Nu mă lua de mână, drumuri nu mai caut,
Rădăcina vieții este-nspre aiurea
Când, prin frigul nopții lemnele de flaut
Ca-n nescrise basme farmecă pădurea.

Îmi înnoadă gândul visele de-o seară,
Vântul îmi străbate taina din silabe;
Caut negăsirea, dulce domnișoară,
Chiar de-apar în cale-mi felinare oarbe.

Rădăcina doarme sub zăpezi tocite-
Nici copacii singuri nu au chef de ducă,
Purtând foamea-n zboruri, vrăbii zăpăcite
Mestecă tăcerea spusă de ulucă.

Aș veni spre tine. Azi mai ai adresă?
Poți să-mi dai și mie vrerea de sosire?
Mai dorești acuma, ca actori în piesă,
Tu să fii mireasă, eu un fel de mire?

Nu pune-ntrebarea cu măsuri concrete,
Nu mă ține minte ca pe-un stâlp statornic.
Eu sunt menestrelul înclinat spre sete
Și trec precum clipa-n acul de ceasornic.

S-ar putea iubită să te chem la vară
Undeva, la mare, sub senin de fapte,
Mângâindu-ți părul să pășim prin seară
Numai cu sărutul, izgoniți din șoapte.

Vrei ca să-mi dai mâna? Știi că existența
Sinelui mi-e seacă? Totuși vin spre tine
Viscolele iernii ne-or uni prezența
Și, ca o-ntâmplare, ne va fi și bine. 

Vizualizări: 47

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Ion Lazăr da Coza pe Februarie 2, 2014 la 1:01pm

S-ar putea, iubită, să te chem la vară

O resemnare optimistă (chiar așa!), sapiențială, măiestrit pusă în vers.

Cum să nu placă?!

da Coza

Comentariu publicat de Chris pe Februarie 2, 2014 la 11:10am

Minunată!  :))

Comentariu publicat de gina zaharia pe Februarie 2, 2014 la 10:31am

Fiecare cădere îți este zbor, poetule! De fapt, e un fel de... pacificare:))

Admirație,

Comentariu publicat de Sofia Sincă pe Februarie 2, 2014 la 9:21am

Versul alunecă uns pe gândul cititorului, acelaşi cu al poetului pentru o clipă, în planuri lirice romantice, unde dragostea este primamadonă. Oricun, în orice împrejurarea iubirea primează. Versul o cântă cu muzicalitatea-i obişnuită a poetului.

Preţuire!

Sofy

Comentariu publicat de Gabriela Grădinariu pe Februarie 2, 2014 la 8:44am

Rupt de concret, prizonier al negăsirii. Frumos!

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ - poetă, artistă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - scriitoare

MIHAELA POPA - poetă

CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - scriitor

MIHAI KATIN - scriitor

GRIG SALVAN - scriitor, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite astăzi

Zile de naştere sărbătorite mâine

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 400 Euro

Monica Pester - 600 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Bircea Marian a contribuit cu răspunsuri la discuţia Cerul aproape a utilizatorului Bircea Marian
cu 16 minute în urmă
Bircea Marian a contribuit cu răspunsuri la discuţia Jurământul a utilizatorului Bircea Marian
cu 17 minute în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog La o plecare a utilizatorului Monica Pester
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog La o plecare a lui Monica Pester
cu 1 oră în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog trăiesc zi de mai (valentă) a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog trăiesc zi de mai (valentă) a lui Stanescu Valentin
cu 1 oră în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog puterea de a tulbura sentimente și minți a utilizatorului petrut dan
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog puterea de a tulbura sentimente și minți a lui petrut dan
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului petrut dan îi place postarea pe blog Visul a lui ELENA AGIU-NEACSU
cu 2 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Visul a utilizatorului ELENA AGIU-NEACSU
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului petrut dan îi place postarea pe blog spațiu a lui Dinca Valerian
cu 2 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog spațiu a utilizatorului Dinca Valerian
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului petrut dan îi place postarea pe blog Fărâme de nostalgii a lui Monica Pester
cu 2 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Fărâme de nostalgii a utilizatorului Monica Pester
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului petrut dan îi place postarea pe blog (De ziua dorului, doar) Amintiri, amintiri... a lui C.Titi Nechita
cu 2 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog (De ziua dorului, doar) Amintiri, amintiri... a utilizatorului C.Titi Nechita
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului petrut dan îi place postarea pe blog (Cratima poeziei) a lui Costel Zăgan
cu 2 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog (Cratima poeziei) a utilizatorului Costel Zăgan
cu 2 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Picătura de lumină a utilizatorului Dan Mitrache
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului petrut dan îi place postarea pe blog La o plecare a lui Monica Pester
cu 2 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor