Prin lume cu bunicu’ şi cu Dumnezeu

[Exemplu de Titlu]

Pe mine m-o slobozît Dumnezeu într-o zi de joi pe la Năsăud, în spitalul ăla unde prieten bun cu bunicu’ era Dr. G. Trifon. Şi-am venit repede, n-am avut vreme de stat în târnaţ la poveşti cu moaşa. Grăbit o fost şi bunicu’ să mă boteze şi-o chemat-o pe şefa moaşelor şi i-o spus: “Azi eşti naşă. Ţine-o bine şi leapădă-te de Satană.” Aşa o fost. De-atunci în spital mi s-o spus, “preoteasa”. Şi de-atunci mă tot întreb: io, ce-s? Greco-catolică sau ortodoxă? Bunicu’ o fost sfinţit de preot la greco-catolici, dar o trecut la ortodocşi fără nici o altă sfinţire şi el îşi făcea slujbele în continuare aşa cum ştia el. Poate asta-i moştenirea lui pentru mine: să-l primesc cu Crucea şi pe preotul greco-catolic şi pe cel ortodox. Să fac pace cu toţi. Şi-am făcut. La Înviere merg la greco-catolici că-s mai aproape de sufletul meu şi au nişte Paşti tare bune cu vin dulce. La ortodocşi mă duc la slujbe atunci când sufletu’ meu, ori se bucură ori vrea să deie jos hainele ponosite.

Mie mi-s dragi bisericile şi preoţii, preoţi. Îmi plac clopotele, clopotarii şi diacii care impart prescură. Îmi plac întâlnirile de taină, acolo unde vorbele-s puţine şi gândurile sunt leac pe suflete. Şi-aş mai spune că bunicu’ era un om pâinea lui Dumnezeu şi m-a iubit indiferent ce trăznăi aş fi făcut. Hai să-ţi spun una faină: după ce mânca de-amiaz’, bunicu’ se lungea în pat cu ochelarii pe nas şi cu ziarul “Scânteia”, mare cât o zi de post. Nu-l citea ca un membru de partid, căci nu era. Io cred că le zicea iertăciuni şi când stătea s-adoarmă, veneam pe furiş şi-i dădeam una cu putere de picau toţi activiştii cu toate iertăciunile. Râdea bunicu’ din tăţi rărunchii şi spunea: “Faină fată! Hotărâtă!”

Prima dată s-o dus diacu’ ş-apoi bunicu’. Întotdeauna mormântul lui a fost îngrijit, chiar dacă noi eram departe şi n-aveam timp să-i punem o floare. “Săracu’ domn’ părinte. Îi sîngur. No lasă, că facem noi rânduială”, ziceau femeile care treceau prin apropiere. Din oricare parte te-ai uita, mormântul acela simplu e luminat şi liniştit. Nu-l poate clinti nimeni din nemurire. Şi dacă stai bine şi te uiţi, poţi vedea cu ochii minţii şi-o bisericuţă mică din lemn rotund în care sufletul îşi dă întâlnire cu Dumnezeu şi-nvaţă iertarea. M-am întrebat de multe ori, ce-i curajul şi de unde vine puterea şi n-am găsit un loc mai potrivit decât sufletul care ştie să ierte. Să fie primit.

(Ioana, nepoata popii)

[Sofia Sincă]

Un mod unic de a-ţi face un mic portret. De fapt mai mult pe cel al bunicului mult îndrăgit şi pe semne intrat în toţi porii nepoatei. Modul de narare este delicios, într-un mod uşor regional, cu secvenţe foarte tari şi importante din viaţa unei fiinţe umane.

Am citit cu multă plăcere!

Sofy

[Corina Militaru]

Ți-aș asculta poveștile la nesfârșit :) Fain stil, mi-a mers la suflet!

Cu prietenie,

[Ion Lazăr da Coza]

Un fragment cam căzut din lună, dar delicios.

Să fie primit!

da Coza