Acel paradis fără de margini

Dă-mi mâna, dragul meu,
dă-mi mâna
să păşim spre noua dimensiune,
în urmă lasă
muntele durerilor şi
ţipătul limbilor de foc
ce ne străbat gândurile din abisuri.

Eşti ca în visul meu,
până unde am ajuns să te simt,
Ai nevoie de atingerea mea,
de arderea simţirilor
care să ne străpungă tăcerea!

Avem nevoie de noi,
în mine iubeşti cântecul
şi cascada lui care-ţi împrăştie zeii negri...

Strânge-mă-n braţe, dragul meu,
strânge-mă-n braţe,
cu moartea pre moarte ne-am căutat,
cu viaţa pre viaţă ne-am regăsit.

Sunt lumi ce se-ating prin mesaje
transmise în forme noi, dintr-o viaţă în alta,
- iubirea ta dăruită
pentru a mă readuce pe mine aici,
să pot să iubesc, să pot s-o trăiesc -


Dă-mi mâna, dragul meu,
dă-mi mâna
să completăm cercul dorit prin timpuri,
acel paradis fără de margini,
- apropierea sufletelor din adâncuri -
Am împărtăşit infinitul, am împărtăşit viaţa,
În mâini avem cheile
unui nou alfabet, cu noi semne şi litere.

Ne-am regăsit,
venim exact la momentul potrivit de destin,
- o catedrală construită
şi reîntregită în adâncul fiinţei noastre -
Un punct este totul, noi am atins punctul!

Prin derularea semnelor,
ne ascultăm
cuvintele prelungite-n poeme,
- gânduri, şoapte, dorinţe -
În mine iubeşti torentul luminii,
esenţa care
ne absoarbe spaţiul vieţilor
şi care
ne topeşte morţile, dintr-una în alta.

Strânge-mă-n braţe, dragul meu,
strânge-mă-n braţe,
Cine crede că viaţa e-o linie, doar, se înşeală,
Mulţi nu văd dincolo de câţiva paşi!

Nu-i vremea încă!
Mulţi călătoresc degeaba
sau, poate,
nu s-au întâlnit cu adevărul lor.

Dumnezeu deschide poarta
şi intră doar câte unul;
probabil nu le-a venit rândul,
sunt la un pas de ei,
foarte departe, însă, de căutările lor...

http://www.trilulilu.ro/video-cultura/irina-lucia-mihalca-acel-para...

Vizualizări: 24

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Irina Lucia Mihalca pe Decembrie 28, 2012 la 9:38pm

Multumesc mult, da Coza, pentru observatii si impresiile lasate. Ma bucur ca reusesc sa te incant, asemeni celui mai frumos imn al iubirii!

Cu aleasa pretuire, Irina

Comentariu publicat de Irina Lucia Mihalca pe Decembrie 28, 2012 la 9:29pm

Multumesc frumos, Sofy, pentru lectura si aprecieri.

Cu drag, Irina

Comentariu publicat de Ion Lazăr da Coza pe Decembrie 28, 2012 la 7:54pm

De eliminat virgulele subliniate (zic io):

Dă-mi mâna, dragul meu,
dă-mi mâna,
să păşim spre noua dimensiune,
în urmă, lasă,

***

cu moartea pre moarte, ne-am căutat,
cu viaţa pre viaţă, ne-am regăsit.

Poate or mai fi și altele...

De multe ori când îți citesc versurile, mă transporți în atmosfera Cântarea cântărilor. Fericite clipe!

da Coza

Comentariu publicat de Sofia Sincă pe Decembrie 28, 2012 la 11:28am

- gânduri, şoapte, dorinţe -, pe praguri de final. Versurile cânta dragostea alături de moarte... de ultimul drum.

Aprecieri, Sofy!

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ - poetă, artistă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - scriitoare

MIHAELA POPA - poetă

CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - scriitor

MIHAI KATIN - scriitor

GRIG SALVAN - scriitor, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite astăzi

Zile de naştere sărbătorite mâine

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 400 Euro

Monica Pester - 600 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Bucurie (de Ion Lazăr da Coza) a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 49 minute în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog spațiu a utilizatorului Dinca Valerian
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Viorel Grădinariu îi place postarea pe blog Cimitirul stelelor de altădată a lui Costel Zăgan
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Viorel Grădinariu îi place postarea pe blog spațiu a lui Dinca Valerian
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Viorel Grădinariu îi place postarea pe blog apus slavonian a lui petrut dan
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Viorel Grădinariu îi place postarea pe blog La o plecare a lui Monica Pester
cu 2 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Fărâme de nostalgii a utilizatorului Monica Pester
cu 2 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog (De ziua dorului, doar) Amintiri, amintiri... a utilizatorului C.Titi Nechita
cu 3 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog (Cratima poeziei) a utilizatorului Costel Zăgan
cu 3 ore în urmă
Cornaciu Nicoleta Ramona a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog apus slavonian a utilizatorului petrut dan
cu 5 ore în urmă
gabriel cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Sorbind sorine spații a utilizatorului gabriel cristea
cu 5 ore în urmă
Cornaciu Nicoleta Ramona a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Picătura de lumină a utilizatorului Dan Mitrache
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona îi place postarea pe blog Picătura de lumină a lui Dan Mitrache
cu 5 ore în urmă
Cornaciu Nicoleta Ramona a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Atâtea întrebări lucind ca perle a utilizatorului Ada Nemescu
cu 5 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog despre iubire a utilizatorului bolache alexandru
cu 6 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog beție cu boabe de suflet a utilizatorului bolache alexandru
cu 7 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog altoi din rai a utilizatorului bolache alexandru
cu 11 ore în urmă
Costel Zăgan şi-a partajat postarea de blog pe Facebook
cu 12 ore în urmă
Postare de log efectuată de Costel Zăgan
cu 12 ore în urmă
Lui Amanda Spulber i-a plăcut videoclipul lui Grig Salvan
cu 13 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor