Marius este un autor perseverent, sincer, proaspăt şi provocator în versuire. Titlurile volumelor anterioare de versuri par ”variaţuni pe aceeaşi temă”, à la Bach, pe tema cuvintelor,  marcaje pentru diverse etape ale raportării la cuvânt: pierdere, regăsire, întoarcere, plimbare,” liber printre cuvinte” , pătrunzând  glasul şi ”gândul cuvintelor”.

În structurarea volumelor, autorul jonglează cu semantica cifrelor, cucerit de virtuţile simbolice ale  numerologiei (”Pierdut în cuvinte”, cuprinde, explică el: ” 75 poezii - anul meu de naştere”;”Liber printre cuvinte”: ”47 poezii -zilele de naştere ale copiilor adunate şi/sau ale soţiei şi a mea, coincidenţă sau nu” etc.). În continuarea jocului, ”Decalogul cuvintelor” este a 10-a carte, ca un ”decalog al volumelor”, alcătuit din 10 grupaje cu câte 10 minipoeme, ce ”franjurează” timpi şi spaţii de dincolo şi dincoace de poartă.  Cifra 10 e totalitatea celorlalte numere. E cifra legiferatoare a decalogului, e cifra unui sfârşit de ciclu, şi, fiind 1+0, e în acelaşi timp cifra unui nou început, la cumpăna a două cicluri: ”poartă între spaţiu şi timp”.

La prima decodare am putea crede că e o hermeneutică a sensului propriu al          ”cuvântului”, cu toate implicaţiile fonetice, morfologice, semantice etc. E o pistă falsă: în puţine poeme apare explicit referinţa la vocabula ”cuvinte”. În schimb, în toate,  mesajul subliminal este metafora metonimică (acţiunea înlocuită prin instrumental său): cuvântul ca metaforă a (auto)creaţiei şi a comunicării. La cumpăna dintre două lumi, poetul revine la viaţă, renaşte şi se reconstruieşte, se comunică  şi comunică plenar cu lumea, prin cuvânt.

Volumele încapsează etapele acestei recuceriri a vieţii şi a comunicării: la nivelul  biologic, material, prin  articularea cuvintelor şi la nivelul spiritual, triumful prin creaţia poetică, - transcendenţa prin cuvântul scris - coordonate existenţiale în simbioză, trupul şi sufletul existând unul prin celălalt.

E o luptă pentru trecerea din necuvântul care sufocă, la cuvântul taumaturgic care transcende. Poarta e un prag între un dincolo şi un dincoace. Lupta sa e să învingă bastionul unui dincolo, să treacă pragul spre dincoace, prin înstăpânirea cuvintelor. Ceea ce vrea e limpezire şi liniştire pentru trup, minte, inimă şi suflet, prin gânduri şi prin cuvinte (care deopotrivă înseamnă  înţelegerea şi rostirea gândurilor).

Firesc, e o luptă între tăcere şi glăsuire între sufocare şi respiraţie, e confruntarea  trecut/prezent,  moarte /reînviere (chiar dacă această revieţuire e tot întru moarte - dar o altfel de moarte - una pe care calci  prin creaţie). Înteriorul de dincolo , o temniţă lipsită de lumină” cu care se luptă, sunt  amintirile, umbrele, ”fantomele trecutului”, ”nisipurile dezastrului.”, reprimate, revenite nechemate sub semnul deprimării, al lacrimilor: ”Simpatia pentru deprimare /era sprijin lacrimilor, /gândurilor nerostite”.

 

 

Parcă e o detaşare de sine însuşi, analizându-şi infinitezimal propriile stări, printr-un alter ego, ca o disecţie pe propriul trup şi suflet, într-o expertiză empatică, chirurgul cu observaţiile sale trăind în acelaşi timp şi convulsiile pacientului. Determinant în observaţie sunt ochii (cu privire clară, ori înceţoşată…).

În introspecţie, gândurile sunt ”ochii minţii”, care la fel pot fi dureroase, tulburi… Negândire e neexistenţă, inconştienţă. Gândul neputincios e nerostire - ca neputinţă şi a cuvântului ”în gândul său/era ceva frânt/ca şi cum/ar fi avut /o greutate /pe limbă”. În abisul şi tortura lor, luptă să-şi ţină gândurile treze în tranşeele de luptă: ”cu capul /înfipt într-un par/pentru a urmări /mersul gândului/pe jumătate adormit,/în semiveghe,/era recunoscător vieţii”, puterea de a gândi limpede fiind garanţia triumfului vieţii: ”creierul/secreta gândirea-/dădea hrană vieţii.”

 

 

Această voinţă de supravieţuire e aprigă, cu încrâncenarea unui animal sălbatic, în manifestări puternice: rânjete, hohote, strigăte, urlete… Trupul suferind reflectă prin crispările sale şi convulsia luptei interioare cu durerea amintirilor, cu marasmul gândurilor, cu stimulii exteriori dureroşi ai unei vieţi cu ”vopseaua decolorată /de soare”într-o lume/trist-cenuşie”. Respiraţia e grea, corpul e acoperit de sudoare, fruntea e cu riduri încruntate ”buzele i se arcuiră/într-un rânjet deformat/de gândurile ce-i divagară spre amintiri”.

Confruntarea tăcere/rostire e similară cu confruntarea întuneric/lumină. Biruinţa luminii e biruinţa vieţii, a gândului, a cuvântului - care sunt înluminare prin cunoaştere, şi de aceea, ”începu să înainteze/ghemuit(...)încet spre lumină”.

Canavaua tabloului vieţii e natura, reflectând stările poetice de confuzie, suferinţă, căutare, natura ca un état d’âme”(Amiel): ”Apusul/mânjise cerul/ într-o imagine granulată/cu un roz murdar”,cu luna spânzurată de noapte,/cutele de pe frunte erau mai adânci”. Pandantul lacrimilor e ploaia, motiv recurent, care amplifică biblic sau estompează imaginile:”Din gura/ca o linie subţire şi palidă,/ sunetele se topeau unul în celălalt/în aerul ce părea/a fi făcut/din picături de ploaie”.

 După cuvinte neînţelese, în glăsuire sugrumată, rostite încet ori aspre, biciuitoare, în final, e un triumf al rostirii:”revizuia în minte/şuvoiul de cuvinte rostite/(ce jucau pe chip/ca nişte valuri de lumină)/cu buza de jos uşor răsfrântă.//Îşi regăsise într-un final// liniştea”.

Discursul poetic e sub semnul economiei de cuvinte, în poeme flash, într-o scriitură minimalistă, concentrare de idei şi stări poetice în minim de cuvinte, fără înflorituri stilistice epatante, fără preţiozităţi metaforice. Tensiunea rezultă din asocieri proaspete în ineditul lor,  într-un limbaj natural, de o simplitate dezarmantă, dar stilizată, în sensul picturii nonfigurative. Este un tumult interior-chiar romantic, bine înfrânat în elipse, jumătăţi de vers, sugestii prelungi, strunit prin cerebralitate, armătură arhitecturală îndelung gândită, un abstracţionism expresionist, convulsionat de nelinişti şi căutări,  autentic şi profund.

 

 

                        MARIA NIŢU

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Vizualizări: 71

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Felicirări, Marius! Cuvinte-ți sunt și-ți vor fi cascade fără sfârșit, pe care le vom fotografia cu ochii minții, mereu!

te imbratisez Gina, multumesc, o zi asa cum ti-o doresti, Marius

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ - poetă, artistă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - scriitoare

MIHAELA POPA - poetă

CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - scriitor

MIHAI KATIN - scriitor

GRIG SALVAN - scriitor, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite astăzi

Zile de naştere sărbătorite mâine

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 400 Euro

Monica Pester - 600 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Postare de log efectuată de Dan Mitrache
cu 6 minute în urmă
Dan Mitrache a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Picătura de lumină a utilizatorului Dan Mitrache
cu 9 minute în urmă
Dan Mitrache a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Picătura de lumină a utilizatorului Dan Mitrache
cu 12 minute în urmă
Dan Mitrache a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Picătura de lumină a utilizatorului Dan Mitrache
cu 12 minute în urmă
Dan Mitrache a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Picătura de lumină a utilizatorului Dan Mitrache
cu 16 minute în urmă
ELENA AGIU-NEACSU a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Visul a utilizatorului ELENA AGIU-NEACSU
cu 17 minute în urmă
ELENA AGIU-NEACSU a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Visul a utilizatorului ELENA AGIU-NEACSU
cu 18 minute în urmă
Dan Mitrache a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Parcul dintre școli a utilizatorului Dan Mitrache
cu 21 minute în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog altoi din rai a utilizatorului bolache alexandru
cu 1 oră în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog altoi din rai a utilizatorului bolache alexandru
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog altoi din rai a lui bolache alexandru
cu 1 oră în urmă
Dinca Valerian a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog spațiu a utilizatorului Dinca Valerian
cu 5 ore în urmă
Dinca Valerian a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog spațiu a utilizatorului Dinca Valerian
cu 5 ore în urmă
Dinca Valerian a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog spațiu a utilizatorului Dinca Valerian
cu 5 ore în urmă
Bircea Marian a contribuit cu răspunsuri la discuţia Cerul aproape a utilizatorului Bircea Marian
cu 5 ore în urmă
Bircea Marian a contribuit cu răspunsuri la discuţia Jurământul a utilizatorului Bircea Marian
cu 5 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog La o plecare a utilizatorului Monica Pester
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog La o plecare a lui Monica Pester
cu 6 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog trăiesc zi de mai (valentă) a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog trăiesc zi de mai (valentă) a lui Stanescu Valentin
cu 6 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor