Mașina nou-nouță, dornică de aventură, zbura nebunește, șoferul, prea tânăr să fie profesionist, de dragul ei, călca asiduu pedala accelerației gâdilindu-i în mod plăcut motorul ,,să-i bage viteză”, călca zebra, călca... Dar, ce nu călca? Chiar și linia orizontului, cu poalele ridicate, se îndepărta fugind îngrozită.

          Mulțimea atât a așteptat! Fără orizont, s-a transformat într-o adunătură derutată. Apoi a început ritualul datului cu părerea, crucindu-se îndelung și scuipându-și în sân, urmând ca la final, fiecare individ să-și soarbă doza homeopată de fericire și să respire ușurat fiindcă și azi l-a ocolit ghinionul, să nu fie în locul și timpul nepotrivit, ce noroc pe capul său!

          La intersecție, în fața trecerii de pietoni, un domn se oprește nedumerit: așa ceva n-a mai văzut! Privește și se întristează. Sub ochii săi, în culori purpurii, se expune impudic tabloul: Baltă de sânge întinsă pe caldarâm. Notează câteva rânduri-impresii:

          „puțin după masa de prânz

          praful se ridică din inimi, plutește

          și se așează din nou

          din cauza aceasta pianul sună altfel, nisipos

          cu toate notele de sol căzute în țărână” - Ekphrasis 3 (A. Grauenfels)

          Când spui 112, nu te gândești c-ar putea reprezenta: un șofer, o mașină, doi morți. Obiectiv, însă, poți constata ,,Bilanțul datoriilor”, faptul că: rapid autoritățile își fac datoria, mass-media își face datoria, bolizi sforăitori tremură de nerăbdare în așteptarea terminării îndatoririlor civice, că deoparte, pe bordură, nevăzuți, doi îngeri plâng fiindcă și-au terminat prea repede datoria terestră, iar în sevraj, un mic grup de pălmași se strecoară prin mulțime cu ochii țintă la birtul din colț; acolo, îi pontează sârguincios caietul cu datorii... În umbra tuturor, cu satisfacția pe chip, frecându-și mâinile, moartea abia așteaptă să mai treacă încă doi pe nota de plată.

          Măi, omule, grăbește-te, dar grăbește-te încet!

          Văzând neascultarea celor de jos, cerul se înnegură: ,,M-am săturat! Sunt sătul, sătul de toate cele!” zise cu năduf și-și trânti burdihanul drept pe capul adunaților gură-cască. Buf! Și vocea Lui răsună: „Unu, doi, trei... zece saci cu cenușă! Na, v’ajungă să vă pocăiți și să vă spele de toate păcate, muritorilor!”

          Norii-saci se rostogoliră buluc pe urbea mioritică și-n urma lor s-a ridicat un fluid vâscos-opac, irespirabil. Precum taurul îmbibat de hormoni, claia cenușie, înfuriată de zdruncinătură, vedea roșu-n fața ochilor. Așa a început corida norilor, înfruntându-și forțele. Trăsneau pe unde apucau! Fulgere și tunete!... Fleș! Bum! Fleș! Bum!... Semafoarele, înfricoșate, cocoțate în vârf de stâlpi, clipeau tremurător: galben-galben! Părea că se coborâse urgia pe pământ! În fugă, ca pe ultima sută de metri cros, trecu o pală de vânt prin intersecție, iar în urma sa, se formă vid. Acalmie! N-a ținut mult și dintr-odată se stârni o ploaie văratică, exact în plină toamnă. Stropi mari, limpezi, băteau darabana pe tabla acoperișurilor. Cei mai curioși s-au repezit să mă cerceteze; vă dați seama, fraților, eram singura rămasă la fața incidentului. Surprinsă de noua apariție, urmăream cum șiroiau și spălau asiduu! Sfori umede îmi cuprindeau ființa, înnodându-mă. Eu, ca o marionetă inertă, așteptam și mă minunam: cum pot fi atât de curați și zglobii, cum toată cenușa cerului nu-i pângărea? Și-n mintea mea de păpușă găseam răspunsul: pesemne sunt lacrimi de sfinți, mucenici, îngeri... și toți arhanghelii, când mi-au pătruns la piele, și toți dumnezeii până am ajuns acasă leoarcă.

          Primenită conștiincios de toate mizeriile lumești și înfrigurată m-am ghemuit în așternutul cald, bucuroasă de curățenia mea trupească. Pentru lumea visului, mi-am propus să mă teleportez pe un tărâm exotic cu plaje însorite și palmieri unduindu-se în ritmul ,,hula” deasupra valurilor înfierbântate. Mă gândeam la mângâierea fină a nisipului spulberat de briză, la spuma risipită generos pe malul veșnic însetat... În sinea mea, doream nespus de mult să uit hidoșenia acelei zile, dar poate că energiile anterioare, revărsate potop sau de ce nu, poate acel tablou suprarealist a celor doi tineri ținându-se de mână, uniți nu prin căsătorie ci în moarte și toți privindu-i, precum Tatăl pe Isus în ,,Răstignirea” lui Dali, mi-au răvășit rețeaua cerebrală și toate frustrările adunate s-au repezit asupra-mi ca o herghelie sălbatică, mai ceva ca nărăvașele din pădurea Letea. Când să le strunesc, copitatele au început să lovească în dreapta-stânga. Harcea-parcea s-a ales de suflețelul meu! În fine... au plecat pe pustii și mă gândeam: „Fato, ce te faci dacă dimineață nu mai deschizi pleoapele? Cum te prezinți în fața Porții Cerului cu trupul spălat și sufletul vărgat?” Da, se vedea cu ochiul liber minunăția cu dungi albe și negre, zebra. Marca sufletului meu avea cod de bare! Și Sfântul Petru nu primea carduri!

          Cum nu există erou să nu fie ajutat în demersurile sale de alte personaje, apelez la bunică-mea plecată ,,dincolo”. Știam o incantație dintr-o poveste țigănească. Goală-goluță, în fața oglinzii, cu o lumânare aprinsă, precum fecioarele în noaptea Sfântului Andrei, încep să mă jelesc, evident în română, fiindcă buna mea nu știe graiul rromani, chiar dacă la viața dumneaei creștinase o mulțime de puradei din sat, de se crucea tataia: ,,Uff! Dacă zece români botezați nu reușesc să tragă în ceruri cât trage în jos un țigan creștinat, Doamne, unde vom ajunge?” (Nu era om rău, dimpotrivă, accepta tacit toți pruncii aduși să-i nășească, dar nu rata ocazia s-o tachineze pe bunica, fiindcă dumneaei se prindea prima la cumetrit neținând seamă de neam. Informația cu botezul, primită de la vecinul de peste drum, recunoscut ca fiind de felul său religios și cam prea credul, era un nou motiv să se distreze. Și acesta era tot cumătru de-al lor și venise ață la bunicu, să vadă dumnealui ,,negru pe alb” ce scrie într-o broșură.) Bunica, analfabetă, intuind corect unde bătea ’nealui și că acea fițuică nu putea fi carte sfântă, chicotea: ,,Bre, să nu ne tulburăm mințile!” cuprinzându-și omul cu zâmbetul blajin al ochilor, așa cum ne îmbrățișa și pe noi, nepoții, caldă și cu o vorbă bună; era pâinea lui Dumnezeu și se frângea cu bucurie tuturor!

          Dar să revin la incantație; în gând, spun ce-mi mai amintesc din cartea de povești: „Ușchi, ușchi, gulie mamo, sicav man tu vareso...”, iar cum bunica habar n-are de prozodie, improvizez cu voce tare o traducere ad-hoc, legată cumva și de problema mea: ,,Scoală, scoală, dulce mumă, / Învață-mă ce și cum să fac. / Scoală repede, nu-i glumă, / Că sufletul mi s-a vărgat!” și-o repet, și-o repet uitându-mă atentă în apele oglinzii să văd... Scîîîrț! Scîîîrț! Măi, frate, se deschide, încetul cu încetul, ușa Lumii de Dincolo și numai ce aud, că de văzut nu vedeam, fiindcă se revărsa o lumină orbitoare:

          – Tulai, Do’mne, tu, copilă, să pați așe roșine! No, nu se există om fără de pată, dară dungat, ba!

          Hâc! Parcă mă trăsnise cu leuca în moalele capului, pe legea mea, așa-mi căzu în creștet vocea inconfundabilă a ,,scrânciobului vacanțelor mele” – bunica mea. Știam că-i moldoveancă, get-beget, neieșită din sat și atunci: cum să vorbească dânsa, în dialect și cu accent ardelenesc? Am muțit! Stam nemișcată și memoram indicațiile:

          – Tu copilă, îți spui pă numere că-i mai simplu așe! No, primul locru: bagă-ți mințile-n cap că-s nebune și fă ce-ți vorovește inima!... Doi, îți spui oblu: îmbracă-te, că pă’n lontru ești cam goală! Auzitu-m-ai?

          Până să mă dumiresc... Scîîîrț!... Mno! Nu-mi rămânea decât să-mi întreb repejor cordul, să nu se împrăștie vraja. Să-l îmbunez să-mi spună ce doream, încep să-i cânt în strună, cât mă ținea glasul: ,,Of, inimioară”, mai ceva ca Luminița Dobrescu la Cerbul de Aur, de-mi șiroiau lacrimile de răcnit! Ce mai, actoria mi se potrivea mănușă!

          Nu mă așteptam să primesc aplauze, dar nici să mă trezesc că-mi bate careva la ușă somându-mă: „Deschideți, Poliția!” Zău, nu mi-a căzut bine. Chiar de loc! Nu știu ce-or fi gândit cei doi în uniformă, când am apărut goală, cu lacrimi pe obraji, roșie de efortul vocalic și cu lumânarea în mână, tremurând din încheietură. N-am apucat să-i întreb, cred că a fost efectul prelungit al vrajei... Credeți-mă, s-au făcut invizibili!

          Următoarele zile au fost încărcate: analizat, triat și descărcat balastul adunat, că așa mi-a zis inima: ,,Afară cu grămada de chietre și-ntinde chelea dungată la soare să se-nălbească!” (Acum, nu vă mirați c-a spus chetre în loc de pietre și chele în loc de piele, posibil ca inima să-mi fi rămas în copilărie, în satul bunicilor moldoveni, când noi ne îndemnam: „Hai, să chitim cu chietre!” Ce-i chitim? Adică lovim, bre!) Am scos pietrele, cu tot felul de leacuri băbești și din tot locul: fiere, rinichi... una chiar de pe inimă, zic eu, că era roșie și suferea de vertij. Pe urmă, am continuat și le-am dat un rost; degeaba faci un lucru bun, dacă ceea ce faci nu-i de folos altora, nu? Am pavat cu toate pietroaiele o stradă, iar de-a latul ei am întins „zebra” să stea la soare. Da, cu toată împotrivirea, am reușit să jupoi pielea „vărgatului”! Cred că s-au nimerit câteva semințe de struguri, mda, nu există om fără de viciu, c-au răsărit vlăstari și s-au boltit deasupra locului. În câteva clipe a răsărit o vie feerică! Avea în același timp și flori, și rod necopt, și ciorchini copți, avea muguri și frunze în toate culorile, lăcrima primăvăratic și răspândea un parfum tomnatic de busuioacă pân’ la Bohotin... Și cum nu putea fi ascunsă, cu mic, cu mare... lume, lume! S-au îngrămădit s-o vadă, mai ceva ca la Petrache de la Maglavit. Ați văzut să existe minune fără minuni? Cum vă spun, via îi fermeca îmbătător: orbii au început să vadă... dublu, surzii să audă... stereo, ologii să umble... pe patru cărări; nu două cărări, ci patru, fiindcă toți umblau chiauna. ,,Luați și vă bucurați, cât mai e timp, minunea n-o să țină mai mult de trei zile!” îi îndemna sufletul meu. Chiar și belit de piele, gol-goluț, sufletul tot suflet era!

          Da! Așa s-a și întâmplat, a dispărut via, fiindcă era doar o minune lumească, nu una dumnezeiască... Vraja cu incantația s-a risipit precum nisipul în deșert, dar mi se limpezise mintea și sufletul mi-era plin-plin... de mulțumire; încântat, își flutura albul pur precum un steag al păcii. Acum, ce să vă mai zic? Știu că strada a rămas, dar nici eu n-o mai recunosc!

          Fiindcă tot veni vorba de accident, eu zic să traversați pe unde doriți, dar numai după ce v-ați asigurat... că nu-i un polițist să vă amendeze! Însă, fraților, pentru siguranța voastră, cel mai bine este să traversați pe trecerea de pietoni cu atenție sporită și dacă vă gâdilă în talpă, înseamnă că ați nimerit pe „zebra” mea, fiindcă, taman acolo, am pus cuvânt pentru voi... la mila Domnului!

***

          Tânăra cu forme apetisante își încheie șotia imaginară și așteptă efectul asupra publicului. Ce-i drept, precum autoarea narațiunii, noua poveste se prezenta încălțată cu ciubote roșii... Văzându-și colegii derutați, izbucni în hohot: I-ha-ha! I-ha-ha!... și până când cei prezenți să se dezmeticească, își făcu un selfie cu ei, își verifică mesajele de pe telefon și fața i se lumină:

          – Stați așa, uite ce-am citit: ,,Îmbrățișează-l pe omul rănit, sărută-l pe cel distrus, împrietenește-te cu cel pierdut, iubește-l pe cel singur!” Fraților, să-mi spuneți în ce categorie vă încadrați, să știu cum să mă comport cu fiecare. Azi, nu vreau să supăr pe nimeni! Nea Grig, am zis bine?

          Prin ușa biroului rămasă larg deschisă se zărea aplecat asupra hârtiilor... șeful! Șef și nu prea, fiind un om cumsecade și glumeț. Ar fi participat la discuție, dar se apropia încheierea de lună și cineva trebuia să verifice documentele și să întocmească bilanțul, așa că, nea Grig se cufundase în calcule contabile. Deși părea că poartă ochelari de cal, privirea-i contură crupa fetei, iar când femeiușca necheză: I-ha-ha, ciuli urechile ca un armăsar la chemarea iepei și chiar dacă era în prag de pensie, se lăsă în voia simțurilor rumegând mânzește: Dacă aș avea cu 30 de ani mai puțin, dacă aș fi cu zece centimetri mai înalt și dacă ar fi ceva centime în plus prin partea esențială, Doamne, ce-aș mai călări zebra asta!

Vizualizări: 437

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Ești o „vrăjitoare” a cuvintelor bine umezite în umor. Admirație.

M-am cufundat în umorul tău până peste urechi! Un exercițiu de imaginație delicios! De fapt tu ești expertă! Si eu am origini moldovenești și a trebuit să dezleg enigmele acelui dialect since- ficțion din fragedă pruncie, când bunicii mei paterni veneau la noi în vizită an de an, încărcați cu bunătăți și cu tolba plină de povești. Când bunica m-a trimis după ,, aguridă” în grădină, ca să acrească ciorba, eu am căutat prin toate răzoarele mamei, până la orele prânzului, zarzavaturile cu pricina, dar fără să identific misteriosul ingredient!M-am întors în bucătărie, învinsă și umilită de neștiința mea! La fel s-a întâmplat și cu  ,, barabulele” și ,,curechile” imperios necesare neînduplecatei mele bunici! E o plăcere să te citesc, Mihaela! 

O șotia imaginară, așa cum bine ți-o definești. Dar care definește și autoarea, demonstrează bogăția vocabularului și a miturilor românești. O proză scurtă densă, încărcată cu expresii monolitice, unde tema este destul de obișnuită, pe la noi, din păcate, un accident de circulație al unui tânăr. Însă, modul de transpunere al acțiunii extrapolat parcurge zone diferite ale lingvisticii românești, obiceiuri, descântece și chiar o vagă substituire din mitul zburătorului. În mica proză sunt folosite diferite figuri de stil, alcătuită prin înșiruiri de metafore și simboluri, foarte plastic - comparații, personificări. Imaginația merge mai departe, concretizând abstractul. Adică imagini prin imagini. Dintr-o banală zebră - trecere de pietoni s-a format un text profund psihologic.
Are dreptate: durează ceva până ne dezmeticim.
Dar, norocul este că am mai citit textele Mihaelei Suciu, suntem obișnuiți cu ciudățeniile acestora. Ciudățenii rafinate, unde talentul îți încredințează misiunea de a povesti fapte în cel mai deosebit mod postmodernist.

Cu deosebita plăcere a textului,

Sofi

Mulțumesc, Dorina! Umorul este în tradiția familiei din partea tatălui; toți suntem veseli și facem ,,vrăji” când ne adunăm.

Pop Dorina a spus :

Ești o „vrăjitoare” a cuvintelor bine umezite în umor. Admirație.

Mulțumesc, Silvia! Cunosc foarte bine experiența graiului moldovenesc, am pățit-o prima oară cred că pe la cinci ani. :)) Mă bucur când te deschizi și povestești, aflu câte ceva despre copilăria ta. Am citit și textul cu frații și sora mai mare. Mă bucur pentru fiecare premiu pe care-l câștigi!

Giurgiu Silvia a spus :

M-am cufundat în umorul tău până peste urechi! Un exercițiu de imaginație delicios! De fapt tu ești expertă! Si eu am origini moldovenești și a trebuit să dezleg enigmele acelui dialect since- ficțion din fragedă pruncie, când bunicii mei paterni veneau la noi în vizită an de an, încărcați cu bunătăți și cu tolba plină de povești. Când bunica m-a trimis după ,, aguridă” în grădină, ca să acrească ciorba, eu am căutat prin toate răzoarele mamei, până la orele prânzului, zarzavaturile cu pricina, dar fără să identific misteriosul ingredient!M-am întors în bucătărie, învinsă și umilită de neștiința mea! La fel s-a întâmplat și cu  ,, barabulele” și ,,curechile” imperios necesare neînduplecatei mele bunici! E o plăcere să te citesc, Mihaela! 

Mulțumesc, Sofi! Sunt pusă pe șotii, dar numai în anumite contexte, în rest sunt foaaarte serioasă. În text, m-am străduit să adaug toate elementele, fiecare să-și aleagă ce-i place. L-am scris cu drag, impulsionată de un concurs. În final... a ieșit o ciorbă moldovenescă. :))

Doamne, ce-mi plac comentariile tale... Toate, la mine sau la alți autori!

Sofia Sincă a spus :

O șotia imaginară, așa cum bine ți-o definești. Dar care definește și autoarea, demonstrează bogăția vocabularului și a miturilor românești. O proză scurtă densă, încărcată cu expresii monolitice, unde tema este destul de obișnuită, pe la noi, din păcate, un accident de circulație al unui tânăr. Însă, modul de transpunere al acțiunii extrapolat parcurge zone diferite ale lingvisticii românești, obiceiuri, descântece și chiar o vagă substituire din mitul zburătorului. În mica proză sunt folosite diferite figuri de stil, alcătuită prin înșiruiri de metafore și simboluri, foarte plastic - comparații, personificări. Imaginația merge mai departe, concretizând abstractul. Adică imagini prin imagini. Dintr-o banală zebră - trecere de pietoni s-a format un text profund psihologic.
Are dreptate: durează ceva până ne dezmeticim.
Dar, norocul este că am mai citit textele Mihaelei Suciu, suntem obișnuiți cu ciudățeniile acestora. Ciudățenii rafinate, unde talentul îți încredințează misiunea de a povesti fapte în cel mai deosebit mod postmodernist.

Cu deosebita plăcere a textului,

Sofi

Excelenta povestire. M-am distrat copios!  

Mulțumesc, Vero! Știu cât de mult mă apreciezi, așa că... măcar atât să pot face în compensare, să te distrez! :)) 

Te citesc cu drag! Să ai vreme bună pentru schimburi literare; trimit ,,romanisme”, iar tu ,,canadisme”! :))

Veronica P. L. a spus :

Excelenta povestire. M-am distrat copios!  

Tiii, ce frumusețe! am citit dintr-o suflare și am râs din mai multe...așa pudici polițiștii? măi, să fie! linia orizontului cu poalele ridicate o văd aievea...DRAG DE TINE!

Mulțumesc, Gabi! Într-un text, orice e posibil. Dacă era Godină, fătuca-l reținea să-i dea un autograf.:))

Mă bucură nespus prezența ta. Uneori, mă gândesc că unele persoane vin pe aici doar pentru mine, de exemplu: tu și Vero. Din păcate nu pot scrie dintr-o suflare, dar dacă aș putea, aș scrie în fiecare zi. Privesc linia orizontului și uneori apar prietenii, e ca atunci când prind primele raze de soare, zâmbesc! 

Ioniţă Gabriela a spus :

Tiii, ce frumusețe! am citit dintr-o suflare și am râs din mai multe...așa pudici polițiștii? măi, să fie! linia orizontului cu poalele ridicate o văd aievea...DRAG DE TINE!

Bun și vinul, dar și condeiul tău, Mihaela, e de viță nobilă. Am plecat de la zebră pe toate cărările poveștii tale și-am ajuns la concluzia că viața trebuie luată, uneori, în periplizon. altfel ni s-ar urca în/la cap. :)

Mulțumesc frumos, Ano! Trecerea ta e o bucurie, nu-mi împrumuți periplizonul? :))

Ana C. Ronescu a spus :

Bun și vinul, dar și condeiul tău, Mihaela, e de viță nobilă. Am plecat de la zebră pe toate cărările poveștii tale și-am ajuns la concluzia că viața trebuie luată, uneori, în periplizon. altfel ni s-ar urca în/la cap. :)

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 300 Euro

Monica Pester - 300 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog vorbind despre felul în care arăți a utilizatorului petrut dan
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog În spatele soarelui a lui Nikol MerBreM
cu 8 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog În spatele soarelui a utilizatorului Nikol MerBreM
cu 8 ore în urmă
Utilizatorului petrut dan îi place postarea pe blog Sonetul călătorului a lui Răduță If. Toader
cu 9 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Sonetul călătorului a utilizatorului Răduță If. Toader
cu 9 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog precum un sticlar ce modelează obiecte cu respirația sa controlată a utilizatorului petrut dan
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Sonetul călătorului a lui Răduță If. Toader
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog locuiesc deasupra unui supermarket chinezesc a lui Nuta Craciun
cu 10 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog În spatele soarelui a lui Nikol MerBreM
cu 10 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Lacrimi a lui Vasilisia Lazăr
cu 10 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Nimic nu e visare a lui gabriel cristea
cu 10 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Aştepţi tăcut să te întorci acasă a lui Camelia Ardelean
cu 10 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Lună destrămată a lui Camelia Ardelean
cu 10 ore în urmă
Postare de log efectuată de Stanescu Valentin
cu 10 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Sonetul e-o mătase deşirată a lui Camelia Ardelean
cu 10 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Cu traista-n băţ am pribegit prin lume a lui Camelia Ardelean
cu 10 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog VALENTA azi de ziua ta a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 10 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Mai lasă-mă o vară (sonet) a lui BOTICI GABRIELA
cu 10 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Figuri de lut (sonet) a lui BOTICI GABRIELA
cu 10 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog VALENTA doi muguri firavi a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 10 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor