Unele strofe nu au sens, pur și simplu. Cum ar fi, asta:

Eşti o baladă ce-i eternă,

De secole, milenii,

Ce scutură şi puse-n bernă

Cetăţi şi chiar imperii. - s-o analizăm:  primele două versuri sunt ori în contradicție, ori pleonastice. Dacă este eternă, nu mai pomenim de secole sau milenii. Eternitatea nu se măsoară în nimic. Următoarele două versuri ne aduc în față o frază defectuoasă. Perfectul simplu se ocolește în poezie, fie ea și versificație, ca aici de față. Fără să mai spunem că este șchiopătată din motive de accente, rimă defectuoasă. Și așa se poate proceda cu fiecare dintre strofe. Apoi lungimea, de care nu ne protejezi. După ce că nu este bună, mai este și mare...

Am citit,

Sofy