în bradul lor se așezaseră îngerii

pe trepte

erau mulți și se roteau de-a lungul unui țărm

apa le atingea gleznele și împărțea calendare cu broderii de foc

refluxul se îmbogățise (între paranteze)

cu citatele marilor iubiri

în ocean încă mai dogorea soarele

 

atunci am văzut

o carte norocoasă ne împlinea cerul

să-mi povestești de unde atâția negustori în sala perlelor

derutează-i nu negocia nicio reverență cu ei

noi știm să aducem stelele la adăpat

chiar aici

vom îmbrăca aceeași cămașă vom sluji sepia luminii în adăpostul

pentru refugiați de zile mari

chiar dacă pulsurile se vor înzeci

în verde-intens ori incendiar de adevărat

 

când magii vor plimba miracolul în arcușul unei flăcări

să-mi strângi silabe caligrafice

pentru întregirea decorului

sau poate vei programa un izvor al dragostei

să demonstreze câte cascadorii pot încăpea într-o inimă dublă

sau câte salturi au valori de risc angelic

cu scânteieri de lungă durată

                           

trezește-te adorato visul acesta e flămând

du-l pe o pajiște și hrănește-l cât timp știu să țin caii pe țărm

de câte ori vrei să-ți aduc nebunia mea

în pomul de Crăciun

uite ai aici un sistem de pază extrem de sofisticat

derutează troienele

dar pentru tine e lacrimă cu multe c(k)arate

 

Vizualizări: 115

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de gina zaharia pe Decembrie 19, 2013 la 8:40pm

Mulțumesc, Ioan!

Comentariu publicat de gina zaharia pe Decembrie 18, 2013 la 10:41pm

Liliana, încântată de trecerea ta. Mulțumesc mult!

Comentariu publicat de gina zaharia pe Decembrie 18, 2013 la 10:41pm

Corina, așa mă vezi tu:)

Îmbrățișări!

Comentariu publicat de gina zaharia pe Decembrie 18, 2013 la 10:41pm

Augusta, să fi împodobit un veac la el, doi... nu mai știu:)

mulțumesc!

Comentariu publicat de Corina Militaru pe Decembrie 17, 2013 la 12:05pm

Eşti un magician, Gina! Admiraţie! :)

Comentariu publicat de Chris pe Decembrie 16, 2013 la 10:09pm

Minunat brad, Gina! :)))

Comentariu publicat de gina zaharia pe Decembrie 16, 2013 la 9:44pm

Trebuia să mă încadrez în decor, Sofy, e verde-intens ori extrem de simplu:)

Îmbrățișări, draga mea!

Comentariu publicat de gina zaharia pe Decembrie 16, 2013 la 9:43pm

aDa, e superb să ai casa sub acel brad:)

mulțumesc!

Comentariu publicat de Sofia Sincă pe Decembrie 16, 2013 la 10:20am

Poveste de Crăciun în stil Gina Zaharia, plină de miracole şi magie. Din esenţa versurilor alegem bucuria care ne dă fiori, clipele fermecătoare dintr-un ''sistem extrem de sofisticat''.

Preţuire!

Sofy

Comentariu publicat de gina zaharia pe Decembrie 15, 2013 la 11:28pm

mulțumesc, domnule Mony! a trecut o clipă prin ochii mei:)

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ - poetă, artistă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - scriitoare

MIHAELA POPA - poetă

CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - scriitor

MIHAI KATIN - scriitor

GRIG SALVAN - scriitor, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 400 Euro

Monica Pester - 600 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

gabriel cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ne-ntoarcem... a utilizatorului gabriel cristea
cu 1 oră în urmă
gabriel cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ne-ntoarcem... a utilizatorului gabriel cristea
cu 1 oră în urmă
gabriel cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ne-ntoarcem... a utilizatorului gabriel cristea
cu 1 oră în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog geneza a utilizatorului petrut dan
cu 1 oră în urmă
Dorina Cracană a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog geneza a utilizatorului petrut dan
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Dorina Cracană îi place postarea pe blog geneza a lui petrut dan
cu 2 ore în urmă
Dorina Cracană a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog când toamna te îmbracă în verde a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Dorina Cracană îi place postarea pe blog când toamna te îmbracă în verde a lui Vasilisia Lazăr
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Dorina Cracană îi place postarea pe blog Teatru absurd a lui Dan Mitrache
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Dorina Cracană îi place postarea pe blog Fărâme de nostalgii a lui Monica Pester
cu 2 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog geneza a utilizatorului petrut dan
cu 4 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog geneza a utilizatorului petrut dan
cu 4 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog geneza a utilizatorului petrut dan
cu 4 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog adam&eva, cum ar veni! a utilizatorului petrut dan
cu 6 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog altoi din rai a utilizatorului bolache alexandru
cu 6 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Visul a utilizatorului ELENA AGIU-NEACSU
cu 7 ore în urmă
Denisa Curea-Popa şi-a partajat postarea de blog pe Facebook
cu 10 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog când toamna te îmbracă în verde a lui Vasilisia Lazăr
cu 10 ore în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog Retrăire a lui Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 12 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog adam&eva, cum ar veni! a utilizatorului petrut dan
cu 13 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor