Când am ajuns sa zbor cu gândul

Către-acel loc de nicăieri

Unde lumina e difuză

Și rândul vine când nu speri ?

Eu sunt aici să stau în cercul

Adjudecat printr-un avans

Să vin ca să-mi repet eșecul,

Să m-amăgesc că-i doar un dans ?

Pământul ăsta e o scenă

Nu-ți place, nu poți da-napoi

Te vezi în cadru, ai si trenă

Te-aplaudă toți fanii goi

De sentimente, și-n revers

Îți cer să le dedici o strofă,

Sau de nu poți, măcar un vers

Din tine, fiindcă, deh, ai stofă...

Mă duc , poete, să fac focul

În inima ce-a înghețat

Și dacă voi avea norocul

Să schimb în ei ce-au învățat

Nu mai aștept nici fericire

Nici gustul mierii de salcâm

Îmi iau bagajul de cunoașteri

Și doar așa pornesc la drum

Nu sunt un guru, nu-s yogin

Am fost într-un concurs cu mine

Și-n lungul drum am strâns din plin

Păzit fiind de-nțelepciune

Din cărți sau alte veșnicii

Nu-mi pasă că a  și durut

Am intuit tot Universul

În legile-i de Demiurg

Te pregătești să îți dai totul

Și să pui totul pe-un altar

Al sacrificiului de sine

Și-acesta este tot un dar.

Iar mulțumirea e mai mare

Când știi că n-o faci în zadar

Monica Pester

Vizualizări: 107

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Monica Pester pe Iunie 9, 2022 la 10:02pm

Mi-e teamă însă, că după aprecierile dvoastra , dna Ana Cimpeanu, de aruncat ar rămâne doar strofa a șaptea . Care oricum e inutila . Hmm...  Trebuie să mă lămuresc . Voi reface .

Comentariu publicat de Monica Pester pe Iunie 9, 2022 la 9:48pm

Am înțeles . Mulțumesc frumos , dna Cîmpeanu .E greu ...

Comentariu publicat de Monica Pester pe Iunie 8, 2022 la 10:05pm

Absolut corect, dna Gina Zaharia. Ați depistat ușor aerul meu orgolios . Spovedaniile se întind pe spații largi . Poate dacă i-aș schimba titlul în--Povestea unui necunoscut -- , de exemplu, ar avea oare același iz ?  Mulțumesc din suflet. Vedeți dvoastră, eu nu am publicat nicăieri . Aici e prima mea tribuna. Și îmi pare minunat ca, prin comentariile tuturor oamenilor de cultură de aici, mă pot descoperi pe mine însămi, făcând poate, un pas înainte spre poezie . E un mare beneficiu . Sincere mulțumiri . 

Comentariu publicat de gina zaharia pe Iunie 8, 2022 la 8:18pm

Mărturisire cu iz de laudă. Am fi putut înțelege din trei - patru strofe. 

Comentariu publicat de Ada Nemescu pe Iunie 8, 2022 la 3:35pm

Nu i-aş spune simpluţă, ci doar altfel!

De la prima strofă ( puternică, trage restul poeziei ca o locomotivă...:)) nu degeaba lucrez la cfr) totul este o argumentaţie minuţioasă la rostul vieţii, rostul drumului...

aDa 

Comentariu publicat de Monica Pester pe Iunie 8, 2022 la 3:05pm

Da, Ada, poezia asta, exact cum spui, e mai simpluta, Cred ca, metaforele inedite n-ar fi îmracat acest subiect. Ma voi strădui mai mult. Iti multumesc din suflet. Si eu ma simt acasă pe Însemne. Comunicarea cu tine ca și cu ceilalți moderatori îmi este extrem de benefica și ma face recunoscatoare fata de tot ce-mi spuneți. 

Comentariu publicat de Ada Nemescu pe Iunie 8, 2022 la 2:16pm

Am citit repetat, cu pauze de ore... cu reîntoarceri.

de fiecare dată am simţit  acea ameţeală tipic urcuş-coborâtului pe serpentine...

Interogaţii, autoironii dulcege, acceptări ca nişte cataplasme sau pansament gastric... în final o stare de recăpătare a unui confort îndelung căutat.

Poezia aceasta face parte din categoria celor descriptive. Rezonez infinit mai mult cu cele uşor criptate, în care abundă metafore inedite.

Şi cu bucuria citirii unor comentarii semnate  Monica Pester şi prin alte postări, mărturisesc, mă simt acasă pe Insemne.

aDa 

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ - poetă, artistă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - scriitoare

MIHAELA POPA - poetă

CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - scriitor

MIHAI KATIN - scriitor

GRIG SALVAN - scriitor, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 400 Euro

Monica Pester - 600 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Amanda Spulber a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Inutil a utilizatorului Mariana Bilic
cu 3 minute în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog dor adâncit a utilizatorului Dinca Valerian
cu 31 minute în urmă
Utilizatorului Ada Nemescu îi place postarea pe blog dor adâncit a lui Dinca Valerian
cu 37 minute în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Inutil a utilizatorului Mariana Bilic
cu 38 minute în urmă
Utilizatorului Ada Nemescu îi place postarea pe blog Inutil a lui Mariana Bilic
cu 41 minute în urmă
Utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona îi place postarea pe blog dor adâncit a lui Dinca Valerian
cu 44 minute în urmă
Cornaciu Nicoleta Ramona a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog dor adâncit a utilizatorului Dinca Valerian
cu 44 minute în urmă
Dinca Valerian a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog dor adâncit a utilizatorului Dinca Valerian
cu 47 minute în urmă
Utilizatorului Dinca Valerian îi place postarea pe blog Atunci iubești! a lui Manuela Munteanu
cu 1 oră în urmă
Postare de log efectuată de Mariana Bilic
cu 1 oră în urmă
Dacu a adăugat o discuţie la grupul
cu 2 ore în urmă
Mihaela Claudia a contribuit cu răspunsuri la discuţia Stelele visează a utilizatorului Ada Nemescu
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului bolache alexandru îi place postarea pe blog Licitație (Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 2 ore în urmă
Ada Nemescu a contribuit cu răspunsuri la discuţia Stelele visează a utilizatorului Ada Nemescu
cu 3 ore în urmă
Costel Zăgan şi-a partajat postarea de blog pe Facebook
cu 3 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cu poezia înainte! a utilizatorului BOTICI GABRIELA
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Cu poezia înainte! a lui BOTICI GABRIELA
cu 4 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Erezia Mioriței a utilizatorului Costel Zăgan
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Erezia Mioriței a lui Costel Zăgan
cu 4 ore în urmă
Mihaela Claudia a contribuit cu răspunsuri la discuţia Stelele visează a utilizatorului Ada Nemescu
cu 4 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor