Icoană

[gina zaharia]

– Vezi cireșul acela bătrân?

îmi spunea tata,

nu va mai fi peste câțiva ani,

iar leagănul ăsta de lemn își va uita cântecul într-un scârțâit.

Să nu lăsați iarba amară să crească lângă casa noastră,

eu mi-am sculptat niște ceruri,

acolo voi învăța mersul pe nori.

Îl știam curajos, înfruntase războiul, el nu poate să dispară,

striga tinerețea mea aproape urlând.

În locul lui,

o mare de liniște ne-a trecut pragul;

Timpul a trântit ușa cu putere.

– Mai stai, să privim cum se coace grâul, mamă,

moartea se joacă în culori,

trimite-o să caute leagănul și cireșul de atunci, să-i spună tatii că ești bine,

să sperie cucuvelele de pe acoperiș,

tu nu știi să faci figurine din nori,

e noapte, o armată de umbre te strigă, nu le răspunde,

hai să ne prefacem că nu le auzim!

S-au dus, odată cu ei, toate potecile.

Din când în când, cineva bate din palme.

– Ce victorios ești, vântule, ai câștigat pariul cu seceta,

dar mi-a rămas o icoană,

îmi vor sângera tălpile plimbând-o prin vreme,

voi povesti despre ea pământului, și fiarelor de vor să m-asculte,

închide ușa cu blândețe, paznic de fier, și ieși pe vârfuri,

cheia e tot la mine.

[gina zaharia]

Ba chiar mi-a dat o palma, J'Arrive!:) Multumesc!

[gina zaharia]

Mulțumesc, Rodica! Numai să știm să încuiem bine :)

Drag,

[gina zaharia]

Mulțumesc, da Coza! Mă mulțumesc cu atât :)

[Rădița Răpeanu]

Lăsa-vom și noi cheia copiilor si nepotilor noștri! Adâncă plecăciune icoanelor părinți!

[Ion Lazăr da Coza]

Amintirea – cheie la ușa eternității...

Superb!

da Coza

[gina zaharia]

Da, Valeria, din cand in cand mai plec cu ea prin lume. Multumesc!

[gina zaharia]

Multumesc, Laura!

[gina zaharia]

Multumesc, Lisia, tot aud un ecou... :)

[Valeria Merca]

''dar mi-a rămas o icoană,

îmi vor sângera tălpile plimbând-o prin vreme,

voi povesti despre ea pământului, și fiarelor de vor să m-asculte,'' 

Da, o icoană pe care nimic nu o poate înlocui...
Admiraţie, Gina!

[Laura H.]

Profund și impresionant! Felicitări, Gina!