Murmurul stins de neîncetată rugăciune
Freamătă până în adâncul tainic al codrilor
Sihaștrii nemuritori cu a lor înțelepciune
Trăiesc de-a pururi până la sfârșitul vremurilor.

Departe de valurile lumii efemere
Adânc în inima infinită a lui Dumnezeu
Unde dispare încet orice urmă de himere
Iar ramurile luminate ajung la apogeu.

Cuvintele sfinților se transformă-n frunze
Ce coboară lin pe pământul colindat de oameni
Pictându-și viețile pe nenumărate pânze
Le adună cu gândul că devin și ei asemeni.

Adâncă smerenie cere însă primenirea
Tăcere deplină și a corpului nemișcare
Să se risipească toată închipuirea
Viața petrecută-n a voinței sacrificare.

Aureola de iubire se-așterne pe Pământ

Din eterul impregnat de tăcerile alese

Începutul lumii născut dintr-un sacru legământ

O pânză de iubire lină din inimi se țese.

Vizualizări: 97

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Grig Salvan pe Mai 10, 2024 la 9:43am

 Un discurs poetic interesant, cu imagini originale și fascinante, în stil clasic, atât ca temă și limbaj, cât și ca formă. Deși la prozodie ar mai fi de lucrat și de armonizat, așa cum Vasilisia a remarcat...

Comentariu publicat de bolache alexandru pe Mai 10, 2024 la 1:41am

Trăim o perioadă de curățare spirituală. Această perioadă este bine punctată în această poezie.

Comentariu publicat de Mihai Katin pe Mai 7, 2024 la 7:07pm

Cuvintele sfinților se transformă-n frunze
Ce coboară lin pe pământul colindat de oameni....ce  sfant  adevar!

Adâncă smerenie cere însă primenirea
Tăcere deplină și a corpului nemișcare   o  intuitie   cognitiva  magistrala!

De la-nceputul lumii făcut un sacru legământ

O pânză de iubire lină din inimi se țese.    apreciez  acest  final   atat de  pozitiv   prin  mesaj   si   simtire artistica!

cu  pretuire!

Comentariu publicat de Jeler Eleonora Maria pe Mai 7, 2024 la 6:51pm

Mulțumesc!

Comentariu publicat de petrut dan pe Mai 7, 2024 la 1:39pm

Un poem potrivit perioadei, cu imagini și cuvinte ce au rolul  să ne facă să ridicăm ochii și să ne credem mai buni, cu drag!

Comentariu publicat de Jeler Eleonora Maria pe Mai 6, 2024 la 8:22am

Mulțumesc pentru comentariul dvs. Sărbători cu pace și bucurie! 

Comentariu publicat de Vasilisia Lazăr pe Mai 6, 2024 la 3:17am

Interesantă viziune, frumos, dar ar mai trebui lucrat la formă. De exemplu, oameni nu rimează cu asemeni, de fapt e o rimă de gradul 4, iar versul acesta nu sună bine: De la-nceputul lumii făcut un sacru legământ. Încearcă să folosești cât mai puține rime formate din aceleași părți de vorbire, adică substantiv/substantiv, verb/verb, adjectiv/adjectiv etc. și cât mai multe din părți de vorbire diferite, cum ai și aici: efemere/himere, alese/țese.

Sărbători cu bucurie!

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - scriitoare, redactor Revista „Eminesciana”

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - scriitoare

GABRIELA RAUCĂ - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - scriitoare

ADA NEMESCU - poetă

MIHAELA POPA - scriitoare

CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - scriitor, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - scriitor

MIHAI KATIN - scriitor

GRIG SALVAN - scriitor, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite astăzi

Zile de naştere sărbătorite mâine

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 400 Euro

Monica Pester - 600 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Costel Zăgan şi-a partajat postarea de blog pe Facebook
cu 20 minute în urmă
Lui Denisa Curea-Popa i-a plăcut discuţia Lucrarea Duhului Sfânt a lui Cosmin Preda
cu 42 minute în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog geneza a utilizatorului petrut dan
cu 1 oră în urmă
Cosmin Preda a adăugat o discuţie la grupul
cu 2 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog geneza a utilizatorului petrut dan
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog Vară uită-ți visele! a lui C.Titi Nechita
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog Femeie albastră a lui Monica Pester
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog geneza a lui petrut dan
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog Tristețea-i doar o pată de cerneală a lui Ada Nemescu
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog Sub vremea unui cerb sau unui zbor (repostare) a lui gabriel cristea
cu 7 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cuvinte a utilizatorului Monica Pester
cu 8 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Popa îi place postarea pe blog Cuvinte a lui Monica Pester
cu 9 ore în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cuvinte a utilizatorului Monica Pester
cu 9 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cuvinte a utilizatorului Monica Pester
cu 10 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog Cuvinte a lui Monica Pester
cu 10 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cuvinte a utilizatorului Monica Pester
cu 10 ore în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog șșșt – Săptămâna mare a utilizatorului Mihaela Popa
cu 10 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Femeie albastră a utilizatorului Monica Pester
cu 10 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Femeie albastră a utilizatorului Monica Pester
cu 10 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Femeie albastră a utilizatorului Monica Pester
cu 10 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor