mǎ fascineazǎ slava luminii niarne*...

 

cum aleargǎ prin neant

prelungindu-și tǎrâmul în veșnicie

dincolo de vederea noastrǎ

se deschid  porțile-i cardinale

pǎzite cu strǎșnicie de chei protectoare

ochii le penetreazǎ umblând prin nesfârșirea ei

înfruptându-se din tainicile sclipiri

ce atârnǎ la gâtul stelelor

 

noaptea trǎiește din somnul luminii

întǎrindu-i legǎmântul cu zeii

strângem sub pleoapele noastre revǎrsarea crugului

aspirându-i substanța organicǎ

clǎtindu-ne apoi privirile-n leșia cunoașterii

 

niciun om nu rǎmâne osândit la-ntuneric

doar îl atingem

depǎrtându-ne-n grabǎ

temǎtori de vinovǎție

amintindu-ne că în luminǎ ne-am întrupat

și numai împrejurul e-mpresurat de negre ispite

 

ochii recunosc vetrele

unde strǎmoșii încredințau tainele moștenite

ne-am împodobit sângele cu ele

inspirându-le adevǎrul

acum dorim și mai mult niarne

rugul luminii arzând în retină

 

chiar dacǎ întoarcem privirile spre aurora îndepǎrtată

a pǎmântului

tot sesizǎm lumina rǎsfrângându-se ca o slavǎ

ascunzând bezna în veșnicia ei

 

 

niarne=apelativ adresat sinelui

30 octombrie 2011

 

 

                

 

 

 

 

 

Vizualizări: 29

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Rodica Lupu pe Februarie 28, 2013 la 6:30am

Sofy, Gabriela, Vasilisia, da Coza! Cuvintele voastre de apreciere, reprezintǎ recompensa pe care mi-o trimite Dumnezeu, pentru cǎ i-am ascultat ȋndemnul de a scrie acest ciclu de poeme! Vǎ mulțumesc!

Comentariu publicat de Ion Lazăr da Coza pe Februarie 27, 2013 la 11:06pm

Ședință SPA pentru suflet e poezia ta, Rodica Lupu.

da Coza

Comentariu publicat de Vasilisia Lazăr pe Februarie 27, 2013 la 7:04pm

Lupta dintre lumină şi întuneric este o luptă dintre adevăr şi minciună, dintre cunoaştere şi ignoranţă, dintre viaţă şi moarte. Întunericul nu a reuşit şi nu va reuşi să cuprindă, să învingă, lumina, viaţa.

O delectare poemele tale, Rodica! Felicitări!

Comentariu publicat de Gabriela Grădinariu pe Februarie 27, 2013 la 4:28pm

        Aspiratia spre lumina, spre cunoastere , trasatura definitorie a umanului. Admirabil poem!

Comentariu publicat de Sofia Sincă pe Februarie 27, 2013 la 11:53am

Superbă odă luminii! Poem plin de mirifice vibraţii, unde eşecurile devin realizări, întunericul rug binecuvântat, totul prin moştenirile luminii.

 '' mǎ fascineazǎ slava luminii''

Şi pe mine, alături de poem!

Sofy

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ - poetă, artistă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - scriitoare

MIHAELA POPA - poetă

CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - scriitor

MIHAI KATIN - scriitor

GRIG SALVAN - scriitor, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 400 Euro

Monica Pester - 600 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Iertare a utilizatorului BOTICI GABRIELA
cu 9 minute în urmă
Utilizatorului petrut dan îi place postarea pe blog Iertare a lui BOTICI GABRIELA
cu 10 minute în urmă
Utilizatorului petrut dan îi place postarea pe blog Revelație a lui Monica Pester
cu 19 minute în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Revelație a utilizatorului Monica Pester
cu 19 minute în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog La răscrucea nopții a utilizatorului gabriel cristea
cu 27 minute în urmă
Utilizatorului petrut dan îi place postarea pe blog La răscrucea nopții a lui gabriel cristea
cu 27 minute în urmă
Postare de log efectuată de petrut dan
cu 32 minute în urmă
Postare de log efectuată de gabriel cristea
cu 1 oră în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cimitirul stelelor de altădată a utilizatorului Costel Zăgan
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Cimitirul stelelor de altădată a lui Costel Zăgan
cu 2 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog altoi din rai a utilizatorului bolache alexandru
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog altoi din rai a lui bolache alexandru
cu 2 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog spațiu a utilizatorului Dinca Valerian
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog spațiu a lui Dinca Valerian
cu 2 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog amintire cu zimți a utilizatorului bolache alexandru
cu 2 ore în urmă
Dinca Valerian a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog amintire cu zimți a utilizatorului bolache alexandru
cu 2 ore în urmă
Ada Nemescu a comentat în legătură cu fotografia lui Ada Nemescu
cu 4 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog amintire cu zimți a utilizatorului bolache alexandru
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Dinca Valerian îi place postarea pe blog amintire cu zimți a lui bolache alexandru
cu 6 ore în urmă
Dinca Valerian a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog amintire cu zimți a utilizatorului bolache alexandru
cu 6 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor