am văzut un melc în dimineața rece a lui martie

avea ochelari de cal și traversa timpul în virtutea inerției

eu stăteam locului sprijinit de umbra mea 

nu voiam să ni se intersecteze drumurile

pasul meu cu pasul lui

urma lui cu urma mea

se vedea că-și luase lumea-n cap

umbla dezbrăcat de casă

nu era într-o formă prea bună

golul se hrănea și el cu ce mai era

simbioza aceasta ucigașă se ținea de gâtul lui

și copacul era departe

a lăsat cochilia undeva în trecut

probabil era claustrofob și toată greutatea...

mă uitam și eu în verticalul meu gârbovit de ani

și-mi vedeam crucea 

nu știu cum dar brațele  mă țineau bine  când urcam dealul

simțeam palmele trecătorilor din când în când

care-mi adunau broboanele de apă

fără acest zbor interior nu cred că aș fi putut merge

totuși e greu lemnul uneori 

nici cu întregul nu se mai satură lumea

cu jumătăți te scuipă afară

amarul îndoaie  

nefericirea zgârie

neiubirea pictează interiorul cu negru

omul intră la apă cu fiecare absență crescândă

încape în cât mai puțin pământ 

ce curaj au melcii să umble cu spatele gol

să-și odihnească urma pe-o frunză decolorată

martie nu vorbește despre izvoarele de clorofilă

încă e static anotimpul 

nu-i poate vorbi decât despre moartea care-i circulă prin nervuri

ce-o fi fost în capul lui să-și lase cochilia

într-un alt colț de lume

și el să moară într-altul

e departe copacul și coaja  se usucă-n urmă 

îmi trag mâinile în buzunar 

am văzut un melc în dimineața rece a lui martie

care traversa timpul fără casă

și atunci am crezut

(fără să mai cercetez)

crucea mă ținea drept 

în zborul meu când în zigzag 

când tăcut...

Vizualizări: 96

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Carmen Ștefania Luca(Odin) pe Aprilie 1, 2014 la 4:23pm

a;a este , Ada...merci de trecere!

Comentariu publicat de Carmen Ștefania Luca(Odin) pe Martie 28, 2014 la 12:05pm

Corina, sincere mulțumiri!

Comentariu publicat de Carmen Ștefania Luca(Odin) pe Martie 28, 2014 la 12:04pm

d-le da Coza și noi ca oamenii...mulțumiri!

Comentariu publicat de Carmen Ștefania Luca(Odin) pe Martie 28, 2014 la 12:04pm

merci fain, Mihaela!

Comentariu publicat de Corina Militaru pe Martie 28, 2014 la 11:07am

amarul îndoaie  

nefericirea zgârie

neiubirea pictează interiorul cu negru

omul intră la apă cu fiecare absență crescândă, Expresiv :)

Comentariu publicat de Ion Lazăr da Coza pe Martie 28, 2014 la 9:05am

Ah, ce ne mai place s-o facem pe purtători de cruce și s-o vedem/credem a fi cât mai grea!...

Am citit cu multă plăcere!

da Coza

Comentariu publicat de MIHAELA CALIN pe Martie 28, 2014 la 12:15am

"fără acest zbor interior nu cred că aș fi putut merge"... Si multe surprinzatoare imagini, asa cum ii stau bine unui poem ! Frumos !

Comentariu publicat de Carmen Ștefania Luca(Odin) pe Martie 27, 2014 la 5:49pm

Iris, am folosit ca sursă de inspirație realitatea și numai realitatea, n-aș putea altfel...mă bucură prezența ta printre gândurile mele, din prima clipă de când am pus cuvântul pe acest site mi-ai fost alături...

cu prietenie, Odin!

Comentariu publicat de Carmen Ștefania Luca(Odin) pe Martie 27, 2014 la 4:29pm

Sofy, țin să-ți menționez că ceea ce-am văzut n-a fost un studiu, chiar acest melc a existat cu adevărat în fața ochilor mei și chiar asta m-a impresionat. am greșit cuvântul broboane din lipsă de atenție( sunt cu capul în nori în ultima vreme).Mulțumesc pentru lectură și apreciere!

Comentariu publicat de Sofia Sincă pe Martie 27, 2014 la 4:23pm

BROBOÁDĂ, broboade, s. f. Basma mare și groasă (de lână), purtată de femei pe cap sau pe umeri.

Poate ai vrut să spui broboanele.

Iar despre melc, el nu-şi lepădă niciodată casa, cochilia. Există melci fără cochilie. Dar asta este un studiu.

Prozo-poemul tău este interesant, omul în comparaţie cu melcul. Uneori au destin asemănător. În rest, stilul tău cu care am înţeles că eşti împăcată.

Am citit cu plăcere!

Sofy

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ - poetă, artistă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - scriitoare

MIHAELA POPA - poetă

CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - scriitor

MIHAI KATIN - scriitor

GRIG SALVAN - scriitor, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 300 Euro

Monica Pester - 300 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Despre destin a utilizatorului Monica Pester
cu 42 secunde în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Despre destin a utilizatorului Monica Pester
cu 30 minute în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Despre destin a utilizatorului Monica Pester
cu 1 oră în urmă
Jeler Eleonora Maria este acum prieten cu Ioan Muntean şi Vasilisia Lazăr
cu 2 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog se scutură o primăvară peste noi a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog se scutură o primăvară peste noi a lui Vasilisia Lazăr
cu 3 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Despre destin a utilizatorului Monica Pester
cu 3 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Despre destin a utilizatorului Monica Pester
cu 4 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Blestem de iubire a utilizatorului Monica Pester
cu 5 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Despre destin a utilizatorului Monica Pester
cu 5 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Despre destin a utilizatorului Monica Pester
cu 5 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Despre destin a utilizatorului Monica Pester
cu 5 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog petale a utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog Sorbind sorine spații a lui gabriel cristea
cu 5 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Sorbind sorine spații a utilizatorului gabriel cristea
cu 5 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog florile de soc (valentă) a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 6 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog lecția vaniliei a utilizatorului petrut dan
cu 6 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Dor de mâna-Ți grijulie a utilizatorului C.Titi Nechita
cu 6 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog lecția vaniliei a utilizatorului petrut dan
cu 6 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Sorbind sorine spații a utilizatorului gabriel cristea
cu 6 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor