conturul luminii

 

pupila albă și blocul acela de gheață

sub care ne-au conceput zeii iubirilor neasemuite

dintr-o simplă idee

au trecut prin noi

ca un tren fără pasageri

a fost și asta o-ntâmplare

o nouă pagină cândva

când noi ne atingeam cu pasiune depărtările

pe un eșafod

în secunde potrivite ca glorii

într-un smerit spațiu al așteptărilor mărunte

ne-au întins curse

cele de toamne verzi-gălbui

călăi ai focului

mai stă-ntre noi  cu ochi de albastre ceruri

o preajmă a cărei întindere

e atinsă de suspinul amintirilor

și-a viselor de noapte

dar când mă scufund în liniștea mea

locul acela rece și străin de pașii stăpânilor

capătă conturul luminii

îmi fulgeră umerii cu nașteri demente

într-un timp al cărui piept

nu ne-ncap durerile din oase

doar tu ești iubire

când inima mea își caută sosirile

de mult nearătate prin apele universului

și nu-mi pot privi tatăl ca să-i sărut palmele

și să-i spun că e unicul artist care-a știut să

modeleze natura ființei

și totuși

îi trăim zi de zi stările

atât cât ne are la socotelile lui din pupilă

 

când ne trece prin gând suntem una cu el

acum iubire

el e una cu noi

nebun de arta luminii sale

Vizualizări: 65

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de IOANA BURGHEL pe Iunie 1, 2013 la 12:55pm

...,,doar tu ești iubire

când inima mea își caută sosirile,,..

frumoasa poezia ta!

Comentariu publicat de Chris pe Iunie 1, 2013 la 12:24pm

Foarte frumos! :))

Comentariu publicat de LUMINITA SCOTNOTIS pe Iunie 1, 2013 la 11:53am

Multumesc, Bombonica! cred ca mesajul a fost receptat. cu deosebita pretuire

Comentariu publicat de Bonnie Mihali pe Iunie 1, 2013 la 11:04am

el e una cu noi

nebun de arta luminii sale

Un adevăr pe care ar trebui să-l vadă fiecare dintre noi... Fără El noi nu am fi nimic. Sincere felicitări, Luminiţa!

Comentariu publicat de LUMINITA SCOTNOTIS pe Iunie 1, 2013 la 3:11am

Maia, maestre da Coza, va multumesc! pretuire

Comentariu publicat de Ion Lazăr da Coza pe Iunie 1, 2013 la 12:42am

ne-au întins cursele > ne-au întins curse

într-u ?

Amplă și frumoasă poezie de dragoste

da Coza

Comentariu publicat de Belean Maria Ileana pe Mai 31, 2013 la 5:51pm

Foarte frumos ai condus ideea in poezie... felicitari, pretuire si drag...

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ - poetă, artistă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - scriitoare

MIHAELA POPA - poetă

CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - scriitor

MIHAI KATIN - scriitor

GRIG SALVAN - scriitor, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 300 Euro

Monica Pester - 300 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona îi place postarea pe blog în Săptămâna Mare a lui Floare Arbore
cu 3 ore în urmă
Cornaciu Nicoleta Ramona a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Silogism de primăvară a utilizatorului C.Titi Nechita
cu 3 ore în urmă
Cornaciu Nicoleta Ramona a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog florile de soc (valentă) a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona îi place postarea pe blog florile de soc (valentă) a lui Stanescu Valentin
cu 3 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Despre destin a utilizatorului Monica Pester
cu 4 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Despre destin a utilizatorului Monica Pester
cu 4 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Despre destin a utilizatorului Monica Pester
cu 5 ore în urmă
Jeler Eleonora Maria este acum prieten cu Ioan Muntean şi Vasilisia Lazăr
cu 6 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog se scutură o primăvară peste noi a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog se scutură o primăvară peste noi a lui Vasilisia Lazăr
cu 7 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Despre destin a utilizatorului Monica Pester
cu 8 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Despre destin a utilizatorului Monica Pester
cu 9 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Blestem de iubire a utilizatorului Monica Pester
cu 9 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Despre destin a utilizatorului Monica Pester
cu 9 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Despre destin a utilizatorului Monica Pester
cu 9 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Despre destin a utilizatorului Monica Pester
cu 9 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog petale a utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog Sorbind sorine spații a lui gabriel cristea
cu 9 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Sorbind sorine spații a utilizatorului gabriel cristea
cu 9 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog florile de soc (valentă) a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 10 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor