Își închisese pleoapele, un răstimp.
Părea că o așteptase, așa, răstignit pe pat:
o mână ținând strâns între degete penelul,
asemenea unei cumpene cu ciutura înfiptă în adâncuri,
iar cealaltă - o aripă frântă pe sticla ferestrei slinoase,
prin care apunea soarele istovit, aidoma unui păianjen.
Geamul păstra urma degetelor sale - tușe tremurânde,
trase de pictorul nehotărât pe obrazul morții.
Parcă ar fi încercat în ultimele clipe secretul zborului sau
să prindă firul zmeului copilăriei, scăpat printre degete.
Furnicile - un du-te-vino - îi explorau imobilitatea,
proiectându-și fantomatic preumblarea pe trandafiriul perete al asfințitului,
ca o ceată de șerpași înșiruită pe Everest.
Picioarele erau butuci de plumb, flexate de la genunchi,
pe dușumeaua cu miros de lemn putred. 
Privindu-l, părea țăranul lui Octav Băncilă,
ținând brațele a întrebare și revoltă, copleșit de mizerie.
Mușchii feței și cearcănele încă mai trădau zvârcolirea interioară
- o fantomă ce străbătuse acceleratul vieții, pictând trecerea dintre lumi.
Pe masă zăceau tuburi scâlciate de vopsea în ulei,
acuarele, palete și pensule, păstrând stridența culorilor vieții.
Din șevalet râdea un chip, zugrăvit la repezeală,
întins nefiresc dintr-o parte în alta a pânzei

trenă a unei comete pierzându-se în neant.
Picturile și schițele, însuflețite de pâlpâirea opaițului,
se zbăteau pentru ultima dată, în ochiul artistului,
ca aripile unui fluture de noapte îmbrățișând un pulsar.

Vizualizări: 114

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Vasilisia Lazăr pe Iulie 29, 2019 la 2:33pm

Și textul e valoros, deci fă trecerea! :)

Comentariu publicat de Mihaela Suciu pe Iulie 29, 2019 la 12:48pm

Gabriel, dacă textul e valoros, la tine-i simplu,  faci ,,Trecerea dintre lumi”. :)

Comentariu publicat de Gabriel Cristea pe Iulie 29, 2019 la 11:37am

Da, se pare că am confundat blogul de poezie cu forumul de proză! Se mai întâmplă...:)) Mulțumesc tuturor pentru aprecieri și comentarii!

Comentariu publicat de Ion Lazăr da Coza pe Iulie 28, 2019 la 7:37pm

Textul are valoare, dar nu e poezie - s-a apelat doar la comparații.

da Coza

Comentariu publicat de Mihaela Suciu pe Iulie 28, 2019 la 9:25am

Un penel conturează în prozopoem ultimele clipe. Frumos!

Comentariu publicat de Vasilisia Lazăr pe Iulie 28, 2019 la 3:21am

O proză de toată frumusețea.

Își închisese pleoapele, un răstimp. Părea că o așteptase, așa, răstignit pe pat: o mână ținând strâns între degete penelul, asemenea unei cumpene cu ciutura înfiptă în adâncuri, iar cealaltă - o aripă frântă pe sticla ferestrei slinoase, prin care apunea soarele istovit, aidoma unui păianjen. Geamul păstra urma degetelor sale - tușe tremurânde, trase de pictorul nehotărât pe obrazul morții. Parcă ar fi încercat în ultimele clipe secretul zborului sau să prindă firul zmeului copilăriei, scăpat printre degete. Furnicile - un du-te-vino - îi explorau imobilitatea, proiectându-și fantomatic preumblarea pe trandafiriul perete al asfințitului, ca o ceată de șerpași înșiruită pe Everest. Picioarele erau butuci de plumb, flexate de la genunchi,  pe dușumeaua cu miros de lemn putred. Privindu-l, părea țăranul lui Octav Băncilă,  ținând brațele a întrebare și revoltă, copleșit de mizerie. Mușchii feței și cearcănele încă mai trădau zvârcolirea interioară - o fantomă ce străbătuse acceleratul vieții, pictând trecerea dintre lumi. Pe masă zăceau tuburi scâlciate de vopsea în ulei, acuarele, palete și pensule, păstrând stridența culorilor vieții. Din șevalet râdea un chip, zugrăvit la repezeală, întins nefiresc dintr-o parte în alta a pânzei trenă a unei comete pierzându-se în neant. Picturile și schițele, însuflețite de pâlpâirea opaițului, se zbăteau pentru ultima dată, în ochiul artistului, ca aripile unui fluture de noapte îmbrățișând un pulsar.

Comentariu publicat de Agafia Drăgan pe Iulie 26, 2019 la 11:11am

 tușe tremurânde, 
trase de pictorul nehotărât pe obrazul morții......

 o fantomă ce străbătuse acceleratul vieții, pictând trecerea dintre lumi....

ca aripile unui fluture de noapte îmbrățișând un pulsar.  Doar câteva din imaginile poetice care mi-au răscolit imaginația.

Comentariu publicat de Sofia Sincă pe Iulie 26, 2019 la 9:27am

Portretul unui pictor. Artist, boem - preocupat doar de opera sa, într-o clipă de amorțire a sinelui. Se întâmplă oricui, mai ales artiștilor.

Tu însă, poet, ai descris prea mult, prea amănunțit, ai intrat în prea multe cotloane ale pictorilor, de la Everest până la țăranul lui Octav Băncilă. Oricum nu putea semăna cu acesta deoarece el,  pictorul era cumva imobilizat. Cel puțin așa spui. Apoi s-au folosit prea multe genitive și dative, substantive articulate unul după celălalt. Ex: firul zmeului copilăriei.

Eu înțeleg, este un prozo-poem, dar și așa se poate aduce o tentă de poem cu vers liber.

Dar nu te învăț eu. Este doar părerea mea.

Oricum, mi-a făcut plăcere să citesc.

Sofi

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ - poetă, artistă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - scriitoare

MIHAELA POPA - poetă

CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - scriitor

MIHAI KATIN - scriitor

GRIG SALVAN - scriitor, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 300 Euro

Monica Pester - 300 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Lui Monica Pester i-a plăcut discuţia Așteptându-i pe ruși a lui Grig Salvan
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Viorel Grădinariu îi place postarea pe blog din cartea cu tine a lui petrut dan
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Viorel Grădinariu îi place postarea pe blog gutui în floare (valentă) a lui Stanescu Valentin
cu 1 oră în urmă
Lui Gavrilă(David) Giorgiana Teodora i-a plăcut profilul lui Camelia Ardelean
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora îi place postarea pe blog Cu-aripi de ierburi nalte și descânt - vilanelă* (pastorală) a lui gabriel cristea
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora îi place postarea pe blog se scutură o primăvară peste noi a lui Vasilisia Lazăr
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora îi place postarea pe blog din cartea cu tine a lui petrut dan
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora îi place postarea pe blog Instigare la dor a lui Costel Zăgan
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora îi place postarea pe blog gutui în floare (valentă) a lui Stanescu Valentin
cu 2 ore în urmă
Postare de log efectuată de Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 3 ore în urmă
chindea maria elena a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ca fulgerul inimii să poarte un nume a utilizatorului chindea maria elena
cu 3 ore în urmă
chindea maria elena a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ca fulgerul inimii să poarte un nume a utilizatorului chindea maria elena
cu 4 ore în urmă
chindea maria elena a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ca fulgerul inimii să poarte un nume a utilizatorului chindea maria elena
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Aducere aminte a lui Camelia Ardelean
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog E prea devreme... a lui Camelia Ardelean
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Pierdută de mine a lui Camelia Ardelean
cu 4 ore în urmă
chindea maria elena a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cu-aripi de ierburi nalte și descânt - vilanelă* (pastorală) a utilizatorului gabriel cristea
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului chindea maria elena îi place postarea pe blog Cu-aripi de ierburi nalte și descânt - vilanelă* (pastorală) a lui gabriel cristea
cu 4 ore în urmă
chindea maria elena a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog treceri a utilizatorului nicolae vaduva
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului chindea maria elena îi place postarea pe blog treceri a lui nicolae vaduva
cu 5 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor