Rostogolind clipe...

[ica matei]

Rostogolind clipe sub 'nalte bolți de amar

Prin palatele mele cu scări de cleștar,

În umbră-nfrunzesc tăcută pe-un capăt de ram,

Mă scurg uneori ploaie pe ochiul de geam.

 

E freamăt sub rugina frunzelor moarte

Și-n cuvinte dor ca un sol de departe,

Pământu-și desfată trupu-n albă lumină

Să mai crească o frunză, s-adoarmă-o vină.

 

Din trecut se-nalță nebănuite minuni,

Sihastre duminici din tine, în mine aduni

Și-n colțuri de vise, sub roz de magnolii

Decojim în felii ale noastre orgolii.

 

În iarnă-a rămas gustul merelor coapte,

Târziu, prin târziul meu freamătă șoapte,

Prin păr vântul și-n mână, ai tăi ghiocei -

Să fiu primăvară prin toamna ta, mai vrei?!

[Bonnie Mihali]

Pământu-și desfată trupu-n albă lumină

Să mai crească o frunză, s-adoarmă-o vină.

 

Melancolic şi frumos!

[Vasilisia Lazăr]

Mie nu mi se pare chiar bună din punct de vedere prozodic. În general versul lung este greoi, dar unele sunt chiar foarte lungi. În schimb, o poezie sensibilă așa cum întâlnesc mereu la tine, Ica.

[Sofia Sincă]

Poezie extrem de tristă dar şi plină de paradoxuri. ''bolţi de amar'' prin ''scări de cleştar'' sau ''Și-n colțuri de vise, sub roz de magnolii''. Bine construită prozodic, poezia trăieşte, prin urmare respectăm trăirile autoarei.

Am citit cu plăcere, Sofy!

[chindea maria elena]

"Sihastre duminici din tine, în mine aduni" - de-am învăţa să transformăm în dumini relaţiile noastre, lumea ar fi un loc mai sigur! Drag, Gerra