Ai fost atât de-aproape că te-am trăit din nou
plutind cu tine-n braţe în visul meu trecut,
cu ochii-nchişi priveam al clipelor tablou
şi nu ştiam în care cândva ne-am cunoscut.

Şi-a pus amprenta timpul prin gândurile mele
lăsându-te frumoasă la poale de-amintiri
unde din când în când mă rătăcesc prin ele
doar ca să-ţi fiu aproape când se clădesc iubiri.

Mă iartă dacă viaţa m-a dus prin reci taverne
şi-n goana mea nebună m-am depărtat de tine,
primesc doar veşnicia ce clipa mi-o aşterne
când te prăvali din gânduri în tot ce-mi aparţine.

Sunt mai străin de mine, sunt foc mocnind durere
pe vatra mea din suflet vei întâlni doar scrum,
ţi-am fost cândva iubire şi m-ai trăit plăcere
şi te-aş ruga, iubito, să-mi faci spre tine drum!

Vizualizări: 112

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Vasilisia Lazăr pe Septembrie 10, 2018 la 2:32am

primesc doar veşnicia ce clipa mi-o aşterne
când te prăvali din gânduri în tot ce-mi aparţine.

Frumos!

Comentariu publicat de Valeria Merca pe Septembrie 8, 2018 la 10:15am

Vers de romanță. Același lirism inconfundabil.

 Există două versuri, a căror construcție nu mi se pare convingătoare:

doar ca să-ţi fiu aproape când se clădesc iubiri.

ţi-am fost cândva iubire şi m-ai trăit plăcere

Am citit cu plăcere.

Comentariu publicat de Ion Lazăr da Coza pe Septembrie 5, 2018 la 6:51pm

De parcă ai purta vina lui Orfeu... 

da Coza

Comentariu publicat de autor necunoscut pe Septembrie 5, 2018 la 12:46pm

Of! Mulţumesc Sofi pentru trecere şi constatare!

Comentariu publicat de Sofia Sincă pe Septembrie 5, 2018 la 9:02am

Cel puțin s-a schimbat ceva... s-a mărit versul. Sună bine poezia per ansamblu, dar sunt atâtea de, când și de, cândva, încât rămân după citire: când, când, cândva, din când în când...

Dar am citit cu plăcere,

Sofi

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ - poetă, artistă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - scriitoare

MIHAELA POPA - poetă

CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - scriitor

MIHAI KATIN - scriitor

GRIG SALVAN - scriitor, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 300 Euro

Monica Pester - 600 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog despre iubire a utilizatorului bolache alexandru
cu 4 ore în urmă
Postare de log efectuată de Mihai Katin
cu 6 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Murmurul sfinților a utilizatorului Jeler Eleonora Maria
cu 6 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Crucea a utilizatorului C.Titi Nechita
cu 6 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Împotrivire a utilizatorului Monica Pester
cu 6 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Sărutul tău de ploaie și de lună... a utilizatorului Amanda Spulber
cu 6 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog despre iubire a utilizatorului bolache alexandru
cu 6 ore în urmă
Jeler Eleonora Maria a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Murmurul sfinților a utilizatorului Jeler Eleonora Maria
cu 6 ore în urmă
Jeler Eleonora Maria a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Dorul a utilizatorului Jeler Eleonora Maria
cu 6 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog primăvară-n toi (valentă) a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 8 ore în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Lovitură de teatru a utilizatorului Costel Zăgan
cu 8 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog florile de soc (valentă) a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 8 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Popa îi place postarea pe blog Lovitură de teatru a lui Costel Zăgan
cu 8 ore în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Dorul a utilizatorului Jeler Eleonora Maria
cu 8 ore în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog în Săptămâna Mare a utilizatorului Floare Arbore
cu 8 ore în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Silogism de primăvară a utilizatorului C.Titi Nechita
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Popa îi place postarea pe blog Silogism de primăvară a lui C.Titi Nechita
cu 9 ore în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog florile de soc (valentă) a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Popa îi place postarea pe blog florile de soc (valentă) a lui Stanescu Valentin
cu 9 ore în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Bucurie (de Ion Lazăr da Coza) a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 9 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor