Mă paşte iarăşi o "grafomanie" (pamflet)

„Fiecare scrie, nu pentru că vrea, ci pentru că nu poate altfel.”

(Octavian Goga)

*

 

Mă paşte iarăşi o „grafomanie” –

E-un virus ce-i atacă pe poeţi;

În mine nasc silabele tripleţi

Şi în rigole, mintea reînvie.

 

Degust vocale, parcă sunt creveţi,

Atrag „admiratori” cu acribie;

Visez un empireu de poezie

(Se crede că ar fi de la bureţi).

 

La stat degeaba fac şi alergie,

Prefer să zbor adesea-ntre (p)ereţi –

Acolo-i mai uşor să te îmbeţi

De „înălţime”, toată lumea ştie.

 

La doctor fost-am – sunt cam şugubeţi.

M-au diagnosticat cu amnezie –

Cică-am uitat că scrisul e-o prostie,

Atunci când vrei să ieşi de sub nămeţi. 

 

„Mai bine-ţi şade în bucătărie,

La fript castane, morcovi sau obleţi,

Până-ţi apar stigmate pe pomeţi,

Că scrisul nu-i deloc o jucărie!”

 

Dar ce să zici, când altfel te înveţi

Şi vrei să faci o slovoterapie?

Decât să te trezeşti cu abulie,

Mai iute-n focul artei te desfeţi!

 

Din cei ce vor destinul să-ţi rescrie,

Niciunii nu au stofă de prof(eţ)i.

 

 

Vizualizări: 104

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Camelia Ardelean pe Aprilie 30, 2020 la 6:18pm

Dragi prieteni, mulţumesc din suflet (cu întârziere) tuturor pentru popas/comentariu/semn, mă bucur dacă am reuşit să vă smulg un zâmbet! Vă îmbrăţişez cu drag!

Comentariu publicat de Chris pe Februarie 14, 2020 la 8:09am

exact! altfel nu se poate :))

Comentariu publicat de gabriel cristea pe Februarie 12, 2020 la 8:01pm

O poezie pentru teatru de revistă! Excelentă!

Comentariu publicat de Mihaela Suciu pe Februarie 12, 2020 la 9:31am

Te paşte bine, Camelia! Încântător!

Comentariu publicat de Sofia Sincă pe Februarie 12, 2020 la 9:04am

Sună foarte bine grafomania ta, Camelia. Ironic, umoristic, plastic și corect.

Am citit cu multă plăcere,

Sofi

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ - poetă, artistă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - scriitoare

MIHAELA POPA - poetă

CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - scriitor

MIHAI KATIN - scriitor

GRIG SALVAN - scriitor, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 300 Euro

Monica Pester - 300 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Utilizatorului Monica Pester îi place postarea pe blog Ziua fără de sfârşit (fragment) a lui Mihai Katin
cu 5 minute în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog șșșt – Săptămâna mare a lui Mihaela Popa
cu 1 oră în urmă
Postare de log efectuată de Mihaela Popa
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog casa de ceai a lui petrut dan
cu 2 ore în urmă
Valeriu Anghel a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Bucurie (de Ion Lazăr da Coza) a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Valeriu Anghel îi place postarea pe blog Bucurie (de Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Valeriu Anghel îi place postarea pe blog casa de ceai a lui petrut dan
cu 3 ore în urmă
Valeriu Anghel a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog casa de ceai a utilizatorului petrut dan
cu 3 ore în urmă
Postare de log efectuată de Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 5 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ziua fără de sfârşit (fragment) a utilizatorului Mihai Katin
cu 5 ore în urmă
Postare de log efectuată de Mihai Katin
cu 5 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Instigare la dor a utilizatorului Costel Zăgan
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului Dorina Cracană îi place postarea pe blog casa de ceai a lui petrut dan
cu 6 ore în urmă
Dorina Cracană a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog casa de ceai a utilizatorului petrut dan
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona îi place postarea pe blog casa de ceai a lui petrut dan
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog casa de ceai a lui petrut dan
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog casa de ceai a lui petrut dan
cu 7 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog lecția vaniliei a utilizatorului petrut dan
cu 8 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog florile de soc (valentă) a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 9 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog lecția vaniliei a utilizatorului petrut dan
cu 9 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor