Mi-am transformat sufletul în copac
şi l-am sădit în tine cu rădăcinile plângând
de teamă că se vor rupe-n emoţii de piatră
sau în tăişul fiorilor ce trupul brăzdează
când ploile sunt prea târzii şi cerul poartă
cearcăne de nori pe obraji albaştri,
m-ai învăţat să rodesc prin ninsori
şi cuvintele mi-au devenit fructe,

pe care le-ai dat
celor ce mă ştiu să mă guste, să mestece silabele
fără să strige, fără să scuipe cratima-ntre
două tăceri,
nu le-ai recunoscut că sunt eu,
pomul cu rădăcini ce suspină în tine, cu trunchiul
deasupra gândurilor scuturate de tâmplă,
vreau să-mi dai foc, să mă arzi până la cenuşă,
să mă speli cu sângele tău ca pe-o durere
şi când se va-ntâmpla să mă uiţi de-atâta iubire
plânge-mă te rog în ţărâna unde timpul ne calcă
trecutu-n picioare
fără să ştie cât de mult i-am preţuit clipa!

Vizualizări: 44

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Chris pe Octombrie 24, 2013 la 2:22pm

Foarte frumos! Cu aceeaşi plăcere, :))

Comentariu publicat de Vasilisia Lazăr pe Octombrie 24, 2013 la 3:28am

Minunat! Sufletul-copac plânge și cântă iubirea.

Drag,

Comentariu publicat de Ion Lazăr da Coza pe Octombrie 24, 2013 la 1:39am

Frumos torent, sau dacă vreți - vâlvătaie.

da Coza

Comentariu publicat de x pe Octombrie 23, 2013 la 11:04pm

Gina iti multumesc pentru sincera apreciere!

Cu drag si pretuire!

Comentariu publicat de gina zaharia pe Octombrie 23, 2013 la 10:51pm

vreau să-mi dai foc, să mă arzi până la cenuşă,
să mă speli cu sângele tău ca pe-o durere

întreg poemul e în flăcări, eu am ales doar câteva ramuri:)

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ - poetă, artistă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - scriitoare

MIHAELA POPA - poetă

CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - scriitor

MIHAI KATIN - scriitor

GRIG SALVAN - scriitor, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 400 Euro

Monica Pester - 600 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog (De ziua dorului, doar) Amintiri, amintiri... a utilizatorului C.Titi Nechita
cu 10 minute în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Picătura de lumină a utilizatorului Dan Mitrache
cu 16 minute în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog La o plecare a utilizatorului Monica Pester
cu 26 minute în urmă
Utilizatorului Grig Salvan îi place postarea pe blog La o plecare a lui Monica Pester
cu 38 minute în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Picătura de lumină a utilizatorului Dan Mitrache
cu 42 minute în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog privilegiu a utilizatorului Floare Arbore
cu 45 minute în urmă
Vasilisia Lazăr a contribuit cu răspunsuri la discuţia Despre suflet și spirit a utilizatorului Floare Arbore în grupul ESEURI, INTERVIURI, JURNALISM LITERAR...
cu 59 minute în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog beție cu boabe de suflet a utilizatorului bolache alexandru
cu 1 oră în urmă
Lui Gavrilă(David) Giorgiana Teodora i-a plăcut videoclipul lui Grig Salvan
cu 3 ore în urmă
Lui Gavrilă(David) Giorgiana Teodora i-a plăcut videoclipul lui Grig Salvan
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog apus slavonian a lui petrut dan
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog Hâtra (Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog La o plecare a lui Monica Pester
cu 4 ore în urmă
X şi-a actualizat profilul
cu 5 ore în urmă
X a contribuit cu răspunsuri la discuţia Despre suflet și spirit a utilizatorului Floare Arbore în grupul ESEURI, INTERVIURI, JURNALISM LITERAR...
cu 5 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog apus slavonian a utilizatorului petrut dan
cu 5 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog La o plecare a utilizatorului Monica Pester
cu 5 ore în urmă
Postare de log efectuată de bolache alexandru
cu 6 ore în urmă
Postare de log efectuată de ELENA AGIU-NEACSU
cu 7 ore în urmă
ELENA AGIU-NEACSU a contribuit cu răspunsuri la discuţia PĂSTRAȚI DISTANȚA a utilizatorului Vasile Grozav în grupul FILOSOFIE, MAXIME, CUGETĂRI, PROVERBE, GÂNDURI...
cu 8 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor