ştii că un
cal-putere este
egal cu zero comparat
cu lacrima unui gând
nici măcar marele Atlas
nu poate duce greutatea
perilor albi şi a ridurilor
pe căliţii umeri cât cară
un singur suflet
cântărind doar
douăzeci şi unu
de grame
oare să
înseamne un
Dumnezeu-putere?
dacă înmulţeşti cu şapte miliarde
poate afli puterea Lui...
Adaugă un comentariu
Păi Sofy, m-am gândit doar că există lucruri care sunt atât de puternice încât calul-putere, ar fi o exagerare să-l iei în calcul!:) Mulţumesc frumos!
Cu drag,
Interesant şi inedit calcul. Dar şi mai interesantă unitatea de măsură a puterii sufleteşti.
Admirativ, Sofy!
Ana Ardeleanu, nici nu trebuie să-ţi baţi capul cu matematici, doar poezia înalţă! Îţi mulţumesc frumos!
Mulţumesc dragă Gina, numai de nu mi s-ar urca la cap atâtea laude! :)) glumesc:)
Cu prietenie,
Gerra dragă, totuşi formula-i simplă... lasă florile, peştii, animalele afară din ecuaţie, deoarece sufletul lor nu prea se încarcă de glume, păcate, etc...(cred că un singur Dumnezeu -putere duce mai mult decăt toate florile din lume) astfel nu cântăresc prea mult, sunt uşoare ca fulgii!:)) Mulţumesc frumos!
Vasilisia, mii de mulţumiri! nu ştiu cum va merge evoluţia asta, probabil ca şi graficele de la bursa de valori, sper doar să-mi menţin barcuţa muzei pe linia de plutire!
Cu considraţie,
Nuţa, aşa este şi mă consider tare norocos că l-am întâlnit! Chiar aveam nevoie şi pentru tot ce face îi mulţumesc cu cea mai mare sinceritate! Îţi mulţumesc şi ţie pentru frumosul comentariu!
Cu admiraţie,
nu mi-a prea plăcut matematica, dar ideea e interesantă.
Nuța, ai maaare dreptate:)
Lisia, subscriu: evoluția e evidentă:)
Zi frumoasă!
Io şi mai tare mă-ncurcai, Nicolae! Dacă fac socoteala aflu "caii putere" ai lui Dumnezeu la oameni???? Ihaaaaaaa!!!! Da dacă mai socotesc şî la flori, la peşti, la astre, la universuri - mi-o ia mintea la un galop de nici caii lui Helios n-o mai prind!!!!:)))))) Acu, iartă gluma, da sunt tare mândră de tine! Splendid! Drag, Gerra
FONDATORI
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ - poetă, artistă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - scriitoare
MIHAELA POPA - poetă
CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ
PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor
BOLACHE ALEXANDRU - scriitor
MIHAI KATIN - scriitor
GRIG SALVAN - scriitor, cantautor
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru acest an au donat:
Gabriela Raucă - 300 Euro
Monica Pester - 300 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
© 2024 Created by Ion Lazăr da Coza. Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE