Aprindere tocită

[Vasile Ionac]

Aprindem făclii de speranțe târzii
în fiecare noapte, în fiecare zi.
pe rugu-ntâmplării ard gânduri de dor,
pe drum, rătăcite, speranțele mor.

mai caut căutarea cunoașterii-n doi,
dar ghețuri de-o iarnă se nasc între noi.
troiene de de gânduri pierd urmele-n hău,
când știu că-mi ești departe, iar eu n-am fost al tău.

te mai salut c-o umbră -memorie de asfalt-
când norii gri coboară un cer ce-a fost înalt,
te mai doresc la țărmul ce-așteaptă o scânteie
ca să-mi devii o clipă, dar mai ales femeie.

pe vatra mea nu-s lemne, la tine-i cald și bine;
tu pleci spre răsărituri, eu cad după cortine,
c-așa-i de când e lumea: ne macină pământul
și-n urmă, pustiirea strivește-ades cuvântul.

pe-ntinderi nu e nimeni, prin apropiere știu
doar deznădejdi tocite de viscolul târziu;
pe unde-i fi acuma, pe unde-i rătăci
nădejdea de-a-mi aduce spre taină poezii?

orice încă se-ntâmpă, eu iernii nu mă vând
atât cât crezu-n suflet îmi seamănă cuvânt. 

[Vasile Ionac]

Vă mulțumesc!

[Mihaela Roxana Boboc]

O strofă de reper:

pe-ntinderi nu e nimeni, prin apropiere știu 
doar deznădejdi tocite de viscolul târziu; 
pe unde-i fi acuma, pe unde-i rătăci 
nădejdea de-a-mi aduce spre taină poezii? 

Însingurare, poezie, fior!

[Chris]

Tristeţe şi viscol. Mi-au plăcut în mod deosebit versurile de final. Am citit cu plăcere :))

[Sofia Sincă]

O fantezie de iarnă tristă, apăsătoare a versului ce sapă profund, amestec de dragoste cu nostalgia îngheţului şi fantezia dorinţei, o revelaţie de fapt a dorinţei, a scânteierii în iubire.

Am citit şi am admirat!

Sofy

troiede - troiene